Losers

V-am spus vreodata ca printre putinele mele sanse de a prinde un tren a fost una in 90? Cind valul de simpatie pentru noi era asa de mare ca as fi putut sa plec din tara ? Daca v-am mai spus imi cer scuze daca nuva spun acum; da, am avut sansa asta, dar nu am valorificat-o. De ce? Stiu un cuvint care  s-ar potrivi foarte bine in context, dar din respect pentru voi, nu-l folosesc.

In 90 aveam 28 de ani si inca visam cai verzi pe pereti.  Eram in Craiova, la Teatrul de papusi, incercam sa ma adaptez, sa ma dezmeticesc, sa ma bucur de ce schimbarile care veneau una dupa alta, ca o avalansa. Nu mi-a mai pasat de oferte, de planuri.  Am primit un sut fix in ochi de la prietena mea buna cu care locuiam in Craiova, m-am carat in Bucuresti si am plecat pe alt drum.

Nu stiu daca regret ca nu am plecat atunci sau doar ma mai incolteste asa, cite o revolta si ma gindesc nu odata, daca am ales trenul bun in care sa ma urc. Acum 6 ani eram sigura, acum nu mai stiu. Acum ma intreb  ce si unde am gresit, eu cu mine  si cu hotaririle mele, unde si cum as fi putut sa schimba ceva, acel ceva fundamental care iti schimba total traiectoria. Si imi amintesc de situatiile cind ar fi trebuit sa bat cu piciorul in podea si sa  zic-asa vreau! Sau sa spun Nu! nu vreau, nu doresc, nu am chef!

Eu nu am facut niciodata asa si se pare ca am facut rau. Am vorbit cu un prieten acum citeva zile  si am ajuns la aceeasi concluzie-esti bun esti prost! Cu cit e cineva mai blind, mai bun , mai rabdator, cu atat isi ia suturi mai multe. Cu cit e mai al dracului, mai arogant si mai rau, cu atat e mai respectat si mai menajat! Si cred ca incep sa ma enervez pe cei care mi-au spus povestile cu fata cuminte care sta intr-un colt la bal si din toata lumea aia nebuna care bea, urla se urca pe mese, printul o vede pe ea si bla bla bla …povestile astea se spun si ele cu un rost, dar azi le mai gasesti rostul? Intr-un fel, poate, sa-ti poti pune sufletul la adapost,  intr-o cutie cu curatenie , si sa faci mereu trimitere la ea cind se sufoca, cu miasmele din jur!

Se bat cap in cap in mintea mea  cele doua discutii, ca atat ne-a mai ramas, sa filozofam!cu privire la destin (poate sint ele mai multe, acum ma raportez strict la ele doua! O teorie spune ca destinul ne e scris, ca totul e trasat dinainte si ca orice am face ce trebuie sa se intimple, se intimpla. Cealalta sustine ca dimpotriva, avem la indemana liberul arbitru, ca ne cam putem  scrie singuri destinul, ca depinde de noi cam tot. Oare?

Putem noi singuri sa ne croim destinul cind el e legat de alti oameni? Oameni care s-au facut medici ca sa negocieze caineste un tratament? Care nu stiu citi un ecograf? Caruia ii vine un bolnav in ultimele clipe, bolnav tratat de el ani de zile , ii face o radiografie, spune familiei”luati-o acasa ca in 3 zile moare”! si ii ia si bani, trei milioane ? Cind depindem pe un preot (Doamne iarta-ma ca nu il judec, nu e treaba mea, o sa dea  socoteala cu virf si indesat in fata ta, dar tare ne mai doare!) preot care negociaza ca samsarii de cai prêt de inmormintare? Am ales cumva cazurile cele mai dureroase pentru ca ele tin in mana sufletul si viata unui om!

Ce e mai important decit viata? Viata, inima care bate, singele care alearga  prin vene sa pastreze viu zimbetul si respiratia, viata ca un vulcan puternic cu lava stralucitoare pina la Dumnezeu! Viata  pe care nicio bogatie si niciun munte de aur si diamante nu o poate cumpara! Ce e mai important decit sa salvezi o viata si un suflet, sa ai bucuria ca ai ales o cale grea, un drum anevoios si totusi, cu staruinta si bunatate, ai salvat ceva? Ai salvat, nu ai distrus! De asta au pierit batuti si torturati in inchisori oameni luminati ca cei de azi, pusi in locuri cheie sa arunce banii pe jos nemultumit de suma mica pentru o cezariana?

Umanitatea si-a pierdut rostul si sensul? Umanitatea e doar un concept pentru  seri de stringere de fonduri si premieri de ochii lumii?Un gest umanitar e doar un paravan dupa care se ascunde lumea ca sa se poata imbogati mai  repede? Stiu, mai exista oameni care chiar  stiu ce inseamna asta, dar sint atit de putini  incit nici nu-i mai vezi. Si ei nu mai au forta sa strige ‘uite, sintem si noi citiva aici, incercam sa mai salvam cite ceva”!

