De drag, cu drag si pentru drag

8 mins read

Nu am stiut sa gatesc cu adevarat,cum o fac maestrii bucatari, niciodata! Nici cum gatesc mamele nu stiu.

M-am trezit singura in Bucuresti, in anii ’80, la un camin de nefamilisti (da, pe vremea aia cand primeai repartitie si faceau cumva sa-ti asigure si un acoperis deasupra capului). Sigur, nu era confort, nici cine stie ce conditii, nici intimitate, dar de bine, de rau, aveai un loc unde sa dormi dupa cele 10- 12 ore de munca  si unde poti sa-ti tragi sufletul si sa iei un nou start.

M-am trezit fara mama care gatea si facea, din te miri ce, mancare gustoasa, intr-un Bucuresti cu autoserviri in care tronau la rang de cinste borcane de tocana de legume, vinete impanate in ulei, rosii in buliona, dica mai nimic. Din cand in cand prindeam niste salam de vara, dupa niste cozi. Ce pui? Ce carne?

In acest context, dupa 10 ore de stat in atelierul unde lucram, exact unde e Orhideea acum,  era musai sa invat ce si cum sa fac de mancare! Ce sa faci, din ce sa faci?Lucram de la 7 la 18, dupa care plecam la meditatie, limba  si literatura romana, apoi la limba si literatura franceza. Au mai aparut si repetitii la teatru, la o trupa de amatori cu care urma sa intru oarecum intr-un circuit de festivaluri. Au mai aparut la un moment dat in viata mea si niste ore de canto cu Mihaela Runceanu si cateva ore de japoneza; unde, cand, cum reuseam, habar nu am! Realizez insa, adesea, ca erau nebunia si forta incredibila pe care ti-o dau tineretea si aroganta de la 20 de ani, cand nimic nu pare de netrecut. Intre toate astea, eu singura. Dupa un an a venit si sora-mea dupa mine (terminase acelasi  liceu si profesorii ne-au facut un bine si au trimis-o pe capul meu!). Glumesc, a fost cel mai bun lucru pe care l-au facut pentru noi.  Ne-am fost sprijim cum ne suntem si acum. Sambata, dupa ce plecam de la atelier abia atunci ma ocupam de gatit. Nu va imaginati ce va sugeraza cuvantul atelier ; era o hala mare cu aparate de sudura si alte diverse masinarii, atelier  de geamuri si schela, iar eu eram imbracata in salopeta bleumarin si cu manusi de sudor in miini si sudam electric, cot la cot cu niste baieti. Nu aveam de ales, dar despre asta, alta data.

In acest mediu treceau primele 10 ore din ziua mea si seara alergam la meditatii  sau la repetitii. Care cluburi?!… Care terase?! Habar nu am, daca ma intreaba cineva, unde si cum se distra tineretul atunci. Eu nu am avut timp, nu mi-am facut timp. Stiam ca trebuie sa fac ceva, ceva sa-mi schimbe decorul. Era limpede ca ce faceam eu era strict de tranzitie. Habar nu aveam ce vreau sa fac. Inca bajbaiam in cautarea mea, in cautarea unui drum al meu, despre care sa  spun: DA, pe aici e bine sa o apuc!

Asa am descoperit smecheria cu bucataria: sa faci din mai nimic ceva mancabil, chiar bun, sa faci cu drag, sa pui suflet in ce faci, sa faci din mestesugul gatitului unei simple mancari o bucurie pentru  tine si pentru cei pe care-i aduni la masa.

Unde se dezleaga limbile cel mai usor? Unde se simt oamenii mai relaxati? Unde indraznesc sa faca confesiuni pe care nu ti le-ar face, altfel, niciodata?

La masa!

La o masa unde se simte important, special.

