In ciuda aparentelor am fost si sint un om timid, care si-a castigat siguranta si curajul datorita teatrului. In afara de accesele mai rare de timiditate cu care m-am invatat sa traiesc, am 1, 55 inaltime, mereu am avut kg in plus, am crescut la tara, intr un sat care nu e cu nimic special, am facut un liceu de constructii, prin urmare singura mea calificare era de dulgher. Cu toate datele astea nu aveam nici o sansa la mai mult decit sa “dulgheresc” intr un santier. Sau la fabrica de armament de la Mija. Daca aveam noroc.
Azi am experienta in teatru, televiziune, teatru de revista, reality show, mediere, formator, sint in stare sa tin in priza o sala plina, inclusiv puscariasi de drept comun de la inchisoarea I L caragiale. De unde m-am si ales cu porecla de Niculina, dupa Niculina Gologan a lui Aurel Baranga. Si cind spun”sint in stare” imi asum. Cu emotia de rigoare, e absolut normal, dar momentul in care ai ceva de impartasit e o bucurie. Si o fac cu bucurie adevarata; mie imi place sa vorbesc in public, nu mi-e teama decit ca uit unde sint, devin prea sincera si “scap” lucruri personale pe care nu as fi vrut sa le spun.
Un om care sta in fata unei sali pline de ochi iscoditori si le poate capata atentia e un om liber.
Am vazut zilele trecute o festivitate de premiere a unor proiecte dintr un domeniu tehnic. Sala plina de oameni care conduc firme, multinationale, oameni care au in mana mii de angajati, erau invitati pe scena sa-si ridice un premiu castigat in urma unor proiecte. M-a uimit emotia coplesitoare care ii invada odata urcati pe scena, o emotie are ii paraliza parca, erau pierduti cu diploma in mana nu-si mai gaseau cuvintele. Unul dintre domni a spus asa ceva, citez din memorie”va multumesc.(pauza) emotiile sint foarte mari, ne oprim aici!” Cum asa? Ce sa te gituie asa? Mi-a parut tare rau ca nu am fost acolo…
De asta am scris acest post, dupa ce i-am vazut pe acesti domni mi-am dat seama, inca odata, ca lucuri care mie imi sint la indemina par teribil de grele pentru altii. Aveti la dispozitie site ul meu, nuami.ro, pagina de FB, cautati-ma, pot sa fac asta cu placere si o sa vedeti ca nu e asa complicat. Mai mult, o sa va placa. Daca ar depinde de mine as introduce in programa de invatamint ore de teatru, asa cum avem ore de romana, de matematica. Pentru ca e vital sa iesi din anii de scoala, mai ales din liceu, mai stapin pe tine, mai sigur, mai curajos sa dai piept cu lumea care nu te asteapta cu mese intinse si faclii aprinse.
Eu nu promit nimanui ca o sa aiba succes, ii spun doar ca il pot ajuta sa si castige libertatea de a fi sigur pe el si pe ce are de transmis; il pot invata cum sa si cultive siguranta de sine, cum sa se perfectioneze profesional, il pot ajuta sa si disciplineze viata cit sa dea randament si sa fie multumit de el.
Vorbitul in public nu e la indemina oricui, mai ales fara antrenament; sint putini oamenii care se nasc cu Darul Oratoriei, asa cum ise spunea. Printre conditiile care se puneau pentru nominalizarea unui candidat la un post de guvernator, de exemplu, era aceea a calitatii lui de orator iscusit, cu charisma, care putea comunica vestile bune si mai putin bune asa incit sa devina digerabile. Azi, uzind de mecanisme interioare, de cunoastere de sine reala, de tehnici de actorie, putem schimba cu totul modalitatea de te prezenta in fata unui public.
Eu stiu cum e sa ti tremure fusta pe tine si sa ti se lipeasca limba de cerul gurii de emotie, dar stiu cum sa minimalizez disconfortul care, exersat, se poate transforma in atu. In stare de “ criza” mintea lucreaza intens si umbla la “rezerve” descoperind abilitati si talente de care nu aveai stiinta.
E ideal sa se lucreze cu partea cea mai delicata din noi, cea care se teme, si atunci inventam un personaj, lucram pe dorinta de a performa si incercam sa intelegem esenta lui “De ce ma tem?” si sa trecem dincolo de primele explicatii. E foarte important sa ne raspundem intii noua la intrebari ca sa putem sa fin relaxati in fata publicului, indiferent de situatii in conferinte, prezentari.
Si mai e ceva de care mare parte a lumii nu tine cont- oamenii care te asculta sint si ei intr o anumita stare de spirit, aproape de emotie, cel mai adesea empatia lor catre cel din fata publicului transformindu-se intr un val de energie, acela despre care vorbesc actorii cind spun ca au avut o sala extraordinara si ca publicul este cel care, practic, a dus spectacolul.
Folosim tot arsenalul din teatru cunoscut- exercitii de dictie, respiratie, improvizatie, jocuri. Exersam memorie si reinvatam disciplina din teatru. Tinuta, precizie, coerenta, claritate, atentie distributiva, putere in a sustine tot ce ai de dus.
Toate acestea sint de folos si in viata de zi cu zi- uneori e nevoie sa mascam in familie situatii diverse, uneori o minciuna abila poate inlocui adevarul dureros, e greu ce spun, dar asa e.
Facem totul cu bucurie, cu bucuria unui copil care se joaca si descopera lucruri care il fac sa si doreasca sa se joace mereu. Cam asta e senzatia. De bucurie, siguranta de sine si energie.