Despre demnitate

De vreo doua zile nu prea am  stat pe acasa. Am avut treaba, am si plecat din Bucuresti, de asta nu m-ati  “vazut” pe aici. Am fost si la mama, a fost ziua uneia dintre surorile mele si-am profitat de ocazia asta sa o mai vad pe mama,  sa mai stau cu ea, sa o ascult cand imi spune lucruri. Mi-am promis ca atata timp cat se poate, o sa ma duc sa stau cu ea fie si cateva ceasuri, sa-i fac bucurii mici, asa cum pot, ca nu stiu cat o sa o mai am. Stiu, pe toti ne incremeneste gandul, dar imi mai pun o pereche de aripi la nevoie si incerc sa recuperez ce nu am putut, cand nu am putut.

Imi caut prilej sa ma duc la ea, sa-i duc chestii care-i plac. De data asta am impresionat-o cu o ladita de capsuni incredibil de frumoase, cu un tort de mere, cam uscat dupa parerea mea, dar mama a zis ca e minunat (cred ca am pacalit-o cu frisca si urmele de ciocolata de deasupra!) Maruntisuri…

Cred ca vine un timp cand e randul nostru sa fim “mame si tati” pentru ei, cand macinati de timp si probleme incep sa fie parca mai mici si mai lipsiti de forta, cand cauta in sacosa de la noi ca niste copii si se bucura asemeni lor, cand se minuneaza de prostiile pe care le vad in reclame la televizor si admirativ si le-ar dori si ei …uneori sunt lucruri bune, alteori sunt prostii, dar le iei doar pt ca stii ca asta o sa-i bucure un mod deosebit.

Mama… Imi place sa ma duc si sa o starnesc sa-mi spuna asa, lucruri de care-si aduce aminte in imprejurari specialale. Ieri, de exemplu, ne-a povestit cum a fost cu noi toate patru. Care cum a venit, cum bietul tata a sperat mereu ca macar una din noi sa fie baiat, cum la botezul meu si al sora-mii tata a facut petreceri mari, cu amici de-ai lui din Bucuresti, petreceri care se terminau dupa cateva zile, cu lazi de bere si saramura de peste de nu mai iesea mirosul din curte o luna (tata avea obicei sa dea petreceri asa, hodoronc-tronc, cu saramura de peste adus de la Braila si lazi de bere, la care erau nelipsiti primarul, politistul  si ai lui veniti de la Bucuresti – unuia ii casunase sa ma infieze pe mine!)

Si-imi povestea mama ca ea, impreuna cu bunicile mele, l-au fentat pe tata si au botezat-o pe Ana, pe cea de–a treia sora a mea, inainte sa puna tata la cale  petrecere, pe blat. Da, dar i-au zis lui sa hotarasca ce si cum, iar ele au luat-o intr-o plapuma s-au dus cu ea la biserica si au botezat-o pur si simplu. Cum era si mama lui, bunica-mea in combinatie, cum ar fi, nu prea a mai avut tata loc de intors. A mai zis el una, alta si gata, au scapat de balamuc, ca pe vremea aia nu te duceai la restaurant, mai ales la tara, era de rusine  sa nu ai tu curte, casa mare sa poti sa inviti oamenii la tine acasa.

Biata mama… Si acum cand vede cate un fel  peste  mai special si mare zice “mama, ce i-ar fi placut asta lu’ tat-tu!”

Imi spune adeseori ca seman cu el, ca eu cumpar pestele cel mai mare, pepenele cel mai mare; Cu alte cuvinte, tata a implementat, fara sa stie, principiul  “sunt prea sarac sa cumpar lucruri ieftine!” Mai tarziu, m-am prins ca felul asta al lui de a deschide casa, de a fi asa primitor, prietenos si diplomat cu toata lumea era un fel de PR. Sa nu va supere expresia, dar mama ii zicea altfel,  ii zicea “cur in drum “, pentru ca el nu putea sa tina nimic pt el, indiferent ce avea impartea cu toata lumea.

