Am o prietena, Camelia pe numele ei. Ne stim demult, eram amandoua anagajate la Teatrul Muzical din Brasov, azi Opera din Brasov. Inainte de ’90 insa, asa se numea si avea si sectie de Teatru de Revista!
Am petrecut multe cu ea pe acolo; deplasari pe te miri unde, seri friguroase, meciuri cu cate o colega mai batrana care voia sa te combine cu un ratat de amic de-al ei…
Camelia e o fata speciala: buna si blanda, muncitoare si genul care nu se da batuta nicicum. Asa cum se intampla prin teatru s-a casatorit cu cel mai frumos si cel mai talentat coleg – Robert, care, dupa ce ca era frumos, avea o voce de senzatie. Au plecat impreuna in State, pentru ca mama ei era demult acolo. In State s-a nascut Sarah. Intre timp ei s-au despartit, dar i-am admirat din toata inima ca au trecut dincolo de toate si, nu odata, am stat la masa impreuna, in casa ei, vorbind ca oamenii.
Atunci am si avut eu o discutie interesanta cu el a propos de ce nu au curaj ei (barbatii, in general), cand se strica caruta, sa vina si sa-ti spuna cinstit ca…ma rog…asta e, s-a terminat.
Sarah e o minunatie de fata –frumoasa, inteligenta si cultivata, studenta déjà in anul 3 la Psihologie, cred. A cochetat o vreme cu actoria dar a renuntat.
Acum sunt amandoua aici, desi au cetatenie americana. Sarah nu a vrut sa mai stea acolo si Cami, firesc, a venit aici. Sunt un exemplu ca se pot pastra relatii civilizate cand iubirea a murit, nu mai conteaza din vina cui, asta s-a intimplat si stiu sigur ca tot echilibrul a fost posibil pentru ca ea s-a luptat pentru asta!
In acest context vreau sa introduc un alt personaj – pe Vio, o mandrete de barbat, cu care Cami era prietena. Ea se intorsese din America, el de prin Spania unde avusese o firma de constructii. Tatal lui era bolnav si vikingul (ca asa arata!) s-a hotarit sa se intoarca (era plecat de dinainte de 90!). In anul despre care va vorbesc – 2008, cred – Cami avea o afacere la mare si isi luase un frumos obicei – cand pleca cineva din Bucuresti il punea sa ma arunce in masina si gata, uite marea!!! Tare bine mi-au prins escapadele alea!…
Intr-un week-end vine Vio in Bucuresti cu treaba; primeste telefon, vine sa ma ia, dupa emisiune plecam catre mare. Am vorbit de una de alta si in mod deosebit de tatal lui de care Vio era foarte legat si, la un moment dat nu stiu ce vede el pe cer si zice “Doamne, a cazut o stea ! Sper sa nu se intample ceva cu tata!”
Si-mi spune dupa aceea ca e ceva timp de cand nu a mai fost la biserica si nu s-a mai spovedit. Lasa, zic eu, ca o rezolvam cumva. A doua zi intrebam in stanga si in drepta (eram in Olimp) si ne trimite cineva la o biserica din Techirghiol.
Vio era asa de dornic sa stea sa vorbeasca cu un preot, era asa de greu momentul prin care trecea incat era absolut esential sa gasim pe cineva in ziua aia sa vorbeasca cu el. Asa simtea si cand cineva simte ca pentu linistea lui trebuie sa faca acel lucru, apai musai trebuie facut!
Am plecat intr-acolo. De departe se zareau niste schele de dupa care se prefigura o constructie ce parea biserica, dar mai in dreapata se vedea limpede turla stralucitoare a adevaratei biserici. Am ajuns la biserica. Era aproape de pranz, slujba era pe sfarsite. Cami a ramas afara – e din alt ordin religios – eu mi-am pus, asa cum m-a invatat mama, un batic pe cap si am intrat cu Vio in biserica. Am stat mai la usa, asteptand sa se termine slujba, dupa care sa-l rugam pe preot sa-l spovedeasca. Am asteptat cat a vorbit cu o doamna despre un botez la care parintele era asteptat, a mai vorbit cu vreo doua persoane. In tot acest timp l-am vazut pe preot ca ne observase – nici nu era greu…doi straini, lipiti de un stalp in biserica astepand. Termina cu oamenii si ne cheama facand asa…un semn din mana. Se duce Vio. Eu intrasesm cu el doar asa, sa nu las omul singur. Se duce Vio, dar popa ma cheama si pe mine. Ne intreaba ce e cu noi, Vio ii explica pe scurt ce e cu el si popa ma intreaba pe mine daca suntem impreuna.
– Parinte, zic, suntem prieteni nu iubiti…suntem doar prieteni. Omul acum s-a intors in tara.
Se uita popa lung la mine si-mi zice vizibil iritat ca el ma stie de undeva. Ce era sa-i spun?…
– Poate, parinte, zic, nu stiu…
Si in vorbe putine domnul parinte ne spune ca nu poate sa-l spovedeasca pe Vio ca noi doi traim in pacat si sa mergem sa ne casatorim si pe urma sa avem indrazneala sa cerem spovedanie. Am inlemnit!!!
