Balul Albastru

Nimeni nu stie sa spuna de unde vine, din ce cauza, cum sa faci sa nu se intample. Nimeni nu stie sa raspunda la intrebari, la toate intrebarile  rostite cu lacrimi in ochi…inca…poate intr-o zi…

Acum insa, in  anul de gratie 2012, apar tot mai multi copii diagnosticati cu autism. Copii cu chipuri atat de frumoase si ochii care sclipesc, cu talente ascunse si abilitati nebanuite – iti  trebuie doar alt fel de a-i vedea si de a-i simti …iti trebuie mult mai mult decat are un parinte caruia ii da Dumnezeu copilul dorit. Iti trebuie o forta si o daruire pe care de vreo jumatate de an le vad si le simt la niste mamici de copii autisti!

Sunt mame care si-au luat viata lor si a familiei lor in maini, la propriu si, de ceva vreme, reusesc sa se faca auzite. Pentru copiii lor si pentru ceilalti speciali care vin si nu vor mai merge pe carari neumblate, pentru ca sunt copii care au drepturi ca si ceilalti! Mamele despre care vorbesc  duc o lupta crancena cu un zambet care pe mine m-a impresionat pana la lacrimi. Mamele astea sunt pline de viata si par de o energie  inepuizabila; mamele astea reusesc sa se ocupe si de casele lor si de copii lor si de toata aceasta noua lupta in a pune autismul in fata lumii, asa cum e, asa cum trebuie inteles; si tot ele  incerca sa ne adune, sa constientizam faptul ca ea exista si ca ignorarea nu  a fost si nu va fi niciodata o solutie, ci dimpotriva! Tot ele sunt cele care, cu acelasi zambet, cuceresc  inimi si castiga bunavointa si spera ca in batalia cu sistemul, cu lipsa de colaborare  a scolilor, a dascalilor in general, sa-si primesca locul cuvenit – copiii intre copii, cu umbra cu tot…cu tot ce presupune un copil special care poate fi recuperat pana a putea sa-si poarte singur de grija!

Am vazut multe filme cu copii autisti care, pentru ca au primit sprijin la timp, s-au dovedit extrem de talentati si care poate au facut, pentru societatea in care au trait, mult mai mult decat am facut eu, care se presupune ca am fost un copil normal!

Am vazut filme pentru ca le-am vazut la ei, la americani, nu la noi! La noi am vazut niste mame si niste tati care–si iubesc copii cu disperare, care si-au asumat  faptul ca au un copil deosebit si o iau de la capat in fiecare zi – il invata sa tina o furculina, sa zambeasca si sa intoarca un zambet, sa-si descopere o blandete si o rabadare de la un inger care-i ocroteste pe acesti copii!

Le-am intalnit pe aceste mame –Andreea si Elena: doua mame razboinice cu adevarat – nu au armura, dar au o forta si un zambet incredibil; au cearcane adanci, dar au o pofta de viata  teribila si se bucura pentru fiecare pas pe care il fac! Le-am intalnit anul trecut in noiembrie si asa am intrat printre voluntarii de la “Invingem autismul”, fundatia ridicata cu dragostea si cu daruirea celor doua  mame carora li s-au alaturat multi alti parinti si multi voluntari. Multi!

Ma izbeste placut, de fiecare data cand sunt in preajma lor, ca toata lumea e frumoasa. Desi sunt teribil de obosite, ele sunt frumoase, copiii si tatii sunt frumosi, frumosi din interior ca si cum ar vrea sa multumeasca prin zambete pentru ca suntem acolo, pentru ca s-a mai miscat ceva, pentru ca se fac pasi! Mici si siguri  in a pune in rand, cum ziceam, copiii langa copii, ajutandu-i, mai ales la inceput, sa faca primi pasi in directia si pe drumul care trebuie!

Si asa, din indarjirea lor, a aparut si Balul Albastru. Primul bal de caritate din Romania pentru strangere de fonduri in folosul copiilor cu autism. Frumoasele mele mame – multe au fost acolo si totul a fost perfect. Din fericire presa a scris si va mai scrie despre bal, despre actiunile menite sa-i ajute pe acesti copii (in nadejdea statului care ar trebuie sa-i sprijine!!! … nu mai vorbim!)

Din fericire au fost prezente nume mari care au cantat pro bono, care au daruit obiecte dragi spre a fi licitate, care au licitat. M-am bucurat din suflet  pentru ca am fost acolo cu ei. Lumea a venit si a licitat si a platit un bilet de intrare  si, pentru ca nu a facut-o conventional, s-a plecat dupa miezul noptii.

E poate un semn ca ne trezim si incepem sa rezonam la nevoile aproapelui. Copiii sunt tot ce avem de prêt, in viata asta si dupa ea! Atat!

Copiii si cum ii lasam pe lume!

Sper sa fie doar un inceput si, din cand in cand, m-as bucura sa va spun ca, uite, inca un copil a fost recuperat. Autismul nu poate fi vindecat, dar un copil recuperat va fi un om pe picioarele lui!

Si intr-o zi, cand veti auzi de un copil autist devenit intre timp cercetator sa va ganditi ca, poate, tabloul din biroul dumneavoastra  licitat la un bal a fost o mana intinsa unui copil autist, unui copil special!

PS.pagina lor https://www.facebook.com/pages/Asocia%C5%A3ia-%C3%8Envingem-Autismul/100125223370761