Arunca buletinul.
Arunca-l in fundul gentii.
Arunca-l intr-un sertar.
Arunca-l cu restul actelor pe care nu le folosesti decit foarte rar.
Arunca-l undeva si uita de el, nu te mai impiedica de cifrele din el. Nu mai inghiti pe nemestecate nefericita expresie” ne mai uitam si in buletin”. Nu, nu te mai uita, ca nu te ajuta. Nu mai socoti anul in care te-ai nascut si anul in care esti… Stiu, la un moment dat te ia asa, un soi de panica si iti suna in cap niste alarme. Lasa-le sa sune bezmetice, se vor opri cind nu le mai bagi in seama.
Tocmai s-a anuntat un concurs la un teatru, Doamne, Dumnezeule, ia uite! Ce de locuri sint si waw! limita de varsta 51,chiar la actrite, ce chestie, pai sint pe acolo”!Stai, stai, nu te grabi ca parca nu prea mai esti…
Te ia asa, ceva, ca un soc scurt cind iti dai seama ca esti peste limita, ca, de fapt, de la o vreme, nu mai socotesti cu adevarat cit fac atat minus atat, ca ai ramas la un numar de ani; nu faci asta ca sa te minti, nici vorba, ai ramas acolo, nu stiu, asa s-a intimplat, ti s-a fixat mintea asa, pe o cifra, pe aia ti-a preluat-o mintea si nu te-a deranjat nimic la cum s-a pozitionat ea. Poate e de vina si cantarul medicului nutritionist care, de la o vreme, citeste ani mai putini, pentru ca scade procentul de grasime, mai bei apa, te mai tai de la mincare, da, lupta ta cu kilogramele nu s-a oprit niciodata, in compensatie, pesemne, mintea preia ce-i zice cantarul ala smecher si acolo ramane… Sigur, daca m-ar intreba cineva cum e cu teatrul si concursul, as zice ca nu prea ma intereseaza cifra aia din buletin, caut tipologie, caut cita energie si talent, cita forta, cata dorinta, dar nu ma intreaba nimeni, prin urmare nu stiu ce si cum. Banuiesc, dar banuielile mele sint doar ale mele, pot sa fac ceva cu ele, ca nu au nicio valoare.
Oamenii cu care nu te-ai vazut demult si te revad azi, iti mai scad 10 ani ; ce sa faci, te mai iei si dupa ei, cochetarie feminina cu un pic de frivolitate, de ce nu, asa, un pic, pe ici, pe colo, nu a omorat pe nimeni. Te mai iei si dupa cum te simti, dupa cum ti-e drag sa mergi prin ploaie, dupa cita bucurie iti face sa te joci asa, serios, cu niste copii, dupa cum iti simti inima gata sa se indragosteasca, linistita, fara teama, hotarata sa nu se lase acrita de timp sau nesanse, te mai iei dupa gindul care iti zboara razna, dupa un om, calator, ca si tine, prin viata si lume.
Te mai iei si dupa cum te simti dimineata, te mai iei si dupa privirile care, inca, mai cad pe picioare, pe decolteu, te mai iei dupa cum te trezesti, ca dintr-un somn, in preajma unor oameni, te mai iei si dupa iti simti inima si mintea umbland nebune prin vise, prin visele alea cu tine, cu el si casa de linga mare, cu iarba si leagan alb, te mai iei si dupa cum iti bate inima cind simti o provocare menita sa te scoata din amorteala pe care o detesti…
Arunca buletinul, mi-am zis de citeva zile. E de ajuns cit si cum ne catalogheaza societatea, directorii, regizorii, comunicatorii, agentiile de recrutare, dincolo de ce spun si scriu cit sa fie politically correct, vor pune mereu bariere unei femei trecute de 45, vor pune mereu limita de varsta la angajare, vor scoate posturi la concurs in teatru unde e cu limita de varsta. Mi-a spus cineva ca nu e legal… Da, nu o fi legal, dar macar in teatru e cu tipologii, cu nevoie de personaje… Dincolo de legalitate, insa, e practica.
Important e, in toate ofertele astea, sa fie tinerete, domnule, acolo, cum deschizi usa sa dai de tinerete, cum intri intr-un birou sa dai de tinerete, cum ceri o cafea sa dai de tineretea care tasneste prin toti porii. Rezolva multe tineretea asta, e mintea mai brici, asa, o stim ca am trecut toti pe acolo, dar experienta are si ea acolo rostul ei, se castiga in timp, prin urmare tineretea alunca usor catre maturitate, adica la 45, 50. Nu, nu se ia nimeni la intrecere cu nimeni, e doar nevoia de deschidere reala, ca tot visam la o lume in care sa existe meritocratie, nu doar birocratie. De asta poate, uneori, cred ca ar fi bine sa mai lasati statisticile si sa descopriti resursele. Alea reale care inca sint intr-o femeie de 45, 50, 55 si chiar intr-un barbat care e si el pe la 50 plus. Dar nu trebuie neaparat, nu, doar zic si eu pe aici, intr-paranteza de femeie la 50 plus cit o fi, ca mi s-a pus pata, asa, pe nenorocitele de acte cu care defilam prin viata ca pe covorul rosu la festivaluri célèbre.
