“Alege viata.
Alege Facebook, Twitter, Instagram, si spera ca undeva, cuiva ii pasa. Alege sa cauti pasiuni vechi dorindu-ti sa fi facut totul diferit Alegeti viitorul”.
“Intii e o oportunitate si apoi o tradare. “
Trainspotting 2, dupa 20 de ani, mie mi se pare un film fara cusur.
De obicei, cind se face un astfel de film, un remake cu povestile unor anti-eroi reluate dupa 20 de ani, nu te astepti la cine stie ce. Ei bine, Trainspotting 2 nu face parte din aceasta categorie. Nu e obligatoriu sa fi vazut filmul initial, lansat in 1996, ca sa intelegi ce se intimpla in Trainspotting 2; filmul e montat alert, coloana sonora e ceva de vis, e filmat in asa fel incit te simti de parca ai fi intr-un colt al camerei si asisti ca martor la ce se intimpla intre ei.
Filmul are un ritm si o tinerete care iese din ecran. Scenariul e legat, précis, replici au un haz nebun chiar in situatii care par la limita!
Regia filmului e semnata de Danny Boyle, laureat al premiului Academiei, care reuseste sa-I adune pe toti actorii din primul Trainspotting, filmul cult care a bucurat tineretea multora dintre noi. Toti sint intr-o forma de zile mari, un regal actoricesc, daca mi se permite o expresie care pare exagerata adesea, de data insa nu e. Mark, Spud, Simon si Begbie sint minunati, absolut minunati. Greu de recunoscut insa magistral intr un rol de compozitie Robert Carlyle e o aparitie. Ca si ceilalti trei Ewan McGregor, Ewen Bremner, Jonny Lee Miller , absolut sclipitori.
Filmul este din categoria de neratat si sugestia vine din partea unui actor indragostit de film. Sigur, un ochi de critic de specialitate ar putea sa le gaseasca si scapari; pentru mine, insa, filmul in general, este un spectacol in sine si la final, cind se aprinde lumina in sala, stiu daca ce am vazut a fost un castig sau am pierdut vremea cu o peltea sau o prostie pe care s-au aruncat bani aiurea. Trainspotting doi e unul din filmele care tine atit cit trebuie cit sa ti para rau ca se termina; e atit de viu si de alert incit nicio clipa nu ti trece prin cap daca trebuie sa cumperi paine, nu auzi telefonul pus pe vibratie cum zumzaie, filmul te ia si te duce cu el pe unde ae el chef. E ca la teatru, cind se zice ca e o sala buna daca schimbul ala de chimie are loc, cind din din sala vine catre scena un val urias de energie.
E o poveste care innoada niste fire dupa 20 de ani dupa o oportunitate si apoi o tradare, e si despre prietenie, si despre un alt tip de loialitate…
Astept pareri dupa ce vedeti filmul; nu va mai zic cum arata ei la 46 de ani alergind goi, pe camp…
Va las si trailerul, sa aveti macar asa, o idee..