Nu am avut norocul sa am copii. Nu-mi place sa vorbesc prea des despre asta, cine sta asa cu ranile la vedere, tot timpul? Nu am avut noroc, sansa de a avea, ca orice femeie, un copil al ei, sa-l care cu ea de la o luna, de cind e doar un sambure de viata, la emisiuni, la plimbare, la spectacole. Asa a fost sa fie. Am trecut milimetric pe linga moarte, un medic minunat a ales sa traiesc si… asta a fost. Am avut doi ani o perioada cumplita de depresie, cu medicamente pe care le-am avut cu mine mereu in geanta, dar pe care nu le-am luat niciodata. Nici macar o pastila. Aveam 27 de ani si invatam sa manuiesc papusi la Craiova. Nu-i vedeam pe copii din sala, dar risul lor si veselia din ora de spectacol m-au ajutat. Si m-a mai ajutat mama care mi-a spus mereu ca Dumnezeu are, probabil, alte planuri cu mine.
O vreme am cochetat cu ideea adoptiei, dar cealalata parte a familiei mi-a spus sincer ca nu e pregatit pentru asa ceva… nu ar fi fost cinstit sa-i fortez mana, nu era vorba de un alt catel pe care sa i-l aduc in casa si de care sa ma ocup exclusiv. Fac parte dintre cei care cred cu tarie ca un copil trebuie sa creasca si cu mama si cu tata, asta nu inseamna ca nu le respect din toata inima pe mamele care au atata curaj si cresc singure un copil, cel mai adesea adoptat! Eu recunosc, nu am avut atita forta, determinare, curaj, asumare.
Mi-au aparut insa, in casa doi copii, de la 3 si 7 ani ai sorei mele, plecata timp indelungat cu circul ei prin lume; stiu cum e sa te trezesti diminetile sa fugi cu copilul la scoala, stiu cum e sa-l duci la balet si sa plingi ca nebuna cind o vezi cu costumul de balerina la examen, mereu cu un pas inainte de la emotie. Stiu cum e sa pleci cu ea la balet si pe drum sa faca pe ea, sa nu gasesti chilotei sa-i cumperi si sa cauti solutii ca urma sa aiba un fel de examen, stiu cum e sa vina de la scoala si sa-ti spuna ca batut-o un coleg, stiu flacarile din ochii mei care, probabil, materializate, ar fi dat foc la scoala aia.
Am exersat drumurile la spital cu ea cu piciorul rupt( de trei ori i l-am pus in ghips, ma imprietenisem cu toti ortopezii de la Floreasca!), stiu cum e sa sune dirigintele sa-mi spuna ca un coleg i-a dat cu capul in nas si i-a spart nasul copilului meu, Andreea, (ca va ramine mereu copilul meu chiar daca acum are 42 la incaltari si se da cu creion negru si rimel!) si cum iti vine sa o stringi de git pe mama baiatului care i-a rupt nasul, dar nu a dat un telefon sa spuna macar “imi pare rau”! ori sa intrebe cum se simte copilul.
Stiu cum e sa tremuri la examenul de la clasa cincea(ca are ea emotii!), stiu cum e sa te certi cu ea ca vrea sa se faca profesoara de romana, nu medic veterinar cum simt eu ca are chemare ( la 11 ani a fost mana dreapta unui veterinar cind a sterilizat 5 pisici, 3 baieti si 2 fete.)Si mai stiu cum e sa gasesti diverse notite pe care le pui la loc, astepind sa spuna ea, daca doreste …
Intr-un fel eu mi-am crescut copilul; nu l-am avut al meu, cu numele meu in certificatul de nastere, dar de la 3 ani, cind se trezea brusc din somn si zicea”mi-a venit plinsul” si se si punea pe plins, pina azi, cind are 14 ani si buletin, se zice ca am acoperit un dor. Un loc care putea sa fie gol. Si asa nu mi-am mai facut reprosuri, mi-a dat-o Dumnezeu pe ea si discutiile cu ea cind imi spunea sa o las in pace! ca nu sint mama ei sa o invat eu colinde, ca si asa o invat colinde in engleza; statea cocotata pe canapéa si se certa cu mine printre suspine si lacrimi face-i faceau parca basici pe obraz(avea 6 ani si ai ei erau plecati de 4 luni in turneu in Turcia), cind nu minca si-mi trintea usa la bucatarie, cind ma pira mamei ei la telefon ca am terminat-o cu legumele pe care i le bag pe gat!