Arunca bultetinul sa nu-ti mai pese de ce cer ei, de ce trebuie sa demonstrezi, arunca-l si fii tu asa cum te simti, nu cum ti se sugereaza ca esti; fii tu libera si cu tot curajul si puterea si revolta pe care le ai. Inca odata iti spun, nu mai lua pe “nemestecate” ce spune lumea, ce ti se susura la ureche care ajunge la inevitabilul” e tarziu, ce sa mai faci la la 50, la 55, esti déjà batrana, cine sa te mai iubeasca la 55 de ani, cine sa te mai angajeze la 55 de ani”. Unele tin de tine, altele nu. Fa ce poti face tu, cu tine, pentru tine. Verifica-te mereu sa vezi cit poti, cauta-ti resursele mereu, sa te stii pina in strafunduri, sa stii cind poti sa zici pas, cind sa tragi din toate fortele, cind sa pleci, cind sa ramai. Invata sa spui nu! chiar daca asta te lasa singura sau fara bani. Nu, nu e niciodata de folos”decit deloc, e bine si asa”. Poate ca nici atunci nu-ti stii tot potentialul, dar devii constienta de “bagajul” tau care devine, inevitabil, averea ta. Indiferent de cite se vor schimba, nu exista bursa la care “averea” asta sa ramana cu actiuni in pierdere.
Arunca buletinul si uita de cifra de acolo. Ocupa-te de tine, tine cu dintii de tine si de sufletul tau, de mainile tale, de pielea de pe brate care pastreaza urmele cuptorului sau ale muncii prin casa, fa ce poti sa-ti recuperezi starea fizica si psihica, mergi pe jos, ia-ti o bicicleta, ia-ti un caine si plimba-te, uita-te la lume, lipeste-ti tu, pe mintea ta, ca 50 nu e batranete, scumpa mea, 50 e un timp in care inca mai poti. Multe.
Arunca buletinul si uita de el. Aminteste-ti cum e sa fii tanara si indragostita, aminteste-ti cum e sa faci ce-ti place, aminteste-ti, mai ales cind iti e foarte greu, ca ai trait intr-o perioada in care nu aveai mai nimic, nici haine, nici cine stie produse de make up ori coafat, aminteste-ti de ziua in care aveai spectacol(Daaa!!) si, inainte cu citeva ore, ti-ai taiat singura bretonul cu foarfeca si te-ai trezit caprita, cu un breton zburlit, si, cum nu aveai nici spuma, nici fixativ, dupa ce-au ras pe saturate, fetele ti-au facut un sirop concentrat de zahar pe care ti l-ai pus in bretonul care arata ca o petarda explodata si ai plecat la teatru. Si spectacolul a fost tare frumos, fara nici o legatura cu zaharul din capul tau.
Aminteste-ti ca trebuia sa fii inventiva sa ai mancare, sa ai un sapun bun pe care il ascundeai in sifonier, sa se duca mirosul si in haine, sa arati bine cu ce aveai, aminteste-ti ca ai supravietuit unei perioade in care nu era apa calda, caldura, curent, paine, ulei, parfum, cind aveai ratie de 2,5 kg de cartofi, ½ l de ulei , 3 oua si ½ kg de zahar si, cu toate astea, ai ajuns, buna, zdravana la cap la 50.
Arunca buletinul si bucura-te cind ajungi sa vezi marea; bucura-te si daca nu ajungi la ea, dar te suna un om drag de departe sa-ti puna marea la telefon, macar asa sa o auzi. Bucura-te si cind ti se pare ca nu mai ai motive de bucurie. Mintea ta e acolo si lucreaza si ia ce ii dai. Da, trebuie sa-ti dai voie sa razi din nimic, stii, cind iti vine, chiar daca pentru lumea din jur e de neinteles. Bucuria aia mica, pe care ti-o construiesti tu singura, din ce ai, aia trebuie sa-ti fie ca adapost de vreme rea.
Arunca buletinul. Nu le mai lua asa, in serios, Nuami, pe toate. Pune mana pe o pensula cu sclipici, si da-i cu ea peste ziduri si peste tine, ca oricum peste toate trece timpul. Si peste bogati, si peste ingamfati, si peste nefericiti, si peste petrecareti… Ia pensula si da si peste ipocrizie, si peste minciuna, da cu pensula peste ei, cine stie, poate le ajunge macar o pulbere de sclipici pe inima pe care si-au uitat-o in cufarul cu bani si isi vor aminti cum e sa fii bun, sa fii corect, sa-ti pese, sa vrei sa zici, da, pot sa te ajut, da, hai, vin-o, da, cit sint aici, te ajut. De unde sa stie ei cit de mari iti cresc aripile cind faci bine, bine din adancul inimii, asa, fara explicatii, fara asteptari, fara motive?
Arunca buletinul, nu le mai lua asa, in serios, bucura-te de tine cind te descoperi asa, ca un copil, nu te mai supara ca-ti dau lacrimile din nimic, asta e un semn ca esti vie, ca esti tanara, ca sufletului tau inca ii pasa.
Arunca buletinul… cind o sa-l gasesti. Ca abia acum iti dai seama ca l-ai ratacit pe bune. Ok. O fi vreun semn. Inchide ochii si viseaza, acum nici macar nu stii cine esti, ca nici nu mai ai buletin, baby…