Spovedanie

Cred ca sint alergica la suferinta… la suferinta care rasare pe toate drumurile, in cele mai multe vieti si povesti, dincolo de poleiala afisata, dincolo de imaginile fabricate pentru a fi livrate frumos impachetate lumii, eu vad si simt suferinta. Aia reala, pe care, uneori, posesorii se dau peste cap sa o ascunda. O simt asa cum simt sarea in paine  dupa niste ani, in care, din cauza unei alergii urite, ma umflam  la fata din senin si m-am indopat cu medrol. Asa cum simt cind vine minciuna bine ticluita, asa cum simt jena din privirea pierduta, aruncata piezis. Asa cum stiu cam de la o prima intilnire daca va fi sau nu ceva. Asa cum simt rautatea mascata sub cuvinte grijulii. Simt tot… mult mai mult decit as vrea. Am o senzatie de “nu mai fac fata”, inima mea, mintea mea nu mai reactioneaza normal cind da cu ochii  de suferinta. Parca toata lumea din jur ma doare, ma uit parca in transa la ai mei din casa, simt nevoia sa-i verific  si pe ceiallti de departe si imi dau seama, inca odata, ca sint in stare sa ma fac pres numai sa mi-i stiu in siguranta.  O sa-mi spuna cineva  ca e plin de suferinta in lume-asa e, dar cit depinde de mine, as lua-o eu asupra mea, eu pot sa duc, mai pot.

Sint alergica la suferinta adevarata, aia care lasa copii fara mame, parintii fara copii, nedrept si inuman, ma dispera gindul ca un copil sau un caine e atit de lipsit de aparare incit orice cretin de adult poate sa faca ce vrea cu el. Am 50 de ani si 1, 55 si regret ca nu am venit pe lume in alta  carcasa- una de de bataus, de barbat cu maini puternice care sa poata sa bata cu pumnul in masa fara sa-si zdreleasca mainile, cu nervii si cu furia care iti duce adrenalina pina sus, cit sa faci ce nu e in stare nimeni-sa intinzi  mana si sa  scoti un copil batut din mana betivului care cica ii e si tata sau a unei  femei care l-a adus pe lume si acum il trimite la cersit, pentru ca din asta isi umple punga cu aurolac sau plaminul cu tigari, ori cainele din mana unui higher sau a unei greseli umane care circula liber sub nume de om. Sistemul sau guvernul nu mai au niciun amestec  cind omul se dovedeste un nemernic si are liber la comis nedreptati, singura care il poate amenda e comunitatea care, nu-i asa, lipseste cu desavirsire. Sa intorci privirea, sa nu-ti pese decit atunci cind ti se ntimpla tie, e inceputul decaderii tale ca om. Asa cred… si daca pentru alergile care ma mai bintuie si acum am leac, desi am mai scapat de factorii de stres odata ce am inchis un capitol care s-a intins pe 7 ani, pentru suferinta asta, cu care dau nas in nas, mult mai des decit as vrea,  pentru asta, nu am medicatie.

Sint elergica la suferinta si nu stiu cum sa stau departe de ea. Nu pot sa-mi ridic ziduri si sa-mi fac perimetrul de  siguranta. Nu stiu si nici nu vreau. Nu sint nici mai inteligenta, nici mai buna, nici mai deosebita decit restul lumii, dar nu pot sa intorc capul. Nu pot sa  fac cumva sa nu-mi pese. Nu e vorba nici de bani, nici de credinta, nici de desteptaciune- e vorba de ce ti-a pus cine te-a adus pe  lume, in locul ala unde iti bate inima, de cita mila si dragoste ai fata de un suflet lipsit de aparare. E lumea plina de citate din toti sfinti si personaje incununate de aureola unei  vieti in slujba  binelui, a celor necajiti si fara nici un alt ajutor.  Citate care inalta si innobileaza pe hirtie, dar din pacate nu schimba cu nimic felul in care va trai din clipa aia, cel ce l-a citit sau l-a postat,  din dorinta de a impartasi. E plin de intelepti care dau citate in emisiuni de tv, care vorbesc despre cum sa-i ajutam pe cei din jur care au nevoie, dar dupa ce se inchide camera… nu mai e nimic. Greul si suferinta se intorc tot la cei care au dus-o si o duc mereu, uneori fara sa cricneasca, o duc, nu ca pe o povara, ci ca unii care au ajuns sa fie siguri de faptul ca nu exista crestere spirituala  fara  schimbarea din inima. Nu poti sa devii mai intelept  fara sa fii mai bun.

