Nu am mai scris demult ca nu am avut timp. Adica ma rog, sa balmajesc niste povesti lacrimogene, eventual despre amanti sau iubiri secrete, inventate ori ba, nici nu conteaza, sa fie ceva acolo, macar niste balosenii motivationale puteam, dar nu am vrut. Si nu vreau. Asa am fost mereu- cind ma apuc de scris trebuie sa fie o miza, sa ma arda ceva, sa ma fi stirnit ceva, atunci las tot, nu mai fac nimic altceva, imi scot din inima sau din minte ce am de zis si zic. Stiu ca lumea traieste altfel, ca scrie bla bla bla-uri pentru trafic si traficul aduce bani. Asa, si? Eu sint o perdanta, dar vad ca supravietuiesc si asa. Pe bune. Eu cu mine sint bine si jur ca asta e cel mai important. Sa nu am ce-mi reprosa mie.
Am avut un proiect greu, dar care mi-a placut al dracului. De aia nu am avut timp sa scriu, ca am avut treaba. Nu vreau sa intru in detalii ca nu conteaza, multi déjà va uitati la emisiunea Dreptul la fericire pe happy chanel (daca nu, puteti sa va uitati de acum incolo!) ce e important insa, e faptul ca am aflat chestii despre mine, chestii care m-au facut sa ma uit cu mai mult respect la mine. Da! Am invatat despre mine ca pot sa muncesc mult, in orice conditii, ca sint buna, sint buna, ba! Ca fac fata la orice provocare profesionala, ca nu mi-e teama de nimic, ca orice ar fi sint in stare sa o iau de la capat, mereu de la capat si stiti ceva? Mi-a dat Al de Sus ceva care ma face sa-i iubesc pe oamenii cu care muncesc, pe oamenii cu care lucrez, ca reusesc sa gasesc cale catre inimile lor si ei catre a mea. Si asta e o victorie. Daca va intereseaza astfel de victorii.
Nu am avut niciodata nimic impotriva tabloidelor, asta e, la urma urmei daca tot am importat tot ce era mai naspa pe afara de ce sa nu luam si tabloidele? Nu am fost asa “clienta” de baza, sint un om plicticos, cu o viata anosta si totusi nu m-am suparat cind m-au filmat la mare si au scris ca Tanta s-a facut cit trenul din Franta, uitind ca eu asa am fost mereu, ca am o varsta si vorba Mirabelei Dauer, cui nu-I place varsta mea sa nu o apuce. Nu m-am suparat niciodata cu adevarat pe “jurnalistii” care “ciordesc”( asta e expresia lui Teo, dar e misto!) de pe pagina mea de Fb tot felul de chestii(dinainte ca Fb sa fie declarat spatial public!), nu le-am reprosat niciodata ca daca au scris te miri ce material au ilustat cu poze in care arat ca dracu, ca am avut neobrazarea sa-mi pun si poze cu mine obosita si nemachiata. Am stiut ca in spatele acelor “articole” sint niste oameni care asa au ales sa-si castige painea.
Aseara, asteptind eu in miez de noapte sa-si faca efectul furosemidul pe care i-l dadusem cainelui meu batrin, fac click pe un site si si vad un articol cu mine, nu mai zic unde ca nu mai e, l-au scos, dupa mesaje intre mine si autorul articolului, articol scris pe baza unor “ponturi” fara ca autorul sa verifice in vreun fel cit e adevar si cit e inventie. Era marfa buna pentru un proces de calomnie si defaimare. Bun de tot. Sigur ca m-am infuriat si i-am si spus autorului ca e liber sa scrie orice daca are o baza, dar… si de aici as vrea, de fapt, sa vorbesc cu “colegii” din presa care se ocupa cu zona tabloid, in mod deosebit.
Dragii mei… eu stiu ca e greu pentru toata omenirea in anul 2016, nu stiu daca vine sfirsitul lumii, dar eu zic sa nu va bazati pe asta si sa nu va taiati puntile cu oamenii care va livreaza, Intr un fel sau altul, materie prima pentru site- urile/ziarele voastre, oameni care nu v-au jignit niciodata, care v-au fost prieteni, care nu v-au tratat urit, care au fost cu voi in campanii pentru oameni aflati in suferinta. Pe mine campania pentru Andreea Popescu m-a legat de multi dintre voi si mi s-a parut ca intre noi va fi imaginea ei pe veci. Ca batalia aia pentru viata Andreei e ceva ce va sta ca o fortareata intre noi. Nu pot sa vad bratari cu ate si pietricele fara sa va vad pe voi, cei care le-ati facut si vindut pentru ea. Stiu, sint patetica si penibila cind va scriu asta, dar, la dracu! Asa simt! Pentru ea mi-am facut parul rosu, a fost singurul meu gest de fronda, pentru ea mi-am promis sa fac lucruri pe care m-am temut sa le fac in viata mea. Mi-am promis mie, cit am stat linga ea, acolo, in capela.
