Nu stiu cum sa incep… am vazut Maramuresul cam pe fuga, dar l-am vazut si mi-am bucurat ochii si inima; am cascat gura la niste porti maramusene, cite mai sint, la simboluri deslusite de Oana Toma, o fata care stie multe despre asta, bucuresteanca get beget, dar indragostita de folclorul si traditiile adevarate, am ajuns si la Sapinta, am mers cu 30 la ora in Certeze, sa nu cumva sa ratez ceva, am ajuns si la manastirea Barsana si la alta biserica greco-catolica chiar in ziua de hram; oamenii vin de peste tot, indiferent de-s catolici sau ortodoxi pentru ca”noi sintem la fel!”, asa mi-a spus Badea Gheorghe de la care mi-am cumparat si opinci, adevarate.(M-a sunat ieri sa ma intrebe daca mi-s bune ca daca nu imi face altele si imi face si ciorapi daca imi trebuie!) Imaginile sint incredibile, nu mi-am putut lua ochii de la femeile imbracate cu costumele zonei si opinci cu ciorapi de lana( la ei sa numesc strimpi, cred), de la fetele tinere care poarta sumna(fusta viu colorata si creata, scurta)la care accesorizeza o bluza oarecare, moderna si niste tocuri de ametesti. Mie imi place prima categorie, cea cu opinci, fetele sint tinere, cu iubitii linga ele. Tin mortis sa fie moderne… tine figura pina la invirtita, dupa aia e mai greu sa o rasuceasca maramuseranul pe tocurile de 12. Am vazut si barbati imbracati ca la carte, cu briu lat de doua palme cu 4 catarami, simple, de piele ori batute cu margele, cu gaci impachetati intr-un anume fel… probabil ca ati mai auzit pe la televizor denumirile, ati tot vazut costumele, dar nu se compara cu starea pe care ti-a dau acolo, cind ii vezi cu sutele urcind catre biserica, toti imbracati asa, in costume, stind linistiti la biserica sau veselindu-se seara la o invirtita. M-am bucurat de ambele variante pentru ca am prezentat si o lansare de Cd al unei fete care nu mi-e doar draga,Maria Luiza Mih, e si o voce speciala care-mi cinta in cap mult vreme dupa ce o aud.
Maramures fabulous, de la inceput la sfirsit, stiu, nu spun o nouatate, dar sint bucuroasa tare ca am trecut pe acolo, si asa in fuga. Daca lucrurile ies asa cum si le planuieste cineva pe care il cunosc, poate, in scurt timp o sa putem vedea intr-o televiziune pe pe online niste manifestari adevarate de la ele de acasa, in toata splendoarea lor. Fara artifiiciile pe care le fac profesionistii cind filmeaza, fara happening-urile cu care ne-am cam obisnuit. Mi-am dorit mereu sa aratam lucrurile asa cum sint ele acasa la ele, asa cum incepuse Radu Anton Roman cindva sa le descopere dar el a plecat si nimeni nu a mai explorat colturile tarii, atit de frumoase si de curate.
Am vazut Maramuresul in fuga pentru ca am avut treaba; pentru ca sint parte dintr-un proiect cu oameni care sint indragostiti de curatenia pamintului, a lumii, de la care imi place sa invat cum opreau bunicile grindina sau cum se pastreaza mierea cel mai bine; am avut o saptamina lunga din care doua zile le-am petrecut prin Ungaria, la Mako, unde am vazut ca niciodata muuulte berze cu niste cuiburi ingrijite si de oameni, am vazut cite 5 berze cu pui care se pregateau sa zboare si stateau cind pe un picior pind pe altul, am vazut iepuri, dimineata pe la 7 cautau mincare pe campul abia secerat…
Nu stiu de ce, dar iubesc berzele mult de tot; sint in stare sa stau si sa casc gura la ele ore in sir, sa stau asa, cu gitul rupt catre cuiburile lor, catarate pe stilpi, sa ma uit la ele. Am vazut berze si pe camp, topaiau vioaie dimineata ; le iubesc pur si simplu, nu stiu de ce imi dau asa o stare buna de parca vad ceva ce imi schimba viata, imi dau mereu senzatia ca ele vin cu un val de frumusete si de schimbare pentru mine. Nu stiu de unde mi se trage iubirea asta pentru ele- poate de la faptul ca ani multi mama m-a convins ca m-a adus o barza? Oricum, nu ma pot gindi la o barza decit tinind in cioc un bebelus infasat intr- un scutec prins temeinic in ciocul berzei, care isi cauta o familie demna de beblusul pe care il are de daruit.
