Stiu e duminica… am o zi plina, plina, dar mai am o gura de cafea si mi se impletesc niste ganduri si niste vorbe.
Am pisici, sase pisici adunate. Eu iubesc cainii mai mult decat ma tem de ei. Am mai spus: mi-e frica de caini, dar frica e undeva in urma; o stapanesc cand pot, cand nu, ma lupt cu ea. Imi plac cainii mari, cainii masivi – ciobanestii in mod deosebit – carpatini, mioritici… si maidanezii. Mi-e mila de ei si de fiecare data cand ii vad ma gandesc cum as face eu daca as fi singura, fara niciun sprijin, batuta, haituita…
Dar nu despre asta vreau sa vorbescc azi. Va spun ca-mi plac cainii pentru ca altfel nu stiu cum sa va duc catre pisici. Nu am avut vreo relatie speciala cu pisicile. Mama le iubeste mai mult. Eu, cu cainii. Dar mi-au murit multi: doi pe care i-am avut cu mine vreo 16 ani si nu am mai putut; mai am una – pe Mimi si am zis gata! Pauza! Si nu stiu cum am facut, cum am dres, dar, intr-o zi, cand imi plimbam ciobanul, pe Pusi, am dat peste o pisica cu o laba mai lunga. A aparut intr-un moment foarte delicat pentru mine, dar am luat-o fara sa ma gandesc ce fac cu ea. Se tara pe langa ziduri si plangea – asa a aparut Kitty cea cu 3 labute. Apoi, iarna, in aceeasi iarna, in plin inghet, intr-o zapada pana la glezne, am gasit-o pe Honey. Se vedea pe ea ca are ceva de rasa – e corcita cu norvegiana de padure. Era un ghem de blana care plangea in zapada, pe un ger de mi se lipeau narile. Am luat-o… Cainii, toti 3 (inca erau…), nu le-au bagat in seama. Toate animalele mele s-au primit ca si cum ar fi inteles ca sunt necajite, ca sunt ca niste copii fara parinti, adunati de cate o mama cu inima si adusi de soarta in postura asta, de a fi impreuna in aceeasi casa. Pusi, ciobanul, trecea peste ele, nici nu le observa.

Am pus biletele cu anuntul ca am  gasit o pisica de rasa pe toata strada. Nimic… A vazut-o Daniela Braslasu, doctorita mea. Am hotarat sa-i gasesc o casa. O colega de la emisiune – eram pe la Prima, cred – zice ”Doamne, cum sa o dai pe Hana?! Lasa ca te descurci! Cum sa dai frumoasa? Tie trebuie sa-ti multumeasca Honey, Mihaela Rotariu!…si Honey a ramas.
Si-am zis, gata!

Sora-mea vine acum 2 ani si-mi spune ca intr-o casa daramata din Berzei au gasit un pisoi salbatic care sta cu niste soareci sub niste table. Vreo 2 luni s-au dus de doua ori pe zi, i-au dat de mancare. La un moment dat a trebuit sa plece din Bucuresti. Nu puteam sa fac cum facea ea, zilnic doua drumuri pina acolo, si atunci i-am propus sa-l prindem cumva si-l dam. Il vazusera asa  printre picaturi – ii puneau carne, se ascundeau, el se asigura ca nu e nimeni in zona si abia dupa aia iesea sa manance… salbatic nu gluma!
Trebuia sa ne miscam rapid, casa era spre demolare, pe acolo avea sa treaca nu-s ce pasarela… Au gasit cu greu o cusca mare. Ati vazut cum se prind salbaticiunile? Se pune mancare inauntru, salbaticul intra si cusca se inchide cu un dispozitiv manuit de la distanta si gata! Noi am avut o sfoara. Ne-am ascuns printre ziduri, el a iesit foarte precaut (si acum are privirea aia cand e cineva nou in casa) si a intrat in cusca si goodbye my love, good bye! Era déjà inchis. Mama, ce m-a mai scuipat! L-am dus in baie, intr-un fel de carantina, ca nu stiam ce face  nebunul. Trei saptamani am negociat cu el. Ii dadeam carne cruda (intre timp s-a lins pe bot, pentru ca acum mananca doar young male si obesity de la Royal) imi lua carnea si–mi tragea doua  “palme “. 🙂

Am avut rabdare cu el. In 6 luni se imprietenise cu toata lumea si a inceput sa vina langa mine, sa doarma in palma mea. Si acum eu pun palma pe perna si el isi pune capul pe ea si doarme langa mine.

