Ceva din mine nu ma lasa sa cred, nu ma lasa sa pricep, sa-mi insusesc gindul ca nu mai esti. Mintea mea refuza cu o indarjire si o incapatinare pe care nu i-o stiam, refuza sa priceapa socul din ultimele zile, desi am stat acolo, linga sicriul ala inconjurat de multe flori albe, desi m-am intalnit cu prietene de ale tale desfigurate de atata plans. Ma uit ca proasta la materiale repostate cu tine, la interviuri cu tine, normal, acum ca nu mai esti, descopera toti cine erai si cum erai, dar, tu stii, asa a fost mereu lumea, am mai vorbit noi, eu eram mai furioasa pe ipocrizia lor mai mult decit tine. Am in piept ceva ca o piatra care nu se da dusa de acolo, Cristina. Sta acolo si asteapta pesemne sa ma trezesc si sa zic” vai, ce urat am visat”! Eventual, sa ma suni cind ai tu timp sau cind vrei sa filmam ceva, ori sa vorbim ca ai o idée si sa ma intrebi” Ce faci, fetita? Ai treaba?”

Vezi tu, Cristina, cind imi ziceai “fetita”, asa ma si simteam. O fetita care e prietena cu o fata tare desteapta si buna si blanda, o fata care are incredere in mine sa-mi spuna lucruri personale pe care nu le spui usor nimanui si orele alea, petrecute in masina, in drum spre metroul din Pipera sau la vreun spectacol erau atat de pline, atat de intense… “Fetita, daca nu ai treaba, vreau sa mergem..” “Mergem unde vrei, Cristina”. O singura data ti-am zis ca nu vreau sa am de a face cu niste persoane, ti-am spus de ce, ai inteles si nu ai insistat. Eu sint mai coltoasa, tu erai mereu dispusa sa ierti, sa stai de vorba cu o rabdare infinita si sa-i explici unui om, indiferent ca era vorba de politica sau de catei, ca nu e bine cum gindeste si ca nimic nu e asa cum crede el, ca ar fi bine sa se mai intereseze ,ca aiba mai multa informatie.

Nu stiu daca eu am fost prietena ta, dar tu ai fost Prietena mea. Mereu.
Din 2009, cind au inceput ani destul de grei si pentru mine, tu stii, aveai ochii in lacrimi cind iti povesteam cit de greu imi atarna Tanta de git, ca mereu trebuie sa demonstrez si ca apoi, cind oamenii veneau si imi spuneau tot felul de lucruri, surprinsi de cit pot si ce pot, imi statea pe buze sa le spun”pacat ca v-a luat atata” dar nu ziceam nimic, ziceam “multumesc” si atat. Si tu, dupa un moment din asta, cind se termina proiectul, imi ziceai” hai ca poate se leaga lucrurile mai departe si te linistesti”.

Nu ne-am linistit deloc in ultimii ani, nici eu si nici tu. Lumea e mereu dispusa sa te puna la colt pentru lucruri pe care nu le intelege si cei care s-au uitat mereu ca la o ciudata la tine, azi nu recunosc nimic, spun doar despre tine ca erai o mare iubitoare de animale.
Am ajuns sa detest expresia asta, suna de parca oamenii ti-ar fi fost indiferenti, ca si cum nu te -ai fi luptat niciodata pentru oamenii care erau, ca si animalele, fara aparare sau fara sanse.
Nu exista un om cu educatia ta, cu inteligenta ta, cu bunatatea ta, cu blindetea ta, nu exista o persoana cu un statut de persoana publica in Romania care sa se fi zbatut si luptat pentru sufletele lipsite de aparare asa cum ai facut tu. Nu exista. Asumat, de la inceput si pina la sfarsit. Si mintea mea nu vrea sa priceapa ca eu te-am pierdut, ca noi te-am pierdut, ca animalele si-au pierdut cel mai puternic si cel mai curajos si mai demn protector pe care l-au avut, acum nici nu mai am pe cine sa sun si, macar sa intreb,”putem face ceva?”

