Dincolo de imagini

E greu sa fii gras! Sa traiesti asa, mereu la limita, mereu cu controlul, mereu atent la fiecare inghititura, mereu doborit de privirile “binevoitorilor” si uneori de sugestiile “ de  ce nu incerci  sa mai slabesti” de parca pe tine te-ar durea  fix in cureaua de la ceas ca  ai déjà multe kg in plus, ca nu te mai incap hainele, ca te ia uneori o stare de nervi de nu mai maninci nimic pina ti se face rau si cineva  care te iubeste cu adevarat, iti spune inca o data ca nu ai rezolvat nimic exagerind asa, ca nu e cazul sa te iei la lupta cu tine, ca asta nu face altceva decit sa-ti puna organismul in stare de alerta…

E greu sa traiesti gras, sa ai mereu masuri peste ce e la indemina, sa nu-ti gasesti niciodata  haine pentru tine, sa-ti sara in ochi privirea usor dispretuitoare a vinzatoarei, slaba ca un tintar,  imbracata in niste haine incredibil de mici care te masoara din cap pina in picioare si-ti spune in virful buzelor”nu avem masuri mari”! E al dracului de greu cind esti tinara si pe  linga tine trec gazele cu picioare lungi care se opresc la fast food si maninca fara probleme mancarea aia nesanatoasa  care arata bine si peste care pune si niste cola,  ca merg  unse impreuna. E greu sa fii grasa clasei, grasa grupului… grasa…

Probabil nu sint eu nici prima si nici ultima care pune problema asa, eu am ajuns la un echilibru cu mine, acum, dar am avut ani multi incare lesinam de foame pe la cursuri si Adela Marculescu imi tot dadea calciu crezind ca din cauza jobului si a scolii pe care le faceam in paralel  eram obosita. Nu, doamna Adela, eram nemincata, mincam brinza de vaci  cu o% grasimi si beam apa… Mai puneti si stresul datorat unui examen  cu un Shakespeare cind parca nu-mi iesea nimic, cind ma mai certam si cu boul din dotare  si  tabloul e complet.

E si mai greu cind esti in vazul lumii prin prisma meseriei  si aproape toate cele are “au reusit” in viata asta simt nevoia sa te trimita la sala si la un nutritionist, sa-ti spuna ce sa faci  si cum sa traiesti,  iti si spun asta cu condescendenta, printr-un act suprem de bunavointa, spre binele tau.  E si mai frumos cind nu stie nimic despre tine, cind nu are studii medicale, cind nu are habar ce e ala metabolism, tiroida, histerectomii la tinerete, boli autoimune… nuuu, cel mai important e sa fim slabe-scoabe, sa aratm bine, suple. E si mai greu cind tu te straduiesti sa spui lucruri interesante, utile, funny si lumea e atenta doar la cite kg ai, la ce toale ai pe tine, cit esti de accesorizata,  fara sa poata sa treaca de primul impact si si-si ia ce are nevoie de la tine, informatia, starea de bine, energia!

E foarte greu sa traiesti cu stigmatul de grasa daca nu esti un om puternic, un om care stie ca la 20 de ani e firesc sa fi subtirica, cu talie de viespe, la la 35 deja organismul isi cauta calea catre maturitate, asa cum a fost construit, ca dupa o nastere naturala bazinul femeii se modifica, ca nu e obligatoriu sa fim toti slabi si trasi ca prin inel, ca nu are nici o importanta cum arati daca dincolo de trupul  si chipul perfect conturat nu intrevad nimic.

