Stu

Se invirte in cerc. De o buna bucata de vreme i s-a adaugat si chestia asta, cu invirtitul in cerc, doctorita lui mi-a spus sa-I dau si lui niste betaserc, de 8. I-am dat o vreme, s-a linistit, I l-am scos, ca prea il indopam cu pastille, de vreo doua zile se invirte iar. O sa ma sfatuiesc cu doctorita lui poate e mai bun tanakanul, nu stiu.

Numele lui e putin neobisnuit, dar el stie cita iubire e in numele lui. Stie. I-a zis sora mea dintr un impuls, intr un moment in care el era ocupat cu privitul, cu vorbitul lui specific intarit de niste priviri piezise, pe sub smocul de par care i-a a ascuns mereu ochii, ca asa ii e rasa. Acum rontaie niste boabe in spatele meu, a facut trei ture prin casa, s-a dat cu capul de usile sifonierului, uneori, cind las o usa intredeschisa da sa intre in sifonier, ca nu mai vede cine stie ce.

A aparut in viata noastra cu niste ani in urma, nu stiu exact citi sa fie, nu stiu de ce mintea mea refuza sa retina anii in care i-am gasit, anii in care au plecat, anii in care nu am trait chestii asa bucuroase. Mintea mea are socotelile ei pe care nu vreau sa i le stric, asa incit totul e aproximativ. Nu stiu cit a trecut, stiu doar ca a venit pe sub gardul din curtea de alaturi unde locuia o batrina, nu am vazut-o decit de vreo doua ori in si mintea mea e imaginea unei femei batrine si acre, care bombanea mereu la ea in curte. Cum alaturi se deschideau cutii de conserve cu carne pentru locuitorii de drept care au fost”cumparati” odata cu casa ori adunati de prin zona, foamea lui l-a pus sa sape pur si simplu pe sub gard. Si a sapat citeva zile pina in ziua in care l-au gasit in curte, astepind cuminte sa fie si el trecut la portie. Habar nu am  cum s-a petrecut imprieteneala cu ceilalti, nu mai stiu citi erau exact, cert este ca a ramas si el acolo. Batrina se uita de dupa gard, il vedea cum infloreste si nu zicea nimic. Avea in schimb un “fecior” care arunca slanina peste gard, slanina de porc, cruda pe care l-am rugat sa nu o mai arunce cainilor, ca ei au ce minca. A fost urit. La bautura toti devin zmei, i-a trecut cind i-a venit plingerea acasa, devenise agresiv, aproape ca voia sa intre in curte sa- si ia cainele si mie “sa-mi arate el”. S-a potolit si sapatorul a ramas linistit in curte, fara sa mai fie nevoie sa manince de foame slanina aia cruda de porc, gunoaiele lor, asa cum face cam toata lumea, considerind ca un caine e cosul de gunoi.

Cind i s-a pus in fata prima lui conserva de carne, mare, de 1200 se uita la ea, la ei, la ea, la ei… Intr un tirziu sora mea, cea care i-a deschis cutia, i-a zis ” Maninca, mai Stupidule, maninca, o sa ramii fara mincare”!
Sa nu mai ziceti, va rog la nimeni, dar asa i-a ramas numele. I-au zis ei in fel si chip apoi, lui numele asta I s-a parut altfel ca I se potriveste. Eu l-am strigat Stu intotdeauna, mai ales in lume, dar dragul de el a fost mereu cam fraier. Ca mine. Si acum vine cite o pisica la castronul lui si el nu zice nimic, cum ar face orice caine, un ham, ham , asa, macar de impresie artistica. Nimic. Se da la o parte si lasa pisica sa decida daca boabele lui sint mai bune decit ce are ea. .

In Iunie 2012 l-am gasit intr o zi plin de rani. L-am luat acasa, eu stau la bloc, el avea acolo libertate, o curte a lor unde se plimba in voie, dar l-am luat sa-l tratam. Dupa 2 saptamini era ca nou. L-am dus acasa la el, dar la mai putin de o saptamina iar era plin de rani, se scarpina in nestire. L-am adus acasa, la mine si de atunci nu a mai plecat.
Am descoperit ca e alergic, nu stiu daca e rasa pura sau e vreun corcit, dar mi-a luat vreme multa pina ne-am stabilizat la ce poate minca si cum sa prevenim sa nu devina si mai complicat. Bietul de el, ce o fi mincat inainte…

Asadar, m-am pricopsit cu un catel batrin, alergic si colac peste pupaza, cardiac. Doctorul Braslasu l-a ascultat si nu am sa uit niciodata cind mi-a zis “doamna, catelului asta abia ii mai bate inima. Trebuie ajutat” Din ziua aia, pina acum un an, am facut norma de vinzare la farmacii cu digoxin, panangin si enap. De un an sintem pe vetmedin, ca niciunul din noi nu intinereste.

