Cu copilul pe umar

Untitled-11Nu stiu cit sint adult, cit sint copil. Nu stiu proportii pentru ca si copilul si adultul inca vietuiesc impreuna incercind sa se corecteze si sa se ajute cind unul nu mai stie drumul. Copilul a ramas cam la fel, si-a invins, partial, timiditatea in spatele acestei minunate meserii la care a visat in tacere; adultul sufera ca nu joaca-asta e, a facut o alegere, habar nu a avut in ce se baga, acum e “celebra” de-o cunosc toti aurolacii si odata rupt firul cu teatrul ca si institutie, e cam greu sa-l innozi. Spre imposibil. Nici daca ai vrea sa joci, tavi sau babe nu ai succes. Nu esti destul de baba si tavi, ciu-ciu le joaca, din lipsa de bani, un alt personaj. Eh, e funny asa cind scrii despre asta, dar cind te mai intilnesti cu unul sau altul care te stie si-ti zice” In ce joci? Unde?” Da?? Cum asa? Pai nu mai sta, mai, ca e pacat…” le zic ca joc o sarba la mine in casa, ce dracu sa le zic? Ca e atita animozitate intre noi de zici ca sintem vesnici?

Iertati adultul nebun care o ia razna, ce chestie, a ajuns sa-l tempeze copilul mai mereu, hai ma tanti, calmeaza-te ca cica sint scrise toate undeva, in Univers. Aha, deci sa stau cuminte in banca mea? Da. Proasta educatie, prost sfat! De aia sint unde sint, ca am stat cuminte in banca mea. Nu e bine, ma copilule asa, trebuie sa fii obraznic, agresiv, te da afara pe geam, tu intra pe usa, cere, bate cu pumnul in masa, revolta-te, vorbeste tu mai mult decit partenerul, ce daca spui prostii, nu conteaza, e musai sa ramii in memorie ca un tip care a invins, nu ca un om decent cu bun simt si respect, bleah, fugi de aci cu prostiile astea. Obraznicia si lipsa de decenta, rautatea, lipsa de fair play, astea merg bine de tot mai copile, astea aduc bunastare, tu nu vezi? Mai tanti, mai, vorbesti serios? Ce bine ca esti déjà mare, mai copilule, jur ca azi mi-ar fi greu sa stiu ce e mai bine pentru tine, nici nu as sti incotro sa te indrept, ca vezi bine, asa cum esti tu ii e greu adultului care face ce crede el ca e bine, dar… e complicata treaba. Si totusi “al’ batrin” nu ar schimba nimic ca nu crede ca e in stare, ca trebuie sa fi in stare sa faci lucrurile asa cum fac oamenii ajunsi, azi.

Cind eram copil am intrebat-o pe mama de ce mi-a pus numele asta? Cum o sa ma simt eu cind o sa fiu batrina si o sa vina cineva la mine la poarta sa ma strige, cum o sa-mi zica “tanti Nuami?? Cit de prost suna?” Biet copil… Credea ca o sa ramana mereu in curtea parintilor ei, acolo o sa devina tanti Nuami, dar Universul le-a invirtit altfel, bine, rau, cine mai stie?

Copilul din mine nu are cum sa se maturizeze de tot niciodata, mi-am dat seama de o bucata de vreme cind am inceput sa fiu atenta la mine, asta e defect profesional, te invata aia la scoala de actori sa fii atent la tine si la  cei din jur, la emotiile lor si emotiile tale, te invata sa folosesti orice stare, fie ea si negativa, asa personajul tau capata carne, e adevarat.

