Update 1. O sa preiau si o sa pun aici toate amintirile celor care au fost cu ea… incep cu Anda Popescu.

Update 2 ..nu am intrebat-o pe Roxana Ciuf doar…i-am luat textul de pe paginai si-l voi posta aici, asa cum am promis…Luana e o lectie de viata si ea trebuie invatata.

De cateva zile ma tot intreb ce ne facem noi. De parca despre noi ar fi vorba. Ma cataloghez ca fiind egoista si apoi realizez ca da, EA nu mai este iar NOI am ramas. Imi revine obsesiv in minte intrebarea “de ce?” iar azi dimineata am gasit si raspunsul. Luana a fost si va ramane o lectie de viata atat de puternica si de frumoasa incat ar trebui sa se inventeze o materie care sa-i poarte numele si aceasta materie ar trebui sa se predea obligatoriu in scoli. Principalele capitole ar fi: ridica-te si schimba “nu-ti mai plange de mila, ceva, “nu ramane indiferent, ajuta atunci cand simti ca poti sa o faci”, “iubeste, razi si bucura-te, aici si acum”. Luana era premianta la capitolele de mai sus, si poate de aceea misiunea ei s-a incheiat. Ea nu mai avea ce sa invete aici, si singura concluzie pe care pot sa o trag este ca atunci cand nu mai ai nimic de invatat, iti este permis sa treci la nivelul urmator. Ca la jocuri..
Pe toti cei din jurul ei, Luana ne-a tras intr-un nivel superior. Din acest moment, aleg sa n-o mai jelesc. Aleg sa lupt ca sa devin macar 1% din ceea ce-a fost ea. Aleg sa ignor durerea asta care ma arde pe interior si sa multumesc sansei a-i fi fost prietena. Aleg sa nu mai simt tristete nici macar pentru cei care n-au cunoscut-o, pentru ca Luana este acum pretutindeni si a tuturor.
Luana este scanteia care ne invata ca tot timpul putem sa fim mai buni, ca intotdeauna putem sa devenim mai puternici pentru ceilalti, ca viata trebuie apreciata si traita de-adevaratelea.
Acum vreo 10 zile, va rugam sa dati sange pentru ea. Acum va rog s-o lasati sa traiasca prin voi. De cate ori un om va ajuta un alt om sau un animalut, de cate ori un om va planta un copac, de cate ori un om va renunta sa se mai indoape cu cadavre, Luana va zambi si va trai prin acel om.
Aceasta fotografie este imaginea ei de profil de facebook. Putea sa aleaga orice fotografie cu chipul ei incredibil de frumos dar a ales-o pe acesta. Mai multe animale resemnate se indreapta catre moarte, cand atat de usor s-ar fi putut aseza in fata raului si l-ar fi oprit. Luana asa a procedat de fiecare data, s-a asezat in fata “camionului mortii” si l-a oprit. Cu o singura exceptie, cand a trebuit sa se urce in el. Va rog sa nu lasati acesta trecere sa fie in zadar. Trebuie sa-i dam un sens, altfel am innebuni cu totii. Nu fiti resemnati, nu fiti tristi, nu va lasati sfartecati de durere. Fiti doar mai buni si asta o sa va vindece!
PS pentru urlescienii mei iubiti: stiu foarte bine cat de modesta era Luana si cat de mult ii displaceau situatiile in care era in centrul atentiei. Stiu ca intr-un fel simtiti nevoia s-o confiscati pe Luana, sa fim doar noi acolo, sa nu se apropie nimeni si nimic de ea in afara de cei pe care ii simtea EA aproape. Doar ca acum “Ofranda” nu mai este a noastra. Este e tuturor. Lasati-o sa traiasca prin cat mai multa lume, sa transforme cat mai multe fiinte, sa le curete de egoism si de micime, asa cum a facut-o si cu noi. Va iubesc mult si o sa va spun asta mult mai des.

— cu Udrescu Ana-Lucia.

De ce o iubesc pe Luana? Why I love Luana? (RO/EN) R.I.P. my darling!

Prima data cand am “intalnit-o” pe Luana a fost virtual, pe Facebook. Am gasit intamplator povestea salvarii lui Sixty, catelusa accidentata pe A1 la km 67, care zacea pe mijlocul drumului, ranita si aproape inghetata. Cati dintre noi nu ar fi trecut mai departe, crezand ca este doar un alt caine facut terci pe drumurile Romaniei? Dar nu Luana; mai tarziu am avut ocazia sa o cunosc si sa-mi dau seama ca ea este unul din acei oameni care, in ciuda oricarui lucru (discomfortul personal, lipsa banilor, timpului, spatiului, complicarea propriei vieti), intotdeauna va intinde o mana de ajutor acolo unde este nevoie.