Azi, cind ma doare capul ea imi face masaj la ceafa si-mi amintesc cum am racit odata asa de rau,eram doar noi doua acasa si ea, cu mainile ei alea mici de copil mi-a facut un fel de frectie cu otet pina a venit si fat frumos acasa, ea imi scazuse febra …
Si a mai fost si fratele ei , Stefan; mai mare decit ea, cu el era mai simplu. Manca ce-i puneai, facea ce i spunea, mergeam impreuna la cumparaturi. Si acum imi amintesc ca-l tineam cu mine in baie sau in bucatarie si-l puneam sa citeasca. A citit La Medeleni cu voce tare cit sa-i ramana in minte si azi cind are 21 de ani si e student, dar are si job part time la Pizza Hut. Si el m-a pirit mamei lui ca l-am pus sa citeasca pina a facut spume la gura; avea o problema cu Stefan biruitorul si citea birbuitor, multa vreme i-am zis birbuitorul! Dragul de el, acum e ditamai baiatul, vesnic obosit si nedormit.
Nu mi-a fost usor sa accept multe in viata asta, eu nu sint genul care se resemneaza vreodata; arde razvratirea mocnit chiar si cind nu e cazul. Azi, insa, nu mai intreb de ce eu sau o alta fata cu o anumita conduita morala sufera pentru ca nu poate sa aiba bucuria unui copil, in timp ce, pentru altii, asta e déjà o povara; ca vin copii unul dupa altul, cel mai adesea nedoriti, neasteptati, din familii care trindavesc pe linga poarta astepind alocatia copilului de la stat pe care o toaca in citeva ore la carciuma.
Ce nenoroc sa ai sa te nasti intr-o “familie’ cu o mama cu handicap si cu un usor retard, dar care are gjija de tine asa cum poate, sa fii frumos si istet, sa-ti placa sa te duci la scoala si sa iubesti matematica? Sau sa ai 4 ani si TBC si rahitism si varicela, toate deodata? Cit nenoroc sa ai? Ce sanse mai poti avea in viata asta?
Stiu, viata nu e deloc dreapta.
Am vazut ieri trei copii. Am plins azi noapte pina am adormit, m-am trezit mult mai devreme ca de obicei si nu mi-i pot scoate din minte. Mama lor nu are nicio vina, e o femeie cu minte putina, cred ca asa s-a nascut. E tinara si subtirica, plapinda chiar; ar fi putut sa fie frumoasa insa nu are doi dinti din fata, presupun ca i-a pierdut in niste pumni, e prea tinara sa -i cada chiar doi, in fata. Are 3 copii; tatal mijlociului i-a omorit tatal si acum e inchis pentru 15 ani, baiatul cel mare are si el un tata, dar nu stiu cine e, ea stie, probabil, iar fetita de un an, in ianuarie cintarea 4 kg! Au fost spitalizati toti cu TBC (in anul de gratie 2013), cu varicela, pusi pe tratament, s-au ocupat niste fete de la asociatia SOS Vietile copiilor, asa am si aflat si eu si Dora de existenta lor, tocmai din Dubai.
Probabil ca ei sint multi; nu pot sa misc singura nimic in viata lor, sint un om ca si restul lumii cu o meserie frumoasa, dar care nu aduce bani; care bucura sufletul, dar nu produce ciment, lemne , tencuiala, mincare , haine,rechizite, vitamine, benzina, lapte praf, pampers…
Am vazut situatii si mai rele, cu copii multi, mici si murdari, int-un reportaj la Tvr 1, semnat Alina Amza, copii pe care tatal i-ar fi vindut la bucata cu 50 mil lei; si probabil multi dintre noi stim cazuri,dar nu cred ca putem sa ne vedem de vietile noastre fara sa ne gindim daca putem ajuta cu ceva .
Stiu la ce ne fuge mintea la toti; cei care ar trebui sa vegheze nu o fac…ce e de facut? Ma gindesc la faptul ca notiunea de comunitate ar trebui sa capete mai multa consistenta si sens. Ca ne putem implica asa cum si cit ne permitem,mai multi, mai mult, cu cite putin, fara sa judecam si sa punem intrebari la care nu ne va putea nimeni raspunde. Nu e obligatia noastra sa ajutam pe nimeni, e o treaba care tine de fiecare, de inima lui si de constiinta lui.
E Joia Mare si nu cred ca sint in stare sa spun altceva decit adevarul; va marturisesc cu mana pe inima ca nu mi-am cumparat nimic in mod deosebit de Paste-am un cocos de la mama, oua , niste brinza si multe legume congelate. Si nici nu intentionez sa ma omor cu gatitul, ca oricum nu am timp. O sa fac ceva acolo sa avem ce manca la o masa de Paste, dar stiu sigur ca nu-mi va tihni nimic multa vreme …am in minte imaginea lui Florin caruia ii tremura mana pe o cutie de iaurt.
