Si iar e 13 septembrie

Cind se apropie 13 septembrie incep sa ma gindesc… Ce-am facut de anul trecut pina acum? Primul lucru la care ma  gindesc e daca am pierdut pe cineva. Daca a trebuit sa privesc la cineva care se pregatea sa plece in alta lumea si i-am facut promisiuni.  A plecat Andreea Popescu, om bun si frumos si asa amar mi-a fost sufletul… Era atit de frumoasa si atit de senina,  nu parea gata de plecare din lumea asta, mai ales ca  in ciuda bolii isi pregatea nunta. I-am promis ca nu o sa ma las  doborita de nimic, ca o sa fac tot ce-mi trece prin cap fara teama,  aveam in mine dorinta de a da un sut, un picior cu toata forta in gura mortii sa-i sara dintii de la locul lor. Mi-am facut parul rosu, atita am putut sa fac…Andreea, om frumos sa nu crezi ca noi te-am  uitat…

A plecat Luana si mi-a intors viata pe dos… M-am dus la o stareta, la manastire la Bic si m-a luat un plins cu sughituri in timp ce-i povesteam de Luana si am intrebat-o de ce. Maicuta mi-a spus ea ceva, asa intelepteste, dar Doamne, sa ma ierti, prea ne-ai lasat de izbeliste in ultima vreme. Sau asa se pare… Luana salva vieti, Luana salva caini pe care altii ii omoara in  chinuri cumplite, le injecteaza benzina si diluant si eu te intreb cum e posibil sa lasi asa ceva? Nu vreau raspunsuri, pe Luana nu o mai poate aduce nimeni  inapoi, sufletele sfisiate ramase in urma ei  nu stiu cum se vor carpi, nu stiu cum vor putea trai zi de zi cu durerea si suferinta. Ce as vrea eu, ca tot vine ziua mea, e sa faci ceva ca tu esti Dumnezeu si poti. Orice. Sa se sfirseasca odata cu chinul,cu lacomia pe spinarea cainilor, cu cruzimea asta fara seaman  a oamenilor care nu vor sa stie si ce e in spatele usilor inchise. In spatele adaposturilor cainii nu sint eutanasiati,asa cum presupun toti astia curati care urla ca istericii la tv ca vor sa dispara toti cainii. Nu sint eutanasiati macar sa moara fara dureri. Stringeti si voi din dinti si treceti  peste comoditatea voastra si cautati pe Fb pe la oamenii implicati sa vedeti barbati ca bradul umiliti de neputinta de  afla cum cainii sint omoriti intr-un mod cumplit. In acte se trec 100 de caini eutanasiati, dar de fapt, sint pusi la pamint cu crosa si un alt higher le injecteaza benzina si diluant  in pulpe. Singele tasneste cainele moare in chinuri cumplite, banii intra frumos la voi in buzunare, vin puscariasii si fac curat sa fie bine a doua zi- cum puteti  baaa,  sa traiti asa??Cum va duceti baaa, acasa la copii vostri dupa ce ati omorit asa sute de caini?? Cum le puneti baaa, in mana, painea cea de toate zilele fara sa aveti in minte sangele care tasneste cind le intra benzina in ei???Cit de beat sa fii  tot iti ramine ceva in creierul ala imbibat cu alcool…

Stiu,  vor fi destui care se vor  uita strimb si poate nici nu vor mai citi. As vrea sa va scriu chestii misto, sa ridem dar nu am! Nu am!! Am spus-o si o repet  pina o sa ramin fara grai-cainii nu au ce cauta pe strada, dar sa ajungeti sa-i omoriti asa…  Si nimeni nu misca un deget sa puna lucrurile pe fagas. M-a terminat  tot ce am citit azi  despre ce se intimpla la Bragadiru si nu-mi mai doresc decit sa apuc o zi in care cainii nu vor mai fi inamicul nr 1 in Romania. Atit macar. Daca tot vreti sa-i stirpiti eutanasiat-i,  sa moara  fara dureri, macar deminitatea mortii lasati-le-o. Altfel, sincer, tot singele asta varsat  asa, cu cruzimea asta, va cadea pe voi si pe  cei mai nevinovati din casele voastre. Ca asa merge lucrurile in Univers, blestemul se duce pina la al 9-lea neam.

