La multi ani, mama!

16 mins read

“Cine are parinti, pe pamant nu in gand”… Da, eu am. O mai am pe mama. Stiu, de cate ori scriu despre mama mea, imi scriu citeva fete carora cuvintele mele le aduc aminte de mamele lor din Cer si din gand si ma simt, cumva, vinovata ca le rascolesc sufletele. Uite, azi ma gindesc la mama mea si scriu pentru toate mamele pe care le mai avem cu noi si pentru cele care sint stele si care, cum fac mereu, ele, mamele, unele pe pamant, altele Sus, in Ceruri si ne sint mereu scut, asa cum au facut de cind le-am plans prima oara in brate.

Eu sint ca ea, ca mama mea. Seman fizic cu ea, seman psihic cu ea, un pic mai nevoasa si mai apriga ca tata, dar ea a preluat fraiele genetic… Parul, ochii, sanii mari care mi-au fost povara toata tineretea, conformatia, gustul spre arta, spre aventura, le am de la mama. Tata mi-a dat talentul de a spune povesti, nelinistile, gindurile care ma bantuie, mai ales cind nu ma simt chiar in siguranta, dar, de undeva, din strafundul fiintei mele, apare mama care imi zice mereu, in mintea mea sau la telefon” cine stie ce bine o fi si in asta!” Si ceva, ceva alunga furtuna. Gatesc ca mama, fara retete, fara prea mare pricepere, doar cu stiinta pe care ti-o dau iubirea, devotamentul, generozitatea, un fel anume care seamana a sacrificiu si renuntare de sine. Uneori ii reprosez celebra ei vorba”viata nu e frumoasa decit atunci cind o traiesti pentru altul”, asa a stiut ea definitia iubirii. Ea asa a facut. Toata viata.

De la mama am mostenit dorinta de a stii, de a citi, de a nu ramane vreodata descoperita, de la ea am invatat lucruri despre relatii pe care nu prea le-am pus in practica, ba dimpotriva, multa vreme i-am reprosat un soi de viclenie arhaica, tipic feminina ,menita sa tina vie expresia“femeia e capul…”. In timp i-am dat dreptate, relatiile, mai ales in cuplu, inseamna diplomatie, devotament, dragoste, incredere. Cind ele nu mai sint, nu mai e relatie, nu mai e nimic. De la ea am invatat ca atunci cind te hotarasti sa pornesti un razboi trebuie sa fii sigura ca poti sa-l duci. Sau, daca nu te simti atat de darza, atat de puternica, e mai buna o pace stramba decit o judecata aspra, dreapta. Azi, in mintea mea, asta suna a mediere. Da, aia in care faci un compromis, care nu e mereu ceva asa rau, ramanem prieteni si nu ne sacrificam tot ce-am construit, ramanem cu firul ala, nevazut, care ne va tine sa nu ne uram, sa nu lasam altele, cele care submineaza de obicei, iubirea, sa ne rupa in bucati..

Mama mea nu a avut deloc o viata usoara, dar nu s-a plans niciodata. Cind ne plangeam noi, o mai facem si acum, are o singura replica” dar ce ati vrea voi, draga? Cum ati vrea voi?” Si atunci trebuie sa fii concis si sa raspunzi. De cele mai multe ori nu e de acord, clatina din cap si tu te simti iar copil si te bucuri ca ati vorbit chiar daca fiecare ramane la parerea lui.

Acum, dupa miezul noptii de 22 catre 23 cind scriu despre ea, imi aduc aminte durerile mele de copil cu otita, ah, ce dureri aveam si mama ma trezea in zori, la 5.30 pentru ca la 6.45, ajungeam in autogara, la Targoviste si de acolo la un spital unde ma tratau niste medici buni . Buni au fost pentru ca m-au vindecat, copilul Nuami a fost un copil slabut si  bolnavicios si urechile erau doar o parte din probleme. Nu pot sa-mi amintesc de drumurile astea fara sa-mi revina in minte covrigul pe care mama mi-l cumpara din autogara, un covrig in forma de U, un aluat usor crocant si dulce, cu ceva seminte deasupra; niciodata nu am mai gasit gustul acelui covrig si, probabil, nici nu sa-l mai gasesc…