Nu trebuie sa luam de la copii nostrii sa le dam lor; mi-as dori doar ca din cei trei cozonaci platiti din munca voastra, cu timp pierdut departe de copii si casa, sa va ginditi ca intr-o zi o sa puteti taia o bucata din el sa-l sa-l trimteti unui copil. Care isi va cauta cutia de iaurt de la altcineva si cu ochii lui mari si seriosi o sa-i spuna mamei lui,probabil, ”maninc singur”!
UPDATE: Intre timp H2H din Norvegia si voluntari romani printre care Alexandra Radescu se ocupa de copii. Mama lor a mai facut un copil pe care l-a lasat intr un centru si a plecat la Bucuresti. Copii sint in plasament la cineva de acolo din sat, unde vreme a locuit si ea cu copii; Alexandra mi-a spus azi ca le-au reparat acoperisul, le- au facut bucataria, au bagat curent, au dus haine si mancare, i-au dus la doctori, i-au dus la recuperare in spital si au descoperit ca toti 3 au probleme cu coloana si au nevoie de corsete pe care le-au platiti, tot ei, fireste. Cam asa. Sper sa aiba o sansa macar de acum.
Doamneee, ce Om esti ! As vrea daca voi avea o mie de vieti sa te intalnesc si sa intalnesc Oameni ca tine! Sa te stiu mai mult decat te stiu acum, sa fiu cu tine mai mult decat sunt acum… aproape ca nu ma cunosti! N-o sa te mint, n-o sa fiu impocrita, dar cand am deschis articolul si mi-am dat seama despre ce este vorba imi venea sa-l inchid imediat si sa … judec, da asta s-ar fi intamplat! Dar, m-ai prins…m-ai prins povestind despre copiii tai ! Sunt ai tai, asa cum vrea Dumnezeu sa-ti fie! Judecata mea era aspra recunosc, era de fapt un strigat de durere, de ciuda, de neputina… un, un ceva ce nu inteleg si aspru, cinic, dur, dar realist! Si cred ca multi gandesc ca mine… As fi spus femeile acestea, oamenii astia din toata lumea… in foame- n-au dupa ce bea apa, in durere- cu handicap, in… neputinta, in batai, in certuri, in jigniri, dar LE ARDE DE AMOR fir-ar sa fie! Pe toata planeta! Uite ca strig asta! Pentru ca-ti spuneam ca m-ai prins… ai zis ceva esential … ” si cu un usor retard ” ! – si atunci mi-am inabusit strigatul si judecata! Atunci?! Inseamna ca este in puterea noastra… dar nu dand un peste, sau nu doar asta, ci invatandu-i sa pescuiasca! stiu, totul este ingaduit de Dumnezeu, e voia Lui, stiu, copiii sunt un dar… stiu, viata este un dar ! Dar asta ?! Dumnezeu nu ne baga in traista , avem liberul arbitru sa alegem, sa face CEVA ! Mai bine le invatam pe mame sa se protejeze, le dam anticonceptionale… nuuuuu, va rog nu aruncati cu rosi… dar, altfel, doar le vom da cate- un peste si mai tarziu… o sa se intoarca impotriva noastra! Pe strada, in curte, in casa… impotriva copiilor vostri nevinovati !
fiecare dintre noi are propriile lui pareri despre una sau alta..e complicat si la mijloc, de obicei sint copii, ei au nevoie sa creasca sanatosi si daca avem un pic de noroc sa-i indrumam pe un drum bun cine stie ce oameni pot iesi din ei??Ea biata nu are nicio vina ..ma gindeam la ea si la viata ei in satul ala cu capul tras intr-o parte, iti dai seama ca a ras tot satul de ea??Nu cred ca o ajuta cineva dintre oficialitati, altfel s-ar fi vazut,nu stiu daca au dr in sat, daca preotul a intrebat vreodata de ea, ea cred ca a fost mereu ciuca batailor. Si sintem cu atit mai vinovati cu cit ea e putina la minte ..In ce priveste amorul…uita-te la restul lumii, normale cica, se casateoresc la tv, fac teste de sarcina tot la tv, fac un copil si trag de el pe la emisiuni miza fiind niste bani.cine e mai sarac cu duhul?Ea macar e nevinovata. nu o duce capul.
Mi s-a pus un nod in gat citind acest articol. Un gest de aplaudat ce rar ne este dat sa vedem in vremurile in care traim, un gest facut din inima si nu pentru publicitate, asa cum fac multe persoane din Romania… un gest venit de la o persoana simpla pentru semenii ei…un gent demn de urmat. Stau cu lacrimii in ochii stiind ca astfel de persoane sarace sunt cam la tot pasul… stau cu lacrimii in ochii si gandindu-ma de ce oameni frumosi, talentati, sufletiti sunt uitati si nu promovati? Stiu, intrebarea asta mi-am pus-o de fiecare data si din pacate gasesc raspunsul mai repede decat m-asi astepta.
