Unul din lucrurile pe care nu le suport la oameni e aroganta; aroganta cu care isi spun parerile, aroganta cu care se cred mici dumnezei, desi sint doar aparitii de succes intr-o lume fara concurenta si fara pretenii prea mari, aroganta cu care emit sentinte, aroganta cu care sustin ce cred ca iarta sau nu Dumnezeu, aroganta cu care se ridica dupa ce Dumnezeu le-a dat o lectie si o sansa, de care se apuca cu amindoua mainile si se intorc la greselile dinainte, aroganta cu care privesc un om pe care ei l-au facut sa plinga si se bucura ca l-au adus pina acolo incit omul, umilit si terfelit, isi sterge lacrimile si iese din biroul suprem, aroganta care merge pina intr-acolo incit, probabil, si cind sint singuri simt nevoia sa-si spuna “ da, eu sint, eu am inceput, eu inchid.”
Detest aroganta celui care se crede mai mult decit un om norocos si poate, suficient de tare si de ambitios cit sa-si urmareasca interesele si pune totul doar pe seama inteligentei lui si atit, fara sa se uite o clipa in jur si sa realizeze ca singur nu poate misca nimic. Singur, fara oamenii pe care te-ai catarat, nu esti nimic decit o voce in pustiu.
Trufia si aroganta nu au facut niciodata casa buna impreuna; am atitea exemple cu artisti uriasi carora modestia le-a fost ca o haina lipita de trup si le-a tinut de cald. Pare o prostie ce spun, dar asa cred. Trufia care razbate din cuvintele alese cu grija sa pari modest si la locul tau trece peste priceperea cu care te prezinti ca fiind bun, modest, iubitor de semeni si imi vine sa te intreb direct, pe bune, chiar iti pasa? Chiar te intereseaza de semeni? Cine e semen pentru tine? Te-ai intrebat vreodata daca printre cei cu care ti-ai intersectat viata, cindva, e vreunul care chiar are nevoie de ajutor sau semen pentru tine e cel care e primul in topul linguselii??
Trufia cu care te pui in centrul discutiilor in general, eu am facut, eu fac si desfac, spun altceva decit ce vrei sa stie, sa afle lumea despre tine; generozitatea trimbitata pe toate drumurile si la toate ocaziile e doar o vorba in vint daca nu e insotita de fapte. Nu poti se fii generos pe bucati, e ca si cum ai darui dragoste asa, din cind in cind, la ocazii. Inima e plina de dragoste mereu, asa e ea construita, sa incapa in ea iubire si drag, tu esti cel care scoate lumina si pune negura.
Eu sint un om fara ambitii, fara vise marete, stiu si sint bine asa cum sint-am niste bucurii ale mele, doar ale mele care in ochii altora nu par cine stie ce, dar cind simti ca inima ti se inunda de drag, de dragoste, cind te uiti in jur si vezi, chiar vezi si cind simti pina in adincuri, cu toate nuantele si culorile, toate capata contur, totul devine mai lesne de inteles si mai asezat si mai cald.
Ne invirtim in niste cercuri, cam aceleasi, si nu odata iti pui intrebarea ce cauti tu acolo? Ca nu te simti ca facind parte din nimic din ce se invirte in jur-tocmai pentru ca in jur se operaza cu minciuna, aroganta, dispret…
Poate odata cu vreme devii mai blind, habar nu am, eu nu sint blinda si nici bleaga, dar aroganta oamenilor pe care ii stiu, altfel decit vor sa para, ma umple de pareri de rau, de durere chiar, pentru ca te simti dezarmat, de parca tot ce ai construit e darimat cu buna stiinta de cel caruia tocmai i-ai construit ceva, acolo… Oamenii din viata noastra vin si pleaca cu portiile lor de bucurii si cu poverile lor si uneori e vital ca in urma lor sa ramina frumos si lin, nu pareri de rau. E vital adevarul relatiei dintre noi, ce simtim noi cu adevarat, nu ce aratam lumii, ce vrem sa vindem. Intr-o zi minciuna e asa de mare incit isi coplestete creatorul si nimic din ce iubea nu mai e de gasit sub gramada construita migalos, doar pentru lume si sclipirea ei asa de trecatoare.