Imi doream sa merg la scoala in clasa 1 de la 6 ani, si au zis, bine, daca vrei tu; pina atunci, eu ieseam dimineata, cind plecau copii la scoala si ma uitam lung dupa ei, ca si cum ei plecau mereu, in fiecare dimineata intr-o aventura care pentru mine intarzia. Dupa citeva nopti in care eu am tot vorbit in somn si spuneam ”Doamne, Doamne, ce-o sa ma face eu la scoala, ca nu cred ca o sa ma descurc!” tata a decis ca mai stau un an acasa. ( Si azi am aproape aceleasi temeri cind incep ceva nou, adultul din mine se intoarce in nelinistile de atunci, daca nu o pot, daca nu o sa stiu?) Si am mai stat. Copii mergeau la la scoala, eu ii petreceam cu privirea de acasa, am implinit 7 ani pe 13 si pe 15 septembrie incepeam sa ma duc, in sfarsit, si eu la scoala mea dintre brazi, cu meri multi care faceau mere cartoafe si din care mancam toti, nu ne certa nimeni… Mama a simtit in mine nelinistita de mai tarziu si nu a comentat; a zis bine, hai sa mai stea acasa. Mi-a placut la scoala, cind am inceput sa iau note mari, am prins gustul suprematiei care te prinde cind tu stii bine toata lectia. Cind turui ca o moara neferecata si profesorul simte ca ai invatat perfect lectia la istorie, despre Mesopotamia.

Mama nu mi-a pus piedici, indiferent ce am vrut sa fac. Mama nu mi-a zis niciodata sa ma marit, sa intru si eu in randul lumii, mai ales ca eu eram cea mai mare. Nimic, niciodata. A avut incredere in mine si asta a fost temelia pe care am crescut.

De la ea am desprins bucuria de a sta in bucatarie, cu lingura prin oale cind e casa plina, de la ea am bucuria aia, sa-ti umpli casa cu ai tai, sa pui masa pentru ei, sa le faci mancarurile pe care ei le maninca doar la tine, ca nimeni nu le face asa. Sa stai sa faci pentru fiecare exact ce-si doreste. Ce bucurie! A fost o perioada cind mama a stat la mine, umblasem pe la niste spitale cu ea, a vrut sa facem o ciorba de perisoare. Cind a vazut-o si a gustat din ea mi-a spus ca e mai buna decit a ei. Nu cred ca era mai buna, asa a simtit ea sa-mi spuna atunci, niciodata mancarea mea nu are gustul mancarurilor gatite de ea. Primavara, in tuciul de fonta pe care i l-am confiscat, mama facea cei mai buni cartofi prajiti, exact ca cei pe care ii gasim in puburile irlandeze, am mancat in Brasov, coji de cartofi, asa erau trecuti in meniu, exact ca ai mamei mele, cartofi noi, prajiti in coaja, in untura de porc, prajiti in untura in care a stat carnea de porc afumata, dupa ce se mancau muschii, carnatii care ne scoteau din iarna, untura aia pastra urme vagi de carne si miros de afumat curat. Niciunul din noi nu mai maninca carne afumata si untura, mama nu mai are voie, eu ma feresc, desi cine stie, poate intr -o zi imi iau o plasa de cartofi noi si ma duc la mama, sa ne calcam in picioare regimul si dieta. Cea mai buna spuma de zmeura si cele mai bune macaroane cu gris caramelizat la mama le-am mancat. Eu nu am facut niciodata, e ca si cum as sterge poza aia, din mintea mea.

Nu stiu citi ani face mama, nici nu vreau sa socotesc. Norocul meu mare e ca una dintre surorile mele, cea mai desteapta dintre noi, cu o minte precisa si limpede, as in matematica, si-a lasat toate pe care le putea face si a decis ea, singura, mai ales dupa ce tata a plecat, mult mai devreme, sa ramana cu mama. Doarme din doi in doi, o pazeste ca pe un copil desi asta pe mama o scoate din sarite, dar nu are ce face. Ana e monument de rabdare, de devotement si de iubire. Amandoi, si ea si sotul ei, sint paznici, asistenti, copii, doctori, filtrul cu lumea, ca e cardiaca si cu ei te porti cu manusi, indiferent despre ce e vorba, ei doi sint tot. Ochii mei, inima, mea urechea mea, tot. Gratie Anei, eu pot sa pun capul pe perna noaptea linistita, stiu ca, la 100 de km de mine, mama e vegheata de ea, asa cum a facut mama cu noi, cind eram mici.

