A fi sau a nu fi…prieten

M-am intrebat,  de la o vreme, daca prietenia e ca dragostea- chimie  de a dreptul. Uneori pura .Sa se nasca din chimie. Pur si simplu.

Pentru ca nu vreau  sa  incepem cu stingul,se cuvine sa recunosc  cinstit ca nu prea mi s-a intimplat sa ma indragostesc  la prima vedere;  de fapt nu mi s-a  intimplat niciodata sa vad un barbat si sa sa zic waw! Admiratie da, dar sa-mi cada fata si sa zic mama! Ce ma fac,  m-am indragostit… nu, asta nu am patit . Cine stie ce am pierdut ! Dar nu pot sa mint. Cu prietenia insa …am intilnit oameni cu care am avut asa, un soi de filing,si cu toate astea eu nu m-am dus, recunosc, in intimpinarea acelei prietenii . Pur si simplu. De teama de nu fi ranit din nou ..habar nu am .Stiu doar ca oameni care imi sint prieteni cu adevarat acum, oamenii care nu ma pun la colt niciodata, care ma stiu cu adevarat, asa cum sint eu, oamenii aceia si-au dorit cu adevarat prietenia mea. Si prezenta lor in viata mea.

Mai am un pic si ajung la un numar de ani care ma sperie cind il scriu, cind il gindesc…cind ma uit insa la mine, cinstit, fara menajamente, imi spun ca nu e cazul, ca e doar o cifra(hai doua!) si imi vad de drum. Cit o mai fi.  Singurul lucru pe care mi-l  permit in asociere cu numarul  de ani, este un tip de intelegere a lucrurilor, ca inteleapta  pe deplin nu sint. Acum, de la inaltimea celor  49 d ani cred ca stiu sa spun cu sinceritate si cu mina pe inima ca  prietenia nu e la indemina oricui .

Scriitori mari ai tuturor timpurilor au pus prietenia pe un piedestal;  tocmai pentru ca e tare greu de primit, de dus, de pastrat. E usor sa te  imprietenesti  cu cineva; e infinit mai grei sa cistigi increderea  si un loc in inima si in viata prietenului.

Nu doar acum prietenia a fost pe muchie de cutit, intr-o cumetrie perfida cu statutul social sau cu o anumita lejeritate financiara. Acum e mai des pusa intrebarea, si cu cit se vorbeste mai mult, cu atit, aceeasi  oameni ,care stiu vorbi savant despre  teoria prieteniei,  nu stiu sa fie prieteni .Pina la capat. Cu adevarat. E exact ca si cu religia si bisericile –cu cit se vorbeste mai mult de Dumnezeu si se construiesc  impozante biserici, cu atit mai des se ia numele Domnului in desert si totul se reduce la vorbarie goala si la banii si minciunile care pateaza suflete.

Eu cred ca oamenii se aduna si devin prieteni pe viata dupa cum isi simt inimile. Ca trebuie sa-ti asculti cu atentie inima. Si instinctele. Si sa lasi ca viata sa-i trieze.

Am avut  si eu, ca toata lumea experiente de tot felul. Cu prieteni. Care si-au dat masura capacitatii de a fi prieten mai repede sau dupa ceva vreme, infirmind in felul asta,tot ce credeam ca stiu eu despre prietenie. Oameni cu care am vorbit cite in luna si in stele au disparut la primul moment cind ar fi trebuit sa fie linga mine. Sau cind imi datorau bani pentru ceva ce muncisem pt ei;  ori au intrat in tacere  si si-au amintit de mine doar  intr-un moment in care devenisem doar o portita care putea rezolva ceva .

Eu nu am intors spatele nimanui, nu am reprosat niciodata tacerea sau lasitatea, m-am retras pur si simplu. Ba, uneori, dintr-o dorinta de nu creea suferinta inutila am intrebat daca am gresit, unde am gresit ….Si raspunsurile ,de obicei eschivari demne de o cauza mai buna, nu mi-au dat deloc senzatia unei datorii duse la capat, ci un gust amar . Si am pus punct .De asta cred ca uneori nu e cazul acelor discutii care se vor definitive; de obicei risca sa sape si sa mareasca ranile …Daca a fost ceva acolo, care era cit de cit aproape de prietenie …intr-o zi se va vedea. Sint cu toata fiinta mea impotriva intratului in viata cuiva fara sa stii ca e nevoie de tine acolo. Si cu putin timp in urma am mai primit o lectie- oferi cind se cere. Nu asa ca ti se pare tie, ca ai intels tu, ca instinctual tau …nu .Hotarit nu.

