dav

Pisici, pisici, de cinci ori pisici

/
14 mins read

 

Nu-mi amintesc sa fi fost mare amatoare de pisici,  ele au fost dintotdeauna slăbiciunea mamei; eu adunam caini, tata și cu mine eram mai prieteni cu cainii decit cu “hoatele” de pisici care furau un peste de pe masa, o secunda daca întorceai capul, hoatele invatasera cum sa dea capacul de pe cratiță la o parte și sa fure o bucata de carne de acolo. Erau pisicile mamei, ale vecinilor, uneori le auzeai alergându-se prin pod, erau pisicile copilăriei mele cind nu le abandona nimeni, cind nu erau petshopuri cu “boabe”pentru ele, cind mama le făcea portie și lor, cind tata pescuia obleti și cei mai mici erau pentru ele…  M-au corupt intr-o perioada grea din viata mea, cind plecam în plimbări  lungi cu Pussycat( corcitura mea de caucazian) cit sa pot plinge linistita,  ca nu poți sa plingi pina ti se umfla ochii ca la melc cu mama în casa și cu copiii…

Intr-una din plimbările astea am găsit-o pe Kitty, un pui cit palma care se tara plângând pe lingă niște clădiri. Mi-am șters lacrimile, brusc motivul plansului a devenit o prostie și, fara sa realizez, m-am concentrat pe vietatea mica, cu o laba ca un bat, imobila, la care nu se uita nimeni. Era o pisicuta maidan curat, alb cu negru, pisica cea mai obisnuita cu putinta.  Am luat-o acasă, iar teama mea, ca cei doi caini nu vor accepta, a fost doar o teama in capul meu, nici nu au bagat-o in seama.  Ciobanul a pasit, pur si simplu, peste ea si si-a vazut de drumul lui catre castronul cu mancare,  iar Fifi, cel cu 3 picioare, un nobil pointer, nu si-a pierdut el vremea  sa se uite la intrusi. Era mai importanta carnea de vita care se intrezarea in supa din fata lui. Drept e, de cite ori am iesit cu ei la plimbare si au avut asa, o tresarire catre o pisica, fara sa ma fi invatat cineva, am facut instinctiv ce-am stiut, am ridicat un pic vocea si le-am repetat ”las-o, las-o, las-o…” Incet, incet pisicile nu au mai prezentat interes pentru ei.

Intr-o saptamana Kitty era operata, rămăsese în trei lăbuțe, avea nervul mort pina in umar si risca ca moara si ea. Am lasat-o la facultate, la dr Braslasu, mi-a dat-o peste 3 zile, o mana de pisica, incapea in  geanta de umar, un pui mic, cu umarul cusut, cu cateva fire. Am botezat-o Kitty pentru ca intram in casa si cum se pregatea sa devina sefa peste noi, ieseam la raport, ca in filme, ”Kitty, I’m home!”

Kitty a fost cea care, habar nu am cum, m-a ridicat din plânsul ala care parea sa nu se mai termine.  Timpul necesar fiecaruia dintre noi, cind treci printr-o drama adevarata sau printr o situatie chiar fara dramatism real, dar care noua ni se pare de netrecu,t a fost acoperit, psihologic, cumva, de pisica asta. Am avut oameni pe linga mine de fiecare data cind am avut ceva mai greu de dus, dar nu stiu cum se face ca atunci cind vorbea un om cu mine  despre ceea ce  ma intorsese pe dos, ma lua plansul mai rau! Pisica asta nu facea nimic, dormea in capul meu, statea in niste pozitii imposibile, doar sa stea linga mine. Atata voia, sa fie mereu lipita de mine, sa stea cu mine, miorlaia  sa-i dau ceva, un plic cu sos, sau sa-I fac curat ca nu suporta litiera murdara.

În același an, intr-un decembrie cind imi  îngheța mana pe lesa, am gasit-o si pe Honey.  Mica cit sa-mi incapa in palma, aruncata pentru ca avea displazie de sold, o corcita cu norvegiana de padure, abia se vedea din zapada, in gradinita de linga bloc. Am pus anunturi, eu, in capul meu, speram ca e, poate, a cuiva. A fost sa fie a mea. Honey o cheama, Honey e.