Eu nu mai am demult complexe pe tema asta si sint destul de obraznica incit sa nu permit nimanui aluzii la kg  mele. O viata de grasa de 50 de ani m-a fortificat. Nu pot sa nu ma gindesc, insa, la multimea de femei care, dupa un copil sau doi nu-si mai permit diete, sala, masaje si nici timp prea mult pentru ele… Le vad uneori cu copii de mana la balet sau prin parc ori diminetile cu ei la scoala si la ele ma gindesc- cum sa rezisti cind  financiar nu-ti permiti nimic si tot ce ai se duce la si catre copii, cum sa mai faci fata si atacurilor binevoitorilor desi sint sigura ca le ajunge privitul in oglinda in fiecare seara cind se vintura prin casa si aduna jucariile imprastiate ale copiilor!

Am fugit citeva zile la prietenii mei de suflet din Meseseni… Ce fericire sa te intorci dupa trei ani si sa  gasesti aceeasi blindete, bunatate, seninatate, bucurie, veselie, prietenie pe care le-ai  lasat in urma cu trei ani! Ce bucurie  sa maninci in fiecare dimineata in foisor dupa ce ai dat o  raita prin gradina si, ca oraseanul care tinjeste dupa viata lui din copilarie, sa-ti iei pere din parul cu crengile la pamint si asa sa-ti incepi ziua! Am mincat acolo mincare pe care nu as fi mincat-o niciodata de frica kilogramelor in plus pe care cu siguranta le-am adus cu mine la Bucuresti… intr-o zi de vineri am mincat piure de cartofi cu ceapa topita facuta cu toata dragostea de Livia care se intorsese de la serviciu si s-a dus glont la bucatarie. Putea sa fie si cu cianura, la cit a muncit sa framinte painea aia a ei”pina asuda grinda” tot as fi mincat. O clipa m-am gindit ca eu nu am nici macar un cartof in casa, dar era asa o tihna si-o liniste acolo ca mi-am permis sa ma bucur pina la capat, fara reserve, de o mincare simpla care o sa-mi tina multa vreme mintea plina de imagini frumoase. Ca in povesti.

E foarte greu sa le  iei in viata asa cum ti le da ea, fara sa te simti nedreptatit si sa  fii  obligat sa te lupti cu tine. Multa vreme m-am simt nedreptatita si m-am luptat cu mine si cu kilogramele mele. In timp am realizat ca daca lumea din jur nu mi-ar fi amintit ca nu am 90 60 90, eu nu as fi avut asa dureri de cap pentru ca ambitiile mele sint mici, catre deloc…

Nu as fi scris despre cit de greu e sa traiesti intr-o batalie cu tine daca nu as fi vazut noile promo-uri cu Teo.

Acum toata presa scrie ca arata senzational, asa acum scria despre ea ca nu face nimic sa slabeasca. Facea, credeti-ma! Am vazut-o  sezoane intregi  mincind piept de pui fiert sau la gratar cu niste salata verde fara nimic, de ziceai ca e mincare de rate si tragind la sala intr-un efort supraomenesc, nu am sa uit cit oi fi. La Pitesti intr-o caravana. Mi-au dat lacrimile cind am vazut cum trage de ea la sala. A muncit ca un caine sa slabeasca! Acum e slaba, toata lumea a cazut in adoratie. Ea era spumoasa, vesela, funny, nebuna si  calda  si cind nu era trasa prin inel. E acelasi om, in esenta ei ea e bogata si va ramine la fel pentru ca toate calitatile ei nu nici o legatura cu invelisul, cu carapacea sub care se ascunde fiecare dintre noi.

Dumnezeu a pus in fiecare dintre noi o scinteie divina, un rost, o menire. Asta e importanta, asta trebuie vazuta. Restul e  doar imagine .

