Ultima grasa din showbiz

Domnule, am constatat de Pastele asta ca toata lumea de la televizor e slaba. Slaba bat! E drept ca emisiunile erau inregistrate inainte cu citeva zile, dar lumea toata, fara exceptie, pe care am vazut-o zilele astea la televizor, e slaba. Tinara, de la foarte tinara catre tinara si slabaaaa… Intrebati-ma, ca va dau nume, daca tineti musai. Prilej cu care mi-am dat seama ca as putea, in sfirsit, sa am, sa mai am, un viitor in televiziune. Ca incet incet, se face loc pentru mine. O sa fiu singura grasa de la televizor. Grasa cu emisiune pe tv, ca de acum nu mai mai am concurenta. Bine, am déjà 50 de ani, cum se trimbiteaza la fiecare ciordeala de postare de pe pagina mea de FB pe care o regasesc in tabloide, sa fie primit, na! sa aiba si ei de un cozonac nemuncit, poate si asta cu varsta sa fie o treaba, ca nici pe slotul asta nu am concurenta, la 50 de ani toate sint slabe, nestafidite, inca, sau ma rog, nu se vede. Ehe, este ca am redescoperit apa calda si mersul pe jos?

Frate, ce ne mai chinuim… si eu ma mai chinui asa citeodata, dar incerc sa ma tin, sa mai incap in haine, nu de alta, ca nu am bani de garderoba noua si e musai sa incap in ce am. Bine, la cum umblu eu in ultima vreme… blugi, bocanci/adidasi, hanorac cu gluga, geaca mea rosie primita de la Rebeca acum 3 ani, zici ca-s aurolaca, imi lipseste punga. Mi-e comod, nene, ca am un caine batrin care mai cade asa din picioare, ii tremura un picior din spate si trebuie sa-l ridic, in fond conteaza asa mult cum ma imbrac, mai ales cind scot cainii?

Dimineata, seara, imbracata cu geaca mea rosie si mai mare cu doua numere, “sterg” zidurile bulevardului in incercarea de a trece si eu cu cainii si oamenii, am vrea sa ne facem loc pe linga masinile proprietarilor care le duc cu botul pina in zid, chiar in statia de autobus, ce are? Cu gluga trasa pe ochi, atenta la caini si la picioarele mele, sint cunoscuta pentru abilitatea de a cadea ca proasta in mijlocul targului sau pe scarile Operei, asa, preocupata, ma trezesc ca ma opreste lumea sa ma intrebe ce fac, unde joc, unde ma vad, de ce nu mai sint la tv… Eu cred ca nu ma mai cunoaste nimeni, citeodata ma surprinde de a dreptul ca sub gluga aia ma recunoaste lumea. Am fosti colegi, “prieteni”, oameni care au fost invitati in emisiuni care, cu ochelari de soare la ochi, trec pe linga mine si se fac ca nu ma vad. Le-o fi rusine sa vorbeasca cu mine cind sint cu doi caini in lesa, poti sa stii? Bai, nene, ce-mi vine sa rid! Dar nu rid ca mi-e ca se sperie lumea. Isi revin cind ne intilnim prin culise pe la vreun eveniment, pe la televizor, atunci ma vad, atunci nu mai am geaca mea rosie, sint machiata, pe tocuri, gatita… Eu sint in largul meu oricum as fi pentru ca hainele sau kilogramele nu au nicio treaba cu nimic. Sint ca un aluat care poate adaposti o crèma minunata de vanilie la care nu ajungi decit daca treci de coca de deasupra. Cind te intilnesti pe strada cu Florin Piersic si el se opreste, desi se grabea la o filmare, si te intreaba unde joci… si dupa asta rizi, mai ales ca si el ride cind ii spui ca joci la tine, in sufragerie, o hora, o sarba, ce avem in program. Nu, Florin Piersic nu a fost invitat niciodata in vreuna din emisiunile la care am lucrat. Da, m-am bucurat ca un urias ca el ma cunoaste.

La un moment dat, acu vreo 3 ani cind lucram in tvr, m-a intrebat Rodica Puca daca nu am si eu alta haina. Am fata, am 3 paltoane, am 2 haine de blana, sintetice evident, am chiar si pardesie de alea subtiri, am haine sa-mi pun si in cap, dar eu uneori o iau de nebuna pe jos si mi-e comod cu haina asta! Stiu, a dat nasol, pe linga vedetele care intrau pe poarta in masini, eu pe jos, cu geaca mea umflata… Stiti ce ma interesa? Cum eram in emisiune, nene. Acolo trebuia sa fiu frumoasa, desteapta, agera, funny…si eram. Ca aceeasi Rodica Puca inventa maneci si accesorii care imi faceau alta fata, ma cocota pe niste sandale ametitoare, sa par si eu cit de cit mai inalta, ca fetele cu care eram atunci erau de la 1, 60 incolo. Ea isi facea treaba ei, mi-o faceam si eu pea mea, asa cred. Ce sa fac daca atit am crescut?

