M-am apucat de multe ori sa scriu si m-am oprit la jumatatea drumului pentru ca uneori am senzatia de zadarnicie. Ca facem un pas ca melcul si apoi ne intoarcem la ale noastre, nepasare, lene, indolenta, cruzime. Da, de la puiul de urs mi se trage. Sigur, am si avut un schimb de replici cu niste atotstiutori care imi explicau cum e cu calibrarea, cum e cu tranchilizarea unui urs, ca nu e ca la cal sau la caine… Pai mai nene, de ani de zile coboara ursii din paduri dupa mincare si autoritatile nu au facut nimic sa opreasca fenomenul, nu au luat nici o masura in afara de a aparea la tv si a debita gogosi gen”protectia locuitorilor” de care altfel ii doare fix in cur. In mod normal ar fi trebuit sa aiba un program bine implementat cu medici veterinari, cu niste specialisti care stiu cum si cu ce se poate face tranchilizare, sa poata fi posibila relocarea, in mod normal, zic eu, dar se vede treaba ca traim la limita imposibilului. Poate in ceasul al 12 lea ii vor cauta – aia de-or scapa basma curata sau cine o veni in locul lor– pe Ovidiu Rosu sau Kuki Barbuceanu, sau pe cine stie cum se lucreaza cu animalele salbatice ocrotite de lege( cit de mincinos suna asta, azi!)din cite stiu Kuki a mai propus ceva, dar ei, nu Batman, Batman, ca e mai bun de trofeu, da-l dracu de urs ca e plin codru de ei.
Eu nu detin adevaruri si nu imi impun parerea nimanui, dar am un cap cu care gindesc, despic firul in patru, asa e, dar ce sa fac, ma simt prost si asa. Ce vreau sa zic e ca ar trebui sa incepem sa gindim cu capetele din dotare si cind nu te duce capul intreaba, bai nene, eu ca sef de prefectura, de jandaremerie, eu, uns sef la Ocolul Silvic, ma confrunt cu chestia asta, cum sa fac sa o rezolv? Ma uitam la prefectul Sibiului, ingaima acolo niste vorbe, ii dadea inainte cu siguranta celor 50 de oameni… bre, eu cred ca Sibiul e déjà supraestimat. Ne-a luat ochii cu Johannis, i-a saltat Festivalul de teatru si am crezut, ca prostii, ca acolo e lumea mai luminata. Da, li s-a luminat becul de la pusca sa porneasca glontul care a omorit cu precizie un pui de urs. Nu l-a ranit intr un picior, nu. In inima. Lumina mare la Sibiu!
Povestea cu puiul de urs se stie bine deja. Nu sint om de ieri, m-au haituit in somn imaginile cu el mort, pravalit peste ghiveciul ala, atit era de periculos si de urias, ca l-au impuscat si a incaput intr un ghiveci. Iar voi toti, televiziuni, reporteri avizi dupa senzational, Media fax in mod deosebit, nu va e rusine sa puneti o poza cu ditamai ursul fioros, parca era ursul din The Revenant cind de fapt era un pui de 6 luni? Daca voua nu va pasa de impactul pe care il are o dezinformare poate ar fi vremea sa facem noi prostii care va citim ceva, sa renuntam de tot la voi, sa vedeti cum e sa fii fara job, haituit, fara un loc al tau, incoltit de toata lumea. A umblat trei ore prin oras, nu s-a manifestat in niciun fel, dar lumea s-a “speriat” preventiv, ca na! daca vezi un urs nu te sperii? Niciunul insa nu s-a gindit cum, pe cine sa sune sa vina, sa ajute ursul sa se duca in padure, unde ii e locul.
Vedeti, asta ma ucide pe mine- cind e o situatie grea pentru cineva, om sau animal, primul gind e cum pot sa-l ajut? Te gindesti, cauti solutii, anunti, ceri sprijin. Asta inseamna sa fii om! Nu sa te sperii, sa rizi ca proasta in tirg cind e impuscat si apoi sa faci poze cu telefonul.
Nu vreau sa enumar situatii de criza din ultimii ani, dar va rog sa vi le rememorati voi, la cite din ele s-a actionat eficient? La niciuna. Ah, ca au iesit ei la televizor si au spus ca aia si ca ailalta, stiti toti ca e manipulare si minciuna spoita cu maiestrie cit sa dea bine. Nu mai amintesc de Colectiv cind ministrul Banicioiu iesea si spunea ca nu le trebuie nimic, ca sint ingrijiti ca la carte si noi stiam de la medicii din spitale cum stau de fapt lucrurile, ca nu aveau mai nimic, ca am aflat apoi ce mizerie e in spitale si cum au murit ucisi de bacteria si virusi.
Nu vreau sa deschid cutia Pandorei, simt nevoie sa scriu asta pentru mine si inima mea zdrente, cu spaima ca doar Dumnezeu din cer ne poate ajuta in caz de ceva. Si imi doresc sa nu am dreptate. Sint plini de medalii si merite, dar habar nu au de norme elementare care incep cu respectul pentru viata si tot ce misca in jurul nostru. Si repet, pe ei, ministri, prefecti, politicieni, sefi si sefuleti, ii doare fix in cur de noi toti. Sintem unii care platim cu singe un perete de casa si o masina in timp ce pentru ei astea sint prostii, au nevoie de adrenalina pe care le-o da pusca si sansa de a impusca un urs. Mare, mic… trofeu sa fie.