Asa s-au insinuat, una cite una, în viata mea.

 Kitty nu mai e de anul trecut, din 28 iunie. Sterilizata, ingrijita, rasfatata, ne-am trezit ca are niste chestii tari pe burta…  Avea doar 11 ani, nu am putut face nimic, dar cred ca ea si-a facut treaba ei de pisica trimisa de Cineva sa ma imprieteneasca pe mine cu neamul pisicesc. Si sa-mi reconsider  pozitia fata de slabiciunile mele.  Kitty mi-a ridicat un val, parca si mi-a aratat cata tandrețe, energie, blandete, veselie se ascund intr-o pisica. 

Nu stiu ce semne  au trimis ele Universului, chiar nu stiu, dar, dupa ele, a aparut “gunoierul” Wally, ii zicasa, uneori, pentru ca l-am gasit intr-o casa daramata, apoi Printul, crescut de nepoata mea cu pipeta, ea i-a dat numele Printul,  “pescuit” de ea dintr-un container de gunoi de unde tipa de mama focului, aruncat cind nici nu facuse ochi, apoi alte necajite de pe drumuri, Mady si Zara, care sint surori, desi nu seamana neam.

Am vrut sa scriu doua vorbe despre pisici, ca azi e Ziua lor, dar mi-am dat seama ca e prea putin.  Recunosc, azi ma intreb  cum sa traiesti fara macar o pisica, de ce sa le lovesti, cum sa le faci rau cind e o mana de viata  care toarce si se multumeste cu un colt in viata ta, care  iti da, in schimb, un fel de liniste si de caldura si energie pe care nu prea ai de unde sa le iei. Copil care creste pisica cu pipeta, pentru ca asa simte… cum se cheama asta?

Aveam un prieten bun care facea citostatice. Cind pleca de la Fundeni, ma suna  sa ma intrebe daca sint acasa, ca vrea sa doarma si el un pic cu pisicile mele pe el. Si venea si dormea cu ele, ele simteau ca nu e bine si il inconjurau si dormeau cu el. Am prieteni care vin la mine si  ma intreaba daca s-a dat cu praf de somn.  Pe unii i-am convins sa si faca propria” casa unde se da cu praf de somn” si, recunosc, i-am rugat sa si ia doua pisici, mai ales cind pleaca dimineata si vin seara, sa nu stea pisica singura.Tu, om, le duci mai bine singur sau in doi?

Iubirea fata de animale, azi pisici, nu se poate povesti. Iubirea fata de sufletele astea de blana e ceva ce se simte, nu se poate povesti. Poti sa intrebi o fata indragostita de ce isi iubeste alesul; poate stie sa-ti raspunda, poate nu, e ma greu sa pui in vorbe ce simti, citeodata ochii sint singurii in care gasesti raspunsurile.

Iubirea pentru animale e un privilegiu. Iubirea si grija pentru animale e ceva ce te face om de la inceput pina la sfarsit. Um om care iubeste animalele, care le ingrijeste, care e responsabil fata de ele si viata lor, nu-si va lasa niciodata de izbeliste familia, prietenii, un om aflat in nevoie. Un barbat care da cu piciorul intr un catel sau o pisica nu se va sfii sa foloseaca acelasi tratament unui om.

Iubirea e ca un cufar de aur masiv,  ascuns undeva, in adancul inimii fiecaruia dintre noi. Asa cred. Unii avem sansa sa ne gasim cheia cufarului mai devreme, altii inca o mai cauta. Cineva a hotarat ca ziua de azi  sa fie ziua 

internationala a pisicilor, asadar  le doresc oamenilor sa-si gaseasca cheile catre inima lor si catre cufarul bine ascuns.  Le doresc sa-si caute cheia pina isi vor gasi bucatica de tihna si liniste pe care ti-o poate da iubirea curata, fara minciuna, iubirea  si recunostinta profunda care vine de la animale.