Citind povestea lui Sixty, am simtit de atunci, fara sa o cunosc, fara sa ma uit prea bine la fata ei, o imensa dragoste pentru ea. Spunea ca si-a folosit esarfa preferata pentru a o ridica pe catelusa din zapada mocirlita; am gandit atunci ca eu voi da de ea si ii voi cumpara 100 de esarfe si tot nu as putea recompensa gestul ei frumos. Nu mult dupa aceasta poveste, am intalnit-o la o campanie gratuita de sterilizari sprijinita de R.A.R. in orasul meu, Moreni. Am indragit-o imediat, eu si toti colegii mei. De atunci a revenit la Moreni de multe ori; ea si Irina erau si inca sunt “fetele de Moreni”, pe care le asteptam cu drag de fiecare data. De cate ori puteam, o asteptam pe Luana cu prajitura mea cu morcovi, cu care am impresionat-o de la prima vizita. Ma ruga mereu sa o fac si-mi spunea ca “nimeni nu o face ca tine, pentru ca tu pui dragoste cand o prepari”. Cata dreptate avea!

Mai tarziu am devenit colege de campanie. Luana si Irina m-au invatat aproape tot ce stiu si nu cred ca as fi ajuns aici fara increderea pe care mi-au insuflat-o amandoua. N-o sa va spun ca au fost doua delicate si ca-si petreceau timpul incurajandu-ma si dadacindu-ma pe mine. Viata de campanie este una in care timpul este marea noastra provocare. De multe ori Luana trebuia sa se burzuluiasca la mine, pentru ca ma miscam prea incet sau pentru ca ma vaitam, in stilul caracteristic, “eu nu pot, mi-e frica..”. “Tanti”, incepea ea, “misca-te mai cu talent!” si cand faceam cate o nefacuta, o auzeam tipand: “Hai, ma, serios??”. Izbanzile mi le rasplatea cu un “ce pufos!” O aud si acum spunand toate astea si o am mereu in ochi stand in masina, pe locul din dreapta, intorcandu-se spre mine si razand. De cate ori mergeam in vreo campanie cu ea si cu Irina, gandul ca petrec atatea ore cu ele, in masina, la munca, la masa, ma umplea de o bucurie curata, nemaintalnita de mine pana atunci.

Am auzit de curand intr-un film replica “arati ca o dimineata de Craciun”; nu cred ca exista descriere mai exacta pentru Luana. Tot ce este ea este lumina, bunatate, veselie, altruism, generozitate, implicare, daruire. Tin minte cum la una din campanile de sterilizare, desfasurata intr-un adapost public, am fost atat de zdruncinata, incat m-am intrerupt din lucru si am inceput sa plang, intr-un colt al camerei. Luana s-a oprit si ea si a venit sa ma tina in brate, sa ma linisteasca. Desi sunt o persoana prea putin sociabila, care se leaga foarte greu de oameni noi, Luana mi-a fost inotdeauna apropiata si am simtit mereu ca la ea ma pot duce pentru o imbratisare si o vorba buna. Dar cele mai multe momente legate de ea sunt cele incarcate de umorul ei specific, usor ironic, dar atat de molipsitor. Am atatea clipe de acest fel in minte si simt nevoia sa le povestesc mereu si mereu; rasul ei si fata ei luminoasa sunt singurele imagini pe care le am in minte de la accident. Luana pe care o iubesc eu este o luptatoare, o incapatanata, o fata prea buna pentru noi, ceilalti. Luana este a noastra, a tuturor acelora pe care ne-a atins cu veselia ei. Eu, noi nu renuntam la ea!

De cand am primit vestea ca Luana mea trece prin aceste clipe ingrozitoare, am refuzat sa accept ca i se poate intampla ceva. Refuz sa-mi imaginez o lume fara Luana si lumea ar trebui sa refuze sa existe fara cineva ca ea.

Ultima data cand am vazut-o, Luana era inconjurata de 3 pisici adulte, 3 puiuti de pisica, o catelusa si o pasare, toti salvati din situatii disperate. Asa e Luana, dedicata mereu altora; va rog sa fim noi cei care ne dedicam acum ei; sa fim alaturi de ea si de familia ei in aceasta incercare tragica!

Luana, ti-am ramas datoare cu 100 de esarfe. Prima esarfa o vei primi cand vei veni acasa, triumfatoare, iar restul, pe parcursul prieteniei noastre care va dura toata viata. Iti promit!