Despre ce fel de destin vorbim daca va aduc in fata barbatul de 41 de ani care a fost purtat la trei spitale si a  murit in amabulanta pentru  ca nimeni nu a stiut sa-i puna un diagnostic?O  sa mor si nu o sa inteleg-cum sa fii medic de urgenta si sa nu stii sa pui un diagnostic? Sau daca  te depaseste sa ceri o parere? A unui coleg, fie si din alt spital?  Cum, cit de nemernic si de arogant sa fii incit sa pui  orgoliul tau mai presus de o viata? Ce sa-i spui familiei lui? Ca te-a durut la basca, ca pentru tine era doar un pacient? Pacientul era un barbat tinar cu o durere de cap…

“Dl Lazarescu”  a murit degeaba, nimeni nu a invatat nimic. Nimeni nu invata nimic, nimeni nu schimba nimic. Dupa filmul care a facut  furori  nu s-a miscat in ei nici, mila nici frica! Nici macar de frica, de frica de a fi prins, de a fi facut de rusine nu s-au schimbat! Profesori batrini, conferentiari universitari care cersesc o partida de sex oral  cu o amarita de studenta care nu intelege de trebuie sa faca asta din moment ce ea a invatat !? Noroc ca a dus-o capul pe una si l-a filmat, dar cite au executat fara cricnire si au trecut examenul?

Barbati batrini, hidosi,  urititi de patimile unei batrineti frustrate si decazute, barbati care altfel coboara din masini mari si elegante, asteptind respect si admiratie din partea studentilor, nu sar mai departe de batrinii decrepiti si decazuti moral de prin romane. Sau cind nu cer astfel de favoruri se apuca de otravit animale, despre ce destin e vorba aici?

Imi vor scrie fetele mele care au rabdare si citesc ce scriu, ca e un  articol trist! Sint revoltata nu trista! Imi vine sa pun mana pe  bici si si dau si-n stinga si-n dreapta! In preotii care –si necinstesc haina preoteasca si-l pun la colt pe Dumnezeu, in medicii pentru care juramintul lui Hypocrat e doar o formalitate,  in profesorii care uita de ce sint acolo, dar nu sint omul lup sa-mi scot ghiarele si coltii si sa curat lumea de ei. Daca as putea, as face-o.  Si primul pe lista e un nemernic batrin care a taiat picioarele unui cal doar pentru ca a rupt funia de care era legat si a intrat la el in curte. L-as lega in camp, iarna si l-as lasa sa moara de frig, incet.

Mama zice ca in neam la noi au fost si din astia, cu justitia si cu corectitudinea de git! Bunicul meu s-a intors orb din razboi. L-au trimis acasa. Si exact ca in Morometii lui Marin Preda venea  perceptorul dupa dari! Bunicul meu i-a spus frumos ca el nu mai plateste dari ca e orb, gata, si-a lasat lumina ochilor pe acolo, pe campul de lupta. Ala nu si nu. Si intr-o zi l-a pus dracu de s-a dus dupa el, bunicul era cu bunica-mea la put, scoteau apa …(bunica-mea era mica si roata era mare, ea nu avea forta sa scoata apa singura!) eh, cum a reusit nu stiu, cert e ca, asa pe pipaite, bunicul meu a pus mana pe ala, pe perceptor, si pina sa se dumireasca bunica-mea,  l-a aruncat in put! norocul lui a fost ca s-a prins de lant, l-au scos oamenii.

Ma dor pina in inima toate mizeriile astea, toata nedreptatea asta pe care nu stiu cui sa i-o pun in circa-destinului? Legiuitorului? De parca nu ar fi destul ca noi, ca popor, sintem la mana unor “politicieni”care nu stiu de capul lor, nu au habar la ce se inhama fiind intr-un guvern, ca au in mana soarta unei tari si in micimea lor conduc de parca ar avea o turma de oi, nu un popor, ca au vindut si ce nu era de vindut si au dat totul  pe bucati doar pentru comisioane grase trecute in conturile lor, dupa ce ca sintem niste simpli pioni  pe un sah urias, ca ne muta toti care cum le vine la socotela, de parca toate astea nu ne-ar fi de ajuns, facem noi cumva si-i calcam in picioare si pe  ai nostri! Semeni  care vorbesc aceeasi limba, pe care ii doare la fel, care rid la fel, care simt la fel,  caruia ii spun nu am  si el intelege ce-i spun, dar nu vrea sa fie macar om!

Si acum ma  intreb- cine e cu adevarat loser? Eu care nu am plecat atunci cind se putea, sa-mi fac o viata imbelsugata, ca la 28 de ani ma puteam apuca de orice altceva, dar am ramas aici sa trag mata de coada  asteptind un rol sau un proiect,  sau toti astia care nu mai stiu numarul banilor, dar nu stiu ce e aia mila? Sau compasiune? Ca de dragoste de oameni  nu mai vorbim. Altfel ar face cum fac altii pe care-ii stiu si isi fac datoria. Macar.

Traim niste timpuri naspa. Naspa rau de tot si cred ca cine scapa din ele cu inima curata, macar in fata constiintei lui se zice ca e castigator. Eu cred cu indirjire ca e important sa te poti uita la tine in oglinda cu mindrie. Ca nu ai facut rau, ca nu ai intors spatele, ca nu ti-a pasat doar de tine si de burta ta. Ca nu ai ranit, ca nu ai lasat pe nimeni fara acoperis deasupra capului si fara painea lui cea de toate zilele. Ca ai putut sa ajuti si ai facut-o din toata inima, ca dragostea din inima ta ai impartit-o, ca nu ai rupt linistea dintr-o casa de oameni doar pentru un capriciu.

Stiu, ati mai citit de astea pe la mine, dar cind o sa dispar de pe lumea asta poate macar atit o sa ramina, ca am incercat. Si-am spus cinstit ce simteam sperind ca mai putem salva ceva, pe noi insine si copii care vor stii de unde vin si incotro trebuie sa mearga!