Ne place sau nu, fiecare dintre noi simte un imbold sa-si faca un inventar pe repede- inainte al anului care trece. Si il aruncam in sacul varstei noastre, pastrindu-l, cu citeva detalii in minte, anul cel mai bun, cel mai prost… Pentru fiecare dintre noi el inseamna realizari, bucurii sau dureri de netrecut, plecari, suferinte, ca asa e viata, v-ar spune un intelept.

Anul meu? Ar fi putut fi printre anii buni, nu neparat premiant, dar bun, mai ales catre final. Nu vreau sa-i stirbesc din merite, dar cum n-am sa pot intelege niciodata cine, cum le rinduieste, daca le rinduieste, de ce toate durerile si intimplarile de a dreptul cumplite parca le sint rezervate oamenilor buni, pot sa recunosc cinstit ca a fost un an care a durut. Si nu pot sa uit de Luana. Nu am cum. Sint nopti cind trec cu ochii pe Fb si dau de nume si fotografii ale prietenilor ei apropiati carora nu cred ca le-au secat lacrimile. Cind pleaca cineva din lumea asta doare de nu stii cum ai sa traiesti mai departe, cind i se intimpla asa ceva unei fete ca ea, unui om bun ca ea, am mai scris atunci, o stiu si prin ochii profesorilor ei, cu trei dintre ei ma stiu bine, de la ei am aflat de nenorocire, cind soarta e asa de cruda si de cumplita, chiar nu mai gasesc nici o bresa in care sa ma ascund si se inteleg. Si cind ma gindesc la ai ei, la Ovidiu si prietenii ei cu care salva orice suflet care ii iesea in drum, mi se stringe inima ghem si nu stiu cum si ce i-ar putea alina. Anul asta e anul care a luat-o pe Luana. Din pacate anul asta, ca toti anii vietii noastre de fapt, ia pe cite cineva si aduce pe cite cineva. Cu ce nu ma pot impaca e nedreptatea care li se face oamenilor buni, care mai aveau treaba pe aici, care ar fi facut putina lumina in lipsa de iubire si de compasiune la care raminem din ce in ce mai multi, corijenti

Am adormit azi noapte cu gindul la anul care trece si la cel care vine-sint anii vietii mele, anii vietii noastre, noi ni-i dorim intr-un fel, ei sint cum e mersul lumii. Ne dorim si ne luptam sa ne indeplinim dorintele si citeodata ne reuseste, cit de cit. Asa as vrea sa fie.
Anul a fost bun pentru mine pentru ca mama si ai mei sint bine, nu am sunat la ambulante, nu ne-am dus cu copii la spitale, stiu, pentru cineva ar suna desuet, dar cum auzi mai des de boli decit de izbinzi, mai ales la oameni tineri, incepi sa-ti doresti sa-ti fie oamenii bine, sanatoasi ca sa putem sa ne certam, sa facem misto unii de altii, sa traim. Asadar, asta ar fi prima dorinta strecurata asa timid in dorintele pe care mi le pun sub perna, noaptea.

Ma mai gindesc uneori-cinstit, eu cu mine! daca e cineva in fata caruia am gresit grav si nu mi-am reparat greseala… nu stiu, nu am cunostinta, sint gata sa repar doar sa mi se spuna, nu ma supar(mi-e mai usor sa spun iarta-ma, am gresit, decit te iubesc!) Ma gindesc sincer daca ziua de maine nu-si mai arata lumina pentru mine-cu cita ura plec adunata in inima si fata de cine? Si sap adinc. Ura nu am, nici macar in cantitate neglijabila. Am niste rani care inca dor, dar ma jur ca tes la indiferenta ceva de groaza, strat peste strat, si cind mai izbucneste o flacara mica din te miri ce, mai tes un strat de indiferenta si ma uit la soare, la frumusetea din jur, la tot ce am frumos in viata mea si stiu ca eu sint cea care a izbutit. Victoria se cuantifica altfel. Asa cred.

La asta e bun un inventar, asa din cind in cind, sa stii cum stai cu talantii de la Doamne, Doamne, cum te uiti la tine cind ai curaj sa te uiti in ochii tai, mie mi se pare ca sansa de a trece dintr-un an in altul e ca un nou inceput- tragi linie si de la capat, cu litera mare. Anul asta imi propun…

Anul asta imi propun sa ma vad cu lumea mai des, fata in fata, sa beau cu voi un martini royal de cite ori unul din noi are chef; imi propun sa ma bucur si mai mult de ce am, imi propun sa ma concentrez mai mult sa scriu mai mult(si mai bine, sper!), imi propun sa fiu un om corect si bun, un om pe care sa se poata conta. Imi propun sa fiu si la anul. Sa stau tot asa, la birou, sa va scriu din toata inima ce-mi trece prin cap in timp ce in casa ceara de parchet striga la mine si inca nu am desertul gata pentru deseara. De restul sper sa e ocupe cine ne-a trimis pe aici cu treaba.
Unora va stiu chipurile, altora nu: daca primiti imbratisari si urari de bine de la necunoscuti ele sint gata de livrare. La multi ani sa ne dea Dumnezeu si se ne revedem la anul, cu bine!

9 thoughts on “Drum bun 2014

  1. Am sosit un pic cam tarzior cu urarile de inceput de an, dar…cum se spune : mai bine mai tarziu decat niciodata ! Deci : draga mea,iti doresc 2015 motive de bucurie si tot atatea impliniri sufletesti pentru anul ce de curand a patruns pe scena vietii noastre (ca tot ma adresez unei atotstiutoare in ale scenei… si in vuataa si in cariera). Te imbratisez cu drag! Si inca ceva: felicitari pt. scrierile tale…sunt minunate !Mi s-au scurs cateva lacrimi din ochisori, la cele citite mai sus din captivanta povestioara !!! Tine-o tot asa!!! Ma bucur pt. Felul tau frumos !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.