Domnului profesor cu dragoste

 

Cu multi ani in urma, sa zicem ’88 dadeam examene disperante la facultatea de filologie.Voiam sa ma fac profesoara, asa credeam eu ca e ok pentru mine, eram prea mica sa  stiu daca asta mi-e chemarea. Stiam doar ca era vital sa termin o facultate,  asta imi placea; atunci erau intre 25-30 de elevi pe un loc, nu ca acum cind tot cocalarul e student.

Zic cocalarul fiindca  i-am vazut pe multi “studenti” povestind in gura mare, prin metrou sau pe strada,  cum  isi iau exemenele si cam cit costa fiecare. Bine, nu  cred ca  mai e  asa un secret ca se cumpara examene, ca de aia avem profesionisti, numai unu si unul… ca se duc la facultati cu taxa,  platesc examene picate,  platesc examene pentru care nu au invatat deloc,  platesc  examene pe care nu le-ar lua altfel niciodata… platesc, platesc, platesc.

Asta nu inseamna ca nu exista si restul de copii buni, care se lupta cu examenele, cu  un profesor obtuz, cu magariile unui cadru didactic care crede ca daca e profesor treaba lui e alta decit sa pregateasca viitorii profesionisti;  nu vreau sa se simta nimeni jignit –touché! cum zice francezul! Mi-ar placea sa se aseze fiecare acolo unde se simte. Fiecare e responsabil pentru soarta lui, moral zic,  din perspective pregatiri lui profesionale;  prin urmare sa fie pregatit sa-si incaseze  acel plin de emotie si respect “multumesc mult! sau “ba, ce prost e asta“! Am in clipa asta exemplu unui nefericit diagnosticat cu tot felul de boli la spitalul Universitar, cind,  de fapt bietul de el avea o banala apendicita; in ce stadiu e acum? Dupa trei saptamini de bajbaiala? Septicemie, operat, o tuse disperanta care i-a rupt operatia si hai din nou cu el pe masa! Sper sa se faca bine si sa-l dea in judecata pe iresponsabilul care poarta halat alb si dracu  stie ce si cum a terminat Medicina …

Pot sa continui cu exemplele dar de astea  aveti si voi, din pacate…

Revenind… acum 20 de ani, dincolo de saracia  si umilintele regimului, scoala era scoala si profesorii erau profesori. Adica barbati cu mintile la ei  si mina pe creta si pe  tabla,  nu in parul fetelor. Credeti  ca noi nu avem profesori  frumosi ??Vai de mine !! Ce mai  barbati! Barbati nu sfrijiti ca astia de la Jean Monet sau Liceul Enescu acuzati prin tabloide ca au fost slabi la refuz cu ochii la eleve, pirlitii astia pe care i-am vazut pozind in persoane onorante ei nefiind nici barbati, nici profesori,  un compromis intre ce ar trebuie sa fie si nu vor fi niciodata! Ce barbati  aveam noi …

imi pare rau ca nu am cum sa va arat niste fotografii cu profesorii mei!Cu  ing.Filip Neagu, asa scrie sub poza lui in diploma mea de bacalaureat,  multi ani directorul liceului industrial nr 5 din Tirgoviste, un barbat de-a dreptul frumos, cu niste ochi verzi de-ti  intrau pina in inima. A fost dirigintele  meu, avea in  clasa vreo 30 de fete si 3 baieti –bietii de ei. Domnul Filip Neagu era profesor de statica si betoane. Doamne! ce rusine imi era ca nu intelegeam nimic, fir-ar ale dracu de grinzi incastrate si  de unghiuri la grinzi ca nu intelegeam nimic, eu ma indeletniceam cu altele, era clar ca mintea mea era setata in alta zona, eu eram “umanista”deci nu-mi era de folos neam.