Drumul de la sarmale din salam si chiftele din peste a trecut prin perioada Resita ’86 – ’87 cand aveam ratie  doua oua  jumate pe luna. Uneori primeam 3 ca na!eram si eu la teatru! Si nu mai  stiu cate kg de cartofi. Apoi am trecut prin primii anii de dupa ‘90 cind  am vazut sucurile de kiwi  si mi-am cumparat o sticla de 2 litri. Ascultasem povestile celor care mai veneau de afara si descriau  fascinati supermarcheturile imense, pline cu de toate, cu luminile puternice si carucioare cu care te plimbai in tot magazinul…

Ne-am obisnuit cu toate: cu abundenta, cu luminile, cu cumparaturi disperate. Suntem si noi in randul lumii, cumva. Si totusi, odata cu toata aceasta bogatie ne-au invadat si altele, mancam ce gasim in oras, mancam chestii bune la gust, dar care ne fac rau si ne umplu de chimicale, mancam pe graba, neatent si lipsiti de bucuria unei mese linistite si bune cu adevarat.

Am fost cateva sapatamini plecata cu niste proiecte in tara. Cinstit? Singurul loc unde am mincat mancare buna, curata, fara sa ne rupa la buzunar a fost undeva  la iesire din Vaslui. In rest, un somn prajit care mirosea urat de vechi ce era la Constanta, o salata de vinete taiata cu uleiul plutind gretos intr-un loc de fite din Cluj, un gratar plin de zgarciuri la un popas recomandat fiind asa si dincolo pe la Sebes.

Am pierdut grija si atentia fata de mancarea pe care o punem cuiva in fata, am pierdut, intre incasari,desigur, ideea de calitate si de respect  fata de omul care vine pentru o masa buna, pusa in fata cu drag, masa pentru care cel mai adesea el plateste. Am pierdut-o sau poate nu am reusit sa o construim, habar nu am, dar e unul din motivele pentru care gatesc  si pentru care mananc asa rar in oras.

Acum da, stiu sa gatesc mai mult decat stiam atunci. Am invatat, am capatat experienta. Nu m-as duce la un concurs gen Masterchef niciodata, dar  gatesc pentru cine mi-e drag si din drag de ei inventez retete, fac combinatii cu ce am citit candva sau cu ce am la indemana. Nu-mi  ies mereu, dar cei pe care le-am testat au apreciat: “iar faci experimente pe noi?”  Iar in farfurie nu ramanea nimic, ceea ce, cred eu, e un semn bun!

Ultima mea creatie a fost pentru mama. Un tort cu crema de zahar ars, imbracat in ciocolata amaruie, cu frisca, fructe de padure si nuci caramelizate. Arata  ca un pom de Craciun, e drept, dar am vrut sa-i construiesc  mamei ceva care sa fie esenta a ceea ce a gatit ea o viata pentru mine,  un tort cu de toate – cu dulce, cu amarui, cu acrisor, nuci care rontaie si iar amarui. Ca toate mamele, s- bucurat si a zis ca a fost minunat!

Data viitoare poate il fac pentru noi toti, ca nu suntem asa multi. Dati un semn si ma apuc!

 

18 Comments

  1. Wow ! Ce bine arata ! si sunt convinsa ca e foarte gustos ! Ai dreptate in tot ce ai scris, Nuami .Imi amintesc si eu cu cat drag gateam si improvizam din orice , invitam prietenii la masa , era o atmosfera atat de calda si de intima, dupa aceea jucam whist , ne uitam la filme , vorbeam despre cate o carte citita gasita cu greu prin librarii sau imprumutata….Mi s-a intamplat des sa merg “la pomul laudat” si sa mananc prost .. si servire aiurea ..si pe bani multi . Gatesc in continuare si imi face mare placere sa am oameni multi la masa , sa-i vad multumiti si sa ne simtim bine . 🙂

  2. Stii, ma bucur ca eram cu tine cind s-a scris povestea acestui tort, dar stiu si cum scrii si alte povesti in bucatarie. Niciodata n-am vazut pe altcineva care sa foloseasca ingredientul – minune, dragostea, cu atita entuziasm. Tu insati esti o poveste cind te afli in laboratorul de gatit… Pentru ca ultimul lucru la care te gindesti e obligatia… poate ca de-aia la tine are alt gust pina si un ou fiert… Tare mult mi-ar placea ca intr-o zi sa faci din pasiunea ta o ocupatie in sine… sa ai restaurantul tau, in care sa venim cu totii la povesti, in fata bunatatilor iesite din mina ta si a unui pahar cu vin…

    • da..asta e un vis ..care ar putea sa fie ..cine stie poate intr-o zi ..cineva zicea ca putem sa visam linistiti , nu costa si nu face rau nimanui …!cit o sa am mintea limpede nimic nu o sa ma intoarca de la visele mele !!!

