3 zile

/
9 mins read

Am cam lipsit, ma iertati! Ies la raport! 🙂

Aveam o treaba la Slatina. Trebuia sa vina sa ma ia cineva dar nu am vrut si-am zis ca ma duc cu trenul (ultima data, acum vreo 3 luni am fost pana la Draganesti Olt si mi-a placut, mai ales ca am reusit in sfarsit sa citesc si eu linistita!). Trenurile arata mai bine, nu mai e asa lume multa, unele au aer conditionat. Zic “lasa, ca in masina nu pot citi” ( am rau de masina …) Imi place sa fac uneori  lucrurile altfel, cum nu le-am mai facut de cand eram copil. Am fost fascinata de trenuri cand eram la scoala, pentru ca mi se parea ca trenul e cel care poate implini dorinte: te urci  in el si pleci undeva…unde te intalnesti cu Orient  Express si gata! De aici incepe aventura …

Ma urc in tren … un tren care avea  vreo 4 vagoane, se vedea conductorul. Mi-am cautat locul, eram cu doua doamne trecute bine de 50 de ani, care veneau de undeva, de la nu stiu ce spital si mi-au spus ca sunt amandoua operate. Nu le-am cerut detalii si bine am facut ca nu le-a stat gura pina la Pitesti. De unde or fi avut atata energie habar nu am. Nu am mai citit nimic, le-am ascultat fascinata: aveau copii buni, care acum aveau grija de ele, una era mandra tare de baiatul ei, Bogdan, “care e asa de priceput si asa de sigur pe el ca mama lui, care acum ridica o casa si nu face nimic pana nu suna si intreba, asa incredere mare ce am in el!” …Si nora e buna…si nepotii care se pozeaza cu iezii… Am aflat si cat de neindemanatice sunt asistentele care i-au facut mana praf de la perfuzii. Erau rude, verisoare, aveau ce vorbi. Acum le stiu o parte din neamuri, finii, nepotii –”mai ales doua nepoate mici, domnule, 2 si 3 ani, rasfatate ca dracu, nu alta! Cuscra  sa le caute in coarne, eu  nu mai pot!”

Am aflat si de checurile fabuloase din 14 oua, coapte in forma de cozonac, “ s-a dus fata cu ele  la serviciu, s-a mirat toata lumea de ele.” Cumva mi-as fi dorit sa zica ceva de reteta, dar nu a zis 🙂

Si de barbatii lor stiu, barbati care desi au si ei o varsta nu le stau picioarele, mai mulg o capra, mai uda si “nu ma scoala de dimineata, ca eu ma culc  tarziu, aia e Mariana, ca uit la can can tv la alea si dimineata pe la 9 il aud ca-mi bate la geam “Inveleste-te ca e rece! Si eu ii zic, de ce nu ma sculasi? si el imi raspunde: lasa, ca stiu, talica iti pace somnul mai de tarziu!”

Am tinut-o asa pana la Calinesti. La jumatea drumului pana la Golesti, hop, se opreste trenul in camp, satul se vedea hat, departe. Pe partea dreapta doar o cale ferata si atat, iar restul camp. Stam si staaaammm!… Ale mele se foiau, trenul intarzia si ele pierdusera legatura. Cu chiu cu vai a plecat dupa jumate de ora, timp in care conductorul se tot fataia cu o cheie in mana. A pornit, dar a mers ca ochii mortului, iar eu care aveam treaba am sunat, am anuntat si am coborat la Pitesti de unde m-au preluat niste prieteni.

Cum arata gara din Pitesti?!!! Dezastru!!! Nici nu am indraznit sa intru. Mi-am pus geanta pe umar si am plecat sa gasesc un loc unde sa stau sa astept. Am poposit la Mc Donald’s, care e fix langa gara. Mi-am luat o cafea si i-am multumit din inima sufletului de om care a gasit si a fiert  prima data cafeaua.

