Maria Sa, Mama

E in curte, pregateste carnea pentru gratar. Gratarul pe care I l-am dus eu acum citiva ani, cumparat dupa  prospectii indelungata cu Virginia. Sta jos pe un scaun, o coxartroza bilaterala nu o mai lasa sa alerge prin curte, dar, slava Domnului, inca da ordine si cirteste-ca salata de boeuf nu e ok ca a taiat Ana legumele mari, ca a pus sare in maioneza(ea nu pune, deci e blasfemie) ca una, ca alta… Are un cadru cu care ar putea face excursii pina la poarta, i-am aratat de citeva ori cum sa mearga cu el, dar il arunca in fata la jumate de metru intr-un dispret suveran, marturisind, in felul asta ca nu-l vrea insa eu am gura mare si se conformeaza, cit de cit, asa crede ea ca ma impaca.

Si-a dorit tare mult sa invete limbi straine si sa cinte. Si sa sa plimbe. Am invatat-o noi un pic de franceza cind eram in liceu, muream de drag sa vorbim intre noi si nu voiam, chipurile, si inteleaga tata; el nu era venit cu pluta, stia ca ce balmajim noi acolo erau chestii de ale noastre si ne lasa sa ne jucam, eram déjà 5. A cintat, insa, in corul bisericii si nu de putine ori Gheorghe, dascalul, o punea pe mama sa dea tonul, sa poata cinta toata lumea, ei nu-I placea “cintatul tipat” . Erau o gasca, mama, Tanti Reli, Nicusor Fotografu, nasii mei de botez Aurel si Tanta, pe ei mi-i amintesc cel mai bine. Si inainte sa iasa parintele cu Sfintele Daruri mama cinta, adesea singura, “Ridica voi ochii mei spre ceruri, Ingerul strigat”, si, daca o iau la bani marunti, cam tot ce cinta Paula Seling pe unul din albumele ei, le cinta mama, duminica de duminica, in biserica. De la ea am invatat ca acolo cinti cu inima, cinti pentru Dumnezeu, nu te asculti, nu-ti potrivesti vocea sa sune bine, cintatul in Biserica e darul si ofranda ta catre Dumnezeu, nu e un concert la Ateneul Roman. Aveam sa inteleg mai tirziu ca mama, instincticv, ma invata despre artistul caruia ii place sa se asculte, sa si auda vocea sunind bine si corect, dar fara focul din inima.

Cu cintatul i s-a implinit pentru ca ei i-a fost de ajuns sa cinte in Biserica in care a crescut si care i-a fost de ghid toata viata. Pentru ca mama ne-a crescut intr o comunitate unde parintele Popescu era fost misionar in Africa, unde slujba de Paste se tinea in trei limbi, unde ceremonialul din noaptea de Paste avea misterul si frumusetea stranie a unei “povesti” intimplate acum doua mii de ani si inca dainuie.

Cu plimbarea, draga de ea, nu prea i-a iesit. A mai dus-o tata de citeva ori la Bucuresti, cred ca a fost odata la mare si apoi nu s-a mai putut, am venit noi si atentia s-a mutat inalta parte. Mama nu a mai plecat decit pina la tesatoria Bucegi unde a muncit 25 de ani. Mai avea “escapade” in oras, in Targoviste, la cumparaturi, dar cel mai frumos era la padure, muream de drag sa mergem impreuna, sa cascam gura dupa fragi sau bureti, dupa palcuri de aluni sau dupa luminisuri unde stia mama ca vom gasi minatarci.

Imi lipseste tare mult tineretea mamei mele, vioiciunea ei, felul ei neobosit dupa cele 10 ore de petrecute linga niste nenorocite de razboaie de tesut care iti tacaneau in urechi. Imi lipsesc drumurile noastre, in oras, dupa rosii pentru iarna, imi lipsesc discutiile cu ea in care imi spunea ca banii mei sint banii castigati de mine, ca indiferent citi bani are omul cu care esti, banii aia sint banii lui si tu nu te poti baza decit pe bani tai. Vorbim si acum, dar discutiile noaste sint discutii de oameni mari, eu o intreb mereu ce face, cum e, ea zice ca e bine desi eu stiu ca nu e chiar asa, ca o dor toate.

Cind am luat-o acum citiva ani de la  spitalul de reumatologie, doctorita Emilia Georgescu mi-a zis ca nu a mai avut pacient ca mama. Ca in mod normal ar trebuit sa se plinga, la ce probleme are sint niste dureri infioratoare, dar mama nu numai ca nu se vaita niciodata, dimpotriva, le spunea ca se simte bine dupa fiecare injectie, ca si cind durerea ei le-ar fi incurcat treaba fetelor care o tratau. Ca asa e mama. Nu s-a vaitat niciodata, de ce ar incepe acum?

Eu stiu tot ce misca, am acolo “spionul vietii”, Ana. E ca de-a treia dintre noi patru, a decis ea sa ramina acolo cu mama acum 12 ani cind tata a plecat. Da, ea e cea de care mama e mereu nemultumita ca nu taie legumele asa marunt ca ea la salata de boeuf, ce salata e aia cu “flestile” alea? Toata existenta lumii sta in marimea legumelor si in consistenta maionezei. In general, stiti, nu? nimeni nu face lucrurile ca ea si i-am spus-o, ca tot ce facea ea singura facem noi patru la un loc, asa s-a impartit darul. Iar draga de Ana a invatat sa taie la legume pina transpira, asa, marunte…

De Pastele asta i-am spus ca eu am invatat-o pe Ana sa puna sare in maioneza si mama a tacut. Stie ca atunci cind s-a facut “imparteala”, povestea legata de bucatarie si gatit, a ajuns la mine. De fapt, daca va ginditi bine, toate mamele noastre faceau multe si le faceau bine-aveau slujbe, copii, casele erau curate si ingrijite si cind intrau ele in bucatarie mincai cu trei linguri. Pentru ca asa sint mamele, capata ele niste forte vrajitoresti si fac lucruri la care nici nu s-ar fi gindit vreodata.

