No, hai… la multi ani!

12 mins read

Va doresc un an mai bun, ca asta ne e speranta tuturor, sfidind orice realitate  pe care 2017 ne-o flutura  prin fata ochilor. In adincul inimii, speram sa se schimbe ceva in bine, unii incercam din rasputeri sa schimbam ceva si incepem cu noi, cu felul in care iubim, cu felul in care aplanam conflicte, cu felul in care reface  punti intre prieteni despartiti sau intre dusmani, cu felul in care daruim sau primim, cu tot ce facem, incercam, incercam… Citeodata imi iese, alteori nu, inca mai am de lucru , dar cum sint capoasa de felul meu, nu ma las. Mereu incep cu mine pentru ca, la urma urmei, lupta cea mai grea e cu mine, sint datoare sa ma indrept intii pe mine si, daca cineva crede ca poate incerca,  m-as bucura tare!

Uneori, am asa multe de aruncat  din viata mea, din ce traiesc, din ce observ, din ce ma loveste, dar am inceput sa ma gindesc, sa cintaresc bine inainte de  a deschide gura si a arunca, precum un balaur, cu flacarile care parjolesc sufletul unui om, poate cel care m-a ranit, care poate nu e atit de atent la cuvinte, ca mine, care e alt temperament, pe care il ajuta exteriorizarea si nu intelege pretul pe care il va plati apoi, ca cel ranit  se va indeparta si nu te va ierta.

Dumnezeu te iarta, oamenii, nu. Poate de asta, recunosc cinstit, ma lupt cu mine sa-i iert pe toti cei care m-au ranit pina in adincul inimii, pe cei care m-au facut sa ma indoiesc de mine si de felul in care am ales sa exist, incerc, pe unii i-am iertat, pe unii inca nu, dar nu renunt. Sint in discutii cu mine, ma intreb si incerc sa-mi raspund sincer mereu la de ce-urile mele. Ce am castigat,  e un urias val de indiferenta pe care mi l-am construit in minte si pe  care mi-l infasor ca pe un fular cald  pe sufletul meu, sa nu ma mai doara, sa nu-mi mai pese.

Da, e sfirsit de an si, din fericire, reusesc sa ma asez si sa  scriu ceva, pentru ca, asa cum am martusit adesea, nu vreau sa scriu pentru traffic, nici pentru impresie, nici pentru ca nu am ce face,  scriu cind ma arde, cind pot sa scriu despre ce ma arde, ce ma bucura, cind simt ca trebuie. Sau cind am vreme.

Nu mai fac inventar, nu asta intentionam, dar mi-a trecut prin minte ca un fulger ca, in anul asta,  am ramas fara doi oameni la care ne tineam. Nu s-a intimplat nimic rau cu ei, sint bine, slava cerului, doar ca nu mai sint parte din viata mea. A fost alegerea lor, nemotivata din punctual meu de vedere, se pare ca pentru unii prietenia inseamna altceva decit ce stiu eu, cu alte cuvinte eu am fost prietena lor, nu ei mie. Nu e prima data, sper sa fie ultima data cind nu-mi  ascult semnalele de avertizare care se fac simtite atunci  cind cunosc un om. La multi ani si lor, asa din vazduh, poate isi dau seama ca  ceva scirtie in ce priveste relatiile lor cu oamenii…

Din iunie, de la inceputul relatiei mele cu Bio Terra Med, lucrurile s-au schimbat radical; se vede ca am reusit, dupa o viata  de grasa mereu in lupta cu ea, sa ma pun intr-o postura care imi permite sa merg mult, sa stau dreapta, sa alerg chiar, sa nu ma mai o doara toate cele, ca asa e, dupa 35 de ani, te mai doare una, alta, nu doar sufletul. Ce au reusit fetele de la Bio Terra Med, in  frunte cu Virginia care a tras de mine  sa ma duca acolo, e ce nu am reusit eu singura intr o viata de om- sa nu mai merg cu capul in pamint, sa-mi caut pantaloni 42/40, chiar,  sa fiu mai sigura pe mine… Eu sint tot aia, sa stiti, doar ca acum, daca ma provocati, pot sa va alerg pe strada, pot sa urc scarile fara sa gifii, mai am un pic si le urc in fuga.

