In ziua aia plecasem de acasa, imi venea sa pling rau de tot, se intimplasera niste schimbari grele in viata mea, dar cum sa plingi cind mama ta e la tine in casa? Abia externata dupa 2 luni de stat in spital, slava domnului, cu bine, asteptam o programare la reumatologie, am zis sa facem tot ce mai aveam de facut, ca tot o prinsesem la mine. Fusesera multe povesti grele si delicate, o moarte pe care am tinut-o la distanta cit s-a putut omeneste, eu aveam inca emisiune, cind sa pling, unde sa ma bag si eu sa pling? Mi-am luat cainele, ciobanul Pusikat, si am plecat sa-l plimb pe el si eu sa pot sa pling in voie.

M-am ascuns ca vedetele dupa o pereche de ochelari mari, negri, sa nu mi se vada ochii rosii ca la  melc, trageam cainele ala mare dupa mine pe Dacia, printre oameni, facea parte din traseu, nu ne dadea nimeni atentie… La un moment dat aud asa, ceva, ca un miorlait… ma uit in stinga, ma uit in dreapta, nimic, masini parcate cu botul pina linga zid, mai, ce sa fie? Mai merg, iar plinsul ala, asa, miorlait. Mi-au fugit toate lacrimile, déjà uitasem de mine si de plinsul meu, mai fac citiva pasi si vad undeva in stinga, pe linga pereti, o martoaga de pisica, o jigarita cit palma care plingea de mama focului si se tara efectiv pe linga ziduri, fara sa reuseasca sa atraga atentia cuiva.

Sa ne lamurim dintru inceput- eu am avut asa o relatie mai apropiata cu cainii, pisicile erau ale mamei. Nu am avut nimic impotriva lor,  dar nu le cautam in mod deosebit tovarasia, asa cum faceam cu cainii.

Cind am vazut martoaga, m-am aplecat, am luat-o de jos, era cit palma, nu cred ca avea o luna. Una din labele din fata era lunga, nu avea cot, nu stiu daca asa se nascuse sau asa ajunsese. Eu aveam acasa 3 caini, jur ca nu m-am gindit nici o clipa ce o sa fac cu ea, dar era asa de amarita, asa de prapadita, murdara, scheletica si handicapata pe deasupra, incit nici nu mi-a trecut prin cap sa ma gindesc cum o sa o tin cu cei trei caini in casa, fie macar citeva zil

Am inhatat uritania si am pornit spre casa. Am intrat, i-am pus-o mamei in brate si i-am zis”ia uite ce am gasit!” mama a facut ochii mari,  nu a scos un sunet, ce asa zica, era invatata cu noi sa adunam animale, sa Ie aducem acasa. Am lasat-o cu ea cit am plecat sa-i cumpar litiera, nisip. I-am luat din ala cu cristale, frumos, sa se si joace cu el, am zis eu inteligenta; m-am intors truimfatoare cu plicuri si pateuri de la Gourmet, minca saraca cu 10 guri. Am spalat-o, era uritica, o pisica atit de comuna, alba, cu niste pete negre si cu parul scurt.

I-am facut un cos in bucatarie, ca nu stiam cum o sa faca ciobanul cu ea, si a stat acolo vreo 2 zile. Cind a vazut-o misunind pe acolo, Pusi a trecut pur si simplu peste ea ca peste o cutie, nici nu a bagat-o in seama, nici ceilalti doi nu i-au dat atentie cind au venit la masa, si-au vazut de mincarea lor, fara sa se intrebe cine e aratarea, desi toti trei venisera de pe strazi si nu cred ca locuisera cu vreo pisica in zona. A treia zi, nu stiu cum s-a intimplat, dar nisipiul ala cristalizat i s-a lipit de laba aia lunga si i-a facut rana. A venit doamna dr Dana Braslasu acasa, a vazut-o, mi-a zis ca nu e bine si a doua zi ne-am dus la FMV sa-i facem radiografie. Biata de ea avea nervul mort pina in umar si singura solutie era sa-I amputam laba. De sus, din umar.

Nu va mai chinui… era atit de mica prapadita, am dus-o si am adus-o acasa  in poseta, o mana de pisica cu niste fire in umar.

Am botezat-o Kitty pentru ca intram in casa si muream de drag sa o chem.” Kitty, I’m home’.

Azi sint 10 ani de atunci. (Am omis sa va spun ca am spalat-o si am plecat la emisiune, era ziua lui Teo, eu aveam de dansat cu un coleg ceva rap, el nu a fost atent si mie mi-a fugit genunchiul, dupa asta am stat cu orteza 2 luni, mi-o dadeam jos la emisiune,eram muuult mai alergata decit sint acum.)

Azi sint 10 ani de cind nebuna asta de pisica mi-a “sters” lacrimile cu miorlaiala ei si nu stiu cum a facut, dar m-a pacalit si acum, dupa cred ca stie toata lumea, am 6 pisici. Mi-e drag de ele tare, am descoperit atita tandrete la ele, atita devotament, incit resping cu toata fermitatea povestile legate de nerecunostinta lor.