Daca oamenii ar sti cit de demna ai fost, daca oamenii si-ar respecta valorile cu care au pornit in viata, asa cum ai facut tu, daca si-ar ramane loiali si nu si-ar vinde sufletul pentru bani, asa cum ai facut tu, daca ar sti cit te-a costat sa ramai demna, ar realiza ca nici macar nu au banuit cit de umana si de speciala erai, Cristina. Nici nu te interesa sa stie lumea despre una sau alta, era felul tau de neclintit de a nu face compromisuri care sa te faca sa-ti pleci capul vreodata de rusine. Oamenii care te-au nedreptatit, care ti-au intors spatele, care ti-au facut promisiuni lungite pina nu a mai mai fost nevoie, i-ai scutit tu si ai plecat, oamenii care te-au refuzat cind era limpede ca aveai nevoie de un loc unde sa-ti pui la dispozitia lor inteligenta, cultura, verticalitatea, spiritual de luptator, decenta, stiinta de a face ca la carte meseria de jurnalist si intervievator si-au facut, in final, datoria, ti-au adus flori, (da, stiu ce ai fi zis , si eu m-am gindit exact la fel), poate au si plans, le-o fi parut rau ca prea ai plecat asa, in vazul lumii si totusi in tacere. Pacat ca nu ti-au adus florile alea care iti placeau cind erai vie si te-ai fi bucurat de ele si ai fi ras… Stiu ca ne gindeam mereu la acelasi lucruri, am vorbit despre asta si cind a plecat Andrei, pacat ca nu intelegem nimic din pierderi. Ne tine o vreme si uitam. Dar oamenii aleg sa fie cumva si trebuie sa traiasca cu deciziile lor.

Eu nu te-am auzit niciodata vorbind pe cineva de rau, barfind, desi toata lumea barfeste, in felul tau de a fi nu incapea asa ceva, nu era loc, nu iti venea, pur si simplu. Ti-am spus eu odata ceva, despre un personaj important, citisem pe undeva, aproape ca nu ai vrut sa crezi mi-ai cerut un link ,ceva… nu ti l-am mai trimis. Mai bine, macar nu stii ca am avut dreptate.

Fara tine, Cristina, sansele multora se vor fi spulberat deja. Noi stim Cristina, ca tu esti cea care te-ai pus in fata camionului cu caii de la Letea, te-ai asezat in fata camionului pina a venit politia si le-a cerut actele. Noi stim ca tu ai fost cea care a adunat semnaturi de la persoanele importante din tara asta in incercarea de a-l determina pe presedintele Basescu sa nu lase la latitudinea consiilor locale soarta câinilor maidanezi. Cred ca mai am undeva lista de la tine, cu toti oamenii care au semnat si cei care nu au semnat.

Am o singura fotografie cu tine, din 2011, de la Cotroceni. Nu m-am gindit niciodata sa-mi fac fotografii cu tine, de ce sa-mi fi facut, erai in viata mea, cind aveai timp, cind aveai treaba cu mine, era de ajuns.

Scriu si am senzatia a o sa-ti trimit un mail cu ce am scris. Acum doua seri am pus mana pe telefon sa-ti scriu mesaj ca m-am intilnit cu Florina, Marie-Jeane, Nadina, Oana… veneam de la capela si am avut asa, un imbold sa-ti spun. Intelegi ca sintem citiva care nu stim cum sa trecem? Ca discretia si decenta ta, si felul in care te retrageai sa-ti revii cind nu mai puteai si nu voiai sa pui povara ta pe umerii nimanui, e de neinlocuit? O sa mergem incotro ne duce viata, dar probabil ca o vreme o sa-ti tot scriu scrisori pe care nu o sa le trimit nimanui, niciodata… O sa-ti scriu sa-ti amintesc cit ai facut tu pentru mine in 2009, in 2011, cind ciobanul meu a fost otravit si in ziua aia nu aveam bani, nu-mi intrasera banii pe card, sa ma duc la FMV cu el si tu mi-ai pus bani in cont, mai mult decit aveam nevoie, sa am sa ma descurc…

Ultimul tau “material” pe care ni l-ai lasat, a rulat in bucla la toate televiziunile. “Reportajul” era fara titlu, era doar o oglinda imensa pe care ne-ai pus-o in fata, fara sa spui niciun cuvint, fara sa ne ceri socotela, fara sa acuzi ori sa dai vina pe cineva. Ne-ai pus oglinda aia in fata in care ne uitam , fiecare cit poate si cum poate. Unii pling si isi cer iertare de o suta de ori, de o mie de ori, isi vor cere iertare de la tine pina la sfasitul vietii lor ca nu le-a trecut prin cap ca ai sa adormi si nu o sa te deranjeze nimeni.