  3. Suntem 🙂 !!
    Si daca om fi prea prea, mai sunt dintre noi care punem cu drag umarul si ne punem la gatit pentru o tara daca trebuie ! 🙂 Macar sa fie atatea suflete frumoase si ochi largi de bucurie…Si da, ai cea mai mare dreptate..doar asa cu drag si de drag se poate gati bun…doar asa, de fapt, de fac toate – inveti, razi, iubesti, imbratisezi, daruiesti, te ridici, cresti…Traiesti !
    Si e tare bine !

    p.s – ma bucur ca un copil mic, de Craciun, de cate ori vad ca ai mai scris…e din ce in ce mai des si mai bun ! 🙂

    • da…stiu ca am aliati ..si tu esti dintre ei !!te ascult Anca ..tu mi-ai zis sa scriu ..si ma conformez…cu drag!multumesc pt tot!!pup cu drag !

  4. Eu sunt doar o simpla admiratoare a tot ceea ce a-ti facut pina acum!Va respect si va stimez !
    Tortul arata bestial!!!
    Eu mi-as dori sa stiu reteta,poate imi impresionez si eu mama…nu ca ar fi nevoie dar vreau sa vada cat de tare sunt in bucatarie!!:))
    Va multumesc ca existati!!

    • draga mea eu iti multumesc!e o reteta de tort cu crema de zahar ars- o gasesti pe o simpla cautare ..eu asa fac ;; peste care pui frisca si pe frisca pui fructe de padure , caramelizezi niste zahar (sau -ti traiasca mama !

  5. eu zic ca suntem multi,cei care stiu ce inseamna un om sincer si inca normal(asa ca tine-si imi permit sa te tutuiesc pentru ca imi esti tare draga), pentru vremurile in care traim…..arata bine tortul, dar ce e mai important e ca facut cu drag,pt cineva drag….pup

    • politetea trece dincolo de pronumele personale crede-ma …asa ca pentru toata lumea sint Nuami …da, incerc sa fac o comunitate de oameni simpli si normali care stiu sa aprecieze sinceritate si loilaitatea si bunul simt ..hai ca incet incet ne adunam !pup si multumesc !

  6. Ma bucur sa te regasesc aici,parca mai civilizat loc decat feisbuc. Ma bucur ca nu ai disparut pur si simplu. Ma bucur ca ai avut aceasta fericire cu mama ta :). Te iubesc si te voi urmari … oriunde. Cu mare drag …

  7. Sunt convinsa ca a fost foarte bun tortul, fiindca ai pus in el ingredientul minunat numit “dragoste” a vut gustul unic ce numai acest ingredient il poate da tuturor lucrurilor ce le cladim in viata. Minunat!

    • nu cred ca iese ceva cind faci doar de mintuiala ..si indiferent catre cine e indreptata dragostea e minunat ca putem sa simtitm si sa traim asa .! e si asta un dar – e fi iubitor , bun , empatic darnic generos !multumesc pe popas!!sper sa mai treci!

  8. ARATA SUPERB TORTUL VA FELICIT IMI PARE RAU CA NU AM SI EU O PRIETENA ASA BUNA;FRUMOASA ;INTELIGENTA CA DVS

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Previous Story

Vin ai nostri...pleaca-ai nostri...

Previous Story

Jumatatea

Latest from Retete si povesti

Mosteniri

Nu am intentionat sa mi fac un blog de gatit niciodata pentru

Drob verde

  Initial am vrut sa fac o placinta cu spanac si brinza