Kitty a trait toata viata ca  un pisoi-iepure cu 3 labe, merge exact ca un iepure, e mai grasa pentru ca nu are curte sa alerge vrabiile sau porumbeii la care face urit de pe geam, si,chiar daca maninca mincare speciala pentru pisici sterilizate( adio plicuri, pate de la Gourmet, peste, carne cruda!) e mai grasa, probabil pentru ca e a mea, ca nici eu nu sint vreo slabatura. Bine, si Wally e al meu si are 3, 600 grame, nu mai stiu ce sa zic… Nu cred ca are habar ca e altfel decit celelalte. Uneori se mai ratoieste la ele, ea e totusi sefa, si ma uit la ea cum instictiv i-ar altoi cu laba lipsa, da din umar, asa, cu nerv si cu hotarire.

Nu-mi amintesc sa mai fi plins de cind am luat-o pe Kitty; am atitea povesti cu ea, cu ele, cu felul in care stiu sa stea exact unde te doare, cu torsul lor care ma adoarme mai ceva ca un somnifer, cu ochii lor mari si albastri cu care ma trezesc uneori dimineata, ca au tupeu, vin in pat, linga mine, mai ales iarna, am povesti cu un prieten bun, care dupa citostatice, ma suna sa-mi spuna ca vrea sa vina sa doarma o ora cu pisicile, ca-l linistesc.

Am scris despre ea pentru ca azi am hotarit ca e ziua ei. Nu stiu cit avea atunci, abia facuse ochi, dar cred ca ziua care ne-a schimbat viata trebuie sarbatorita. Intre timp a invatat ca daca e sus, pe sisal, sau pe sifonier nu e nevoie sa faca efort sa coboare, e musai sa se puna pe miorlait sa o dau eu jos. Noaptea, dupa ce ma vede ca m-am bagat in pat,exact atunci are ceva de cerut de afara, de pe balcon ori vrea sa ma dau mai intr-o parte, sa incapa si ea. Cind ramine castronul gol, fara apa( se mai intimpla!) Kitty isi baga singura laba din fata si pleaca cu castronul asa, gol, zdranganind prin casa, atragindu-mi in felul asta atentia ca sint un stapin iresponsabil. Noroc ca nu avem nr. de urgent pentru pisici ca astea m-ar raporta maine.

Lacrimile nu au fost niciodata semn de slabiciune pentru mine. Am plins uneori pentru ca inima imi era inundata de o bucurie si o emotie pe care nu le stiam gestiona si atunci veneau lacrimile salvatoare, lacrimile pe care omenirea le-a numit lacrimi de bucurie. Lacrimile isi au si ele rostul lor, orice psiholog cu mintile la el iti va spune ca e in regula sa plingi, mai ales cind esti coplesit, ca nu se surpa lumea daca plingi cind simti ca nu mai poti, ca nu e bine sa ascunzi emotia sub pres, ca in timp o sa se faca movila, apoi munti de durere. Teoretic, stim toti cum stau lucrurile insa, cei mai multi dintre noi s-au inchis, au strins din dinti si nu si-au mai dat voie sa plinga. Pina in ziua in care plinsul eliberator nu a mai venit si realizezi ca nu mai poti sa plingi, ca emotia bine ascunsa, impletita cu durerea, cu lipsa de speranta, cu toate la un loc, ti-au batut in cuie obloanele linistii si inauntru e doar furtuna.

Eu pling cind ma copleseste una sau alta, bucuria prea mare, amaraciunea sau tristetea pe care cred ca nu le mai pot duce; toti oamenii trec prin momente de-astea, viata e cu de toate, uneori e prea cu”de toate”, dar asta e adevarul, nu traieste nimeni o fericire perpetua.

Pling cind imi vine sa pling, imi dau voie, eu cu mine, fara sa stie nimeni, pentru ca e strict treaba ta sa-ti cureti inima si ochiii. Cu atit mai mult cu cit cei iubiti nu trebuie sa-ti poarte tie povara. Un ropot bun de plins e adesea mai eficient decit un medicament ori o noapte de betie care nu reuseste decit sa-ti aduca dureri de cap a doua zi.

De ceva vreme, Kitty nu mai e. Nu am vrut sa scriu atunci cind a plecat, am plans asa cum plangeam cind am gasit-o pe ea, aproape de starea  aia in care zici ca ti se rupe inima in tine. Am plins-o pentru toti anii in care m-a bucurat, pentru toti anii in care eu am intrat in casa si ea era la usa si ma certa ca am ajuns tarziu. Desi ingrijita si iubita, boala secolului a lovit-o si pe ea. Am stiut cu 6 luni inainte si am facut tot ce s-a putut face omeneste pentru ea. A adormit in brate la mine, asa cum a trait toata viata, iubita si respectata pentru felul in care a stiut sa se faca iubita, sa-si faca loc in viata mea, sa fie sefa in casa de om.  Ii datorez prietenia mea cu celelalte pisici care imi populeaza casa si viata. Ii sint datoare sa fac tot ce pot cind un necajit imi apare in viata, ma simt de parca, intr-un fel, ea mi l-a trimis.

Incerc. Macar incerc, Kitty, si ma straduiesc.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.