E trecut demult de miezul nopti. Ma spal pe fata, imi dau cu apa rece pe fata, multa apa ca si cum as vrea sa indulcesc imaginile de mai devreme. Nu am stiut peste ce dau, am vazut asa un titlul ‘Dincolo de soare” pe HBO si zic ia, sa vedem, ca ma prind eu despre ce e vorba, filmul incepuse deja. Un barbat slabut, tinar, se joaca cu o soparla mica, verde, o lasa sa se plimbe prietenoasa pe mana lui si apoi incearca sa imprieteneasca un copil cu ea. Apar in cadru si restul copiilor, un grup numeros, mici, negri tuci, cu dintii lor albi, rid cu gura pina la urechi, nu stiu daca se tem de soparla mica sau doar nu vor sa o lase sa se urce pe ei, asa cum vrea curioasa vietate. Poposeste prêt de citev
a clipe pe mana neagra a unui dintre ei, mana lui neagra ca abanosul si sopirla verde, incredibila imagine, apoi copiii o zbughesc in fuga pe linga ambulanta. Da, e o ambulanta in cadru, incep sa ma dumiresc unde am nimerit. Africa. Kenya. Am dat peste un film documentar, cu medici din Cehia.
Ma spal pe fata si in minte imi trec scenele una cite una, cuvintele se bulucesc pe linga ele si mie imi spun tot felul de lucruri. “Nu poti sa te lasi coplesit pentru altfel nu mai poti ajuta pe nimeni”! Sint undeva intr un sat, merg mult cu masina prin tinuturile secatuite, in urma masinii care are si niste sirene ragusite se ridica, mereu, un praf rosu prin care alearga uneori, copiii. Duc oameni la spital doar cind e urgent-urgent pentru ca sint depasiti si au mijoace putine.
Au o cladire ce seamana cu un dispensar, trateaza adesea femei batute de soti ori de frati, acolo femeia e buna la munca la camp, la facut copii si cam atit. Vin si niste dentisti, doua fete frumoase, e teribila imaginea cu ele si primul lor pacient, o femeie care abia isi misca picioarele si care are dureri de dinti de vreo 6 ani.
Filmul e cutremurator prin simplitatea lui. Viata de acolo asa cum e ea. Teribila.
E aproape doua dimineata si eu stau in pat, cu ochii pironiti in tavan, fara sa pot sa articuluez macar un gind, o idée. Locuiesc in centru, am parchet pe jos, dorm pe o canapea confortabila, ma duc la baie si doar rasucesc un robinet si imi curge apa, am sapun care miroase a menta, nu ma doare nimic. Mi-a ramas gindul la copii aia mici, 
negri, negri, cu nasurile lor latarete si cu dintii lor mici si albi, alergind dupa masina cu doctorii care pleaca la final pentru ca li s-a terminat misiunea. Nu stiu cind am dormit, m-am trezit devreme, mi-am facut cafea, am dus cainii la plimbarea lor si stau asa, muta. Inchid ochii si mi se umplu de lacrimi, mi-au ramas in minte copiii aia, i-as lua in brate, citi as putea lua, i-as lua de acolo, i-as lua si i-as inghesui in casa cu mine, cu caini, cu pisici, cum, necum, intr o alta viata. Nu o sa pot sa fac asta, dar mi-as dori. Au tati, mame care vin la dispensar cu capul spart, fratele ei a lovit-o cu un baston si i-a spart capul. Sta intoarsa cit doctorita ii coase rana, nu se vaita, sta imobila, parca face pact cu durerea. Doctorita are lacrimi in ochi de neputinta” o trimitem inapoi in iadul ala, fara sa putem face nimic sa-I schimbam viata”. Femeia ii spune, inainte sa plece, sa stea linistita, lucrurile se vor rezolva. Dupa trei zile familia l-a ucis pe bataus.