40 thoughts on “Dincolo de imagini”

  1. Draga prietena, te stiu de pe FB , unde combatem impreuna pentru caini! Tu nu ma stii pe mine, caci nu ma numar nici macar printre prietenii tai, caci nu am putut fi acceptata, caci ai peste 1000, sau 5000. Asadar grasa sau slaba ai peste numarul admis de prieteni, cu siguranta mai multi decat vanzatoarea slaba scoaba si mancatoare de shaorma. Nu, nu e greu sa fii gras, multi sunt ,unii , asa cum ai spus si tu, nu stiu sau nu vor sa stie ca sunt , sau, si mai rau, nu pot face nimic pentru asta. E greu sa fii prost insa, sau rau, negru la suflet de frustrare. Si e greu nu doar pentru tine, caci in prostia ta ce-ti pasa, ci mai ales pentru altii. Asadar, draga mea prietena grasa, buna, simpatica, desteapta si mai ales talentata, ai peste mii de prieteni care te plac, te urmaresc si te admira sincer. iti mai e greu ?
    P.S . Nu sunt grasa ci supraponderala. Ma abtin 10 luni/an si 2 luni mai uit de mine, desi stiu ce greu este apoi. Asa ca stiu !

    Reply
  2. Mi-a placut articolul. E sincer si direct. Intotdeauna o sa imi placa oamenii sinceri si impacati cu ei insisi. Si eu am avut probleme cu kilogramele. Am reusit sa dau jos din ele doar gasind un sport care sa-mi placa si ducandu-ma de placere sa fac miscare. Nu stiu cat o sa ma tina, dar stiu ca daca o sa ma opresc, kilele o sa revina la loc 🙂 Nimic altceva nu a functionat insa… Nu suport regimurile draconice, cele de gen pui cu salata. Imi place sa mananc salata cu pui, dar nu obligat de dieta. 🙂
    Oricum, eu va doresc sanatate! Asta e ceea ce conteaza cel mai mult. 🙂

    Reply
  3. Ce bine ne intelegem si ne simtitm noi, grasele intre noi…Si multe din cele spuse aici sunt adevarate. Ce nu e adevarat e ca nu putem slabi. Ca nu putem trece peste neputintele noastre, da, dar ca nu putem slabi, asta e o minciuna…si stiti de ce? Pentru ca fizic, e imposibil sa nu mananci si sa ramai gras. Ca exista boli, ca bulimia, ca foamea compulsiva, tot felul de probleme care ne imping sa cautam senzatia de bine in mancare…e adevarat. Dar daca nu mananci slabesti. Daca era adevarat ca din cauza bolilor endocrine, psihice si altele, cei grasi raman grasi, chiar daca nu mananca, gaseau, la eliberare, in lagarele naziste, obezi, cu siguranta…dar nu, aia au ajuns toti piele si os, la unison, pentru ca nu mancau. Asa ca…eu sunt grasa mai mereu. Mananc, ma ingras usor, tin dieta, adica manac ca omul…slabesc. Am 52 ani…nu mai cred in povesti, cred ca peste neputintele altora trecem usor si intelegem, peste ale noastre proprii, mai greu. Aici ar trebui sa lucram nu sa ne batem cu bunavointa pe burta, unele pe altele…parerea mea.

    Reply
    • Intr un fel ai dreptate doar ca trebuie sa fii foarte puternic sa faci niste schimbari atit de profunde in mentalul tau, mai ales singur. Nu mai pot cu exemplul cu lagarele, va rog , pe mine ma ucide cuvintul lagar nazist. Nu ne batem pe burta noi grasele intre noi, eu vorbesc de un fel delicat de a ajuta sau de a aduce persoana la stadiul in care sa fie pregatit sa isi schimbe viata. Sintem tributari unui regim de viata prost, e mult de educat la noi. Mult. In fata frigiderului si a nefericiri sintem singuri. Si in fata depresiei sintem la el. Nu e simplu deloc. Da, se poate slabi, se poate trai normal, daca vrei sa gasesti o cale.Dar nu putem sa facem asta cu brutalitate. Eu nu am spus niciodata ca nu pot slabi. Am slabit, am mai pus, am mai slabit, asa e viata.Dar nu pots si nu vreau sa traiesc cu obsesia ca pun un kg pe mine.Eu l-am pus eu il dau eu jos.