Mi-a mai povestit ieri, pentru prima data si-a amintit clar, intre ce ore am venit eu pe lume. Am sunat-o de cateva ori sa o rog sa-si aminteasca exact, ca era important, ma luase asta cu astrologia  si voiam sa stiu exact cine e, domnule, ascendentul meu. Rac sau Leu? In sfarsit, ieri mi-a spus, habar nu am ce mecanism s-a pus in miscare, ca si-a amintit  date exacte: de la cat la cat a durat travaliul, cat de greu a fost cu fiecare din noi, prilej cu care am aflat ca mama, care nu bea neam, cat  eu am fost pe acolo in lumea aia, inainte   sa vin  in asta, a baut bere si vin. Nu manca mai nimic, dar cum vedea bere, ii era de ajuns. Mie nu-mi place berea deloc, nu inteleg nimic din ea, ma intreb mereu ce-o fi fost in capul meu de bebelus  sa-i dau femeii sa bea bere!

Ne-a povestit ca l-a trimis pe tata sa cumpere si el niste bere si vin sa fie in casa, ca na, mai vin musafiri, sa ai ce le pune in fata. Intre timp, cica, se apuca de spalat. Tata s-a miscat repede, mama nu apucase sa faca nimic, i-a luat o bere, a desfacut-o si a baut-o dintr o sorbitura! Nu a mai spalat nimic! Cine mai putea! Am ris cu lacrimi de ea, de cum povestea ea, socata de cum a putut sa faca asa ceva!

Am  aflat ca mama a muncit pana aproape de data limita de livrare, cum zic eu, ca pe cele doua mici le-a dus pe lume la dispensarul din sat unde s-a dus pe picioarele ei. Stiam ca i-a fost greu, ca tata a avut o meserie care l-a tinut mai mult plecat, ca am avut niste tanti care au avut grija de noi in timp ce mama lucra cate 8-12 ore la tesatoria Bucegi, acu’ e Trainica (cand gasiti prin Careffour lenjerii, fete de masa etc, eh, sa stiti ca acolo a lucrat mama!), ca ne-a crescut cu lapte de vaca cumparat de la vecini care aveau, ca i-a fost tare greu. Atat a zis, a fost greu, nu a intrat niciodata in detalii, nu s a vaitat, nu s-a plins…

Cu o delicatete pe care rar am intalnit-o, mama trece peste chestiunile grele de parca nu vrea sa impovareze pe nimeni! Nu povesteste niciodata cat de greu i-a fost, cate nopti nu a dormit (eu imi amintesc ca adormeam si o lasam spaland si cand ma trezeam mama spala in continuare,  tot timpul am avut sentimentul ca ea spala si noptile!). Nu vorbeste deloc despre ea, despre cum i-a fost ei, despre cata iubire sau atentie a mai avut, ea dispare din poveste, pur si simplu  si face loc unui om care isi face datoria, ca in transee, pana la capat!

Asa de incapatanata si constiincioasa sa-si faca treaba, incat nu si-a luat in seama durerile, nu s-a vaitat niciodata, nu s-a plans niciodata, nu a invinovatit niciodata pe nimeni. Are 77 de ani, ochii verzi si o privire curata. Nu plange usor, dar cand i se umezesc ochii inseamna ca e ceva naspa rau. A muncit ca un caine turbat,  acu nu mai merge decit un pic, are un cadru adus de o prietena minunata, Cristina Balanescu; mama nu a fost prea incintata, dar o ajuta cat sa se mute un pic, de ici, colo. Are coxartroza bilaterala,  nu mai  are cartilagii sus, la picioare  deloc, are niste dureri crancene, asta mi-a spus medicul reumatolog care a tratat-o acum 5 ani (mi-a mai spus ca nu a intalnit pacient  asa de bun si rabdator ca ea);  are multe medicamente pe care uneori nu mai vrea sa le ia si atunci intervin eu si-i spun “vai de parintele care nu asculta de copil”! Rade, imi spune ca nu mai poate inghite atatea, dar, de gura noastra, le ia!