Articolul de aseara se putea transa la tribunal, in favoarea mea, va asigur. Intre timp,repet, omul si-a recunoscut greseala, a scos articolul mincinos, dar pentru voi toti ar trebui sa fie un semnal de alarma. Baieti, stiu ca munciti pe leafa si aia mica, ca munciti mult, dar va rog sa nu va pierdeti bruma de omenie din voi. Eu va scriu din punctual meu de vedere, al unui om care a muncit pentru ca si-a dorit sa traiasca din munca ei, sa faca ce-i place, fara sa datoreze nimanui nimic. Felul asta de scrie la ponturi mincinoase nu va face cinste, deloc, nu va legitimeaza ca pe niste jurnalisti si nici nu va onoreaza ca oameni.
Sint multi artisti care nu apar in presa, mai ales in presa de tabloid, dar asta nu inseamna ca “stau pe bara””ca au disparut” “ ca nu au catel sau purcel”… inseamna ca au vieti pe care si le traiesc nu si le expun mutindu-si tartitele pe canapele unor studiouri.
O sa va spun asa la modul general; nu intereseaza pe nimeni daca eu stau pe bara au ba, citi bani castig eu( daca s-a terminat cu obsesia legata de salariul Andreei Esca nu tabariti pe mine, ca nu e cazul, eu nu fac traffic,cu mine in front page intrati in faliment!), de ce am intrat intr-un proiect, de ce eu si nu altii… nu e treaba nimanui si nu am de gind sa permit sa se faca speculatii cu privire la felul in care eu traiesc si aleg sa lucrez. Pentru ca nu datorez nimanui, nimic. Nimanui. Am muncit, am invatat, am facut facultatea de teatru la 30 de ani si am luat 10 la actorie de la Dem Radulescu si Adrian Pintea. “Atita, decit”! Si sint tare mandra de asta!
Prieteneste va amintesc ca nu sinteti supraoameni, ca senzatia de putere pe care o ai cind scrii despre cineva si cu un articol ii pui la pamint munca lui si niste eventuale contracte, starea aia de putere e trecatoare, ca intr-o zi revista se inchide si tu redevii un om care isi cauta de lucru. De asta zic, respectati-va pe voi si meseria pe care v-ati ales-o si incercati sa fiti corect informati, e un fel de a va lasa loc de buna ziua. Ca de verificat sursa, nu mai zic. Nivelul la care s-a ajuns e unul rusinos-atita a ramas din visurile voastre? Asta v-ati dorit? Sa livrati materiale mincinoase, scandaloase, la gramada, fara nici o noima? Se poate trai si altfel, fara sa darimati oamenii. Voi va stiti mizele, voi va stiti vietile, lasati loc de buna ziua dragilor, ca lumea e mica si nu stii cind deschizi o usa la un interviu si ghici? In comisie e un om caruia i-ati facut viata praf. Gratuit.
Viata ne pune pe toti fata in fata si va rog sa nu va imaginati ca e ca in literatura cind “razbunarea cea mai crunta este cind dusmanul tau/ e silit a recunoaste ca esti bun si dinsu-i rau! ci” razbunarea cea mai crunta este cind dusmanul tau/ e silit a recunoaste ca esti rau, chiar foarte rau!” Si am citat din Teo Trandafir, cred ca de la tatal ei o stie.
Altfel, sa stati linistiti ca sint bine. Nu sint nefericita, am cv- uri la toate casele de productie, ma duc la castinguri, am o viata frumoasa si demna, am in continuare caini si pisici, sint happy si mai si lucrez la un canal care se cheama chiar asa, Happy chanel, Ironic, nu? Si cind stau “pe bara” sint bine ca am timp de toate ale mele, ca numai prostii se plictisesc. Umblu tot asa cum m-ati vazut acum 2 ani, in adidasi si cu ruccsacul in spate, nu sint snoaba, sint practica. Ceea ce va doresc si voua.
“razbunarea cea mai crunta este cind dusmanul tau e silit a recunoaste ca esti bun si dinsu-i rau!” – Dușmanu’, în cazu’ de față, fiind tu, ăla care face nefăcutele! 😀
<3