Felicitari draga mea Nuami, Felicitari mamei pentru ca a stiut cum sa va aduce. PASTE FERICIT!
Emanuel..e Vinerea Mare…crede-ma asa putin imi pasa mie de promovare ..de nu vrei sa stii..Stii de ce imi pasa acum?nu am bani sa fac ceva concret.sa aduc niste oameni care sa puna cosmelia aia la pamint si sa-i faca o casa cu 3 camere si o bucatarie, sa-i tragem apa in curte sau un put, sa cumparam frigider, aragaz bucatarie si paturi, sa am grija de copii sa aiba tot ce le trebuie pina se pun pe picioare..de asta imi pasa.Restul e fum si nu face doi bani.
Copiii aceste femei si toti copiii care vin in familii, aparent fara noroc, sunt copii binecuvantati. Inainte s-o judecam pe mama, care are cea mai mare nevoie de ajutor, trebuie sa-i salvam pe ei. N-am sa uit niciodata cuvintele unui premiat Nobel, care si-a inceput discursul spunand:”sunt copilul unei femei oligofrene”.
Nuami, imi place foarte mult ca dialoghezi cu cititorii, pentru mine asta inseamna suflet si profesionalism.
Asa e Daniela..cine sintem noi sa judecam??daca putem sa ajutam bine daca nu sa ne pastram judecatile pentru noi-zic.
Sigur ca vorbesc cu cititorii mei, nu de aia scriu?sa impartasim lucruri multumesc !te imbratisez!
Daca am avea toti o sutime din sufletul tau lumea asta ar fi minunata. Dumnezeu sa-ti dea putere sa mergi mai departe, incerc sa fiu alaturi … Sarbatori luminate !
sa ne dea…sper.multumesc!
Ah, Nuami, daca ai sti si cat de greu este sa adopti un copil in Romania. Mai ales daca vrei un copil anume. Statul nu te lasa sa ti-l alegi. Noi cand l-am cunoscut nu aveam ganduri de adoptie, dar ne-am indragostit de el instant si el de noi. Deja a trecut jumate de an si tot incercam. Ne-am inarmat cu rabdare si sa speram ca vom reusi sa il adoptam. E asa de complicat…. si da, mi-e asa de drag cand vine la noi si e fericit. Nu vorbea si abia mergea, acum spune poezii si alearga in parc. A inceput sa fac prostioare si sa fie neastamaparat si …asa de tare ma bucura asta, nu ai sa crezi. E cel mai frumos copil din univers si sa speram ca va fi copilul nostru 🙂
stiu ce zici..dar parca se lucra la o lege ..speram sa se schimbe ceva …
Impresionan!Felul in care reactionezi,,felul in care vrei sa te implici si modul practic in care vrei sa urnesti lucrurile !!!Adevarat,sunt multi oameni care au nevoie de ajutor dar nu sunt multi cei care si merita ajutor!!!
Da nu putem noi sa hotaram cine merita si cine nu(sau da?!)..
Oricum,ideea e ,ca pe langa admiratia mea(veche ,nu de acum)mesajul acestui reply este ca vroiam sa intreb cum pot sa trimit si eu ce pot dnei in cauza..
Mai cred ca am putea fiecare sa renuntam la cate ceva ce avem in plus si oricum nu mai folosim!!!
Sa stii ca asa sint eu…asa reactionez cind ma “atinge” ceva!da, asa e cum sa hotarasti cine merita si cine nu ? de cele mai multe ori mergi dupa cum iti dicteaza inima …si gata!Din pacate ma rupe in bcati neputinta mea financiara-sint 3 copii din care ar putea iesi oameni, cum zice mama, ma dispera lipsa de sansa a lor si a altora!!Ea este Elena Dobrescu din com Vartoapele de Sus, jud Teleorman si dupa cum vezi are un handicap fizic si e mai inceata dar tine de copii cu dintii. probabil ca orice primeste ii e de defolos-casa inseaman doar doaua camere cu pamint pe jos fara nimic-curent, geamuri lumina etc, ea locuieste cu copii la doamna care apare prin poze…ti-am lasat adresa poate vreodata ajunge ceva la ea.Si iti multumesc!!
Draga Nuami,
stii de ce te iubeste lumea?
Pentru ca iti pui sufletul pe tava oricui care vrea sa il “serveasca”. E multa iubire de oameni in chestia asta.
Multumim.
Nu stiu cum sa fiu altfel, din pacate uneori e cam pagubos sa-ti pui asa inima pe tava dar stii ca singura care nu se poate schimba e firea omului! eu iti multumesc!
N-am copii si nu-mi pare rau deloc.N-am vrut sa-mi fure cineva viata. In schimb, imi pare rau ca n-am gasit un barbat cu care sa vorbesc, sa rad, sa calatoresc.
macar ai stiut ce vrei!