E frig si mi-e foame…

Da, nene ninge, nasol… “Ninge intr-una, ninge ca-n Esenin/ si-n poema rusa/ninge fantomatic si bacovian”. Rau e ca bate si vintul, rau de lumea care isi duce viata in sate uitate de lume,  in plin camp, ca acolo i-a aruncat viata si norocul, ca asa e in viata asta,  fiecare cu norocul lui sau ce-a mincat cind era mic, deh, chestii din popor, ca de la tara ne cam tragem toti. 

Cind eram eu copil,  ninsoarea nu era asa o grozavie, era  frig, era ger, cismeaua era ingheatata bocna si cind  tata se grabea sa o dezghete turnind apa calda peste ea, nu odata crapa teava… sa te tii, cit era ger nu era problema, cind dadea insa  un pic caldura waw! ce derdelus se facea in curte pina reusea sa opreasca apa! Pe urma s-a smecherit tata, a facut un bazin si cind crapa (uneori teava crapa singura de la ger, iaca asa geruri erau!) se baga frumos in bazin si stringea robinetii,  gata, se oprea tot, ne vedem la primavara, pina atunci hai sa scoatem apa din put.

Pe vremea asta, cu picioarele bocna de la joaca prin zapada, eram ocupate sa facem mosi (noi asa ii numeam, mosi de zapada!), era plin  de mosi la noi in gradina, intram in casa rupte de foame. Pina se facea mincarea, un ceai de tei si niste covrigi erau bunatatile care urmau sa-mi faca frumoase toate iernile din viata mea, niciodata iarna nu incape in gindul meu  fara sa visez la ceaiul rosu de tei si la covrigii pe care ii aducea mama din camara rece si ni-i punea pe plita sa-i incalzeasca. Deveneau calzi si crocanti, in acelasi timp, rar am mincat ceva asa de simplu si atit de bun. Asa am crescut si ca mine probabil multi de seama mea.

Pentru vremea asta, mama facea, musai, mamaliga. Avea putina cu brinza in beci, in pod erau oale mari de pamint  cu carnati, muschi si coastele afumate care, pe vremea asta, erau proviziile de baza. Tot in beci erau rafturile cu muraturi si fructe-mere si pere, invelite fiecare in hirtie de ziar, funii de ceapa si nisip in care mama ingropa radacinoase-cred ca uneori se adapostea si praz acolo, se dadea de gol cind ii ieseau mustatile. Nu lipsea putina mare de varza, in care mama punea gutui si boabe de  porumb, era zeama de varza acidulata si parfumata, cind coboram sa iau varza ma uita Dumnezeu In beci cu cana de zeama de varza la gura…

Ce mamaliga face mama!  Ce bombaneli iti iei daca nu stai linga ea…”Mamaliga, zice ea, se face la foc bun, sa fiarba ca lumea, nu sa lesine in tuci… si nu pui malai decit cind clocoteste ca  nu o dau la porc!” Mama face mamaliga inca in tuci, la foc de lemne (aragazul e in bucataria  de vara, resemnat si intr-un dialog trist cu butelia incarcata mai rar, iarna!) Si eu am un tuci mic de la ea, de cind eram eu copil, il folosesc la mamaliga si citeodata, cind fac cartofi prajiti(ca mai fac uneori, rar, cind nu vad decit cartofi in fata ochilor desi stiu ca mai bine i-as lipi cu mana  pe… solduri! ) Il iubesc pentru ca e tuciul ei, e de la ea, poti sa-mi dai toate tigaile de pe lume, nimic nu face cit el.

De fapt m-a furat probabil dorul de ai mei  si am uitat esentialul. Pe ninsoarea asta e buna, mai ales la masa de seara, o mamaliga  facuta ca la mama ei, in care punem cu darnicie brinza cu muceagi. Toate mucegaiurile si gorgonzola e binevenita, musafir apreciat. Ar putea sa para ciudata alaturarea, dar  amestecul de brinzeturi cu mamaliga ii da o savoare si un gust asa de special ca in ciuda vremii de afara, mincarea asta ma duce parca intr-o zona de exotic si veselie.

Daca nu avem mucegaiuri de astea in casa( desi mi se pare simplu simplu, se gasesc in mega image, nici nu costa o avere, piata e departe si brinza care se vinde  in supermarketuri e de nemincat!)  punem orice alta brinza avem. Uite ce facea mama; dupa ce facea mamaliga, punea intr-o o cratita(tava) medie un rind de mamaliga calda, pe care o apasa cu lingura sa fie nivelata, un pic de unt si un strat de brinza rupta cu mama. Mai punea inca un rind de mamaliga pe care o nivela si inca un rind de ceva brinza, cascaval afumat, ce avea prin casa. Mai punea un rind de mamaliga si deasupra, facea ca o adincitura cu dosul lingurii si   spargea cite oua incapeau, oua care ramineau intregi si se coceau max 15 min la cuptor sau chiar pe plita(vorbesc de sobele de la tara! aceea plita, noi avem cuptoare! )Arata ca un tort absolut senzational si dupa ce maninci o portie bunicica nu mai vrei altceva, e o mincare calda, usoara si satioasa.

Stiu ca se poate combina  amestecul asta si cu carne, depinde de voi ce aveti chef sa mincati; raminem la oua, brinza si smintina sau ne porcaim si punem si carne.

E iarna, e firesc sa ninga. Poate si sa  viscoleasca. Eu nu iubesc frigul si zapada, dar acum e rindul ei, sa o lasam sa-si faca dambalaua, va poftesc in casa la masa, mamaliga e pe masa. Aburinda.

2 thoughts on “E frig si mi-e foame…”

  1. Azi m-am trezit cu gandul la mamliguta, cu branza si samantana, era pentru meniul din seara asta. Citind aici m-ai facut sa rad si sa-mi amintesc de o alta coincidenta “de-a noastra”, primisem cartea ta, la mama(prin posta) si in tramvai pana acasa m-am apucat repede sa citesc, si am ajuns la “partea cu biletul”, si mi-am dat seama ca nici eu nu am validat cardul.
    Si mi-ai facut o pofta nebuna de carnati si carne ptinute in untura…..pe astea de unde le iau? Sunt la munca si-mi ploua in gura 😉

    Reply
    • ha ha ha ..nu stiu de unde sa le mai luam, e musai sa ne facem de lucru pe la tara, la cineva care sa ne creasca porcul. Maninca si tu ceva sa-ti treaca de foame si deseara fa mamaliga cu brinza, mai am ceva cu peste, il pun acum(ce sa fac, cind e frig lumea cere de mincare…) te imbratisez!!

      Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.