Povestea cu uciderea ursului ne arata ca in ciuda tuturor aparentelor, imparatul e gol. Sintem in curul gol, condusi de niste unii care se impauneaza cu functii si merite, dar din punct de vedere profesional sint varza cu carne. Nu ma intereseaza povesti despre bugete, bani, rahat pe bat, am avut o situatie, un pui de urs care bintuie prin oras-si singura cale de rezolvare a fost sa-l impuscam.
Si stiti ce ma mai sperie? Lipsa de umanitate. Golul ala dintr un om. Un politist face o poza cu telefonul mobil unui pui de urs omorit, din care inca curge singe, prelingindu-se din ghiveci. E in uniforma si il pozeaza; O sa arate poza la urmatorul gratar”ia uite,ba, am fost acolo, uite poza cu ursul mort!”
Mi-e jale. Si daca e o facatura, cum scriu unii pe Fb, tot jale imi e. Mai ales ca o sa treaca si asta si noi tot asa o sa raminem.
Vine 29 octombrie. Ce-am facut intr un an?
Doamna Nuami, spre rusinea mea nu stiam ca aveti blog. Imi pare rau ca trebuit sa il descopar in asemenea circumstante. Imi pare bine totusi ca l-am descoperit. 🙂
Si da, ca bine ziceti… lipsa asta de umanitate e ceea ce ma ingrozeste si pe mine. Undeva, pe drum, am pierdut-o, iar animalele, cele pe care pana mai ieri le numeam dobitoace, au ajuns sa fie mai umane decat noi, specia care cica reprezinta asta.
Si-atunci, cum sa mai ai incredere in ala de langa tine cand vezi cum trateaza un animal neajutorat? Cum sa ai incredere ca pe tine te-ar trata mai altfel, daca un biet animal neajutorat este impuscat in halul asta.
Stiti, de cand cu treaba asta care s-a intamplat cu ursul, m-a lovit o criza existentiala, efectiv. Adica, nu stiu de ce dar ma mustra constiinta. Stau doar si ma gandesc despre cum scriu diferite articole despre noi, romanii, ca suntem X si Y chestie, ca ce fain si primitori si calzi suntem si-apoi se intampla una ca asta care demonstreaza fix contrariul.
Si-atunci raman perplexa, efectiv. Ma simt ca si cum as minti, ma simt murdara, efectiv, cu sangele acelui animal si ma gandesc ca ori de cate ori voi mai scrie pentru diferite publicatii una sau alta despre cat de “faini” suntem noi, romanii, astea nu vor fi decat vorbe goale si minciuni crase. E cumplit…
Nici nu stiu de ce va scriu aici, acum. De obicei rar raspund cu cate un comentariu pe la postarile la care citesc, insa de data asta nu m-am putut abtine. Poate pentru ca inconstient caut ceva… o luminita de la capatul tunelului, o speranta ca mai sunt oameni (!) in lumea asta atat de murdara si cruda si urata… Nu stiu exact de ce.
In fine, ma voi opri aici.
Draga mea, ma bucur ca m-ai gasit. Da,ai dreptate cap coada’ stii, nu trebuie sa vina nimeni sa ne distruga, ne descurcam bine singuri.Povestea cu ursul e inca o galeata cu ghiata in cap, in caz ca mai dormea careva.
Era atat de greu sa puna niste tranchilizant pe o bucatica de carne ?
Pai cine s-a mai ginditi la solutii? Il impuscam si gata. Sila mi-e..
Nuami, ai perfecta dreptate in tot ce ai scris! Suntem, inainte de orice, lipsiti de umanitate. Iar profesional, o tara de incompetenti, atata timp cat orice situatie extrema devine un esec la final. Exemplul cu acest urs, pui sau nu, este elocvent pentru haosul din toate serviciile publice si cele care ar trebui, efectiv, sa asigure viata cetatenilor acestei tari. nu vreau sa repet ceea ce ai scris referitor la intampalrile nefericite petrecute la noi, dar, la toate, finalul a fost unul dezastruos.
Cat priveste povestea cu ursul, inca nu pot pricepe mirarea tuturor ca el umbla prin oras, avand in vedere ca padurea si muntele este la o aruncatura de bat. Personal am vazut urs la cativa metri de mine, intr-o vara la Sinaia, intr-o zi oarecare si nimeni nu era disperat, oamenii erau obisnuiti cu asemenea aparitii si cu rabdare au asteptat ca animalul sa se intoarca de unde a venit. Fara panica, fara disperarem fara gloante inutile.
In ceea ce priveste autoritatile n-au nici o durere in cur, pentru ca s-ar simti foarte neplacut, dar ele sunt vesele si nepasatoare la adevaratele probleme ale celor pe care ii slujesc, locuitorii acestei tari.
asa e.o mizerie.