Un 13 iulie de neuitat

13 iulie…

Nu pot sa trec peste ziua asta asa, oricum, nu pot, asa se leaga niste lucruri, niste prezente, niste povesti, de parca am trait nu stiu cite vieti.

Poate o sa ma explic alta data, desi nu stiu de ce dracu simt nevoia sa ma justific mereu de ce sint asa cum sint, cu sufletul in palma sau ghemuit ca intr o coaja de nuca, cu sufletul plin de iubire fata de tot ce respira viata, ca mi-e drag de mor de copii si animale si de  flori, ca nu sint capabila sa caut doar ce mi-e  mie de folos, ca ma leg la cap cind nu ma doare  si imi calc inima in picioare din dragoste, chiar nu stiu de ce simt nevoie sa ma pun mereu sub lupa si sa  ma analizez. O avea vreo vina si zodia pacatoasa a fecioarei, care cica despica firul in patru? Nu puteam sa ma nasc si eu alta data? In fine…

In capul meu se leaga niste chestii… In prima mea emsiune la Pro tv, cu Teo, in 16 septembrie 2001 eram impreuna cu cele doua fete, Adriana Dragut si Nora Dinca. Teo,  obisnuita sa fie singura, ea sa centreze, ea sa dea cu capul, s-a trezit pe cap cu 3 actrite care aveau un scenariu si de care incercau sa se tina, ca asa eram obisnuite;  Cristi Rotaru era cel care ne alesese pe toate trei, el stabilise ce rol avea fiecare,  ne-a  ales cu mana si a zis tu, tu si tu, tu esti femeia de serviciu care stie tot ce misca, invirte tot, voi doua sinteti ospatarite, una e mai sfatoasa si mai stapina pe ea, tu esti mai asa, te indragostesti la fiecare colt de strada. A mai fost cu noi  un pusti , cu rol de ” nepotul lui Teo, de care aveti voie sa faceti misto, ca e pila” era un fost concurent de la Vara Ispitelor.

Asta era contextul.  Cred ca noi am incurcat-o foarte tare pe Teo in emisiunea aia.  De ce vorbesc acum despre asta? Pentru ca in prima mea emisiune a fost invitata Madalina Manole si Maria Buza.  A fost o zi cu  o incarcatura emotionala extraordinara, era prima emisiune din sezon,  a ei cu noi, eram multi, nu repetasem nimic cu Teo,  ce sa repeti cu ea, ca ea facea totul din improvizatie, asa a fost mereu, in toti anii in care am lucrat, era spontana si era fara cusur; noi ca noi,  dar fetele invitate erau si mai emotionate.  Maria terminase facultatea in 2007, odata cu mine sau cu un inainte, nu mai stiu exact, imi amintesc clar ca vorbeau despre conserve de toamna, camara, dulceturi… Rar am trait asa emotii, rar. Si totusi, emisiunea a mers pina la sfirsit onorabil, ne-am descurcat chit  ca a doua zi s-au facut niste schimbari, despre asta alta data, poate in cartea pe care se gindise  sa o scrie Alina Grozea, la un moment dat, poate, dupa ce o sa dau eu coltul.

Revenind, aia a fost prima mea intilnire cu Madalina Manole. Au mai fost multe alte intilniri, am iubit-o, am admirat-o si mai mult cind a povestit cum si-a  pierdut cainele,  avea un catel mic, era la munte, nebunul a fugit si ea l-a cautat disperata prin zapezi, pe munte si nu s-a lasat pina nu l-a gasit. Am pus-o pe Madalina in inima mea in locul cu oameni buni si blinzi, cu inima de Om.

Pina acum citiva ani, in viata mea a fost un caine un trei picioare, Fifi,  la care Teo facea mereu aluzie cind se intreba cum face el pipi. Cum ridica piciorul daca lui I lipseste o laba din fata? Povestea lui e in cartea mea, nu mai reiau acum ca nu mai terminam. Intr-un  13 iulie, acum citiva ani, Fifi s-a stins. Avea 15 ani, avusese multe incercari in viata lui de caine cu laba taiata de un tramvai, aruncat de un stapin care nu voia o corcitura de pointer in curtea lui, probabil. Stiam ca e bolnav, imi spuneam  ca macar ultimii  7 ani din viata lui a fost fericit, iubit, ingrijit. In noaptea aia nu am dormit; era la mine o prietena, cu care am stat de vorba si de sters lacrimi pina spre ziua.