Asta s-a schimbat. In rest, sint tot eu, asa cum ma stiu ai mei, cu sufletul in palma, pregatit sa iubeasca, dar, preventiv,  si-a pus o aparatoare mica in fata inimi.  I s-a facut tandari de atitea ori, incit mi-e teama ca nu as mai putea sa refac totul, cioburile sint prea mici si nici nu mai sint toate, mereu pierd cite un colt…

Anul asta a adus  emisiunea care s-a si terminat in 22 decembrie, Se zice ca… a fost altfel decit sezonul trecut. Si eu si fetele, Florina si Ioana, ne-am mai schimbat, in bine, cred, am invatat sa ridem impreuna, sa ne intelegem din priviri, sa nu ne suparam una pe alta, chiar daca una o da de gard, sa ne salvam in situatii delicate, inerente in direct, si sper ca s-a vazut bucuria si starea noastra de e bine. Un alt castig mare a fost Corina Radu, regizoarea noastra cu care ne pregateam zilnic, inainte de emisiune, un om foarte bine pregatit, o fata buna si blinda,  haioasa, cu un umor nebun, cu drag de noi, cu rabdare si intelegere, de la care, toate trei, am invata multe, nu doar despre emisiune, am invatat si despre noi lucruri pe care nu le stiam. Si,  pentru prima data, eu, tacuta si  retrasa inainte de emisiune, rideam pina intram in direct. Da, tineretea si bucuria se iau, daca te uiti la oamenii de linga tine cu adevarat, daca te uiti cu drag si cu bucurie asa o sa-i si  vezi. Cind cauti sa numeri foile din placinta… se inchide si curentul, moare placinta pleaca si musafirii. Nu stiu daca  va fi in sezonul urmator al televiziunii romane, dar si pentru trei luni de bucurie sint recunoscatoare.

La sfirsit de an, multumirile mele din inima  unor medici necunoscuti de la Spitalul Judetean din Targoviste, la UPU, la diabetologie,  medici carora nu le stiu numele, poate nici nu vor stii vreodata cit le datorez,  multumesc domnilor, doamnelor doctori, incepind cu cei de pe ambulanta care si au  facut datoria, asa cum stiu ca sint multi ca ei, medici necunoscuti care salveaza vieti, fara sa astepte nimic in schimb. A fost o noapte de cosmar pentru mine si ai mei, dar, multumita domniilor lor, a doua, seara, mama mea era acasa, echilibrata, cu tratament, asa incit, eu acum, o pot suna sa o intreb chestii banale, chestii fara importanta, dar ce bucurie sa le vorbesti cu mama!

Anul asta ne-a luat oameni pe care i-am admirat, iubit, de la care am invatat, Olga Tudorache, Stela Popescu, Cristina Stamate, pentru mine a fost incredibil de greu sa vorbesc, la televizor, despre ei, la trecut. A urmat si moartea Regelui Mihai, nu cred ca exista cineva care sa nu fi fost  impresionat de decenta,  demnitatea si statura lui, modestia, bunul simt, clasa, celui care  a fost si va ramine mereu Regele Mihai l al Romaniei. Citeva zile s-au derulat imagini din istoria tarii asteia mici si necajite; am aflat, in cele citeva zile de doliu, lucruri ascunse cu dibacie de regimul comunist, toti ne-am gindit la ce ar fi fost, cum ar fi fost… m-am intrebat atunci, ma intreb si azi,  ce ne opreste sa fim morali, corecti, demni, asa cum cita toata lumea din discursul regelui, din interviurile in care ne sfatuia sa ne ingrijim viitorul.

Cred ca ne invirtim intr un cerc vicios-nu poti sa ceri de la nimeni sa te respecte daca tu, la rindul tau nu faci asta, atunci cind e cazul. De la lucrurile marunte, de la traversatul pe rosu, la aruncatul hirtiei sau a chistocului de tigara din masina, de la coboritul de pe  bicicleta pe trecerea de pietoni, unii au si scaun de copil pe bicicleta, trec asa, calare, te dai la o parte tu, pieton, sa-I faci loc maretului calaret, ca el e pe sus.  Maruntisuri, o sa ziceti! Din astea ni se compune viata si din atentia fata de noi, de lume, de mediu, de animale, din toate.

Si cred cu tarie ca tot ce face ti se intoarce, intr-o alta forma, dar ti se intoarce. Cine da lui isi da, cine face lui isi face.

Cam asa a fost 2017 pentru mine. Numaram asa, in mare, bucuriile, tinem minte ce nu am facut bine si incercam sa le indreptam. Zic.  Din experienta, am invatat ca oamenii nu se schimba decit atunci cind sint in situatii limita.  Eu nu cer nimanui sa se schimbe, niciodata, e irational. Imi cer mie sa fie mai buna.  Mai inteleapta, mai blinda, mai…  Si maine e  zi,  e inceput de an, e loc sa ne mai facem niste promisiuni, mie cu mine, tu cu tine, prietene.

Va doresc sa fiti impreuna cu cei pe care ii iubiti, in noaptea asta sa intrati de mana si sa iesiti din el si mai fericiti, sa ramineti mereu mana in mana si cu sufletele impletite de lumina si bucurie. Sa-mi traiti, oameni buni, care pe ce meleaguri v-a dus viata! La multi ani!

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Previous Story

Iulica

Previous Story

600 sau spaime cu fiscul si fiscalitatea fisculoasa a fisculismului fisculist

Latest from Povesti

Arunca buletinul

Arunca buletinul. Arunca-l in fundul gentii. Arunca-l intr-un sertar. Arunca-l cu restul

Ai un foc?

Ai mei,  toti, stiu ca sint patimasa, ma rog, cei care ma