Cu toate astea am prieteni buni. Pe viata. Prieteni pe care ma bazez, prieteni  despre care stiu ca nu ma vor lasa niciodata, ca sint din categoria “mor cu tine de git’! Nu sint multi, nu sint nici putini pentru o viata de om dar ii am. Si  sint  onesti cu mine, nu-mi spun ce minunata sint, ce desteapata  sint, ma simt cind sint cazuta si au rabdare cu mine sa ma ridic in felul meu, asa cum pot si cum stiu …ce fac eu pentru prietenii mei? Incerc sa fiu macar la fel pentru  ei, incerc sa nu-i plictisesc, ma lupt sa nu-i dezamagesc, ii rog sa ma ierte cind am gresit…incerc sa le fiu un prieten asa cum imi sint ei. Incerc.

Eu nu am cautat niciodata, fatis, prietenia cuiva. Indiferent cine a fost, cum  se numea  sau cit mi-a fost  de drag!

Poate pentru ca in inima mea sint cam singuratica. Poate ca in inima mea mi-e asa de frica de rani, de lovituri in inima, de dureri le provocate de ai mei ..ca nu le mai vreau exersa, ca nu le mai pot duce. De asta poate sint circumspecta, sint atenta cui ii incredintez secrete si dureri, de asta  fac   lucrurile in felul meu, cerind,indiferent despre ce e vorba, acel timp de acomodare .

Cind am avut probleme  de sanatate acum vreo 6 ani  si a trebuit sa iau medrol, mi-au trebuit cam doua sapatamini sa citesc despre acest medicament care merge direct la Adn, despre ce se schimba in organism  cind iei cortizon. M-am ingrozit la inceput si, dupa doua sapatamini,  dupa ce am inteles  si  mi-am asumat tot ce am simtit nevoie sa-mi  lamuresc am sunat si am zis” sint gata,  hai sa inghitim niste medicamente’ !

Asa a fost  si va fi, cu toti prietenii din viata mea. Imi displace profund cind cineva intra in viata mea ca vijelia, vrea sa schimbe, sa rastoarne, sa faca totul altfel …da, sint recalcitranta la schimbari, la schimbarile pe care cineva, care vrea sa-mi fie prieten , vrea sa le faca cu mine  si zic “nu”. Nu asa, nu in ritmul asta, nu asa simt, nu pot asa.  Daca nu i-am permis unui barbat sa faca schimbari profunde ma indoiesc ca un prieten, bine intentionat  altfel, va avea sorti de izbinda . Si ma tem ca daca incurci prietenia cu partea profesionala si  bati din picior “nu e bine asa! e bine cum zic eu” ..m-ai pierdut . Si ca prieten si ca partener .

Prietenul adevarat nu vrea sa schimbe nimic . Nu-ti impune nimic.  Nu te pune in situatii incomode . Nu te va pune niciodata in situatia de a te gindi de doua ori inainte de a deschide gura ca nu cumva sa interpreteze  tot ce spui; prietenul adevarat  are rabdare cu tine, isi pune toata diplomatia la bataie cind vrea sa te duca intr-o anumita directie,  desi intr-un fel e spre binele tau si tu, precum catarul nu si nu, tragi invers…Si dupa o vreme intelegi  efortul lui si-i esti profund recunoscator . Si poate abia dupa aceea, mergi pe mina lui .

Si mai cred ca prietenul este cel care te ajuta sa cresti nu sa-ti semene indoieli fata de tine, de ce faci, de cum faci..

La urma urmei de ce vrem sa fim prieteni cu cineva? Ce ne determina sa cautam prietenia cuiva?

In clipa in care vom sti sa raspundem macar la aceste doua intrebari o sa gasim singuri drumul catre inima prietenului. Si mai spun ceva, cu riscul de a  ma lua prea in serios;  ca prietenul  e sau nu e. Dincolo de cuvinte prietenia se probeaza, se dovedeste, se inatareste sau se rispeste la prima adiere de vint .