Intr-o zi, cind eu i-am spus in ora ca nu am inteles nimic, m-a scos la tabla si mi-a explicat  cu calm si cu rabdare ( eu as zice ca  la cretini!) cum e cu grinzile incastrate si cum se calclueaza unghiul de sustinere. Era matematica si  fizica la un loc.  Si niste geometrie in spatiu.  Atunci am inteles mecanismul, dar de a doua zi, cu o lectie noua, am luat-o de la capat. Nici o secunda nu mi-a trecut prin cap altceva, sa ma uit altfel la el; si nu vorbesc numai de mine, eram si noi cu hormonii pe noi, nu va imaginati, 30  de fete? Era dezastru cu 30, va dati seama, dar nu s-a intimplat nimic de genul asta. Si nu-mi amintesc  ca vreuna din colegele mele sa fi fost in tandreturi cu profesorul. Stiti ce ne-a invatat pe noi dirigintele nostru? Citez, ca nu am uitat nici pina azi! ”Evitati sa ajungeti cu un barbat intr-o camera unde exista un pat .Ca va dezbracati voi singure”!

Sa va mai spun de proful de filosofie care era practicant de arte martiale? Care arata ca Chuk Noris? Credeti  ca a depasit vreo clipa limita? Sau vreuna din noi si-a benoclat ochii in ochii lui? Noi puteam sa lesinam dupa ei –ei erau Profesori!! Si nu vorbim de regimul comunist care pentru asa ceva te baga dupa gratii-incerc sa va vorbesc despre ei ca oameni si ca dascali. Si abia pe urma ca barbati .

Am mai scris cindva  despre profesorul de istorie care in ultimii ani mi-a fost si director. Honorius Motoc.  Un barbat  inalt, cu niste cearcane care tradau oboseala  si o blindete cum rar am vazut la un barbat, extrem de bine pregatit si de atent cu elevii. Daca tot sint sincera si cu inima la vedere pot sa recunosc  ca eram fascinata de profesorul meu!  De felul in care se purta cu noi, de energia si de prietenia pe care ni le impartea, de importanta pe care ne-o dadea. Intr-o zi  mi-am dat seama ca trebuie sa fiu cea mai buna, sa invat tot, sa stiu tot  ce trebuia sa stiu la ora lui.  Sa nu ma intrebe ceva si eu sa nu stiu ca simteam  cum se deschide  pamintul sub mine si o sa-mi doresc sa ma inghita.  Cind nu stia cineva ma intreba pe mine”Dinescu! ia spune!” Si eu trebuia sa stiu. Cind aflau colegii ca la ora dinaintea noastra fusese nervos si daduse  note mici, ma puneau sa -l mai intreb diverse chestii din istorie …sa-l deturnez. Interesul meu fata de istorie a fost remarcat  si a inceput sa ne povesteasca mai multe, cumva peste programa.  In  pauze ma chema la el  in birou, nu sa ma pipaie, ci sa-mi dea carti si sa -mi explice cam cu ce ar trebui sa incep sa citesc .  Si pentru ca nu prea intelegeam  eu ce era cu Rasputin m-a chemat si mi-a dat “Atentate care urmau sa schimbe  lumea”.   Si au urmat multe alte carti, multe explicatii cind eu nu intelegeam dedesubturi, respectul meu fara de dascali a fost incununat cumva de felul atit de prietenos si de bun al profesorului meu de istorie.

In clasa a unsprezecea am fost  fost in practica cu scoala 2 luni, la combinatul  petrochimic Midia, Navodari. Nu-mi amintesc mai nimic din ce faceam acolo, imi amintesc doar marea furioasa, vintul care o inverzea pina departe in larg si niste soldati care ne tot alungau de pe plaja unde stateam imbracati si inghesuiti de frig si  ne uitam cu jind la marea verde ca smaraldul. In anul ala profesorul Motoc mi-a pus in mina un caiet si mi-a spus ca eu va trebui sa tin jurnalul de tabara. Am scris in el zi de zi; nu mai stiu pe unde e, stiu doar ca m-a onorat “misiunea “lui!

Nu am fotografii cu barbatii din scoala mea; trebuie sa ma credeti pe cuvint, ca barbati ca ei mai rar. Si totusi …

M-am intors in timp si ma raportez la ei pentru ca ma dispera mizeriile din liceele –culmea! de fita din Bucuresti. Este inadmisibil ca un profesor care preda teologie si se lauda ca are preoti in famile sa se comporte la ultimul golan! Nu vreau sa intru in dispute cu nimeni e parerea mea si durerea mea ca aratari pensate ca profesorul de la Enescu nu-si tine panatalonii pe el. Si mai vine si la tv sa ne arate cit de prost, agramat, ingimfat, obraznic.L-am urmarind vorbind, m-au luat nervii. Fata ? da,e generatia despre care tot scriu, dar ea era eleva. Si el profesor preda, ce ?Teologie? Nici nu are importanta daca e vinovat sau nu, ideea in sine ca putut fi tarait in aceasta mizerie arunca in derizoriu nu doar persoana lui si cam tot ce reprezinta el.