      Reply
  4. Salut, dragele mele!:) Am citit si incerc sa inteleg, din ce povestiti si din experienta pacientelor mele, cat de greu este sa te lupti permanent cu un stigmat de om gras. In acelasi timp, multe dintre pacientele mele au suferit histerectomii, tiroidectomii, excizii de organe invadate de cancer, boli autoimune, tratamente nasoale pentru boli autoimune si altele cate si mai cate. Nu scriu aici pentru a exemplifica ceva anume, scriu doar pentru a va transmite tuturor mesajul: se poate slabi, daca vrei, desi ai toate comorbiditatile din lume. Cumva articolul tau mi-a lasat un gust de resemnare. Pacat! Sigur ca toti oamenii care se ingrijesc in primul rand de spiritul lor sunt minunati, insa durerile lombare, de genunchi, arsurile in capul pieptului, gafaitul ar fi bine sa nu aiba ce cauta in viata nimanui. Nemaivorbind de sentimentele negative fata de propria persoana care deriva de la nivelul fizic. Nu imi voi da numele, pentru ca nu sunt aici sa imi fac reclama, dar bucuria, sanatatea, energia, starea de bine pe care le-am vazut la pacientii mei si ai altora ce au reusit sa controleze ruptul frigiderului sau perioadele de infometare sunt pe bune. Ele sunt dovada ca se poate si credeti-ma ca se poate, fara salata cu lamaie si tras la sala pana mori. Intrebati in stanga si in dreapta, cercetati, incurajati, luati un prieten sceptic dupa voi la nutritionist sau pe oriunde altundeva mergeti sa tratati supraponderablitatea/obezitatea, dar nu va dati batute. Sa ne vedem cu bine si prietenie, si pe strada si in cabinet! Va imbratisez!

    Reply
    • Nu e resemnare, e un post scris cu drag si cu intelegere pentru oameni ca mine, eu traiesc dupa legile mele si mi-e bine. in cabinet nu ne vom vedea niciodata, pe strada insa, da. Am un nutritionist care mi-e prietena, am o faina fara amidon, de obicei maninc ce gatesc eu, am un regim de viata corect, nu am masina, merg pe jos sau cu transport in comun, eu sint in regula si nu mai tinjesc sa fiu slaba. Toate bune!

      Reply
    • Diferentele in metabolism sunt cele care pe unii ii predispun la ingrasare, iar pe altii nu. Tot ele fac diferenta si atunci cand vine vorba de slabit. Orice nutritionist stie asta.
      Pentru multi e suficient sa renunte la anumite alimente, altii au nevoie de regim alimentar strict si activitate fizica sustinuta, iar altii au nevoie de ambele plus sprijin si ajutor moral sa faca fata stresului provocat de schimbarile in modul de viata. Daca suportul nu e la indemana, trebuie macar o perioada de liniste sufleteasca pe fondul careia sa se incerce reducerea greutatii corporale.

      Echilibrul asta e o treaba complexa, iar slabitul nu face exceptie. Cine e predispus la ingrasare trebuie sa schimbe stilul de viata pentru totdeaua, altfel istoria se va repeta la intervale regulate.

      Nuami vorbeste aici despre cei ce nu-si doresc sa-si schimbe stilul de viata doar pentru ca unele dintre valorile proprii nu se potrivesc cu cele ale unei societati superficiale.
      Atata vreme cat normal, frumos si apreciat inseamna neaparat slab, celor grasi nu le ramane de facut decat sa se impace cu idea ca nu vor fi niciodata acceptati intrutotul. Iar asta e trist si greu de realizat!

      Reply
      • Exact.Si toate schimbarile, toate, au nevoie de echilibru, de liniste, de impacare a ta cu tine si apoi sa incepi sa faci ceva tu cu tine, pentru tine. Cind se intra cu bocancii, cind ti se arunca in fata lucruri grele mai mult te ingroapa decit sa ajute. Lupta cu kg e una din cele mai grele lupte din viata unui om. Dar e imperios necesar a faci lucrurile cu calm, cu echilibru, fiecare in ritmul lui.

