Dar toate astea palesc in fata “norocului” de a te marita cu un om care e pentru tine tot. El si copilul. Si un frate undeva departe. Atit mai ai pe lumea asta. Or fi si prieteni dar mai aproape ti-e familia, ca e tot ce-ai reusit sa ai. Si crezi ca norocul e de acum de partea ta, gata cu baricada. Dupa niste ani, destui cit sa crezi ca nimic si nimeni nu poate desface ce e intre voi, un banal revelion aduce cu el ruptura la care nu te-ai gindit vreodata! Si ca sa fie durerea si mai mare ea, ca e vorba de o ea,evident, e cumva din famile, nasi, fini, sta cu noi la masa, am ciocnit sampanie la miezul noptii si ne-am urat la multi ani, ti se uita in ochii copilului legat prin mii de legaturi cu tatal lui, te imbratiseaza pe tine in semn de multumire si, in mai putin de o luna, el pleaca de acasa. La ea. Eh, da, asta noroc.
Numai eu stiu, asa la o simpla socoteala cel putin 4 cazuri cind iubirea si promisiunile facute copilului si mamei palesc in fata unor sani mai fermi sau a unei meserii mai banoase ori a unor picioare mai dezvelite, picioare care apartin de obicei,unei fete mai tinere care, din citi barbati sint pe lume, s-a proptit in al tau, desi stie cit de asteptat a fost copilul, desi stie ce poveste a fost intre noi, desi…Probabil ca mama despre care va povestesc, va gasi in ea rezerve sa puna echilibrul, sa-i spun copilului de ce tata nu mai sta cu noi, de ce vine si tanti cu tata in Moll…sper ca si ea, asemeni multora pe care le stiu, isi vor regasi echilibru dar sa stiti ca nu e normal. Nu e normal sa facem copii si sa ne relaxam la gindul ca jumate din copii din clasa sint din parinti divortati. Nu e normal ca prima ispita sa ne dea viata peste cap, ispite a avut si mama, in venele tuturor curge single navalnic, toti vrem sa stim daca mai sintem la prêt, daca se uita si altii dupa noi, daca mai vrem sa facem victime, macar asa de-un flirt. In fiecare din noi zace un din Juan chiar daca are fusta; diferentele apar cind fotografiile celor dragi de acasa sint sint lipite de inima ta nu in portofel. Cind la prima clipa de alunecare prima imagine sint ochii ei care vor stii, de cum vei intra pe usa ,ca ceva s-a schimbat.
Eu nu pledez pentru relatiile defecte, violente,dureroase, in care unul trebuie sa stea si sa indure iadul pe pamint doar pentru copii. Ma intreb, insa, daca nu putem astepta sa trecem de pragul emotional care ne da senzatia ca sintem cei mai norocosi din lume ca l-am gasit pe el. Si sa hotarim sa aducem un copil pe lume in clipa in care, cit de cit ne vom fi cunoscut! Cind vom stii, atit cit se poate omeneste prevedea, ca ne vom putea respecta promisiunile facute in fata lui Dumnezeu si a constiintei noastre? Nu putem sa facem cumva sa ne crestem copii cu simtul responsabilitatii? Nu stiu cu ce sint vinovatii copii care cresc intre doua familii, unde mama e doborita si face eforturi uriase ca totul sa para normal, un normal in care tata, pilonul de rezistenta al copilului, nu mai e acasa cu noi , nu mai doarme pe perna lui, nu ne mai jucam toti impreuna si copii dorm cu poza lui sub perna sau cu telefonul strins in mana asteptind sa sune el… M-a durut asa de tare durerea ei ca ma intreb cit de fericita poti sa fii cind stii ca barbatul care te tine in brate acum e tatal cuiva care, in alta casa, plinge pe perna pe care alta data dormea el!
Eu nu sint ipocrita, nu spun ca nu mi-or fi alunecat si mie ochii aiurea. Dar sa iei pe cineva din casa lui, de linga copilul lui, cind ii stii, cind ai stat la masa cu ei, cind te-ai jucat cu copilul lui, ce fel de femeie esti tu? E adevarat ca lui nu i-a pus nimeni pistolul al timpla, a ales de bunavoie sa-si lase linistea si tihna pentru o ispita tinara si dornica de aventuri! Cind nu sint copii la mijloc e cam floare la ureche, cochetaria si disperarea de a te salva te pot scoate la lumina dintr-o astfel de suferinta dar cind e si un copil nu mai stiu ce poti repara in inima lui , ce faci locurile ramase goale si ce va pune acolo.
Cind aud de astfel de povesti e adevarat , primul gind se indreapta catre ea. Si nu e un gind prietenos, Insa vinovatul cel mai mare e el. Nu bag mana in foc pentru nimeni, sintem cam 5 femei la un barbat, cam asa e, nu cred ca vreun barbat ispitit de o dumnita cu o fusta e 5 cm peste cur si cu un decolteu generos va raspunde la avansurile ei ca in piesa lui Dan Teodorescu, imi iubesc nevasta! Nu cred. Sint foarte putini barbatii pe care ii cunosc si pe care ii stiu loiali familiei si iubirii lui. Pe cei mai multi insa ii banuiesc de frustarile unor aventuri netraite si care incerca acum sa-si traiasca “tineretea” desi s-a dus stralucirea lui de atunci. Si mai pun odata intrebarea pentru care probabil o sa ma bombaniti-nu ar mai bine sa mergeti voi sa va rezolvati frustrarile pina va reveniti fara sa tiriti in asta si copii?Nu odata am purtat discutia asta cu prietene de-ale mele- e mai bine sa fie acasa si tu sa ai zi de zi banuiala ca te inseala, dar totusi noptile e acasa cu tine si cu copii, care evident nu stiu nimic sau e mai suportabil sa-l stii plecat la cealalata si tie sa-ti ramina si povara de a-i pastra imaginea de tata bun in fata copiilor?
Sub ce planeta te nasti ca sa ai noroc? Sa-l gasesti barbat intre alte exemplare si sa fiti fericiti. Sa-l gasesti si sa te iubeasca atit de mult cit sa-si sacrifice iluziile si ispitele. Sa faca de dragul tau lucruri pe care nu le-ar fi facut pentru nimeni.si mai ales sa aleaga cu mintea si cu inima pentru ca nu poti sa fii doar tata de duminica.
Si iar ma intreb-ne nastem cu povestile scrise in destin? Destinul e de neschimbat sau de cele mai multe ori alegerile pe care le facem schimba toate piesele pe tabla sortii? Mi-ar fi placut sa pot muta niste piese si multe din durerile lor sa dispara…
Ma intreba cineva intr-un interviu ce si cum as face daca as avea sansa sa o iau de la capat.
Nu prea am stiut ce sa-i spun si m-am gindit strict la meseria mea… acum insa stiu; as face o intelegere cu Creatorul si l-as implora sa ma nasc sub o stea cu norocoasa. Poate de acolo lucrurile se vad altfel…si se mai poate schimba ceva, ca doar nu degeaba s-o fi inventat steaua norocoasa!
mi-a placut tare mult punctul tau de vedere. eu una nu-i inteleg pe cei care divorteaza dupa 10-20-30 ani de casnicie – si spun m-am saturat de ea, ca era prea cicalitoare, ca era prea pretentioasa etc.( sunt cazuri celebre deja barbat de 60 ani ma casatoresc cu tanara de 30 si fac un superb baietel dupa ce vechea sotie de 65 ma facuse mare si tare).oare femeia aia exact in al 25 lea an de casatorie a devenit pretentioasa si cicalitoare?