In jur de 13 septembrie imi fac inventar si indraznesc sa scriu cu sufletul deschis, fara ascunzisuri si ma gindesc la oamenii din viata mea, la cei pe care i-am cunoscut in diferite situatii….Oamenii  frumosi din AIA- ADOPTA IUBESTE ADORA, sint oameni adunati  de o fata cu mintea brici si cu inima cit un munte de mare. O fata care  mi-a spus anul trecut, cind am vorbit prima data cu ea  la telefon, ca are emotii ca vorbeste cu mine. Acum Simona Butaru e prietena mea, unul din cei mai frumosi oameni pe care i-am intilnit, omul care si-a pus mintea si viata in slujba amaritilor si a adus in batalia asta tot ce a avut in preajma-Mama, Luiza, Erik, Robert…si multi multi alti oameni frumosi pe care Simona ii numeste ingeri. Si acum, in clipa asta Simona sta cu laptopul in fata si cauta case pentru catei, bani pentru nu stiu ce copii care trebuie sa mearga la scoala, oameni  care sa doneze 40 de lei pentru un adapost… Simona face totul cu banii ei pentru care munceste ca un caine, Simona si sora ei si familiile lor sint trup si suflet in batalia asta pentru viata unor caini si uneori, a unor copii.

13 septembrie e o zi ca oricare alta- ea e importanta pentru mama si a fost si pentru tata. E si pentru mine, dar sincer, e o alta zi din viata mea in care,  in clipa in care toate mi se vor pune pe cintar as vrea  sa fie o zi in care nu am facut rau, nu am ranit, nu am pus in dificultate, nu am nedreptatit, nu am lasat pe nimeni fara painea lui… E o zi ca oricare alta in care nu vreau dovezi de iubire care se uita a doua zi, nu vreau relatii innodate pentru ca  nu mai cred in ele, vreau sa ma protejez si sa  spun Nu! cind se impune, chiar daca am un bun simt vecin cu prostia.

Inventarul de anul asta doare al dracului, dar nu stiu cum sa ma “spovedesc” altfel decit spunind adevarul. Cum puteti trai intorcind capul? Cum puteti sa traiti linistiti cind stiti ca depinde de voi sa nu tolerati nedreptatea si cruzimea? Nu inteleg si pace.

Nu-mi doresc nimic de ziua mea. Am un cadou, il asteptam, a venit … in rest ce sa-mi doresc? Daca ma dau cu niste smacuri  sint chiar frumoasa, avantaj cind esti mai rotunda nu faci riduri, am niste ani care nu se vad pe fata mea si eu nu-i simt deloc, de aia umblu cu sandale de munte si cu rucsac nu ca o doamna cocotata  pe tocuri.

In inventarele mele de fiecare zi, ca am si de astea, cind deschid ochii  dimineata, ii sint recunoscatoare lui doamne doamne ca mama e inca, nu mai alearga a prin curte, dar e cu mintile zdravene si cu moral bun, ca am o sora care se ingrijeste de ea, ca am alte doua surori care sint bine, s-ar putea si mai bine si lucram la asta…si pe urma, ca intr-un cerc,  ma gindesc la ei toti si o fac de parca ar fi in fata mea si le spun cit inseamna pentru mine. Am zile cind ma intreb ce-or mai face toti cei pe care eu i-am iubit si ei mai putin, cei care au plecat in alte zari cautindu-si bruma de fericire si uite asa imi trece vremea si iar septembrie.

Nu am nicio petrecere.  Nu vreau. De la macelul cu cainii din ultima vreme nu mai pot sa inghit carne. Pur si simplu. Nu ma tavalesc dupa surprize si cadouri… daca ar vrea cineva sa-mi faca un cadou l-as ruga sa adopte un caine sau o pisica. Sau sa se duca sa faca voluntariat la Mona Semeniuc la adapost ca o coplesesc  greutatile si e o mana de om, numai suflet in ea. Sau o minte stralucita care mai are si inima linga mintea aia sa faca ceva sa opreasca cruzimea. Atit.  Altfel… sper ca inventarul de la anul sa fie mai vesel. Daca nu ne-om mai intilni voi stiti ca eu sint un om vesel, dar citeodata si veselia plinge ascunsa dupa perdea. Asteapta si ea un semn ca mai are rost sa stea pe linga oameni.