        Reply
      • Pt. Pretty007: uneori lucrurile stau altfel. la 11 ani intram pt prima data in cabinetul unui endocrinolog, si de atunci am cunoscut o gramada de astfel de medici. Am 52 de ani si vreo suta doo’zeci de kile la 1.60 m. N-am fost niciodata slaba sau normala. Am o poza de cand eram la gradinita cu grupa. Sunt usor de recunoscut, cea mai lata copila din acel grup. Daca parintii au gresit cand mi-au dat vitamine cu toptanul pe cand eram bebe, nu stiu. Daca endocrinologul acela a gresit cand mi-a dat medicamente cu hormoni la 11 ani, iar nu stiu. Dar stiu ca in familia lui taica-meu cu o singura exceptie, toti sunt grasi si, de la un punct incolo, cu diabet. Deci cu ADN-ul cred ca-i mai greu de luptat, desi am luptat, fara sa stiu ca era o lupta din start pierduta. Acum, la “batranete” am cam inteles asta.

        Dar pana la urma te cam impaci cu ideea (desi zi de zi framant bicicleta medicala din dotare, deci… pe undeva, tot nu m-am impacat complet …), insa faptul ca esti judecat-a de unii care n-au habar cum e sa fii in pielea ta, doare cel mai tare. Noroiul, sagetile otravite, palmele primite de la unele care daca nu mananca nimic o zi dau jos 2 kile, iar tu doar juma’ de kil, astea dor. Dor cumplit. Ca nu ma gaseste lumea frumoasa, e ok, nici mie nu-mi place ce vad in oglinda. Dar ca nu stie ce fac ca sa nu fiu cum sunt, si comenteaza atoatestiutor, asta te darama cu adevarat si te scarbeste.

        Reply
  5. Standarde si idealuri fizice vor exista mereu. Pe cei care le urmeaza cu sfintenie eu ii compatimesc, fie sunt prea superficiali sau limitati sa-si dea seama ca viata nu reprezinta doar imaginea cojii de om, fie tulburarile de personalitate netratate nu le permit sa se accepte asa cum sunt. Atat timp cat suntem sanatosi, activi, cu o gandire coerenta, ne bucuram de ce ne ofera viata, de ce ar trebui sa ne rusinam de aspectul nostru? Suntem facuti sa fim diferiti, slava domnului! P.S. Oamenii “normali” te intreaba intai daca esti sanatos, daca esti bine, apoi se gandesc sa-si ofere sfaturile despre cum ar trebui sa arati. P.P.S. Tu poti sa arati oricum, atat timp cat esti bine, esti o persoana frumoasa prin ceea ce faci si personalitatea ta Nuami, pot spune asta si fara sa te cunosc indeaproape 🙂

    Reply
  6. Sunteți o scumpă doamna Nuami! Marimea si bunatatea inimii dumneavoastră depășește cu mult kilogramele pe care le aveți. .. eu sunt in celalt capat al cantarului.. si credeți-ma am fost aspru judecata pentru treaba asta…ma chinuiesc sa pun cateva kg … si nu… nu asta ne reprezintă. .. nu asta ne face mai buni..sau mai calzi ..sau mai omenosi… Va salut cu mare drag

    Reply
  7. Draga mea si eu sunt “Grasa” din grup, desi atunci nu eram grasa, dar m-am invatat asa.
    Ai perfecta dreptate in ceea ce priveste dietele, familia si saracia!
    Eu traiesc acum in Germania, aici imi gasesc si haine pe masura si nici nu se uita nimeni la mine dispretuitor pentru ca sunt grasa. Aici ma simt bine pentru ca nu conteaza cum arati, nici de unde vii, nici cum te numesti ci conteaza ce fel de om esti.
    Aici nu conteaza ca esti imbracata casual. Aici imi pot permite sa ma duc din gradina, sa dau o fuga la banca sau la magazin, acasa in Romania te-ar pune la zid daca nu te imbraci adecvat.

