O zi cat un soare

E abia 3 mai si ne rupe soarele…

Nu pot sa nu ma gandesc la seara cand mi-am dat demisia de Giga ce troiene erau!… Am venit pe jos, inca ningea, dar nu mai suiera vantul asa napraznic cum o facuse cu ceva zile in urma. Erau nameti pe la Arcul de Triumf si era frumos si liniste. Nu ca-i duc dorul zapezii, Doamne fereste sa mai prind o furtuna care sa ma ia pe sus nu alta la aeroport  la Baneasa (si nu sunt subtire deloc).

Zici ca ne-a luat, asa, la palme soarele – jap, jap – inainte sa ne dezmeticim dupa geruri!

E cald de nu ai aer si, sa te si scoata cineva din casa pe la pranz… Si totusi m-a scos!!! Nu era chiar pranz, era chiar 15… asa… M-am facut frumoasa  si–am plecat…in centrull Vechi!

Stiu, lumea buna e acum in Centrul vechi. Eu am fost cu treaba si am uitat si de caldura si de tot. Am mai strigat eu pe la mine pe perete (cum suna asta?!!!) pe Fb care aveti rechizite, jucarii, chiar hainute, cam tot ce va prisoseste. Le-am mai adunat pentru niste copii de la Brezoaiele, Dambovita. Simona Ionescu pe numele ei, o doamna jurnalist – cum se facea odata – si-a luat sotul de-mana, niste prieteni si niste liceeni si au infiintat Chance in a Box. Nu–i promovez eu acum, ca nu asta urmaresc, eu doar va spun ca ei exista si daca va intereseaza si vreti sa-i sprijiniti cu drag, punem de-o treaba…

Ce vreau eu sa va zic e ca azi m-am vazut cu ei; le-am trimis din cand in cand cate ceva, adunate de la prieteni insa nu-i stiam asa, fizic. Am vazut niste fetite frumoase cu ochi albastri, cu parul blond impletit asa  smechereste doar intr-o parte – am vazut doar 3 surori, aveam sa aflu ca sunt 4 – frumoase si timide, dar ne-am imprietenit mai incolo si-am cantat impreuna;  niste baieti cu ochii negri, creionati – i-am intrebat daca si-a facut ochii, ca Stefan Banica (habar nu am daca si-i face cu o dunga de creion, am zis asa la plesneala. Ala mic s-a inrosit tot. Cristi il cheama, cred ca i-a placut. 🙂  Mai era unul mititel, blondut – am uitat cum il cheama, de vreo 10 ani, jucase la scoala in “Caldura mare” si tare mandru era. Nu s-a desparti nici mort de o punga neagra in care avea “ceva de mancare, niste treburi “ – mi-a zis cand am vrut eu sa-i tin  punguta, ca tocmai venise un tinerel voluntar, sa-I invete street dance. I-a dat-o unei colege, nu cred ca a avut incredere in mine. 🙂

Erau ei mai multi – o sa vi-i arat ca am si poza cu ei. Nu am mai apucat sa vorbim ca ne-am dus sa dansam, eu pe niste tocuri mici, slava cerului! Incercam sa invat miscari. In spate la hanul lui Manuc se intampla toata povestea. Se mai uita lumea, noi ne-am vazut de distractie. Cand sa ne punem pe treaba, apare, nu stiu de unde, o pustoaica mica de tot, abia statea in picioare, i se intrezarea pampersul, imbracata intr-o rochita grena. Vine glont la scenuta din covorase coloarate pe care dansam noi si se pune pe dans. Vai ce a mai dansat, ce figuri putea sa faca!!! Se schimba ritmul, isi schimba si ea miscarile si noi, un card de copii dupa ea. A dansat domnisoara vreo doua piese asa, pana a venit mama si-a luat-o, ca ne lua ea fata de tot! 😀

Ce am mai dansat noi dupa aia!… Ma uitam la copiii astia – la inceput erau asa, stingheriti – dansatoarea asta mica i-a dezmortit pe toti. Cele doua surori, cele mai mici din  grup, si-au facut curaj si au luat un microfion si au cantat, stand un pic cocosate peste microfon “intr-o nu stiu care seara / intr-o nu stiu care vara”… Evident ca rageam toti cu ele, care cum isi mai amintea versurile. A fost tare frumos!

Am stat cam o ora si nu as mai fi plecat daca nu aveam treaba. Mi-au adus un buchet mare de flori, cred ca m-am inrosit ca nu ma asteptam, am ras si ne-am facut poze cu niste domni si doamne de pe o ambulata de la RomGermed (cred) -care venise sa fie alaturi de copii si de lumea care venea acolo.

Mi-am luat florile, m-am pupat cu copiii si-am plecat. Am promis ca o sa ma duc la ei si mi-au zis ca ma iau si ei cu vacile pe cimp si-mi arata gainile. I-am intrebat daca au curci (sa stiu cum ma imbrac ca ma cam ciupesc curcanii) si mi-au spus cu parere de rau ca nu au. Am coborat la metrou – ah, ce bine, zic, e racoare! – s-a dus racoarea ca m-am asezat intre doua doamne (cred ca una din ele, inalta, blonda, foarte fumoasa era din Republica Moldova, inca se simtea accentul) care s-au intors catre mine si au inceput sa-mi spuna ca ce barbat minunat mi-a daruit florile care se aseamana cu rochia  mea, ca florile frumoase isi cauta stapanul, ca sunt asa frumoase si eu ca ele…mama!…eram toata rosu albastru. Nu am apucat sa facem poze – blonda taman se pregatea – ca a venit trenul meu si am plecat. Ma asez, in fata mea o alta doamna, tinerica, max 30 de ani, genul ala subtire, inalta, par negru, lung, cu niste tocuri de-ti rup picioarele, se uita la mine si-mi zice ca sunt mai frumoasa decit la tv. Nu mai stiam cum sa ma ascund dupa flori… si lumea din metrou care se uita la mine ..si eu ma gandeam – Doamne…si eu care am uitat sa ma dau cu rimel ca m-am grabit!!! 🙂

Am avut o zi!… Mi se mai intampla sa ma opreasca lumea, dar azi …a fost mult si a fost asa frumos si curat …sincer, am asa un sentiment ca azi, pentru mine a fost 1 Mai!