Copilului din mine i-ar fi placut la ramina la teatrul de papusi, la Craiova, acolo mi-a placut mult,  acolo m-am simtit utila si acolo mi-am revenit dupa o cadere cumplita pentru un om tanar.  Au fost si acolo bete prin gard, a aparut de undeva si o voce impotriva mea, o tanti regizoare tinara, abia iesita din facultate, nu facuse teatul de papusi, dar acolo a venit, cam odata cu mine.  Oamenii se plac sau nu se plac, asa e normal, dar cind e vorba de profesie eu zic ca trebuie sa fi fair, asa cred. Sint multi oameni pe care nu-i plac, cu care nu as sta la o cafea niciodata, dar le recunosc talentul, valoarea, competenta, am inteles in timp ca omul ramine muult in urma artistului, foarte rar merg impreuna pe acelasi drum si atunci aleg sa ma bucur de creatia lui, spun sincer ca-mi place ceea ce face si ma opresc. Nu-l iau la mine acasa, nu ma duc la el acasa, nu ne imbatam impreuna.
La examenul de admitere in teatru( aveam 27 de ani, facusem curs de papusi si marionete 2 luni, stiam destul cit sa tin papusa in mana) printre multe probe era si una muzicala; tinara regizoare, fara ureche muzicala neam ce credeti? Imi da nota 5. Toata comisia mi-a dat nota mare, ea… si asa a facut la toate probele.

De ce mi-am amintit de asta acum? Nu stiu. Poate pentru ca 1 iunie si teatrul de papusi pe care l-am iubit din toata inima au ramas copilului meu aproape. Pentru ca intilnirea cu aceasta tinara regizoare ar fi putut sa-mi rupa aripile, dar spre norocul meu, in toata comisia ea era singura care strimba din nas la vederea mea. Singura. Am avut aripi mari de copil fericit cit am lucrat acolo, cu minunatii actori minuitori de la teatrul de papusi, astazi Colibri. Copilul din mine nu a uitat-o pe domnisoara tinara regizoare. Adultul nu a iertat-o.  Asa cum nu a uitat cit s-a zbatut Cleopatra Domozina sa ma tina in Craiova-de ce nu am ramas, e alta poveste mult mai lunga. Universul stia ca trebuie sa vin in Bucuresti, aveam alte lucruri de facut.

Am 50 de ani( fir ar a dracului de treaba, zici ca am mainile de plumb, nu pot sa scriu cifra asta, imi vine sa-mi dau cu ciocanul peste maini, numai sa nu scriu) dar nu ma simt deloc asa. Copilul se jura cu mana pe inima ca adultului ii e greu doar pentru ca, uneori,  o dor genunchi, ca a cazut de 2000 de ori in genunchi si si-a “bulit” ligamentele cum zicea un doctor tinar, ca nu mai poate sa mearga km pe jos cum mergea odata cind isi imagina ca intr-o viata anterioara a fost tramvai( !!!), ca are zile cind e ok cu ea, dar are si mai multe zile cind isi doreste sa aiba 20 de ani, sa si ia hamul si prastia si sa plece in lume.

De fapt aici voiam sa ajung, dar asa sint eu vorba lunga- copilul si adultul Nuami a visat sa vada lumea, sa colinde lumea cu un rucsac in spate, sa o vada cu ochii si cu inima. Pentru mine nu e greu sa plec cu zilele, singura mea grija sint animalele, atit, adultii se descurca minunat fara mine, desi multa vreme m-am crezut de neinlocuit, pentru mine nu e greu sa filmez ore in sir, sa lucrez ce-mi place, sa vorbesc cu oamenii; mie nu mi s-a parut greu sa fac emisiune la mare 2 luni, sa merg din oras in oras in turneu, sa dorm in alt hotel in fiecare noapte. Mi s-a parut ca am in mine un sambure de calator. Adultul imi sopteste ”poate intr-o viata viitoare, draga mea, daca o fi existind asa ceva!” copilul insa, vine, ca ingerul bun, si-mi sopteste”nu te lua dupa ea, tu viseaza in continuare, nu se stie niciodata ce poveste poate aparea in viata ta !Nu te lua dupa ea, a vazut si a suferit cam mult, intelege si tu si ai rabdare!”

Vedeti, de asta nu plec niciodata de acasa fara copilul din mine. Nu stiu cum m-as descurca singura cu adultul nervos, frustrat, trist, tacut, ingindurat, neputincios. Azi copilul meu vrea doar niste capsuni pe care sa le manince cu ciocolata. Ma duc sa i le cumpar, merita!

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.