Stelele nu pleaca niciodata, nicaieri

Sint la regim si nu mai beau nimic de 6 luni, dar acum mi-am pus un pahar mare cu visinata si cu fructe si o sa beau pentru Stela. O sa beau si al doilea pahar pentru tine, draga Stela care ai fost a noastra, a tuturor, pentru tine, Stela o sa beau visinata facuta cu tuica din aia de la Draganesti Olt despre care, acum citiva ani, la Cireasa de pe tort, ai zis ca e slaba si ai ris asa, chicotit, ca fetele poznase, o sa beau si o sa scriu pentru ca nu pot altfel.

Stela Popescu a fost singura careia chiar i-a pasat de mine in iarna lui 2009 cind, dupa 7 ani de emisiune neintrerupta, dupa 7 ani in care ma invatasem cu munca ca magarul cu bataia, am ramas acasa, incercind sa inteleg ce o sa fac eu de acuma. Atunci, adica in urma cu 9 ani, nu faceai asa, peste noapte, transfer de la televiziune la alta, nu, nenica, asteptai minim 6 luni, sa ti se mai “spele” imaginea de la ultima productie si apoi, sa vedem ce si cum…

Nu muream sa ma duc la televizor, asta nu a fost niciodata o miza pentru mine, dar stiti cum e, iei ce primesti; eu voiam sa ma intorc in teatru, asa cum visez si acum, cit o sa mai am timp. Ei bine, intr o zi, fara sa o roage nimeni, Stela, care nu ma laudase niciodata in emisiune, in direct, asa cum face lumea cind e la televizor, ca na! da bine sa fim politiciosi unii cu altii, mai ales in direct, Stela, care nu mi-a spus niciodata, cum mi-au spus multi directori de teatru in euforia unui direct reusit” cind te lasi de televiziune, suna-ma!” ( i-am sunat, dar stiti deja, cind nu mai esti pe val nu-si mai aminteste nimeni de tine!) Stela Popescu m-a luat de mana si a zis” hai,sa vii maiine seara la spectacol, la Tanase, sa vorbim cu zapacitul de Arsinel, poate te ia la noi pe o colaborare macar, ca e nevoie de tipologia ta!”

Nimeni nu a mai facut asta pentru mine. Nimeni nu m-a luat de mana si sa zica asa, prieteneste, hai sa facem ceva cu ea, ca ne trebuie. Nu ne-a iesit figura atunci, nici nu conteaza de ce, dar eu nu am uitat. Asta nu se uita.

Cind i-am vazut semnatura pe coperta cartii mele, am paralizat. Editorul cartii, Alina Grozea, si-a facut curaj , a sunat-o si a intrebat-o. Nu a clipit, a zis, da, sigur cum sa nu “! Eu nu am stiut absolut nimic, am vazut doar semnatura ei si cuvintele care mi-au fost balsam de atunci.

“Emisiunea lui Teo a fost foarte reuşită, iar Tanţa, prin talentul ei, i-a «ţinut spatele» excelent, de aceea acest personaj a intrat în conştiinţa publică. Dar Nuami Dinescu e o actriţă de compoziţie, poate juca orice tip de femeie puternică.”

Stela Popescu

Oamenii astia, care vorbesc asa despre mine… cind mi-a fost greu, dar greu de tot, stiti cit a contat cuvintul lor, increderea lor, speranta lor ca intr o zi o sa se intimple sa fiu la locul potrivit, sa primesc rolul potrivit, ca cineva va stii ce sa faca cu mine si cu talentul meu, ala de la Dumnezeu pentru care, probabil, nu am niciun merit? Enorm. I-am multumit doamnei Stela asa cum fac oamenii cind au in fata un Om mare, nu stiu ce cuvinte mi-au iesit din gura inclestata de emotie, dar Stela cred ca a inteles. Indiferent de cite ori ne-am intilnit in viata asta, in emisiunii sau la spectacole, emotia era aceeasi, pentru ca ea era cumva. EA ERA.

Eu nu cred si nu pot sa cred ca ea nu mai e. O aud rizind si vorbind. Da, aud voci. O vad cum merge cu mine, de mana, la propriu, in sala rece de pe Lipscani, acolo jucau atunci, coborim niste trepte, catre cabine, si repeta asa, rizind” hai sa vorbim cu zapacitul de Arsinel…”

Am ramas cu bucuria gestului tau de Artist mare, am ramas cu privirea ta bucuroasa din emisiunile in care voi munceati si eu rideam pina ma durea capul, am ramas cu scriitura ta, pe cartea mea…

Draga Stela, noi am trait cu senazatia ca tu esti si o sa fii mereu. Credeam sa noi toti o sa imbatrinim impreuna, tu la 100 noi 60, 70, acolo cit o fi… Citeodata durerea ne scoate de pe sine. Si atunci ne imaginam scenarii cu Doamne- Doamne care se plictiseste si se uita asa,  de acolo, de Sus, intr-o zi senina, la noi, pe Pamint sa vada ce timpenii mai facem si ce si-o fi zis zilele astea? ” ma, astia nu vad ca Stela nu e in apele ei, ia sa le-o iau, ca ma plictisesc.” Nu stiu cum e acolo, Sus, pe Nori sau in Rai, dar El stie ca noi am ris, ca noi ne-am vindecat rizind cu tine, ca noua ne- a fost mai usor dupa ce te-am intilnit pe tine, El stie cit de devotata ai fost, cit de prietenoasa, de blinda, de buna de calda…

Vezi tu Stela, o sa fii acolo, zeitate intre zei plecati devreme si o sa te uiti la noi, sa vezi cum ne dam in stamba si nu ne pretuim indeajuns… E tirziu si eu nu pot sa dorm. Te vad la masa ta, in casa ta frumoasa, mancam impreuna, nimeni nu mi-a mai dat  icre rosii pe jumatati de ou fiert si nici smochine cu miere la cuptor.  Te vad acasa la tine, la mare, in casuta ta mica de pe faleza, cu cita bucurie ne-ai aratat masa la care scria Puisor, terasa, noi misunam toti in casuta ta, mincam covrigi si bem cafea din filtrul tau mic, parca facut doar pentru voi doi;   e si masuta aia de jos, din curte, unde am stat si dupa ce s-au inchis camerele si am vorbit, am vorbit, am ris si ne-am  uitat la marea calda si frumoasa de sub geamul tau. Miere pe suflete ai fost si o sa fii mereu, Stela… Si nu o sa te uite nimeni, niciodata, dar tu stii asta…