Mi-e dor de mama

Mi-e dor de mama! Mi-e un dor nebun si disperat de mama! Sa plecam amandoua la padure, sa-mi arate luminisurile unde dupa ploaie gasim ciuperci, sa-mi arate unde ar fi trebuit sa fie padurea noastra daca s-ar fi facut imparteala cum trebuie, sa-mi arate cum sa ma uit la lemnele pe care le cumpar – sa fie si uscate, nu numai verzi, ca nu tin jar si se stinge focul peste noapte, sa mergem impreuna sa cumparam lazi de rosii, sa facem bulion – tocam la masina zeci de kg de rosii si-mi lingeam degetele… Sa adunam prune din toti prunii pitici de la locul nostru si sa le punem la uscat – fugi si aduna-le! – cand incepea ploaia, sa ma lase sa bat nucul si sa ma murdaresc pe maini de coaja verde, cruda…

Mi-e dor de ea, sa plec cu ea, sa-mi spuna cat de mult i-a placut sa cante, sa invete limbi straine… Mi-e asa de dor de mama si nu pot sa-i spun toate astea ca se emotioneaza si se pune pe plans… Mama plange cand gaseste caiete vechi de-ale mele in care scriam tot felul de chestii, mama plange cand gaseste niste incercari de a-mi coase singura fuste – le gaseste, le pune bine si ma suna si-i simt lacrimile din glas cand imi spune „ce copil bun ai fost tu!”
Ii multumesc lui D-zeu pentru tot ce nu am si pentru ca mi-o tine pe mama …Asa cum e, ca nu mai merge decat tinuta bine din ambele parti – dar nu se plange niciodata. Cateodata ma suna si-mi spune ca ea e ok asa, ca se satura de citit …sigur ca se plictiseste, ea care toata viata a alergat non stop de parca se oprea lumea  in loc daca ea se oprea, dar are in ea atata curaj, atata vointa, atata limpezime si blandete, incat la cei patruzeci si cati ani am, cand ma simt ca un copil napastuit,  o sun si ma plang de prostii… O gasesc mereu calma, si linistita si-mi imi spune sa am rabdare, ca „morile Domnului macina incet”…

Am sunat-o de doua ori azi si am vorbit despre alte lucruri, ale  noastre… sa o aud vorbind pur si simplu, sa-mi spuna ca, daca nu ma trage inima sa fac ceva, sa nu ma ingrijorez ca D-zeu o sa-mi dea gindul bun si o sa stiu incotro sa o iau sa nu dau gres…

Cu ani multi in urma, cand era urgia cu avorturile – toate se faceau clandestin si se murea pe capete – mama mea, mama de 4 fete, cu un tata disperat ca are numai fete -4- era vesnic cu ochii pe noi, cu bilete semnate de director ca intarzii si de ce. Eram vestita in scoala ca si pentru munca partiotica. Ma duceam la directorul Motoc sa-mi semneze biletul de intarziere – mama mea mi-a spus ca daca se intimpla vreo nenorocire sa nu facem prostii! „Imi aduceti mie copiii si-i cresc eu! Si pe asta batran lasati-l in grija mea”!!!  Nu s-a intamplat nimic din toate astea, eram prea ocupate cu scoala si cu examenele, si cu dorinta de a face ceva cu vietile noaste – altfel te pandea dupa colt tesatoria cu cite 8-12 razboaie, care-i mancase tineretea mamei, sau otelaria din Tirgoviste… Nu s-a intimplat nimic, dar ce linistitor si ce reconfortant a fost sa stiu ca, orice ar fi, mama e langa noi!!

Mi-e atat de  dor de mama… sa stam si sa gatim de Pasti sau de Craciun, sa punem carnea la sarat, sa punem muschii la oala.. Mama s-a prins devreme ca „nu esti buna de munca”!! Doamne, ce-o sa faci tu in viata ta?! Si m-a lasat sa ma cufund in romanele mele de dragoste, sa-i povestesc despre nobletea celor trei muschetari sau a lui Winnetou…Mama m-a simtit si m-a lasat sa fiu asa cum sint azi – independenta, fara constrangeri, libera…
Mama imi spunea cel mai des: „viata e frumoasa cand o traiesti pentru altii”! La inceput m-am infuriat si am avut discutii lungi cu ea pana am inteles ce voia mama sa ma invete – o aveam deja in mine, mi-o daduse cand m-a adus pe lume – dragostea… As putea sa scriu pana maine despre mama mea – si cred ca si voi puteti; cine are norocul sa aiba asa mama e un om fericit!

…Si  celor care inca le mai avem… sunati-le, trimiteti-le flori… Si pentru ele sa ne straduim sa fim fericiti!!!