    Reply
  8. Ce pustiu poti avea sufletul daca cataloghezi oamneii dupa aspectul exterior…….
    Va doresc multa sanatate si o vara insorita.

    Reply
  9. Care e diferenta intre oamenii care ataca grasele si oamenii care ataca slabele? Ipocrite mai sunt “grasele”.

    Reply
  10. Oare asa gandeau si matusile mele care au marit de complicatii legate de obezitate? Pentru ca eu vazui multa suferinta in ochii lor.
    Daca tie ti-e greu, sau te-ai obisnuit cu asta, pentru cei din jur e o suferinta mai crunta, pt ca nu pot face nimic. Pentru cei ca mine si ca verisorii mei sa vada cu mama se neglijeaza si degradeaza, si stau cu sufletul la gura de cate ori o vad, ca stiu ca poate a 2a oara nu o sa mai fie. Am in familie decese la 38 ani, la 50 ani, la 70 ani, si toate puteau fi amanate cu 20-30kg mai putin.

    Pentru ca a fi slab e o alegere. A fost o alegere la primele 5 kg luate in plus sa rup timp si sa merg la doctor (si iar sa merg) si sa fac investigatii, sa imi calculeze indicele de masa corporala (si sa invat sa calculez! ). Sa descopere el din pripa la 30 ani ca mi s-a schimbat metabolismul si sa consum 1/4 din ce mancam ca studenta. Ca statul la birou incetineste metabolismul si ca nu e o drama daca mananc doar 2 mese pe zi si alea usoare. Ca daca am doar 2 polonice de bors la masa ajunge, nu mai e cazul sa pun si felul 2 si desert. Ca e bine sa fac 10 mii de pasi minim pe zi. Ca tiroida se leaga de alte probleme si poate fi prevenita (consum mic de sare si aia ne-iodata, consum limitat de zahar si de faina). Ca un psiholog si o analiza profunda a tarelor educationale si a copilariei nefericite nu pot sa le compensez cu mancat, ci doar le ingrop acolo.
    Dar zau ca as face orice, dar orice sa nu ajunga copilul meu sa simta ce simt verisoarele ce isi plang mama plecata prea devreme. Cum vad alta verisoara ce gafaie pe scari si mi-e frica sa nu faca atac cerebral, ca doar il vazui de atatea ori in familie. Cum vad ca alta matusa a slabit 20kg in 2 luni dupa ce a facut atac cerebral, si nu cand a facut diabet (ba chiar cand a facut diabet bombanea pe doctorita ca i-a dat voie DOAR o felie de paine neagra dimineatza, ca e viata e asta…).
    E groaznic de greu cand am am ajutat o infirmiera sa intoarcem o pacienta grasa post operatie. Peste cateva zile a reusit sa mearga la toaleta, si o sustineam. E groaznic de greu fizic d-apoi psihic… cand stiu ca jumatate din femeile din familie sunt asa si ca am sanse sa le urmez. Sa spun NU. sa Caut fericirea in altceva nu atat de auto-distrugator.

    E o alegere sa fii gras (si la fel de auto-distrugator ca fumatul sau bautul sau drogurile). Astazi exista atatea informatii (si bune si rele), investigatii medicale, dar exista. E o lupta masiva pentru mine din copilul ala durduliu si rotunjor, ce mancam tot din farfurie, spre adorarea matuselor si alintarea bucatareselor de la gradinita, ce ma prindeau frumusel de falcutze, sa ajung un om sanatos si cu IMC normoponderal.

    Astazi 60% din decesele in Romania se datoreaza bolilor cardiovasculare si se pot preveni. Cand aveti rabdare, cititi blogul lui Viorel Ilisoi.

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.