Una din amintirile cele mai pregnante cu mama e ca eu adormeam si o lasam pe mama spaland si cind ma trezeam eu, mama mea inca spala. Am crescut cu senzatia ca mama nu prea apuca sa doarma, ca muncea mult, prea mult. Si cu slujba ei la tesatorie, la 12 razboaie, si cu noi patru, si cu gradina si cu animalele…

Am atat de multe povesti despre mama, despre mine cu ea, despre drumurile noastre prin padure cind imi povestea despre rusi si despre bunica mea, frumoasa si delicata, povesti de copil care tragea cu prastia si spargea geamuri, povesti  in care nu-mi amintesc sa fi luat odata o palma de la ea sau sa ma fi certat vreodata. Acum da, ma mai cearta, eu am obicei sa ma explic, vorbesc mult, incerc sa o conving sa bea apa, mai mult apa, ca nu prea bea, se plictiseste si ma expediaza, ca are treaba sau ii incepe nu stiu ce emisiune pe Paprika, o intereseaza in mod deosebit.  Si asta tot de la ea o am, casc gura la retete pe care probabil nu o sa le fac niciodata, ne uitam la ele ca la povesti si gata!imi trece de prajituri, de mancaruri complicate.

Fiecare zi e o zi buna, e o zi in care eu ma bucur din toata inima ca o gasesc la telefon, ca o aud vorbind cit are chef, despre ce are chef. Ca viata asa e, pe bucati de zim uneori,  si pe bucurii pe care trebuie sa ni le facem noi. Mici, mari, atat avem si cit putem sa le crestem.

In citeva zile vine Pastele; multe mama sint printre stele de unde se uita la cei ramasi si spera sa fie bine, sa poata merge mai departe in vietile lor, fara ele, fara minunile vietii lor. Mame din cer si mama de pe pamant, cu umilinta si iubire, va multumesc pentru noptile nedormite, pentru toate suferintele inghitite pentru ca macar copilul sa fie bine, pentru starea grea careia acum ii stim numele, depresia post natala, despre care, la vremea voastra nici gind nu era sa o ia careva in seama, cine sa banuiasca prin ce treceti, pentru sacrificiile facut din zori si pina in noapte, tarziu, pentru banii munciti cu care le cumparati carti si caiete copiilor, pentru zilele in care ati inteles care e drumul copilului vostru, pentru zilele in care indiferent cit de greu v-a fost, nimeni nu a stiut ca nu va e bine si totul a mers ca de obicei, pentru zilele in care ati impartit o ciocolata in patru, sa aiba fiecare un pic, pentru lupta continua sa fie copilul bine, indiferent citi ani are el, copilul. Va rog de data asta sa scrieti voi, fiecare dintre voi care va rataciti pe aici, scrieti multumirile pentru mama care e pe Pamant sau in Cer, uitati-va in oglinda, la ochii vostri, uitati-va la mainile voastre, la felul in taiati painea sau puneti masa, mama e acolo, in ochii tai, in mainile tale,  in pasii care te duc la serviciu, in mersul aproape de fuga cind nu stii ce  sa faci mai repede, in sangele tau! La multi ani, mama mea! La multi ani, mamelor! Multumesc Ana mea!

2 Comments

  1. Mama mea e in gand; de 25 de ani; cea mai buna mama din lume, cea mai frumoasa, cea mai iubitoare! Mi- e atat de dor de ea! Atat de dor! Mi-a infasurat in dragoste anii in care a fost alaturi de mine.Crescuta intr-o familie modesta, dar am avut strictul necesar intotdeauna. Aceiasi ani ca si tine; aceleasi timpuri la scoli, internate, camine, cand degerai la propriu, inauntru. Acelasi destin: datorita frigului indurat, n-am putut avea copii. Am infiat in cele din urma o fetita. Am crescut-o cu mult drag si dragoste si i-am oferit tot. Ani multi am avut o legatura magica. Acum e mare si s-a distantat foarte mult. Aproape m-a exclus din viata ei. Am suferit mult, mult, dar in cele din urma am acceptat. Este alegerea ei. Asta e! Ne ridicam si mergem mai departe. Am 2 caini si 2 pisici care ma ajuta sa trec peste toate. Doar nu vorbesc.
    Ti-am descoperit nu demult si citit blogul; esti OM. Am ramas atat de putini!
    Te iubesc. Sarbatori linistite!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Previous Story

“Scrii pentru ca scrii din suflet sau pentru ca vrei sa te dai mare?”

Previous Story

... și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri

Latest from Povesti

Arunca buletinul

Arunca buletinul. Arunca-l in fundul gentii. Arunca-l intr-un sertar. Arunca-l cu restul

Ai un foc?

Ai mei,  toti, stiu ca sint patimasa, ma rog, cei care ma