Pentru mai multe detalii despre satrea ei si despre cum puteti ajuta, aici:https://www.facebook.com/allforLuana?fref=nf

 

 

10565200_734368249963155_1819592390355895069_n

Nu ne inarmeaza nimeni de la nastere cu o armura in plus cu care sa facem fata suferintei pierderii  cuiva drag. Nu ne da nimeni o platosa pe care sa o ridicam in calea durerii si de care sa ne agatam in speranta ca vom putea salva ceva, macar pe cei ramasi, cei care  vor trebui sa mearga mai departe in viata lor, tarind povara pierderii si dragostea care se face mica, mica, mica si coboara in lacrimi  fara sfirsit. Ne nastem la fel, creaturi mici si speriate din carne si singe  in care se cuibareste usor, usor un om care va fi un Om sau doar cineva care a trecut prin Viata…

Nu am devenit peste noapte filozof si nu-mi doresc…. Ma gindesc si incerc sa gasesc ceva care sa-mi explice mie, sa ma faca sa inteleg… intr-o fractiune de secunda lumea  lor  s-a prabusit, absurd si nedrept, intr-o durere fara seaman. Cuvintele mi se leaga greu si nu le gasesc pe cele mai bune dar, nu pot dormi de doua nopti, imi vin in minte imagini si discutii, privirile dureroase ele oamenilor care au trecut prin viata ei si care  sint loviti de nedreptatea ca ei, tocmai ei, i s-a cerut tribut asa greu de platit.

Obisnuia sa spuna ca tu, ca om nu esti obligat sa ajuti dar, e datoria ta morala sa o faci; ce praf de inger a pus in fata  asta cine a trimis-o pe aici? In dementa in care traim, in timpurile astea in care ura si rautatea se propaga cel mai usor si bunatatea e luata in ras, cind oamenii incep sa se urasca pentru o cauza care nu e a lor, cind mamele militeaza pentru uciderea animalelor, in timpurile astea cind  iti trebuie nervii tari sa poti para mizeriile care vin in avalansa, in mocirla asta, o fata de 27 de ani, impliniti ieri, venea cu bunatatea si rabdarea ei sa repare si ce nu putea repara. Ascultati-i  prietenii si colegii cu care mergea si steriliza, salva, elibera,  ascultati-i profesorii, ascultati-i  cum vorbesc despre ea.

Ca si cum nu era de ajuns atita durere banii necesari transportului ei la Viena,  intr-o incercare disperata a familiei si a medicilor de o tine in viata, banii aceia, lipseau cu desavirsire… in  disperare, familia a imprumutat banii 150.000 de E plus avionul care mai e si  ala vreo 12-15 000 pe acolo…

M-am gindit toata noaptea la medicii care au trecut pe linga ea, la cit s-au straduit toti, cu unul am vorbit  si mi-a spus  cit de grav e dar, am sperat intr-o minune, ca toata lumea. M-am gindit toata noaptea la medici, m-am gindit la ei asa cum ii vad eu in mintea mea, ca la salvatorii care, mana in mana cu vreun inger pe  umar  citeodata, fac minuni. M-am gindit la cit de mare trebuie sa-ti fie speranta  cind te duci la un om  imbracat cu un halat alb caruia ii spui “ va rog, salvati-o!” Stiu sigur ca ei toti s-au straduit dar nu au putut. De data asta nu au putut. I-a demolat si pe ei neputinta.

O mare de durere si de intrebari la care nimeni nu poate raspunde;  peste toate aceastea  durerea lor, a lui Ovidiu a familiei ei, a colegilor ei cu care mergea si salvau cai,caprioare sau sterilizau caini pina le cadea furculita din mana de oboseala, fara sa se vaite  pentru ca ea, Luana, credea ca sterilizarea e singura solutie si era neobosita, peste tot acest munte de durere dupa care ei vor trebui sa invete cum sa traiasca,  banii aceia trebuie inapoiati.

Nu stiu cum, nu stiu de unde dar, va rog sa ne punem mintile una linga alta sa vedem cum ii putem sprijini sa adune banii. Mi se pare atit de dureros  incit as fi in stare sa cersesc  daca as putea indupleca pe cineva sa punem banii la loc, sa-i lasam familiei care si-a pierdut copilul un strop de liniste sa si-l plinga. Nu ma pricep la inginerii financiare, nu stiu sa fac bani desi as fi vrut, acum as fi sunat la banca si as fi virat banii pur si simplu; de aia va rog sa ne gindim si sa facem  ceva sa-i ajutam. 

Azi atit putem face pentru Luana … sa-i sprijinim pe ai ei sa poata plati datoria. Asa cred. Mostenirea Luanei e fara prêt- dragostea si implicarea ei, munca ei neobosita  de a salva cai, caini, pisici, rate  vulturi , caprioare si tot ce avea nevoie de ajutor e un fel de testament pe care, fara sa stie, ni l-a lasat. Pentru ea, faceti ce puteti pentru cainele alungat, lovit, batut, asumati-va sa nu va fie confortabil, ascultati-va inima cind arata un strop de mila si lasati judecatile pe mai tirziu, asumati-va sa fiti altfel, asa cum a fost ea.  De fiecare data cind veti ajuta un amarit in nevoie sa va ginditi ca ea nu ar fi trecut nepasatoare.

Dumnezeu sa te astepte la Poarta Raiului copil bun.

 

 

6 thoughts on “Zbor de inger

  1. She is with us! She is protecting us in our fight for life, she encourage us when we can’t no more…. For me, she is here.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.