12063335_1088731681150737_7269857163480767518_n  Nu e timp de scris pe blog. Ce sa scrii? Lacrimile? Neputinta? Durerea? Furia? Strigatele care urla in tine si nu gasesc iesire? Si totusi scriu asa, in tacere, fara logica, fara sa ma gindesc bine la ce scriu pentru ca nu vreau sa uitam. Ca riscam sa uitam. Peste o vreme mintea noatra, setata sa se salveze prin uitare, o sa uite. Nu de tot, dar asa, ca si cum ar indesa amintirile si durerea asta ca pe niste rufe rupte vechi si carpite, mai la fundul cosului cu dureri. Ca si pe cea de la Revolutie. Ca si pe cea cu bebelusii arsi la maternitatea Giulesti.

O sa uitam ca trebuie sa traim mai departe. Ca nu vrem sa innebunim de durere si suferinta. Dar nu trebuie sa uitam si sa lasam sa se intimple din nou. Nu se poate. Au murit 30 de copii, mai sint 90 in stare critica si te uiti socat la stiri cu frica teribila ca o sa iasa iar banicioiu, mare comunicator, si o sa zica ceva rau. Sau un medic, cu tristetea si oboseala latite pe fata, sa iasa si sa se declare invins. Si in clipa aia sa ti sara inima din piept, din nou. M-am uita la ei toata ziua si, fara nicio logica, mi-am amintit de fostul presedinte care a spus la un moment dat ca Romania nu si-i mai permite pe medici. Ce ne mai permitem? Ca nici de trait nu mai e usor.

12000 de oameni  sint in strada, la locul nenorocirii, cu flori, luminari, rugi si lacrimi. Solidaritate si la centrul de transfuzii. Deci putem, stim cum se face. Si totusi, de ce ne-au pus piciorul pe grumaz si noi stam asa, culcati la podea si asteptam finalul? Ca asta am facut de 25 de ani. Au vindut tot, si-au construit pentru ei, cu bani luati din spagi. Amintiti-va  de procesele demnitarilor, primarului, ministrilor-toti reclamati/dati in git pentru spaga. O spaga mai mica a luat si cine a facut ca nenorocirea de aseara sa existe.

Simt o revolta fara margini cind ma gindesc la cei 30 de oameni care au murit in chinuri, arsi de vii, la cei 90 in stare critica. Revolta si furie si neputinta. Vor gasi niste vinovati, dar cei care au murit sint pierduti, nu n-i mai aduce nimeni inapoi. Si pentru asta nu exita prêt si plata.Nici in viata asta nici in alta.

Scriu pentru ca nu vreau sa uitam furia, durerea, determinarea, si iubirea din ultimele 48 de ore. Pentru ca daca o sa uitam o sa ne luam mereu portia de durere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.