Si totusi, mama nici acum nu se plange! Dimpotriva, tot ea da dispoziti, nu se misca nimic fara sa fie intrebata. Uneori, daca are chef, ea si gateste, asa mai mult de jos ..(De un Pasti a fost foarte suparata ca sora-mea nu a avut rabdare sa taie marunt  legumele pentru salata de beouf! M-a sunat si mi-a zis ca nu o mai lasa sa faca ea salata ca a taiat niste “flesti”- asta e expresia ei. Am ras pana i-a trecut supararea).

Mama nu e suparata ca nu mai merge  si nu se infurie . Are o demnitate care ma face sa fiu pur si simplu mandra de ea! Uneori vreau sa-i mai fac poze si ma roaga sa astept. Vrea sa se verifice sa vada cum e “ sa nu fiu urata!” E multumita ca e asa cum e, ca are timp sa citeasca, ca i-a lasat Dumnezeu mintile intregi.

Cred ca toti ai vostri care au muncit, chiar au muncit acolo unde le-a fost locul, sunt cumva asemeni mamei. Obositi si betegiti de viata deloc usoara pe care au dus-o, au parca toata demnitatea din lume, mai ales cand e vorba de ei, de cum ii stie lumea, de cum s-au tinut ei, de cum ar vrea sa-i tina minte, de cum ar vrea sa-i vada. Oameni puternici si frumosi  de la care a plecat tineretea nu te-ar lasa sa-i arati la televizor intr-o faza in care ei nu mai stiu cine sunt, intr-o faza in care sunt umbra celor care au fost …

Stiti ce m-a pus pe ganduri, ce m-a starnit? Da, am vazut o parte din secventele cu minunea de barbat care a fost Iurie Darie. Cine are dreptul sa-i umbreasca amintirea cu imaginile pe care le-am vazut, imagini pe care el, cel pe care l-am vazut in atatea filme, nu le-ar fi vrut date publicitatii niciodata? Un om bolnav e un om bolnav. Cand esti asa doborat si nu-ti mai apartii, cand boala e stapana pe tine si nu mai ai control, e imperios necesar  sa apara o minte limpede care sa spuna “Nu! Pana aici!” ca la Marasesti si Oituz! Exact, pe aici nu se trece! Exista o limita a decentei! De ce sa-l filmezi asa, in starea deplorabila in care e? De ce sa arati lumii un batranel prabusit de boala, incoerent, caruia o femeie ce se intituleaza sotia ii spune “puiul “meu la 83 de ani, la televizor, intr-o emisiune tabloid!

Poate gresesc, dar m-am simtit de parca eu umblam goala prin oras! Iurie Darie a fost si va ramine un barbat absolut fermecator, un actor minunat si ma doare pana in inima ca la o cautare pe google in loc sa-l vedem falnic si frumos si sa-mi clatesc ochii cu el, o sa vad o umbra a celui care a fost, o umbra in care viata mai palpaie chinuit!

Mama nu  persoana publica, e doar mama mea si nu vrea sa o vada nimeni asa, cand merge greu! Nu vrea sa o vada nimeni cand nu e pregatita! L-a vazut pe el insa, la televizor, si m-a intrebat exact asa “de ce il arata?”

Fiecare dintre noi are dreptul la ultima portie de demnitate! Uneori un omagiu inseamna si respectarea imaginii si a muncii lui de o viata, ca asta lasa in urma un om ca el ,caramizi puse la temelia filmului, emisiuni fumoase si educative, nu poze desuchiate si aparitii socante menite sa indurereze pana la lacrimi oamenii care-l iubesc si-l pretuiesc!

Altfel …nu stiu ce ne mai ramane …