– Parinte, dau eu sa explic…suntem in biserica ..nu as minti!
Nu a fost chip sa ne intelegem cu el. Singurul lucru pe care a catactisit sa nu-l spuna – dupa ce ne-a tras un perdaf despre pacatul in care traim – a fost sa mergem la manastirea care se construia, ca era colo un calugar batran – “poate vrea el sa va spovedeasca!”
Niciodata, dar niciodata nu m-am simtit asa de rau!…
Cami s-a uitat lung la noi, si-a stins tigara si –mi zice ”acum intelegi de ce fuge lumea de biserica?!!!”
Eu eram praf pentru ca mintea mea nu cuprindea cum, tu preot, poti sa faci asa ceva? Cum sa intorci un suflet care are nevoie de un pic de sprijin?…
Si azi cred ca omului imbracat in vesmintele de preot nu i-a pasat nici cat negru sub unghie de noi si de cat rau putea sa faca comportamentul lui. Dar pe el il astepta lumea la petrecere…
Ne-am dus si la manastire. Calugarul batran despre care popa vorbise asa, ca despre o rezerva, era Parintele Arsenie Papacioc.
Va dati seama ca era imposibil sa mai vorbim cu el…era deja vlaguit de cata lume vazuse in ziua aia. Ne-au spus ca se retrasese sa se odihneasca.
Am plecat inapoi la mare, mi-am luat ceva de baut din bar si am sunat-o pe mama! Eram revoltata si furioasa si am intrebat-o daca unuia care pretinde ca e preot i-a spus IIsus “tie iti voi da cheile Imparatiei si cate vei lega pe pamint legate vor fi si in cer si cate vei dezlega pe pamint dezlegate vor fi si in cer”?!!! Lui?… Sa ma ierte Dumnezeu, dar asta asta nu e preot!
M-am suparat rau, am plans de ciuda.
Azi, vorbesc cu o alta prietena, Corina. Ea are doi copii mici – Matei e in clasa treia si Filip clasa I. Si… ghiciti?…
Nu i-a impartasit preotul in Postul Pastelui ca nu au tinut post!!
La ce scoala se fac astia popi?!!! Ei nu stiu ca se face dezlegare pentru copii, batrani si bolnavi?
Mi-a spus Corina ca era un preot tanar, dar chiar si asa nu-i pot acorda circumstante atenuante!
Nu as vrea sa intelegeti altceva decat ce am scris – ca intre oamenii care au stiut exact ce inseamna sa fii preot si si-au asumat aceasta meserie grea, apar si din astia mai catolici decat Papa. Ca in orice profesie – excesul de zel, nepasarea, lipsa de dedicatie – ranesc ! In loc sa vindece, adincesc rana. E la fel si cu medicii care nu se uita la tine ca nu le dai spaga – asa cum, in extrema cealalata, exista medici la care ma duceam in garda (cand mi-era rau si plecam cu florile primite de ei – si nu eram Tanta!!! )
Astfel de oameni exista printre noi si ..si ..din pacate, din cand in cand apare cate unul din asta care-ti rupe echilibrul.
Cred ca este vital sa te inconjori de oameni care te ajuta sa fii drept, dupa cum zicea un personaj – “important e sa treci prin viata drept!”
Cu mare placere am citit ce-ai scris,cursiv si plin de esenta.
Nu ma uimeste ce povestesti, Nuami . Preotii se aseamana mult cu medicii , unii ar trebui sa se ingrijeasca si sa vindece suflete ceilalti trupuri , unii au jurat in fata lui Dumnezeu , ceilalti in fata lui Hypocrat .Din pacate exista printre ei multi care isi incalca juramantul facut si banul le devine singurul scop. Am patit-o in sensul negativ si cu medicii si cu preotii . Acum cativa ani am reusit si am tinut tot postul Pastelui si m-am dus la un preot sa ma spovedesc , eram singura de multa vreme si speram sa primesc si Sfanta Impartasanie , eu una nu-mi vedeam pacate capitale . Printre multe alte intrebari a fost si de cand nu m-am mai spovedit si impartasit . I-am spus ca spre rusinea mea , de foarte multi ani . Atata i-a trebuit ! Atata m-a certat , atat s-a ratoit la mine ca nu mai stiam ce sa fac si ce sa zic . Degeaba i-am explicat ca undeva mai la tinerete facusem un avort si stiam de la bunica mea ca dupa asta 7 ani nu te mai impartasesti , ca nu am stiut ca te poti spovedi oricand …. Nimic ! M-a tratat si m-a invinovatit de parca omorasem un om , nu zic ,o fi un pacat mare sa nu te spovedesti dar in loc sa-mi spuna cu blandete , sa ma invete , m-a facut din om neom de am plecat cu sufletul greu mai rau decat venisem .Aproape ca m-a dat afara din biserica “nici vorba de impartasanie ” a tunat la mine !Din pacate , asa cum spui si tu , exista asemenea oameni printre noi , oameni la care mergi cu mare speranta in suflet si care ne degamagesc cumplit , care ne rup echilibrul , care mai mult ne ranesc decat sa ne vindece . Important e sa trecem mai departe , sa nu incetam sa cautam si sa tinem aproape oameni care ne ajuta sa ramanem drepti .