Domnule, am o gramada de vicii si unul din ele e asta: CAFEAUA. As bea cafea cu galeata daca nu mi-ar lua-o inima la galop. O beau de placere, o beau de cofeina, o beau de energizant, o beau de miros, o beau pur si simplu. M-am apucat sa fac eu combinatii ca nu mai pot sa ma multumesc  sa-mi cumpar cafeaua si sa o fac. Nuuu!… Imi cumpar cate 2-3 soiuri de cafea si le amestec, verific proportiile si uneori pun cate un baton de scortisoara in recipientul in care sta. Mi-am baut cafeaua cu cartea dupa mine, langa niste  pusti care s-au prins tarziu ca stau langa doamna Tanta si taman ce-si povestisera una alta la adresa mecanicului de la service  care “al dracu, cica prieten! mi-a luat masina si mi-a consumat toata motorina si mi-a si belit-o si cica, al dracu, ca nu are piese de schimb ..Doamna, aratati mai bine decat la televizor” mi-au zis ei galanti cand am plecat, nu inainte de a-mi da si mie un pont cam unde sa ne oprim sa mancam.
“La Stejarul “, nu aveti cum sa-l ratati! O constructie mare din lemn, cu acoperis rosu, cu zeci de borcane de muraturi puse in geam, cu palcuri de copaci de jur imprejur. Locul e frumos, iar mancarea e cum nu am intalnit des. Am  mancat mici. Da, doi! Cei mai buni mici pe care i-am mancat vreodata! Cei mai buni!!! Asa de buni ca i-am facut o poza grataragiului si langa el s-a infipt un baiat cu muschi care m-a rugat sa-i fac si lui o poza ca poate, na, se vede si el in Libertatea. Nu am putut sa-l refuz…

Asa de mult mi-a placut acolo, ca la intoarcere ne-am mai oprit o data. Daca ajungeti pe seara, pe la 20 s-ar putea sa beneficiati si de program artistic!Numeroasa orchestra e formata din doi baieti tineri: unul din ei canta incredibil de prost si in lupta cu modulatiile da senzatie de bataie de voce. Dar daca nu ajungeti seara, aveti noroc! 😉

In rest, am ajuns, din intamplare, la un cabinet din Slatina unde m-am intalnit tot din intamplare cu niste fete minunate pe care le stiam din povestirile Cristinei. Ce bine mi-a facut intalnirea cu ele! Si, ca sa fie treaba frumoasa pana la capat m-au pus intr-un scaun de masaj si mi-au pus picioarele intr-un confort teribil. Ce bine mi-a prins dupa 2 zile de stat pe tocuri!!!

Si mi-am mai gasit niste admiratori –unul din ei e doctor…

Nu am avut televizor si nici calculator 3 zile. Nu a fost rau. Trei zile nu le-am simtit lipsa. Am pus oameni in loc si locuri frumoase si mi-a prins bine. Am in minte copacii si padurile frumoase pe langa care am trecut, chipurile vioaie ale companioanelor mele care veneau din spital dar erau  mai vesele decat tot trenul, micii pe care i-am mancat acolo si la care poate va opriti, intalnirile, surprizele din ochii oamenilor care m-au intalnit acolo.

Am observat o chestie: daca nu vorbesc, oamenii mai au dubii, dar daca deschid gura si scot doua sunete ma recunoaste lumea fara ca eu sa ma mai pot feri. Incep sa inteleg de ce mi s-a tot spus ca am o voce inconfundabila. Hmmm…sa vedem ce putem sa facem cu ea! 🙂

 

8 Comments

  1. Buna dimineata Nuami!Iar am “sorbit” articolul tau! Reteta pentru checul acela – de fapt e pandispan – fabulos ti-o ofer cu placere. Intr-adevar iese ca un cozonac aproape :). Daca te intereseaza, te rog scrie-mi un mail. Te pup cu drag!

  2. Draga doamna, eu zic asa: noroc ca nu te-au recunoscut femeile din tren. Ca la cit erau de nevorbite, presupun ca ai fi coborit la Titu. 🙂

  3. eu ma bucur ca scrii, ca te bucuri, ca le traiesti pe toate cu pofta, ca ne iei de mana si ne duci si pe noi in gand, cu fiecare cuvant, cu fiecare clipa/clipire…si merg cu tine zambind de drag !
    oriunde 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Previous Story

Despre pisici si sanse

Previous Story

Intre Merlin si Zavoranca

Latest from Din viata de zi cu zi

Arunca buletinul

Arunca buletinul. Arunca-l in fundul gentii. Arunca-l intr-un sertar. Arunca-l cu restul

Ai un foc?

Ai mei,  toti, stiu ca sint patimasa, ma rog, cei care ma