Nu cred ca se poate. Nu poti  sa cresti si sa  evoluezi  fara o radiografie cinstita, a ta cu tine, fara sa incepi sa-ti acoperi “gaurile” peste care abia dupa aceea, sa poti cladi ceva.  Nu e nevoie de foarte multa scoala ca sa fii bun, scoala te ajuta sa le numesti altfel, mila, bunatatea, compatimirea, dragostea reala fata de tot ce insemana suflare, viata, sint inscrise in codul nostru uman, asa cum e si lacomia, rautatea, cruzimea, nepasarea, diferentele incep din clipa in care tu alegi sa fii altfel. Din clipa in care ai avut norocul si bucuria sa ajuti pe cineva, mai ales in situatii limita. DACA NU MA CREDETI EXERSATI ASTA ODATA –RENUNTATI  LA VOI PENTRU CINEVA CARE CHIAR ARE NEVOIE DE CEVA, CEVA CARE PENTRU VOI E UN MOFT,  PENTRU EL E VITAL.

Da, va indemn, inca odata,  sa slavati un caine, sa-l scoateti din adapostul unde va fi omorit inainte de termenul legal, luati-l de pe strada din ger, luati-l cu voi si o sa intelegeti despre ce vorbesc.  Incercati sa faceti macar odata ceva ce nu ati fost invatati sa faceti, ce nu ati deprins de acasa, incercati sa exersati bunatatea in prima situatie care face apel la mila si iubirea voastra si apoi o sa simtiti exact starea despre care vorbesc.  “Am învățat că EROI sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie indiferent de consecinte” zicea domnul Octavian Paler. Incercati si asumati-va bunatatea si mila si dragostea pe care le avem, si care, odata scoase la lumina si puse la treaba, vor schimba mult din zilele vietii noastre. Nu va spune nimeni ca va fi mai usor, va fi insa mai senin si mai cald. Si noptile vor fi altfel si uneori diminetile vor gasi zambete pe fetele voastre. Este fabulos sa te trezesti dimineata zimbind!!

Sint alergica la suferinta  si nu vreau leacuri care sa-mi amorteasca simturile.  Uneori leacul poate sa insemne ca ceea ce mi-a cauzat suferinta sa nu mai fie la fel-cred ca asa se trateaza alergia asta, sa gasesc solutii, sa  pot  pune lucruri in miscare, sa pot sa pun la adapost. Nu pot sa inteleg, nu pot si pace, cum sa nu-ti pese de cineva care e in  frig, care tremura de frig si de foame. Om sau caine sau pasare. Nu asa de ochii lumii, nu cind se emotioneaza toata suflarea ca e nu stiu ce material la televizor, nu. Nu trebuie sa astepti un eveniment ca cel cu avionul prabusit ca sa stii ca sint medici si medici, ca le datoram respect celor care au ales sa salveze vieti si care stiu sa fie pina la capat vindecatori.

Sint alergica la suferinta si uneori neputinta ma gituie-de asta am ales sa scriu azi  despre asta. Pentru ca eu am ales sa recunosc deschis, ca la spovedanie,  ca ma tulbura rautatea, cruzime, nepasarea, ca nu vreau sa las pe nimeni in urma mea sa sufere, ca nu pot sa abandonez  pe nimeni, ca nu promit niciodata nimic daca nu ma pot tine de promisiune, ca nu vreau sa renunt la cineva nici daca el renunta la el. Nu vreau  cu niciun prêt. Asa cum, cind cineva foarte apropiat, imi spunea  ca viata mea ar fi mai usoara daca as mai da  din animale.  Ii  inteleg dragostea si grija, dar numai la gindul ca as da pe cineva mi se umplu ochii de lacrimi-cum sa fac asa ceva? Pe care sa-l dau? De ce? Ca e greu? De cind fug eu de greu ? Si ma ia un plins  nestapinit cind ma gindesc cum o fi  sa-ti dai copilul, sa-l lasi in spital sau intr-o punga, in tren sau in niste tufisuri.

Anul 2014 a inceput cu stingul… ne-am facut urari de bine si am sperat. Nu e alta cale decit sa speram ca mai putem indrepta, ca putem schimb cite ceva; din pacate, insa,  fara implicare si daruire cu adevarat, nu se poate. Cita vreme se va face totul de mintuiala, ca pina acum  si cu camerele de filmat la vedere  cit sa faca rating sau vor fi folositi  in continuare pentru scopuri absolut  mercantile care  ii coboara la stadiul de hingheri platiti  la una bucata caine, cita vreme  ne vom mai abandona copii nedoriti in pungi de plastic, asa cum se lasa cainii la fel de nedoriti, tot in pungi de plastic, suferinta va fi fara sfirsit. Si daca la caini putem face ceva, adica sterilizare, oamenilor va trebui sa li  se faca implant de inima si constiinta, poate au pierdut-o prin ninsorile din ultimii ani.