Cu dragoste si cu blndete se dobindeste mult mai mult decit cu aerele acre si aspre, cu nasul indreptat mereu in sus, catre zari mai aerisite, cu buzduganul inainte pe care scrie eu sint, eu fac. Da, lumea e asa cum e, dar toti traim, asa cum bine stim, in niste cercuri unde intr-o zi ti se poate intoarce si dragostea si blindetea.
Nu trag pe nimeni la raspundere, nu arat cu degetul spre nimeni-adun de niste timp niste stari amare si ca sa scap de ele, le scriu. Poate si pentru ca imi pare rau de cei la care ma gindesc cind scriu despre asta, pentru ca in adincul inimii as fi vrut sa fie, toate, altfel.
Sint mereu intr-o lupta cu mine, cu rautatile, cu frustrarile, cu vanitatea. Ce reusesc de la o vreme e ca realizez singura cind am fost rea, cind orgoliul a luat-o inaintea inimii sau a felului de viata la care vreau sa ajung. Nu foloseste la nimic inversunarea si rautatea purtata zilnic ca o arma; sufletul are nevoie de dragoste si de blindete ca sa poata supravietui in razboaiele pe care le purtam zi de zi. Ne indragostim de cine nu trebuie, lucram pentru cine nu trebuie, ne imprietenim cu cine nu trebuie-din toate astea, greseli de om traitor pe pamint, ne scoate cu blindete sufletul nostru caruia va trebui sa-i dam, din cind in cind, hrana curata, precum ambra zeilor. Asa cred. Si asta se face cu bunatate si dragoste fata de semeni, fata de cei mai amariti dintre noi, fata de cainii care mi se par cei mai napastuiti azi, lalolalta cu copii nedoriti si aruncati intr-un sistem care scoate din ei niste tineri fara nicio sansa si fara niciun rost pe lume.
Mi-am dorit foarte mult ca oamenii pe care i-am admirat si i-am iubit sa nu dea gres, asa cum eu m-am straduit sa nu-i dezamagesc. Nu stiu ce s-a ales din toate straduintele mele ce pot sa va spun, cu mana pe inima, in Sapatamina Patimirilor, e ca ma straduiesc sa nu-mi las nici orgoliul si nici trufia sa ma tina de mana. Ca imi doresc sa pot sa ajut acolo unde cineva cere ajutor. Marturisesc ca iubesc cu disperare copii si animalele si ca tot ce pot sa fac e sa fiu punte intre ei care nu pot vorbi si oamenii care pot sa adopte copil sau caine, sa-i iubeasca si sa-i creasca intr-o lume unde cainele e prietenul copilului, nu dusmanul lui.
In citeva zile e Pastele si tare mult as vrea sa simtim ca, de la an la an, Sarbatoarea Invierii lui Iisus, pentru cine crede in El cu adevarat si nu e doar crestin de serviciu, e ca un pas inainte in desavirsirea noastra ca fiinte rationale, superioare, inzestrate cu calitatile pe care Dumnezeu ni le-a pus cu migala. As vrea sa va imbratisez pe toti cei care simtiti ca nu va sint straina, pe toti cei care simt ca mine, pe toti pe cei pe care ii arde nedreptatea si neputinta asa cum ma arde si pe mine; as vrea sa va imbratisez si sa speram ca din cind in cind, macar unul dintre noi va mai trezi un altul, care isi va intelege superioritatea si se va purta ca un Om care isi implineste destinul. Al lui.
” Vezi, cind am inceput sa lucrez in teatru primeam 125 de dolari pe saptamina.Cind aveam douazeci si sase, douazeci si sapte de ani am inceput sa primesc salariu. Inainte de asta nu stiam niciodata ce-o sa pun pe masa a doua zi. Iar cind am inceput sa fac bani, nu eram neaparat mai fericit. Era bine sa maninci, sa nu umbli flamind. Am fost norocos sa nu ma las prins de partea materialista a lucrurilor. Mi-a luat mult pina sa-mi cumpar o casa la tara. Stiu ca daca m-as fi dus sa vad camera in care am crescut cind eram copil, sa-mi amintesc viata de atunci, ar fi avut dintr-odata un efect asupra mea.” Al Pacino…