Mi-ar fi fost si mie viata mai usoara daca as fi fost mai inalta si mai frumoasa. Ca puteti sa ziceti orice, cind esti frumoasa si mai esti si tinara, alfel ti se deschid usile, nu-ti mai spune nimeni ca esti talentata, ca esti actrita atipica, cu sanse mari sa faci cariere… blablabla… in timp iti dai seama cam cum e cu declaratiile astea sforaitoare si nu le mai iei in seama. Ca si promisiunile. Facem dregem… bine, ma. Unii ma si suna, cu entuziasm… eu m-am vaccinat copii, la mine entuziasmul e cu portia.

Dar nu despre asta voiam sa va zic, m-a lovit asta cu grasa. Cine era gras s-a operat, a tinut cure, s-a taiat, s-a carpit la loc, si-a facut tighele pe unde a fost nevoie si sint waw! scoase din cutie. Care a fost mai inventiva si-a pus grasime in fese, adica si-a bombat, ma iertati, curul. Am mai intrebat eu odata, dar nu mi-a raspuns nimeni-ce e asa o victorie sa ai curul mare? La noi, la tara, asa ceva era de ris. Sau daca ti-l face un chirurg si costa 3000 de E e altceva? Oricum ar fi eu m-am bucurat pentru ele, imi imaginez ca le-a durut de au crapat si ma bucur si pentru mine, ca nu prea mai sint grase pe piata. Nu obeze, ca nici de asta nu sint in stare, sa fiu o obeaza celebra, nu, sint doar o grasa fara cariera. Pina azi. M-a lovita asa, ideea asta ca un asteroid si-am zis ca, poate, daca scriu despre asta se sesizeaza Universul si incepe sa-si miste rotitele, nu? Ca asa se zice, e suficient sa-ti doresti. Mor cu teoriile astea noi, sa-ti doresti si sa muncesti si succesul o sa vina. Mor de ris… eu nu am muncit, eu am stat pe cuptor si-am mincat placinte.

E aprilie si dadu iarna iara peste noi. Ce sa faci cind afara ploua si lumea scrie pe Fb ca e zapada si de 50 de cm pe la munte? Ce sa faci? Faci misto de tine…

Cine mai da cu ochiul pe aici a constatat ca a fost subtire rau cu scrisul in ultima perioada. Pai, nu mi-a mai venit. Dintr-o deznadejde strecurata abil de stirile din ultima vreme, uneori de sentimentul ca e degeaba, alteori stai si te uiti in gol si oricit de mult ai vrea sa scrii ceva, macar pentru aia trei oameni care vor sa primeasc noutati, mintea refuza cu indirjire sa lege cuvintele intre ele. Ma intreb mereu cum scriau, cum scriu oamenii care au dat si dau lumii capodopere? Si iar zici ca-mi cade mana, ce sa mai scriu si eu? As putea sa scriu mai usor daca as lua in ris tot si toate care imi trec prin fata ochilor. Dar nu vreau, ma tem sa nu scap si niste venin, ca sint capabila. Se zice ca fecioara s-a nascut cu autocritica in singe. Si cu critica. Si cu mistocreala, as zice eu. De aia scriu doar despre mine, ca eu pe mine nu pot sa ma supar, nu pot sa ma dau in judecata, nu-mi cer daune ca mi-am stricat imaginea, eu cu mine, asa cum sint, trebuie sa ma inteleg.

Ma gindesc chiar sa ma imprietenesc cu mine asa ca, in seara asta, am mincat bagheta frantuzeasca( asa scria pe ambalaj, daca mint ei mint si eu), cu niste unt sarat de la Dublin si niste brinza de capra cu hrean si inca ceva, nu m-am prins ce era insa gustul e senzational. Si sa stiti ca nu m-am ridicat de la masa flaminda, cum se face de obicei, am mincat cit mi-a trebuit. Oricum nu m-am asezat, am mincat asa. in picioare, ca ma pindea Lala, si ea murea de foame, facuse ochii aia, rotunzi si mai mari astepind sa se incalzeasca ciorba ei cu carne. Mai e si paine si brinza si unt, am si niste chalote( e o ceapa mica, dulce, tot frantuzeasca, nu ride in barba ca e din Billa), daca baleste careva sa dea un semn. Oi vrea eu sa fiu grasa de la televizor, dar asa, o grasa moderata, nu chiar grasa, grasa…

Uneori, asa de tare ma copleste sentimentul ca maine se poate sfirsi tot incit fac exact ce nu am voie sa fac. Fac ce  simt ca vreau acum si atit.  Ziua de maine nu ne-a promis-o nimeni… Nu am nimic de baut in casa, asa incit o sa- mi fac un ceai, o sa inchid ochii si o sa-mi imaginez ca sint la poalele Pirineilor, in barul in care am baut cea mai buna bere neagra din viata mea… cine stie, poate o sa ma intorc acolo…