Nu stiu cum fac, nu stiu cum dreg, dar eu, am nu am treaba, in fiecare an, in jur de 3-4 octombrie, racesc. Bine, de data asta mi-am facut-o cu mana mea, am baut un iaurt rece din frigider, afara era cald, eu aveam chef de treaba, aia e. Nu mi-e foarte rau, dar nici bine, sint asa, moale si fara chef. Si cind ai asa, un pic de febra cit sa devii nesuferita, stai cuminte si-ti lasi mintea libera sa faca ce vrea, sa zica ce vrea; uite, de data asta nu o mai controlez, nu-i mai pun cenzura, o las sa se manifeste. Si ea macina si macina…
…Si imi vine in minte Gyuri. Ca nu imi vine sa cred. Prieteni, fosti colegi, toti au scris despre el, si-au amintit de el; printre povestile astea am aflat cum a dat el examen la teatru, la Targul Mures si o doamna din comisie i-a spus ca el nu va fi niciodata actor, pentru ca e prea mic de statura. Cit i-o fi rupt inima povestea asta? Cit de tare l-o fi afectat tot ce a urmat dupa aia? Cite si-o fi luat peste ochi baiatul asta mic de statura, dar munte de talent doar pentru ca nu avea 1, 90? Asa, cu un pic de febra, cu nasul infundat, devin acra si ma intreb cum iti permiti sa-I tai avintul unui om inzestrat cu talent doar pentru ca tie, membru intr-o comisie, nu ti place ca un om ca e mic de statura? Nu vreau sa mi raspunda nimeni, vreau doar sa va ginditi la voi, de cite ori vi s-a spus ca nu o sa reusiti pentru ca sinteti mic, slab, gras, inalt, de cite ori onorati membri de comitete si comisii nu au vazut nimic, nu au vazut dincolo de emotie, talentul, potentialul, entuziasmul, bunele intentii, dorinta de a invata!
Am dat examen la ATF la papusi de citeva ori, dupa vreo 2 ani de joaca in teatrul de papusi din Craiova. Am picat mereu, intr-un an am fost prima sub linie. Am crezut ca mor.
Dupa niste ani, cineva din interior mi-a povestit ca in comisia era o doamna, Dorina Tanasescu, destul de matura, as zice, care s-a pus de a curmezisul in ce ma priveste, ca-s prea sigura pe mine, prea hotarita. Nu m-a placut domnia sa si gata, aia a fost. Doamne, ce m-a mai durut! Nu ca s proasta sau nu am talent! Ca as fi stiut o treaba. Nu! Nu ma intrebati daca sint sigura, au mai fost oameni care au intrebat, tot dintre ei, voiau sa stie de ce, daca tot eram prima sub linie, am mai primit un raspuns-eram prea batrana, aveam 31 de ani! Nimeni nu mi-a incurajat indirjirea cu care m-am tinut de visul meu, nimeni! Dimpotriva, mi-au taiat cracile de sub picioare, una cite una. De ce ? Pentru ca puteau. Pentru ca in mana lor a stat destinul unui om. Si pentru asta nu a mai fost de vina nici statul, nici sistemul de invatamint. Niste oameni au facut asta. Si mi s-a parut tare nedrept.
Nu mi spuneti ca Gyuri a reusit, pina la urma. Intrebati-va cum ar fi fost viata lui daca intra atunci, in institut la Tg Mures. Eu nu ma mai intreb demult nimic, eu sint inca vie si ma mai pot revolta.
Nu stiu citi vor apuca sa citeasca postarea asta, am si eu partea mea de vina, cu inconscventa cu care scriu, uneori nu am timp, alteori nu sint in stare sa insir povestea care ma bintuie, uneori mi se pare zadarnic totul, alteori am senzatia ca ce scriu eu nu conteaza, si acum, in timp ce scriu, ma gindesc daca sa-i dau drumul pe site sau sa-l las asa, pentru mine, am multe schite incepute si lasate asa, in draft. Repet, nu stiu citi vor citi postarea asta, dar stiti de ce am scris-o? Pentru ca ma doare fiecare scena la care asist in care un om e nedreptatit, in care un talent nu e incurajat, ajutat sa creasca, sa faca performanta, pentru fiecare situatie in care primeaza egoismul si lipsa de generozitate. Inchideti ochii si ginditi-va la oamenii care v-au ajutat sa va invingeti temerile, oamenii care v-au incurajat, oamenii care v-au spus” e bine ce faci, esti pe drumul bun” ! Si apoi amintiti-va de ceilalti… si iertati-i daca puteti.
Atit mai vreau sa zic- daca nu o sa iesim din lincezeala si lipsa de profesionalism din jur, lipsa de profesionalism pe care o incurajam si o legitimam, daca nu o sa incetam cu sarbatorirea prostiei si a prostului gust promovat ca find normalitate, o sa va tot jeliti dupa cite un artist despre moare si despre care “presa mondena” scrie ca s-a retras; un artist, un actor nu se retrage niciodata ca nu are cum, asa traieste el-scrie texte, poezii, compune, trimite proiecte, joaca, isi cauta alternative sa poata trai asa cum si-a dorit, asa cum a visat, asa cum crede el ca trebuie pentru ca nu-si poate distruge visul pentru care a trudit.
Si stiti, incercati sa-i valorificati cit sint vii, ca dupa ce mor e degeaba. Incercati sa impartiti banii corect, incercati sa va asumati merite fix atit cit vi se cuvine, incercati sa exersati prietenia si colegialitatea adevarata, incercati sa nu fiti nedrepti, incercati sa va pretuiti partenerii si sansele de a lucra cu oameni talentati si modesti, incercati sa nu distrugeti din egoism, vanitate sau lacomie tot ce ati construit impreuna. Istoria e plina de astfel de povesti. Si daca e sa dam crezare karmei cica ne tot trimite pe aici sa reparam daca nu ne invatam lectiile.
Mai duc sa mai rad niste ghimbir sa-mi mai fac un ceai, poate imi mai trece, desi, cu sau fara febra, cred in aceleasi lucruri. Iar tu Gyuri, sa ne ierti ca te am iubit doar din gura, doar la tv cind trebuie sa ne laudam cu tine.