Mesesenii de sus, Livia si pachete de Pasti

Stiti cum e cind te duci la o filmare, cu treaba asadar, si-ti ramine inima acolo? Cum sa se cheme intilnirile astea care-ti umplu sufletul de bucurie si ochii de lacrimi iar inima iti e coplesita de maretia si de gratia unei zile? Cum e cind te duci pur si simplu sa filmezi ceva, acolo, ca ai  mai facut asa ceva, nu e prima oara, si sa realizezi  la un timp dupa aceea ca cineva, acolo sus, a orchestrat tot  in asa fel incit nimic sa nu fie lasat la voia intimplarii?

Trebuie sa recunosc sincer ca nu aveam habar unde ma duc  exact… Stiam ca ajung la Zalau, aproape 600 km, sa filmez un fel de concurs de gatit,intre gospodarii si apoi intre zone ale tarii. Am rau de masina, am stat dreapta si teapana in scaun, m-a terminat drumul (mai tirziu am inteles ca nici masina nu era vreo lumina, am refacut drumul cu masini mai bune, a fost altceva!) Cind  opream in vreo benzinarie  incercam sa respir adinc,  sa ma refac  si imi faceam gratis plinul in plamini cu benzina, ca atita loc sa oprim aveam. Cine face drumul  Bucuresti  Zalau-stie  cam despre ce vorbesc. Soferul, un pusti de vreo 24 de ani, slabut inalt  si tacut (tare drag mi-a fost de el ) cu niste ochi albastri, mirati, vorbea incet si putin. Nici el nu fusese acolo,  i se spusese doar  unde trebuie sa ajungem; bineinteles ca nu am reusit sa gasim drumul catre Meseseni, am avut noroc cu un echipaj de politie care ne-a escortat pina la iesirea in oras sa ne arate drumul,  era trecut de ora doua  doua dimineata si noi  bintuiam prin Zalau! Domnilor, multumesc!

A doua zi am plecat la filmare.  Initial trebuia sa merg in alta parte, la o alta famile,  producatorii au facut niste schimbari, eu copil cuminte, nu am pus intrebari, m-am tinut dupa pustoaica frumoasa cu basca sub care se ascundea o claie de par blond. Am ajuns si  primul lucru care m-a izbit a fost curtea frumoasa, usor pe deal, strajuita de niste brazi inalti. O curte plina de flori, cu foisor, cu casa noua si veche in acelasi timp. In mijlocul curtii, cu parul negru strins si zimbet prietenos, deschide gura si incepe sa vorbeasca asa dulce si blind cum vorbesc ei, Livia. Linga ea un domn inalt, imbracat in camasa alba ne deschde portile, aveam sa aflu ca el e varul Liviei, Zaharia; au aparut sa apara Ana, sotia lui Zaharia si  Grigore, jumatatea Liviei. Habar nu aveti cum suna in gura Liviei “Zaharie  ti rog ada stergarul …sau “Grigore eu ti rog sa dai de mincare la pui”. Toata linistea si dragostea din viata asta fosnitoare sint cuprinse in graiul frumos si in vorba blinda a Liviei. A Liviei Briscan.

Livia “imi pare”, cum ar zice ea, tare frumoasa, cu un umor nebun, cu o minte iute si agera,  o femeie care munceste  din zori pina in seara, mereu insotita de o delicatete, bunatate si o blindete cum rar mi-a fost dat sa intilnesc; in felul ei Livia tine familiile laolalta,  parca e un liant intre ai ei, intre ai ei si lume si, uneori, intre cel care o asculta si Dumnezeu. Livia, Grigore, Zaharia si Ana sint oameni cu slujbe la Zalau care si-au lasat casele din oras si intineresc la Mesesenii de Sus;  in putinul timp pe care-l mai  au fac gospodaria sa fie asa cum am gasit-o eu- ingrijita si vesela, cu ardei, vinete, rosii atirnind  pina la pamint de bogatie, cu pruni si meri, cu pasari si iepuri, cu catel si motan care, pesemene coplesit de prezenta noastra, se alinta pe iarba si se intindea la soare, uitind sa manince  de atita bine si raminea laptele intreg.

