19 Minute cu Nuami

Nu as vrea sa va suparati pe mine mai mult decit sint eu ca nu am reusit sa termin de scris niciunul din materialele pe care le-am inceput. Obiceiul meu pro10915087_874192215965505_3559401796596117521_ost de a ma complica, de a cere mult mai mult decit pot azi, in clipa asta, acum…

La un moment dat, pe vremea cind inca faceam emisiune la tvr (adica anul trecut, in toamna) am cunoscut o fata frumoasa si desteapta, Ana Morodan, care mi-a zis sa scriu zilnic, numai sa scriu chiar si citeva cuvinte acolo. Nu am reusit, nu reusesc, poate si pentru ca nu am chestii spectaculoase zilnic, uneori sint intr-o rutina vecina cu plictiseala si decit sa ingaim niste prostii de serviciu mai bine ma grabesc sa plec de acasa, sa ajung la timp sa pot filma interviurile pe care le am pe canalul de youtube “19 minute cu Nuami”.
Nu stiu daca sint interviuri in sensul real al cuvintului, sint mai degraba intilniri folositoare, intilniri cu niste oameni pe care ii cunosteam, dar pe care acum ii iubesc, cu unii am plins dupa filmare pentru ca la masa mea rotunda stau niste oameni care sint sinceri pina la durere, oameni care isi tin emotiile la vedere si spun lucruri pe care nu le-au spus niciunde. Nu isi programeaza nimeni nimic, asa se intimpla cind niciunul dintre cei prezenti acolo nu vrea sa para altceva decit e.

Nu stiu daca timpul se scurge mai repede, dar va asigur ca Marin Preda stia el ceva -asa e domnule Marin Preda, timpul nu mai are rabdare cu noi, a trecut mult de atunci, dar e asa cum ati scris. Timpul e mereu parca intr-o goana nebuna, fara sa pot macar sa-l intreb unde alearga asa si de ce ma ia si pe mine in nebunia lui. As vrea sa mai zaboveasca cind imi e bine, sa stea sa-l pot bate in cui macar o vreme, macar prêt de o imbratisare, doua, ca si asa dupa aia o sa le duc dorul, ca lumea mea draga e departe ori nu mai e pe strada mea. As fi vrut sa mai fi zabovit cind imi era bine pentru ca, de fiecare data cind imi greu, tinjesc dupa imbratisarile care imi tineau loc de toate… Asta imi lipeste cel mai mult, imbratisarea care tine loc de cuvinte, de declaratii, imbratisarile din care intelegeam tot ce trebuia sa stiu atunci, in clipa aia…

Nu fac nimic important, nu fac nimic care sa salveze planeta, am zile in care ma gindesc pina la epuizare cum sa rezolv una sau alta, probleme de sanatate ale unor oameni din viata mea, din familia mea care par fara rezolvare, zile lungi in care parca e doar zbucium si apoi un licar de speranta si iar ginduri multe si grele… Si stiti ce imi displace profund? Ca sint multi din jurul meu asa, oameni devotati, oameni buni, oameni talentati care se lupta cu viata ca si cu morile de vint, incercind sa nu se lase demolati, sa nu-si piarda ratiunea, linistea, puterea… inca ne tinem unii de altii, asta e crucea mea, a ta, a lui… Si senzatia de neputinta e coplesitoare, si gindul ca nu poti sa schimbi, ca nu poti sa misti lucrurile e citeodata asa de greu de dus…
Lumea e-sau se prezinta ca si cum ar fi- dornica sa se creasca spiritual, dornica sa-si gaseasca resurse, dornica sa fie mai buna, sa se perfectioneze, sa caute resurse asa cum cautau minerii aurul in maruntaiele pamintului. Ne-o folosi? O fi de ajutor…habar nu am, ma mira expunerea si nu vad, nu simt schimbari.

Mi-am facut canalul  19 minute cu Nuami pe youtube pentru ca mi s-a luat de mizerie, de impostura, de spoiala, de oameni care tin cursuri de dezvoltare personala si la ei in suflet e doar rautate si gol… Mi-am propus sa gasesc oameni frumosi, oameni la care sa-mi faca placere sa ma uit 19-25 minute, sa ma bucur sau sa aflu ceva ce nu stiam… Ii caut pe curajosii care se lupta cu viata, cu sistemul, care incep mici afaceri de familie in vremurile in care un ministru impoziteaza bacsisul(acum 5 min am citit ca guvernul ar renunta la impozitul pe bacsis- jesus, orice minte cu bun simt si-ar fi dat seama de la inceput ce timpenie fara seaman e asta!) ii caut pe oamenii care isi gasesc bucuria in vietile lor si nu uita pe geam la fericirea celu de dincolo si nu realizeaza ce au linga ei, cum zicea asa frumos Laura Baban. Ii caut pe oamenii care nu sint interesanti pentru emisiuni la tv, sint prea decenti si fara saminta se scandal, ii caut pe oamenii frumosi care nu intorc capul, pe oamenii care impart tot ce au cu semenii fara sa se bata cu pumnul in piept…ii caut pentru ca eu personal am nevoie sa vad si alta lumea in afara de cea aratata zilnic de media pentru ca asta face audienta. Eu nu judec pe nimeni, fiecare face ce poate si cum poate-eu asta pot si asta vreau, deocamdata. Sa stau la masa cu un om si sa vorbim. Cu folos.

E déjà mai, e proape anul la jumate si mare lucru nu am facut… stiti ca eu am boala asta cu inventarul si tare prost ma simt cind imi raspund singura la sfirsitul zilei si mare lucru nu stiu a-mi povesti. Intilnirea cu Laura Baban si  cu lumea ei  frumoasa, impodobita cu un Andrei si Tic mi-a adus asa o bucurie pentru ca e o lume pe care credeam ca e demult apusa… Nu e…

Oamenii incerca sa faca brese in plictiseala, duritate, rutina, neputinte, dureri, nedreptati… si acolo dai de cite un pic de frumos, de bucurie. Totul e sa-i stii pe oamenii aia carora inca le mai pasa, care trec de nivelul declarativ, care se tin de promisiunile facute sub imperiul emotiilor, care isi doresc sa faca nu doar pentru ei… si  asa timpul trece in goana, disperant de repede si nu stii cit o sa mai poti face ceva, acel ceva care ar fi putut salva, sprijini, ajuta.

P.S. Cineva obisnuit “sa numere foile in placinta” o  sa sa bage de seama ca -s prea multe negatii, nu stiu aia, nu stiu ailalta…pai daca nu stiu ce vrei? Chiar nu stiu …

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.