Am adormit in zori si m-am trezit cind soarele ardea déjà; ea facuse cafea, parca o vad, imi aduce cafeaua  si-mi spune ”a murit Madalina Manole”. M-am trezit brusc si i-am zis ca e o gluma proasta…

Restul  il stiti… Eu am fost  doar o prezenta rara  in viata ei, dar niciodata nu m-am impacat cu moartea ei niciodata. Cainele meu era batrin, bolnav, schiop, dar tragea de viata cu o indirjire care m-a lasat fara vorbe.  Cred ca cea mai puternica lectie de supravietuire am invatat-o de la el, de la un caine schiop. Daca ar fi avut dar de om, sa vorbeasca, cine stie ce secrete de rezistenta mi-ar fi vindut.

A ramas in mintea mea o durere surda pe care 13 iulie mi-o pune pe tapet. Si ma gindesc mereu la ea cind imi e greu, ma gindesc la Madalina si ma intreb de atunci ce ar  fi putut sa o salveze? Cine, ce, cum…

Depresia e o boala grea, asta e de netagaduit. Nebunia in care se traieste in ultima vreme o alimenteaza si ii da apa la moara iar lumea care se simte tulburata isi pune masti sa se acopere, sa nu se vada dincolo de imagine cit de greu e,  de fapt. Si e greu sa depistezi un depresiv, mai ales daca el e mereu cu garda pusa.

Multe  zile de 13 iulie vor mai trece, insa acel 13 iulle va ramine in inima ca o lozinca sapata in piatra la intrarea in viata mea- de ce un caine s-a luptat pentru viata lui si eu, om, ma las asa usor sa cad, sa ma pierd…  Si pe  mine ma coplesesc toate, uneori, cine zice ca el e mereu pe baricade, cu steagul fluturind glorios, sa stiti ca minte. Uneori mi-e asa de greu ca mi vine sa mi trag patura peste cap si sa ma trezesc in 2020… Si  totusi, oamenii care depind de tine, oamenii care te iubesc, barbatul pe care il astepti si respiri odata cu venirea lui, copiii, animalele care fara tine ar muri, la propriu, toate astea sint parghii de care te tii si te  ridici. Asa fac eu.

Eu cred ca un om e puternic cind are forta sa o ia de la capat. Mereu de la capat, cu durerea ascunsa in zimbet si speranta ca ceva se va schimba. Uneori iubirea vietii sau ce credeai ca e  iubirea vietii tale nu mai e, copiii asteptati  sa-ti umple viata nu au  venit niciodata si parca esti si mai sarac, parca miza e mai mica…

Nu e. Viata e viata si are si bune si rele, asa cum trebuie sa fie. Uneori balanta inclina prost, dar cum nu ai cale de intors, te tii de ce ai.  De tine si de bucuriile tale,  de tot ce te face pe tine sa te simti liber si fericit. Si daca o sa ti faci timp sa te uiti peste umar, ai sa observi ca cineva e si mai nefericit ca tine si o sa vrei sa-l ajuti. E si asta o cale sa te ridici. Ajutindu-i pe altii, mai putin norocosi  chiar si decit tine. Citeodata chiar ai nevoie de astfel de lectii, ca sa vezi limpede.

Si apoi  pune-ti speranta in minte. Sadeste-o acolo, las-o sa si faca culcus, intr-o zi ea o sa ti spuna ceva si poate o sa intelegi  ce ai de facut. Stringe din dinti, ajuta-te cu ce poti. Cind te parasesc oamenii iarta-i, atita pot, ia-ti un caine care sa te scoata la plimbare si sa te reimprieteneasca cu oamenii de care ai nevoie. I-ati o pisica sa-ti toarca in noptile de singuratate, cumpara-ti flori si o sticla cu vin.  Daca pot eu, nascuta intr-o zi de 13, poti si tu.

P.S. Atita am gasit despre prima noastra emisiune. Un pic cit sa le vedeti pe fete, de la 0,40.