Eh, asa e la tara,o sa ziceti si totusi… Livia  mea este speciala; vorbeste mult si vesel iar miinile si picioarele nu-i stau o clipa. Alearga in casa, la bucataria din curte, la cea din casa, ca o anume mincare se face pe fisteag…la celalalt  cuptor unde se coace piinea. Fuge si la pasari ,revine la noi, aduce apa rece si cocorada si matachisa  (cocorada e un fel de piine umpluta cu brinza sarata, marar si ceapa si matachisa e  lapte batut dar are gust si consistenta de smintina!) Chiar cind ar fi fost cazul fata ei nu se incrunta nici o secunda.

I se umplu ochii de lacrimi cind vorbeste de maicuta ei care “s-o dus  acu 2 ani” si despre tatal meu care “m-o invatat sa fiu asa cum is. Tatal meu bun si blind”. Livia e credincioasa cum nu am intilnit pe nimeni, ea traieste si se poarta ca un crestin asa cum scrie la carte. S-o supara pe mine ca asta suna a marire –asa ar zice ea, dar m-a facut pe mine, actrita umblata in teatre si televizuni, venita din buricul Bucurestiului care nu se inmoaie asa, cu una cu doua, sa ma asez pe o banca, in fata unei livezi de meri, sa nu  ma pot opri din plins cu o camera pe mine. Ea nu facea nimic, povestea doar, cum o astepta maicuta ei,  aici linga cararuie, cum si cu cine a pus merii… si cind tatal ei, batrin si  putin la trup, s-a ridicat si s-a  dus in toata livada, din  mar in mar, sa-mi adune mere sa mi le puna in sort. Sortul greu plin de mere imi atirna si ma tragea in jos, imi curgea  nasul si lacrimile si nu le puteam opri …asa moment de maretie si de sublim rar am trait. Frumoasa mea cu basca avea ochii in lacrimi si operatorul se ascundea dupa camera…

Livia, Grigore, Ana si Zaharia m-au facut sa pricep, inca odata, ca exista barbati minunati si buni pentru care femeia nu e servitoare; mi-au aratat ca toate timpeniile pe care le debitam noi despre institutia casatoriei –cit e de desueta si de paguboasa –e doar o un inceput de boala, care se intinde ca lepra si macina tot. Ca daca exista cu adevarat curatenie in inima si in viata, omul pe care l-ai ales, e al tau cu bune si rele si, daca ai hotarit, cind ai hotarit, esti pe deplin convins ca asta e ce trebuie, mergi cu el de mina pe acelasi drum si ne  e bine! Duiosia cu care isi faceau ei planuri- simbata vine un var  din Franta, isi “sfintaste casa si noi merem sa-l ajutam “!sa facem de mincare si ce-o mai trebui si ei, barbatii “ merem cu ele ca trebe ajutor la mincare, la tot”! Cum sa va descriu eu ce am vazut si am simtit? Dincolo de locurile de vis, Mesesul i-a cam pazit de urgia naturii,  dincolo de starea de bine care te coplesteste e ceva la ei care ii tine impreuna.  Intre casele lor nu exista gard, ele doua trabaluiesc de zici ca-s una iar ei se inteleg din priviri.

Nu sint bogatii satului, dar simti ca restul lumii are asa o atitudine care e mai mult decit respect. A  aparut pe seara cumatra Ana, trecuta de 60 de ani, si barbatul dumneaei( nu am retinut cum il cheama )Livia ii botezase o fata. E ceva acolo intre ei care, parca, ii face mai oameni; acolo nimeni nu se uita si nu fuge cu nevasta altuia, e rusine sa divortezi”domne feri”,e si la bine si la greu cu adevarat. Am stat 2 zile,  dar ma simt de parca le stiu de-a viata; totul in jurul lor e liniste si pace si ascunde cu dibacie si cu mult bun simt maini batucite de munca – miinile Liviei parca scirtie  de atita asprime! Ore de somn putine, naveta la serviciu, la Zalau – si asa sint lefuri mici! Baietii Liviei sint mari, Dorian e student celalalt, Andrei, merge pe-a sasea si “daca o vre bunul Dzeu sa iau examenul si sa fac seminarul si teologia apoi m-oi face preot de mir cu parohie sau preot calugar! Si mama ta  zice? Ai vorbit  cu ea?(il intreb eu ca sa darim zidul de politete dintre noi!) Mama nu s-o supara ca plec de acasa …asa rinduie Dzeu”! E in clasa a 6, camera lui e plina de carti, icoane, daruri  de la prieteni  aduse si  de la Ierusalim. E un copil destept  si frumos care joaca fotbal,dar acasa nu  are calculator,  nu vrea.

