Ma intreb uneori daca chiar totul e previzibil sau mai e loc de schimbari naucitoare? Ca asa, intre ele, sa apara o situatie care sa aduca a surpriza am mai intilnit, dar schimbari care sa ma surprinda cu adevarat-nuu… E putin descurajant sa stii cam in directie vor evolua lucrurile; stiu, ati putea sa-mi spuneti ca e vina mea, ca ma gindesc intr-un fel la ele, doar ca eu nu ma gindesc musai la niste evenimente, ci la oamenii cu care intri in relatii de tot felul… Rar mi se intimpla sa ma insel, rar …

Am inceput sa ma detest pentru ca dupa 2-3 intilniri (cel mult) stiu incotro va evolua povestea respectiva, stiu ca nu va iesi nimic bun, ca e pierdere de vreme, asta nu inseamna ca privesc cu superioritate orice inceput, ca ma cred ruda indepartata a lui Mafalda

La inceputul anului am avut parte de ceva ‘actiune’de nu mai intelegeam nimic! A fost mai intii un telefon pe care nu l-am asteptat niciodata, nici macar in gind, caruia i-am raspuns cum nu credeam ca o sa fiu in stare. A urmat un alt telefon care ma chema sa fac un proiect pe care il aveam demult in minte, pentru care mi s-a promis libertate deplina. Dupa primele discutii m-a fulgerat un gind” e prea frumos sa fie adevarat”! Asa a si fost ! “era prea frumos –si incredibil de greu de facut si, evident,  a murit la fel de spectaculos cum a debutat.  Ar fi poate necesar de mentionat ca libertate am avut, dar ajutor, nu, si sincer, a fost poate una din putinele dati cind am simtit o usurare ca demisia mea a fost generata de ceva ce deocamdata nu avea solutie, nu pentru ca eu am obosit sau mi s-a urcat la cap. (asta cu urcatul la cap e boala grea in meseria asta care te oblige sa fii in fata si-ti creeaza timpita senzatie ca esti cineva, dar asta e alta tema si intr-o buna zi o s a-mi iau inima in dinti si o sa vorbim deschis si despre asta, cum o vad eu!)

Si a mai fost ceva, nu dau nume, dar e disperant sa lucrezi cu oameni care cred despre ei ca stiu face  lucruri, ca sint capabili sa faca muuulte deodata, ca se poate oricum, si cind ai mai multi sefi din astia care iti spun ca se poate sa faci asa, televiziune pe genunchi, ca poti sa centrezi si sa dai gol cu capul, eventual! Te ia o disperarea vecina cu nebunia! Sigur ca eu m-am imbogatit, mi-am demonstrat mie ca pot munci 12 ore pe zi, ca pot sa fac,cu doi oameni foarte buni, emisiune intre reality si film, a fost o cu adevarat o nebunie, dar in timpul celor trei editii, ca atita a durat, ma intorceam catre Daniela (Daniela Iliosu, prietena mea de 10 ani care a fost si producator la emisiune si care a muncit 7 zile din 7 cu stat noaptea la montaj pina in “buza emisiei’!”)si-i scriam, cu scrisul meu mizgalit intre doua priviri,”indiferent cit de mult ne-am chinuit. Merita”!

A meritat si as lua-o miine de la capat, dar asta e déjà alta poveste. .Ce e relevant aici e ca, desi am simtit ca e prea frumos sa dureze si sa creasca asa cum visam eu, m-am indirjit si m-am luptat ca-mi iasa si cit am putut.  cind nu mai depinde doar de mine, ma retrag sa mi oblojesc ranile.

E o intimplare una din cele multe in care m-am aruncat cu tot ce am, cu tot ce pot pentru un vis, poate suna pretentios, dar sintem si asa vai de noi, ingropati intr-o realitate din ce in ce mai trista si mai degradanta si mai vulgara si ma gindesc ca pot sa-mi asum aroganta de a visa, chiar si cai verzi pe pereti.

Asta e un aspect mic din tot ce intilnesc si simt. Ma enervez ca ma vad cu tot felul de oameni care imi propun proiecte si ceva din mine suna clopotelul de alarma, nu pot sa nu-l ascult, nu pot sa devin cinica si neincrezatoare, nu stiu daca sint in stare, nu stiu daca urmatorul animat de intentii bune merita sa-si ia o pereche de palme din prima doar pentru ca, inaintea lui, persoane “respectabile “ mi-au tras niste tepe de nu m-am vazut.

Ma tin de mult sa scriu despre perioada aia, dar mi-am luat asa o pauza mare pentru ca, cinstit, sint si eu om si am si eu colti; am asteptat sa intre la loc, ca la vampirii la care se uita Andreea mea, sa pot sa fiu obiectiva;  sint cinstita si recunosc ca m-a luat asa o nemultumire vecina buna cu depresia la gindul ca, in alte circumstante, proiectul meu ar fi fost bucurie pentru oameni care nu-si mai pot face demult asa bucurii, evenimente in toata regula pe care eu le puteam genera, doar pentru ca aveam o camera de filmat si o televiziune dispusa sa faca altceva decit “ce se cere”…! Dar, cum zice o prietena buna, macar am incercat.

Si mai am ceva ce trebuie sa recunosc, apropos de “spaima “ mea de previzibil; si in restul relatiilor incepe sa ma bintuie ca o premonitie gindul ca, mai devreme sau mai tirziu, prietena/prietenul de acum, pus intr-o situatie anume se va rasuci si o sa vad ceva ce nu-mi doresc. Am trecut de prea multe ori prin asta si din pacate rar m-am inselat, am incercat si mi-am impus un fel de a ignora semnalele de avertizare, mi-am reprosat mie ca merg prea pe instinct si nedreptatesc pe cineva! E trist al dracului cind descoperi ca nu te-ai inselat. Ce-mi da senzatia de neputinta (despre asta am vorbit acum ceva timp cu o prietena care imi spunea fix de teama ca toate relatiile sint previzibile ..deci nu ma bintuie doar pe mine!) e ca si cu barbatii e la fel. Imi pare rau ca-i ghicesc asa repede, asta nu inseamna ca nu mi-am luat-o si nu continui sa-mi iau si eu meritate palme de la viata (intotdeauna, dar intotdeauna ne indragostim de cine nu trebuie, renuntam la cine ne iubeste, ne intoarcem catre cine nu mai merita a doua sansa), dar mi le incasez si ma gindesc unde si ce mai am de indreptat. Daca cu barbatii mi-am descoperit o generozitate si o intelegere de care nu ma credeam in stare (toti ‘ fostii ‘ sint cumva in preajma mea, se stiu, asta e, asa a fost sa fie, dar intre noi e limpede ca, orice ar fi, putem conta unii pe altii! cu ele nu cred, poate tocmai pentru ca mi-am ignorant alarmele si mi-am pus sufletul la bataie.

Astept,  cum ziceam mai la inceput, astept sa se schimbe ceva. Ceva ce poate sa-mi ia de pe umeri senzatia ca nimic nu ma poate lua prin surprindere si cind se intimpla sa fie cu adevarat, nu asa , apa de ploaie, nu de alta, dar m-am saturat sa-mi spuna mama ca ma leg de toate ragaliile…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.