E nascuta intr o zi de 23 aprilie, de Sfintul Gheorghe, dar o cheama Oltenica. Nu am apucat sa o intreb pe bunica mea de ce i-a pus numele asta. Poate si de asta mama mea e speciala, a fost mereu speciala. A luat totul, greu sau usor, asa cum a venit, si a mers pina la capat. Nu s-a vaitat, nu s-a plins, nu s-a confesat, nu a pus povara ei pe umerii nimanui. Mama este, asa cum frumos zicea Ileana Vulpescu, “omul datoriei”.

Toate mamele sint speciale si, poate, ar fi bine din cind in cind sa scriem despre ele, chiar daca nu mai sint aici, cu noi, un om este uitat atita vreme cit nu se mai vorbeste despre el. Mama este singurul om din lumea asta care te iubeste neconditionat, in sensul real al cuvintului, mama este cea care te ocroteste de tot si de toate, mama e cea care, chiar daca ai 30 de ani, pune mana pe-un bat si zice ca, daca nu te potolesti si mai bocesti aiurea, te altoieste de nu te vezi! Iar tie iti vine sa mori de ris si lacrimile fac loc unui ris sanatos, pentru ca ceva din puterea ei de a trece peste toate curge si prin venele tale.

Cind iti pleaca omu’ de acasa minat de o iubire nebuna si tu plingi zile nesfirsite si, din pacate, fix in perioada aia ea e la tine, te lasa o vreme si apoi se uita in ochii tai si scoate una de-ti opreste lacrimile “Stai linistita, ca proasta ca tine nu mai gaseste el” Si te ia iar rasu-plinsu…

Cind imi e tare greu- ca greu imi tot e de vreo 10 ani- ceva din mine, ceva caruia nu stiu sa-i dau nume, imi da asa un brinci nevazut si ma obliga sa ma ridic, sa merg mai departe. Unde? iti vine sa intrebi? Mai departe catre ce? “Catre viata, puiul meu, catre viata asta, a ta, cu de toate”.

Am sustinut mereu ca darul cel mai de prêt pe care ti-l pot da ai tai este mostenirea genetica; de acolo iti vine si puterea si dragostea si devotamentul si rezistenta… mai pui tu pe drum cite ceva, dar baza e din ce ti-au dat, din ce-au crescut in tine.

Intr o familie de la tara cu patru fete, singura familie cu patru fete, va imaginati mistourile pe capul lui tata? teoretic, ar fi trebuit sa existe presiuni sa se marite, nu? Sa fie si ele la casa lor, cu copii, cu rost. Mama nu a facut asa si nici nu a permis nimanui sa ne spuna cum sa ne traim viata. L-a tinut pe tata la curent cu ce faceam, dar fiecare si-a ales singura drumul. Si nu i s-au pus niciun fel de piedici. Nu e si asta o binecuvintare? Cu mine a avut mama o singura problema- se intreba necajita” ce o sa te faci tu in viata asta, ca nu esti buna de munca!”. Nu sint, asa e.

Cind incepuse dementa cu avortul, cu coalitia si cu infierarea unora sau a altora, as fi vrut sa le spun sa stea fiecare in banca lui, ca asta e o chestie atit de personala, e doar intre mine si Dumnezeu, daca vrei sa vorbim despre implicarea religioasa. Imi amintesc ca eram adolescente si mureau fetele pe capete de la avorturi. In contextul asta, cind am inceput sa plecam de acasa la scoala, mama ne-a luat pe fiecare in parte si ne-a spus” indiferent de ce se intimpla, nu faceti prostii. Imi aduceti mie copilul, il cresc eu. Iar pe tat-tu lasati-l in seama mea, ma descurc eu cu el”! Cita liniste, cita libertatea ai! Si nici nu ai de ce sa o iei razna, pentru ca stii ca ea e acolo si orice ar fi, ea e linga tine! Si stiti ceva? Nu o dai in bara, pur si simplu. Asigurarea ca cineva te sprijina, ca indiferent ce va, fi mama ta te asteapta, e de nepretuit.

As putea sa vorbesc despre mama in fiecare zi, dar azi e ziua ei; nu stiu sa scriu in vorbe cit sint de recunoscatoare ca e, ca e bine, ca ne bombane, ca are zile cind nu are chef de vorba la telefon, ca uneori as vrea sa vorbesc ceva cu ea si ea se uita la un film si o simt ca ma expediaza, e ok, ce bine ca are cine sa-mi zica ”te sun la publicitate”!

Ana i-a facut tort cu crema de vanilie, ei ii place vanilia, e printre putinele dulciuri pe care le maninca. Pina termin eu de scris, tortul e numai bun de taiat. Taiem felii mari si le impartim cu mame bune si copiii mici sau mari, ca un legamint de iubire pe viata. Si dincolo de ea. La multi ani, azi, maine si in fiecare zi a vietii noastre, pentru Maria sa, Mama!