Am trecut prin televiziune si am cunoscut oameni. Multi. Pe unii i-am iubit, pe altii nu am putut, au fost multi care mi-au fost indiferenti. Am fugit cit am putut de impostorii care dau lectii de viata, am fugit cit am putut de cei care fac rau cu zimbetul pe buze, am refuzat tovarasia nepasarii, a lipsei de empatie, am decis sa stau departe de oamenii care, in ciuda numarului cu multe cife din cont, balesc la bluza mea ieftina cumparata la reduceri pe care o vrea si pe care o primeste, ca e doar o carpa, oameni carora de ziua lor nu stii ce sa le cumperi ca au de toate si cind le cumperi, cadoul zace in punga, nedesfacut, linga birou, ca o marturie a lafaieli si a unei vieti lipste de bucurie.
Dupa “Dincolo de soare” inima mi s-a parca facut si mai mica, mai recunoscatoare, mai neputincioasa si citeodata, furioasa… se zbate si isi pune intrebari, adesea fara sanse de raspuns. Si apoi tace. La ce bun sa fii faimos, puternic, bogat daca nu ti pui puterea, influenta, banii, stralucirea, siguranta de sine in slujba celor doboriti de neputinta? La ce bun? Uneori, din turnul de fildes unde stai cocotat nu ai cum sa vezi durerea si neputinta celui care nu are ce-I pune copilului pe masa, a celui care a avut ghiniomul sa se nasca in Africa. Asa o fi. “Cind bagi mana in buzunar si gasesti mereu bani nu stii cum e cind nu gasesti in buzunar nici bani de paine”.O chema Despina, mi-a spus asta intr o zi de vara cind o asteptam eu pe mama, ea pe sotul ei, sa coboare din masina care ii aducea acasa.
Istoria e plina de oameni pentru care fericirea are un chip, un nume, un tinut, o lume. Indiferent de tot ce ai adunat intr o viata de om, fericirea e in ochii celui care a avut nevoie de tine si te-a gasit. In viata celui care, pina sa te cobori cu bunatate si bunavointa la el, nu era viata. Fericirea e in ochii plini de lacrimi ai unui copil, al unui om care stie ca bunatatea ta l-a salvat; ca blindetea ta l-a mangaiat, ca datorita tie nu-i mai e asa de greu, nu mai e singur in boala sau in neputinta lui. Fericirea in ochii celui in care sclipeste speranta, speranta pe care tu ai sadit-o. Sa nu mai fi singur in inima ta, sa nu mai tii aurul sa-ti atirne de suflet, sa ti imparti timpul cu oameni care te fac sa zimbesti diminetile, care iti dau un sens vietii, oameni cu care poti sa rizi, sa te simti in largul tau, fara cenzura sau teama.
Dincolo de soare e inca una din lectiile vieii mele.
Acesta e filmul.
“Acest documentar produs de HBO trasează viața medicului Aleš Bárta, care a decis să pună bazele unui spital în Kenya. În ultimii zece ani, medicii africani și cehi au tratat mii de oameni și au salvat sute de vieți.
Documentarul, regizat pentru HBO Europe de Olga Špátová, trasează viața medicului Aleš Bárta, care a decis să pună bazele unui spital în una dintre cele mai sărace zone din Africa. Aleš Bárta s-a îndrăgostit de Africa pe când era copil. În urmă cu zece ani a călătorit prin Kenya, unde peste jumătate din populație trăiește la limita supraviețuirii. Cu acestă ocazie, a căutat un loc potrivit pentru un spital. A găsit locul cu pricina într-un mic sat numit Itibo, în zona Nyamira, o zonă plină de boli și unde oamenii nu beneficiază de sprijin medical. Mulți pacienți mureau aiurea din pricina unor boli și răni perfect vindecabile. Spitalul face parte din programul de dezvoltare al ADRA și medicii și studenții de la medicină din Cehia călătoresc frecvent acolo. Grație lui Aleš Bárta, spitalul are acum o sală de operații, un cabinet stomatologic și o maternitate. În ultimii zece ani, acest spital a ridicat standardul de viață și a înjumătățit rata mortalității infantile. De atunci, medicii africani și cehi, ajutați de studenții la medicină, au tratat zeci de mii de oameni și au salvat sute de vieți.”