 Oamenii cu cheia la la indemna se gasesc intre ei si isi gasesc si iubirile. Cele mai frumoase prietenii le-am legat cu oamenii are si-au gravat pe inima lor Iubirea pentru tot ce are viata si respira, om, pasare, catel, pisica.

Iubirea e sub aroganta de a crede ca iti esti suficient, ca poti totul singur, ca nimic si nimeni nu te poate clinti, e sub nepasarea bunastarii si a puterii, e sub orgoliu si vanitate, iubirea e ingropata sub lacomie, ura, prostie, neputinta, invidie, minciuna, lasitate. Ea e acolo. Ti-e data cind vii pe lume; ce faci tu cu ea, cit de bine o zavorasti in loc sa o lasi sa iasa la lumina si odata cu ea, ce e mai bun in tine, asta e raspunderea ta.

Cind aduni cea mai urata si cea mai prapadita aratare care pare a fi pisica( ori catel) si peste un timp vezi ce mandrete de pisicoasa ai salvat, ei bine, asta e un triumf  pe care nu  stiu sa vi-l descriu. Asa se simte, ca un triumf, ca o victorie la care nici nu ai visat vreodata. Sa vezi cum se transforma, dintr-o slabanoaga bolnava si lingava  intr-o frumusete de pisica, doar pentru ca tie ti-a fost mila sa o lasi acolo, ca nu ai trecut napasator, asta e o experinta. Si totul sub ochii tai, totul a trecut prin mainile tale, prin noptile tale, asa cum ai facut cu copiii cind erau mici. 

 Pisicile au adus  in mine mai multa bunatate si liniste. Indiferent cit de greu imi e, indiferent cit de tare m-a ranit cineva si eu nu-mi pot opri lacrimile( da, sint destul de usor de ranit), cind intru in casa unde ele sint stapane, nu ma asez bine ca vin pe rand, una cate una, si mi se urca in brate.  Mady e cea mai “carpa” dintre ele, o pun asa cum vreau si ea sta, fraiera; o iau in brate, ii pun labutele pe umeri si ea sta asa, lipita de plexul solar. Respir de cateva ori adanc si ma linistesc. Si restul lumii din casa nu preia nimic din tulburarea mea de mai devreme.  Si e doar un exemplu.

 Astazi e zi de rasfat pentru ele, mai mult ca ieri. Luati-va pisicile in brate si spuneti-le asa, ca la prietenii buni MIAU! Si premiati-le cu un plic cu sos, ceva ce nu primesc zilnic. De 5 ori, Miau, sa fiti sanatoase, pisicilor, sa ne vedem cu medicul veterinar la deparazitare, vaccinuri si asa, sa ne mai imbratisam cu oamenii!

smartcapture

 

4 Comments

  1. Minunat Nuami,nu-mi imaginez o zi fara …mienunat, el m-a insotit inca din copilarie sub diverse nume si culori. Acum se numeste Dodo, e luat dintr-un …copac in care, de frica cainilor sau a oamenilor, abia l-am convins sa coboare. In multe feluri, am crescut impreuna. 🙂

  2. Draga mea, subscriu la tot ce ai spus….pisicutele ce-mi apartin au fiecare o poveste de viata ce se impleteste cu a mea….pot iubi si oameni si animalute, mai ales pisici si catei dar am ajuns din cauza unor semeni de ai mei (ca oameni nu le pot zice) sa spuncum zicea nu mai stiu cine….cu cit cunosc mai bine oameni cu atit iubesc mai mult animalele ….iubesc oameni ca tine…sa fii sanatoasa si sa ai parte de tot ce-ti doresti ….cu drag eu …

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Previous Story

Ai un foc?

Previous Story

Arunca buletinul

Latest from Din viata de zi cu zi

Arunca buletinul

Arunca buletinul. Arunca-l in fundul gentii. Arunca-l intr-un sertar. Arunca-l cu restul

Ai un foc?

Ai mei,  toti, stiu ca sint patimasa, ma rog, cei care ma