O sa mai plec sa filmez prin tara. Pe unde gasim oameni dispusi sa ne arate mestesugurile pastrate nealterat sau sa vorbim cu medici dispusi sa incerce sa-si vindece bolnavii folosind si medicina complementara; pentru ca drumurile astea au ca scop niste emisiuni care vor face parte dintr-un proiect care asa se va numi-Traditie si Sanatate. Cind vorbim de traditie nu mai vreau sa mi se invirteasca in fata ochilor asa zisele produse traditionale cu gust de supermarchet si nu mai gust materialele contrafacute-imi doresc momente fabuloase, de neuitat, asa cum am trait la Mesesenii de Sus, in curte la Livia Briscan, in livada ei de mere,cu tatal ei, imbracat intr-o camasa bleu care ii acoperea trupul subtiat de ani si timp, dar plin de o delicatete si o dragoste cum rar mi-a fost dat sa simt; am plins toti pe dupa camerele de filmat si cred ca oamenii astia rari trebuie gasiti cit mai sint si cit mai pot povesti.
Citeodata ma gindesc la mine cu alti ochi… am mai multa rabdare si aplecare catre tot e tine de noi si de structura noastra interioara si-mi dau seama ca toate schimbarile din viata mea, unele bune, altele paguboase, au avut un rost-in nebunia emisiunilor de fiecare zi nu mai ai cind sa te gindesti la tine, la uzina uriasa care esti, la omul care e procent mare de apa si la celulele care ne compun si de care habar nu avem cum sa ne ingrijim.
Traim greu si cam fara resurse, nu-mi amintesc sa mai fi trait in alta viata ca sa stiu cit de greu a fost in alte timpuri, dar aici, in viata asta deocamdata, ea, existenta asta, e tot ce avem. Cu bune sau cu rele…Nu mi-e usor deloc, nu mi-a fost usor niciodata, poate o sa vorbesc intr-o zi mai pe larg si despre hopuri, dar fiecare zi e o zi de discutie cu mine si cu gindurile mele pe care le pun intr-o ordine, mereu alta. Cred ca toti avem probleme mari, necazuri, dureri, neputinte… incerc din rasputeri sa gasesc o cale de mijloc, ma scoate din minti ideea ca cineva depinde de mine si eu ma lasa dusa de prostii in timp ce in viata asta asta, asa cum e, cineva nu maninca daca eu nu ma duc sa-i dau de mincare, cineva e singur in spital si are nevoie de o mana care sa- stearga fruntea sau in ciuda starii mele proaste, motivate sau nu, prezenta mea undeva e de folos. Si asta ma obliga sa ma scutur ca de un vis urit, sa-mi pun un zimbet pe inima si pe fata si sa ies in lume.
M-am uitat fascinata la locurile frumoase pe unde am trecut si maretia lor m-a coplesit. M-am uitat si la oameni pe care i-am intilnit si am inteles ca uneori maretia locului in care iti duci existenta pune ceva si pe tine, un fel anume care te tine parca mai drept. Nu stiu cum as fi fost daca as fi trait intr-o lume civilizata, afara cum obisnuim sa zicem, daca as fi fost mai bogata, mai sigura de mine si de contul meu din banca…stiu doar ca viata nu e deloc dreapta, ca masoara diferit pentru fiecare dintre noi, stiu ca mor nedrept si la netimp oameni tineri si frumosi … ce poti sa faci? Sa tii cu dintii de ce ai, asta poti sa faci! Sa tii cu dintii de principiile frumoase si sanatoase pe care le-ai mostenit si care te-au tinut pina acum, sa tii cu dintii de zimbet si de licarul din ochi. Sa tii cu dintii de viata. Si inca ceva- sa incerci sa ierti ce ai de iertat. Si pe cine ai de iertat. Acum. Incep cu mine… 
de azi!