Reteta lui, din 20 VI 2012 e batuta intr-un cui deasupra biroului meu. Acolo a ramas de atunci. Intre timp ne-am mai pricopsit cu o otita, cu o anemie, cu diverse ale batrinetii. Pe care, recunosc, o injur cu patima de fiecare data cind coboara scarile desi de ani buni ia tot felul de medicamente pentru sustinerea oaselor, o injur pentru ca nu mai vede, o injur pentru ca are o sensibilitate si la dieta pe care o tine si nu putem sa stam fara entroguard in casa.

Nu v-as fi povestit despre el daca nu m-as fi intilnit zilele trecute cu o vecina care m-a asteptat sa urc scarile cu el” dv, mi-a zis, i-ati tinut pe toti cind au imbatrinit, asa e?”. Asa e. Toti au trecut prin casa mea, prin viata mea, stiu atitea despre ei si mi-e atit de mila incit imi vine sa injur precum golanii, pentru ca mila e cel mai greu de dus. Mila si dragostea sint singurele care m-au coplesit in viata asta.

Cind se schimba vremea si el mai tuseste, tuse de cardiac, o recunosc cu inima strinsa, in secunda doi sun acasa, si mama e cardiaca, ia cam aceleasi medicamente ca si el. Si in mintea si in inima mea sint legati amindoi. Doua inimi care bat parca la unison pentru mine, doua inimi pe care le-as intineri daca as putea macar cu citiva ani sa le fie mai usor. Doua inimi pentru care tremur cind creste sau scade brusc temperatura si ma culc cu mama in gind si ma rog.

“Mi-e greu sa ma ridic de jos, nu prea mai pot singur, ma ajuta ea, mi-e greu sa cobor pe scari, diminetile cind inca nu m-am trezit eu asa bine si nici nu prea vad ca lumea, ma ia sub brat ca pe un sac de cartofi si ma duce pina jos, in curte, acolo e simplu, e caldarim nu mai alunec, imi mai tremura picioarele, dar ma descurc. Mi-e greu in casa, pe parchet, alunec tare desi nu se mai da cu ceara demult, dar femeia asta spala cu Pronto ca cica miroase frumos… ce stie ea! Abia astept sa dea si ea cu fundul de pamint sa vada cum e! Odata ajunsi afara imi place sa adulmec aerul de toamna rece, urmele lasate de alti catei; lumea nu ma intereseaza pe mine, pe aia mica, pe Lala o intereseaza, ea se gudura pe linga toti baietii, mai rar se duce la fete, nu suporta femeile batrine, nu stiu de ce, ca eu nu prea ii pun ei intrebari; ma deranjeaza doar ca s-a imprietenit cu pitbullul ala de la demisol, da, ala cu capatina aia mare, ce prietenie o fi intre ei nu stiu, pe el il marii cind il simt ca ar vrea sa se gudure pe linga mine. Pentru mine e interesant cine a udat frunzele astea, cine a mai fost pe aici de aseara, brrr ce frig s-a facut; mi-a pus ea o hainuta pe mine, e cam larga, am mai slabit si eu, asa e, macar e din blugi, are captuseala verde, e draguta!”

A mai  rontait niste boabe, i-am curatat urechea, i-am pus niste picaturi, acum sta pe o parte si doarme, cred ca viseaza ca alearga in somn, doarme de la ora asta ca la 4, 5 dimineata are program sa ma scoale pe mine. Se trezeste, se vaita, il pun pe o canapea mai moale, nu vrea, vrea pe jos, pe mocheta lui, mai umbla apoi un pic prin acasa, adoarme in sfirsit, adorm si eu, o ora, poate doua, ca am treaba si e musai sa ma trezesc.
Lumea din jur ne stie, intreaba toti citi ani are. Le raspund mereu, la fel, aproximativ…

In seara asta a trecut pe linga mine o fata care locuieste cu noi in curte; tinara, slabuta, svelta, singura. O clipa mi-a trecut prin minte ca as vrea sa fiu din nou tinara si  singura. Foarte tinara si singura, fara griji, fara nimic sa ma tulbure, asa cum e cind ai 20 de ani. A fost doar un gind care a plecat la fel de repede de cum mi-a trecut prin minte. Mi-am infasurat lesa cainilor bine pe mana si am plecat la plimbare. Nu vreau sa mi fie mila. Vreau sa I iubesc pina la capat, cu toata suflarea si cu toata puterea. Pe toti ai mei. Oameni si caini, oameni si pisici, bolnavi sau sanatosi, sint ai mei. Cum ar fi fost viata mea fara ei? Habar nu am. Si nici nu vreau sa stiu. Ma duc sa mi fac un ceai, am un ceai englezesc minunat si astept ora de plimbare, de seara, sa vorbim sub cerul instelat de deasupra noastra cu cine e acolo si sa-I spunem chestii, unele ne dor si doar sub cerul liber durerea e  parca altfel, mai usor de dus. Ne plimbam noaptea, in tacere, pe strazile orasului tacut si rece. Vine iarna, Stu. Vine iarna.