m-a indurerat teribil si continua sa-ma doara povestile astea fara ca vreo clipa sa -l judec eu ..o sa dea socoteala cui i-a promis ca o sa aiba grija de oameni si face pe dos ..sper doar sa-i gasim si pe aceia care nu-l fac de ris oe Dumnezeu , la care te duci ca la un medic bun -,bolnav ,si te intorci sanatos!Cu ani in urla preotul era dintre cei mai de vaza si cei mai intelepti si respectati oameni pe cuvintul caruia se putea conta ..acu’-Dumnezeu cu mila lui ..o sa-i judece El ..
din fericire nu e toata lumea asa , nu in toate minastirile sint mizeriile de care citim …sint si ei oameni si prin urmare isi duc cu ei povara micimii si minciunii in care traiesc ; smecheria e ca ei au “contract de munca” cu Dumnezeu …pe care l-au semnat si il nesocotesc crunt cind se poarta asa cu oamenii ..si-i indeparteaza ..De asta si scriu despre lucrurile care ma dor -poate , cine stie , se mai curata din ele…
asta e lumea in care traim,si din pacate putini dintr noi suntem OAMENI,si putini dintre preoti sunt cu adevarat slujitori Domnului.si ca de obicei asa bine ai scris!!!te pup
Exact asta simt si eu nimic si nimeni nu mai este preocupat,interesat sau cum sa mai spun,de ceilalti,in ziua de azi doar banii sunt importanti in rest…….abis .Preotul din comuna unde s-a nascut mama mea, a ajuns se certe oamenii ca nu platesc pomelnicul si ca nu cumpara lumanari din biserica, nu imi imaginam asa ceva nici in cele mai negre ganduri.De ce am devenit asa ahtiati dupa bani?credem ca banii ne fac mai fericiti? dar de unde……Fericiti cred ca ne fac lucrurile marunte ,marunte…
Sa va povestesc o discutie cu fetita mea de vreo 14-15 ani la vremea discutiei acum are 22.”mama sa stii ca eu ma bucur ca nu suntem foarte bogati,pentru ca daca am fi asa nu ne-am mai bucura foarte tare de realizarea unui vis, cand ai totul la discretie simti ca ti se cuvine,dar cand te chinui sa strangi bani sa iti cumperi “o rochie”,esti asa fericit!!!!!!!!!Deci?….aceasta este lumea in care traim,pacat!!!!!!11 Va pup
nimic nou sub soare …i-a timpit banul si pe ei ..altfel, ai un copil minunat -sa-i dea Dzeu noroc si sa fie fericita!
Multumesc pentru rspuns, e tot ce imi doresc pentru fetita mea Noroc si sanatate si nu numai pentru ea pentru toata lumea .
“vreau o lume mai buna stiu ca toti spunem acelasi lucru “lumea e rea” dar si noi suntem lumea si nu prea observam greselile noaste ci pe ale altora, Vreau macar o lume mai civilizata, cand merg la metro ca toti ceilalti sa stie ca se merge pe partea dreapta,intai se coboara si apoi se urca, vreau cand stau la rand la “paine”cel din spatele meu sa imi sufle in ceafa , cand merg la cumparaturi vanzatoarea sa fie macar politicoasa nu ca si cand imi face un favor ca m-a servit, mai avem foarte mult de lucru la acest aspect: cei 7 ani de acasa.
Sa nu mai fim suparati ca primaria nu ne-a dat zapada de pe strada cand noi 77 de apartamente nu am fost capabili sa o dam pe cea de pe alee,pentru unii ar fi ideal daca primaria ar face ceva servicii si in apartamente .Offffffff ce m-am aprins,scz dar aceasta este cruda realitate : Cerem dar ce oferim?
Va pup si sper ca nu plictisesc.
nu ma plictisesti ..sint problemele noastre de zi cu zi care au legatura cu respectul si cu educatia ..cam la asta se rezuma ; o lume perfecta nu cred ca exista undeva dar macar pe ici pe colo putem remedia..
Imi pare rau ca ai dat de un asemenea popa.Dar tot atat de rau, poate mult mai rau ,imi pare ca nu ai reusit sa vorbesti cu parintele Arsenie Papacioc .Nici eu nu am vorbit cu parintele.Sunt preoti si multi popi sau ”multi chemati, putini alesi”Te imbratisez!A mai ramas un bun duhovnic parintele Iustin Parvu, cand am ajuns in fata sfintiei sale nu am reusit sa scot un cuvant.Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne ierte!
Pentru Vio as fi vrut dar …asa a fost sa fie …oamenii astia speciali pe care noi ii cautam cind sintem cazuti sint si ei oameni si obosesc …se mai intimpla , de undeva iti vine ajutor daca il cauti!!