Daca as putea, as infasura timpul asa, cu furie si forta, pe brat ca pe o carpa alba si mototolita si as rasuci-o de cite ori e nevoie pina m-as intoarce in vara, cind am fost impreuna la spectacol si am ras si ne-am bucurat asa de mult ca ne-am vazut. Sau macar pina in seara de 22…Nu pot sa schimb nimic si asta e coplesitor.
O sa fii cu mine, in inima mea mereu, Cristina si pentru ca ai fost singurul om caruia i-a pasat atat de tare de mine. Pentru ca ai fost singurul om important care, pe unde a fost, cu cine a vorbit, directori de teatru, producatori etc. le spuneai despre mine, despre cit de “loiala, talentata si muncitoare” sint. Nimeni nu a mai facut asta pentru mine. Nimeni. Ce oi fi vazut tu in mine nu stiu, dar te-ai apropiat asa frumos de mine, incat mi s-a parut ca e cumva normal sa vii la mine acasa, sa stai linga cainele meu cu trei picioare si sa plingi de mila lui, ca era batran si nu mai putea sa mearga. Iubirea ta a fost dincolo de cit pot oamenii intelege, iubirea ta nu a primit niciun sfert din cit merita.

O sa ma las sa cred ca esti plecata undeva departe, ca ne-ai lasat sa ne descurcam cum vom putea. Stii, oamenii isi fac povesti ca sa poata trai mai departe. Asa o sa fac. Asa o sa facem, o sa ne imaginam ca te uiti la noi, o sa ne intrebam” Ce-ar fi zis Cristina? Ce ar fi facut Cristina?” Asa, o sa stii ca viata ta a atins atatea suflete, a facut atat de mult bine, incit, indiferent cit ai fi gresit tu ca un om, ca o femeie, daca exista o lume mai buna dincolo, tu trebuie sa sa ai un loc bun acolo. Dumnezeu are cintarul Lui si cred ca in balanta lui sint lacrimile tale si iubirea ta imensa pentru suflarea de om, cal, pasare, catel, pisica… Odihneste-te Cristina. Ti-ai terminat treaba aici.

Am simtit nevoie sa-i scriu dupa plecarea ei. Am scris si ar fi ramas asa, o scrisoare neterminata la care aveam sa scriu de fiecare data cind as fi vrut sa-i mai spun ceva. Cind mi-a scris Dana Enache, redactor sef la Viva si m-a rugat sa-i scriu ceva pentru Cristina, am inteles ca asa se hotarase undeva, printre nori, ca scrisoarea asta a mea sa ajunga intr-o revista, sa iasa in lume ca un fel de ramas bun, cu atata lucruri nespuse, atatea lucruri pe care le lasam sa stea acolo, in noi, ca si cum am avea tot timpul din lume. Nu, nu avem tot timpul din lume, iata… In fiecare zi incerc sa repar,  sa iubesc, sa am grija… cine stie cite imi scapa. Deschideti ochii pe oamenii din jur, cind nu mai sint nu le mai trebuie nici flori, nici slujbe, nici vorbe. Faceti ce puteti cit sint vii, cit va cer ajutorul, asa cum stiu ei, cu cita demnitate au. Abia acum postez scrisoarea pentru ca acum a aparut si revista.

https://www.viva.ro/vedete-si-evenimente/nuami-dinescu-scrisoare-emotionanta-pentru-cristina-topescu-iubirea-ta-nu-a-primit-niciun-sfert-din-cat-merita-2521030

6 thoughts on “Cristina, draga mea plecata

  1. Am citit, am plâns, am simțit. Am rămas fără cuvinte. Păcat ca a plecat prea devreme…. Păcat ca bunătatea, uneori, sacrifica oameni buni… Nu știu ce sa mai zic…. Ca persoana simpla, am plâns la acea f trista veste, chiar i mi pare rău de aceasta femeie, atât de deșteaptă, iubitoare și frumoasa. Cum nu l am uitat pe vestitul comentator Cristian Topescu, vestitul nemuritor al glasului comentariilor pe stadioane, asa n o pot uita pe fiica lui. Toate sunt numite “dive” în ziua de azi, dar eu Cristinei Topescu, i a-și pune o plancarda de DIVA!!!!!!

  2. Se spune ca nu plangem cu adevarat persoana care a plecat ci plangem pentru noi insine,pentru golul lasat in propria noastra viata de acea persoana.Poate ar trebui sa ne bucuram,Cristina este intr-un altfel de spatiu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.