Azi m-am trezit asa, cu gandul asta.

Singura certitudine pe care o avem in viata asta e ca toti o sa murim. Intr o zi, vrem nu vrem, ne pune cineva mainile pe piept si plecam din lumea asta, singura pe care o stim. Te mai salveaza, daca vrei, gindul ca poate nu sintem doar carne si singe, poate chiar sintem energie pura care, dupa ce pleaca trupul asta, sufletul, spiritual nostru inca se plimba prin lume, mai vine sub alta infatisare, habar nu am… Cert e ca sintem atat de slabi si de fragili incit noi, oamenii, avem nevoie cu disperare sa stim ca dincolo de noi mai exista ceva, ca deasupra noastra mai e Cineva, Ceva, acel Ceva de care omenirea va avea mereu nevoie sa poata supravietui tuturor relelor si durerilor. E ceva ce nu ni se impune, nu te obliga nimeni sa crezi ca exista Divinitatea, ca se numeste Dumnezeu sau altfel, poti sa traiesti cum vrei, cum simti, cum esti pregatit sa infrunti lumea, mergand brat la brat cu cine simti tu ca te poate sprijini, invata, sustine, iubi, respecta…

Indiferent de credintele sau aspiratiile fiecaruia dintre noi, toti sintem nascuti dintr-o femeie si un barbat, avem o durata de viata limitata, mai mult sau mai putin, sustinuta de conditii diverse-mostenire genetica, sansa, societate, acces la bunastare etc. Tehnic, nu? Pai cam asa sintem, doar ca venind asa, umanoizi, nu ca niste roboti construiti in laboratoare, avem inima, constiinta, emotie, empatie si ce ne-a mai pus fiecaruia dintre noi mama, tata si Doamne,Doamne, daca e sa-l bagam si pe El in ecuatie. Si il bagam, ca altfel nu stiu sa explic toata existenta noastra sub semnul crestinismului de doua mii de ani.

Eu fug cit pot de sintagma “crestin, popor crestin” pentru ca ne sta in fire sa luam termini pretiosi si sa scuipam pe ei. De asta zic, de doua mii de ani, lumea care a imbratisat cauza crestinatatii, traieste dupa regulie ei. Sau macar incearca. Cind lucrurile sint doar spoiala, ei bine, esti mai rau decit unul care se declara ateu, care vorbeste urat despre preoti, repet, preoti, nu oameni care au imbracat vesmant de preot, dar slujesc banilor si desertaciunii cu care Dumnezeu nu are nici o legatura.

Am avut noroc sa vin pe lume linga o mama care m-a imprietenit cu Dumnezeu de copil, o mama care m-a dus la biserica si, nu odata, am simtit ca acolo e singurul loc unde mi se linisteste sufletul cu adevarat, indiferent ca e vorba de o bisericuta mica, intr-o livada de maslini din Grecia, Biserica Nasterii din Betleem sau Schitul Darvari unde ma duc, de citiva ani, in Noaptea de Inviere. Nu ma obliga nimeni sa fac nimic, dar nici nu ma opreste nimeni sa zic, dupa Inviere, Hristos a Inviat! In loc de Buna ziua! Cind eram copil, pina in 1989 asa ceva era interzis, cum sa te saluti cu Hristos a Inviat!

Cind un om moare, moare un suflet cu care Dumnezeu avea niste planuri, cred. Asa cum cred ca fiecare dintre noi a venit cu un rost. Ca trebuie sa aiba un sens mai adanc trecerea noastra prin lumea asta, mai mult decit sa traim noi bine, sa fim noi cei mai frumosi, cei mai destepti, cei mai puternici, cei mai bogati, cei mai influenti… Cred, din toata inima, ca trebuie sa fie mai mult de atat, ca viata, mai ales cind iesi din adolescenta si iti iei soarta in propriile maini, e o batalie zi de zi , mai intai cu tine si apoi cu lumile in care vei trai. Lupta cu tine sa te cresti, sa fii mai bun, sa fii mai atent, mai constient de tine si de puterea ta sau de slabiciunile tale.

Cind moare un om, indiferent cine a fost, nimeni, absolut nimeni, nu are drept sa-l judece. Pentru nimic. Singurul care are drept de viata si de moarte asupra lui e Dumnezeu caruia ii da socoteala pentru tot! Am convenit ca e si Dumnezeu in ecuatia asta, nu? Pentru tot ce a facut sau nu a facut, Lui ii da socoteala, atat. Cine sintem noi sa-l judecam pe el sau pe altii ca el? Cind moare un om la 43 de ani plateste cu viata lui. Pretul cel mai mare. Supremul prêt. Miza a fost viata lui si-a pierdut-o! Cine sa strige in locul lui, sa va spuna ca nu aveti nici un drept, nici o masura sa stiti ce si cum si de ce? Ce daca e persoana publica, asta inseamna ca datoreaza ceva, cuiva? E persoana publica pentru ca avut o meserie in vazul lumii, si-a asumat sa se arate cu toate cele omenesti, dar nu cerut nimic de la cei care s-au uitat la el, cu admiratie sau cu dispret.