Se aduna in mintea si in inima mea sa o revolta ca am  zile in care ma intreb unde sa ma mai ascund ? Sa nu mai aud de mizeriile pe care le fac niste oameni pusi sa creasca copii cu frica de Dumnezeu. Si realizez in secunda doi ca asta nu e solutie,  sa ne ascundem toti.  Ca cei care au putere si functie executiva in domeniu pot schimba ceva.  Si ma mai intreb  acum, daca tot am rascolit, devreme ce  tot livram teologi din astia, de ce nu schimbam ceva? Stiu ca nu-s toti ca el , mai bine renuntam decit sa-i ducem noi, cu mina noastra spre niste oameni care le vor fringe sufletele in loc sa le sadeasca in ele bucuria si fericirea.

Stiu, sistemul de invatamint e la pamint( ca sa nu nu o citez pe una mica din Timisoara, cred,  care le-a spus colegilor cind faceau fotografiile de absolvire ”invatamintul e de cacat, de ce rideti pa prostii la poza?”), mai nou aflu ca propozitia subiectiva e ca si predicativa deci … Nu stiu de unde sa-l iau pe Stefan Petrescu, profesorul meu drag pentru care gramatica limbii romane nu are secrete, ca ar ride de ei si cu c…l!

Cind l-am cunoscut eu pe domnul Stefan Petrescu era o frumusete de barbat, tata de dou fete; ma trimisese profesoara mea de literatura Magda Bloos la domnia-sa.  A fost unul din oamenii  din viata mea pe care i-am iubit si i-am multumit pentru delicatetea de care a dat dovada, dupa ce s-a prins ca sint varza la gramatica. Veneam din liceu de constructii si m-a luat de la zero. Cu rabdare, inteligenta, drag, incredere.(Daca din intimplare stie cineva despre cine vorbesc  i-as ramine indatorata; imi doresc sa-i  bat la usa intr-o zi si sa-i multumesc.)

Mi-a dat un test –la prima noastra intilnire, sa vada cam pe unde sint.Vi-l scriu si voua ..

“Trebuie sa merg la scoala .

Imi trebuie niste bani .” Ce diferenta e intre aceste doua enunturi?

Nu m-am gindit niciodata ca l-as putea privit altfel decit asa cum l-am privit; raspalata a fost ca, desi nu am intrat in anul ala la facultatea de filologie, am luat 9,25 la gramatica, nota cea mai mare din 800 de candidati. Din pacate, la literatura picase pentru al doilea an consecutiv simbolismul (nu-l iubesc deloc pe Bacovia! si evident de el avusesem noroc!) si luasem nota mica.  Dna Magda Bloos, profesoara mea de literatura  mi-a spus, cind ne-am apucat din nou de invatat”Ar trebui  sa te duc in suturi pina in sufragerie. Nu meriti nici nechezolul pe care ti-l dau. Bine macar ca ai luat nota mare la gramatica, ti-a fost frica de Stefan”!

Nu sint chiar asa modesta, dar nici nu-mi  iese destaptaciunea pe nas. Dar amaraciunea, da. Ca nu mai resist sa ma uit cum fetele de liceu sint carnita proaspata pentru purtatori ilegali de sex  ca proful de la Enescu. Caruia as vrea sa-i spun  ca respectul se cistiga nu se impune, ca l-am auzit cintind si cinta ca o cizma  preclasica si ca daca acum, prezenta lui la tv ii indeasa niste bani in buzunar (se aude ca au cerut niste sume considerabile sa apara si sa-si depene isteria !)o sa vina o zi cind toate astea se vor intoarce impotriva lui!

Le sintem datori profesorilor nostri; dragostea lor pentru meseria lor si devotamentul sint singurele care mai pot salva copii de la dezinteres si superficialitate. As vrea sa-i ajut . Si nu stiu cum; profesorilor mei le multumesc pentru ca sint asa cum sint si copiilor le tin pumnii sa-si intilneasca oamenii care sa le croiasca un sens si un rost in viata!