Ana e tacuta si retrasa, dar e exact ca-n proverb –tace si face. Mi-a spus seara inainte sa plec ca citit undeva, intr-o carte, ca “atunci cind intre vecini nu o sa mai fie carare…ii gata.”

E grau de pus in cuvinte starea si linistea si bucuria extraordinara pe care le-am primit acolo si cu care am venit acasa! Ma simt de parca ar face parte din familia mea;  Livia este ca un tenismen care serveste mingi iuti si precise –la un moment dat am si zis cu voce tare, ca trebuie sa fiu atenta cu ea ca are raspunsuri pentru toate. Livia e cit un munte de puternica si deplin recunoscatoare lui Dumnezeu pentru  tot. O spune cu ochii plini de lacrimi. Livia are inca hainele maicutii ei intr-o lada, Livia imparte tot ce are cu vecinii care nu au, daca face ea bulion da si cui nu a facut rosii, de exemplu. Si o face fara nici un fel de atitudine “cum Doamne feri sa nu dau daca eu am si ei nu “?Livia nu judeca, au fost niste  momente, am vazut. Livia e diplomata, convingatoare, buna, modesta.

Am stat doua zile si ceea ce numim cautare de sine, inaltare spirituala, liniste si privire catre tine si Dumnezeu, a facut Livia cu ai ei- cu mine, cu Alexandra, Alex, Marius. Niste oameni, la 600 de km de Bucuresti mi-au aratat ca exista dragoste curata si intelegere, casatorii fericite cu bune si cu rele,  repet,ca exista barbati care asa au fost crescuti- sa-si respecte sotiile si sa  le  ajute pas cu pas si sa le si  ocroteasca, asa cum stiu si cum pot. Nu am vazut o secunda in ochii unuia dintre ei altceva decit ce spun, nu am vazut un licar de minciuna sau viclenie, nu am simtit o clipa ca ar fi altceva decit ce se vede, am experienta cu  familii “fericite” pe care le citesc in citeva minute (si din pacate nu m-am inselat niciodata)! Ei sint altfel si nu ma indoiesc ca mai sint multi ca ei, u am avut norocul sa-i intilnesc pe acestia.

Am venit de acolo cu parere de rau ca plec-prima data in viata mea cind imi pare rau ca plec de la o filmare si vin acasa ! M-am intors incarcata cu o stare de bine, de liniste de senin; m-am simtit la ei de parca ma iubea toata lumea,  de parca toata dragostea de acolo se varsa ca o ploaie  binecuvintata  intr-o zi cu soare . Am venit cu bagaj emotional urias. Cu jumatate de ora inainte de miezul noptii,  cind mai erau 30 minute pina sa inceapa ziua mea de nastere, ne-am asezat la masa din curte, am mincat impreuna si mi-au cintat la multi ani! Am plecat  plecam  catre Bucuresti, mi-au dat pita si mi-au spus sa ma intorc la ei, oricind ca ma asteapta.

Update: Nu au  fost vorbe goale. De atunci Livia ma suna si imi trimite mesaje frumoase  si de Pasti imi trimit pachet.  Si acum mi-au trimis pachet…Ma induioseaza pina la lacrimi, mi-i imaginez cum fac pachete pentru ai lor si printre ei ma pun si pe mine. Si de fiecare data painea Liviei are un gust sublim si in timp ce maninc painea de la ea, pe care a scris NOI TE IUBIM,  ma rog sa-i tina Doamne Doamne in picioare si sa mai faca El cumva sa mai ajung la ei. Ca mi-e drag si dor.