Vedeti, cind un om are o alta orientare sexuala decit cea a majoritatii e infinit mai greu pentru el. E greu sa traiesti gras intr-o lume care se vrea plina de femei frumoase si slabe, daraminte sa iesi si spui, sa recunosti ca tu ai alte preferinte sexuale. Oamenii care au facut asta, care au iesit in spatiul public si au spus despre ei acest lucru, au facut-o, cred, pentru ei, pentru ca aveau nevoie sa nu mai traiasca cu bolovanul pe umeri, asa cum se simteau, probabil. Pentru ei, nu pentru public. Nu ne cereau noua acceptul sa fie asa, nu ne cereau noua bunavointa, cred ca era un strigat” uite, asta sint, ma luati asa, cu toate ale mele, lasati-ma sa traiesc in pace, cu mine si  cum pot!”

Vedeti, si intelegerea asta iti vine tot din iubirea pe care o predica crestinismul.”Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”, asa zice, nu? Degeaba e plin de filme si de documentare cu un Iisus blind si bun care a stat la masa cu vamesii, care a salvat de la bataia cu pietre o femeie care a comis adulter, degeaba, degeaba, noi, dupa toata suferinta si sacrificiul Fiului lui Dumnezeu pe cruce, noi tot cu piatra intr-o mana si cu ciocanul cu cui in cealalta. Si sa stiti, judecata incepe cu tine, tu te scoti singur la judecata, din clipa in care alegi sa dai cu piatra. In clipa in care te crezi mai bun si mai curat si crezi ca ai dreptul sa decizi asupra vietii cuiva.

Nu e usor sa fii ca ei, sa fii altfel. Am avut prieteni care nu au vrut sa-si recunoasca preferintele, nu si le-au acceptat ei si au trait singuri, toata viata, cita le-a fost data. Putina. Ca tare grea le-a fost.

Intr-un fel, stiu, scriu despre un obicei urat, acela al barfei si dispretului, stiind ca nu vor ajunge sa citeasca multi oameni, mai ales cei care l-au gasit mort linga masina si au furat ce au gasit. Nu am cuvinte sa caracterizez un astfel de comportament, creaturi bipede carora li se spune oameni, care sa profite de dezastrele mari ale omenirii, au fost si probabil, vor fi mereu, vorbele urate aruncate pe retele de socializare cad si mai greu azi, cind sintem la doua zile dupa Paste, dar mizeria si lacomia si cruzimea sint mereu printre noi.

Daca ne gandim si ne amintim cum vorbeste un sef de partid sau colegii lui, deputati si senatori, despre presedintele tarii, cu un dispret si un vocabular aproape de nestiinta celor care l-au jefuit pe omul mort, daca ne uitam la ce articole se scriu azi in presa mondena( azi am gasit articole cu mine, semnalate de prieteni, cum ca am fost parasita inainte de Paste), daca ne uitam ce emisiuni se fac pe cele mai multe posturi, intr-o goana disperata dupa audinte, o sa intelegem mai usor ca oamenii si-au luat déjà modelele si intr-acolo se duc. E permis orice.

Eu nu cred ca putem ca facem bascalie de orice; nu cred ca putem sa radem de orice. Nu cred. Mai ales de un om care a murit. Si daca l-as detesta, as vrea sa fie viu, sa-l pot uri, sa ma cert cu ei, sa-i strig lucruri, sa-i dau doua palme intr-un acces de gelozie, nu stiu, de astea de oameni… cind a murit, a murit, oameni buni, inima lui nu mai bate, sangele se opreste din drumurile lui, i se inchid ochii, el nu mai respira. Nu mai e. Daca nu simti nimic cind citesti cuvintele astea inseamna ca esti déjà mort. Ca daca moartea unui om tanar, indiferent cine e si cum a fost in viata lui, lui iti aduce doar ocara pe buze…

L-am intilnit o singura data pe Razvan, intr o benzinarie, pe autostrada, cind ne oprisem ca toata lumea la o cafea. Era la o masa alaturi, slabise deja considerabil, eu eram tot grasa, m-a vazut si m-a salutat, cred ca am schimbat asa, doua vorbe, ceva legat de mare si ce vreme frumoasa am avut si cam atat. Ii stiam reputatia de sever cu lumea care nu prea era in tipare, nici el cu el nu era prea dragut, am ramas foarte surprinsa ca m-a salutat si a vorbit cu mine, ca sa vedeti ce filme si scenarii proaste ne facem in cap. Eu pina la momentul ala credeam altceva. M-a mahnit tare valul urat care a venit odata cu moartea lui. E un om care a murit prea devreme si violent, atat. Sa te odihnesti in pace, Razvan!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.