Printul a venit cu Flori si Thomas. I-am luat sa-i sterilizez. Thomas a plecat la Craiova la niste prieteni buni (are cont pe FB) si Flori – care isi lua bataie de la ei toti, habar nu am de ce, acum se numeste  Aishe si o pisica fericita, singura posesoare a unei stapine. Printul a ramas si nu va pleca nicaieri. E prea mare iubirea dintre noi. Cand ii strig, ca pedeapsa, “carnatule ce esti!”, vine la mine ca un catel.

Toti trei si-au inceput viata intr-un container de gunoi unde i-a descoperit Andreea. Copilul de 11 ani s-a luptat cu tatal ei, s-a aliat cu mama (sora mea) si  i-a adus cu forta in rulota cu care circulau prin tara, impreuna cu un circ. Erau atat de mici, nici nu aveau ochi. I-a crescut cu pipeta.

Adunate tot de Andreea – Mady si Zara. Mady e artista, are numar de circ, Zara nu prea are chef. Le-am luat sa le sterilizez si au ramas. Nu  stiu, poate intr-o zi Mady o sa se intoarca la spectacolele ei, dar deocamdata se da in spectacol la mine acasa. Seara  o conduc cu o nuia care a fost adusa cu rost de pedeapsa, dar a devenit… bagheta. O  conduc in balcon unde dorm ea si Zara si vine ca un catel dupa nuia si se urca direct pe scaun. Ele se comporta ca doua surori si sunt atat de nebune ca  se joaca toata noaptea, asa ca e imposibil sa dormi cu ele in aceeasi camera.

Am vrut sa va spun despre cum au aparut ele pentru ca am realizat ca e exact cum se intampla cu noi, cu oamenii. E nevoie de cineva, de un om care sa-ti intinda o mana sa-ti spuna ce trebuie, cand trebuie. Oricine, caruia i se ofera o sansa, macar una singura si el stie sa profite de ea. I se poate schimba  total viata si poate capata un alt sens.
Wally e cel mai neajutorat dintre toti. Pe oricare as putea sa-i dau, sa-si gaseasca alta casa, alti stapani. Cu el nu se poate. L-am salvat, acum e in rasfat, dar a apucat sa-i fie atinsa “copilaria” de teama, suspiciune, frica. Madi, Zara, Printul se joaca cu  nuiaua. Wally o vede doar si se ascunde si nu mai iese curand. Si nu l-am atins niciodata cu ea.
Asa e si cu copiii nostri. Cu ceva ani in urma, Teo a fost numita Cetatean  de onoare al comunei Band, unde Mircea  Rusu era  primar. Am vazut multi copii acolo-a fost si un fel de sarbatoare in aer liber. Copii ai taranilor din comuna si copii de tigani din satele din jur. Ma uitam la ei cu inima stransa si mi-am dat seama ca nu nici o sansa ….niciuna …
Poate de asta nu pot sa intorc capul niciodata; nu pot sa fac mai nimic din cat as vrea, dar am cu mine mereu acest gand si aceasta dorinta – sa nu intoarcem capul, sa nu ne eschivam. Uneori o privire, un cuvant, o mana intinsa poate sa fie o ocazie de a-i da acelui om o sansa, e o posibilitate ca acel copil/om  sa aiba o sansa…

Poate de asta ma si uit si-mi place emisiunea “Romanii au talent”, pentru ca in alte circumstante copii / oamenii aceia nu ar fi avut nicio sansa. Asa macar, dincolo de show, dincolo de premiu  sau de competitie, cine vrea  are o sansa – de a arata ca se poate, ca avem ceva bun si spectaculos de arat, de speculat – cat sa-i bucuram pe altii si se ne dam si noua sansa de a face ceva. Ceva care conteaza cu adevarat: am ridicat / am bucurat / crescut / salvat o viata!

8 thoughts on “Despre pisici si sanse

  1. doar la tine am vazut asa liniste si loc pentru toti…va iubesc pe toti cu inima razand de drag ca uite – exista oameni frumosi si da, intotdeauna, sufletele astea fara cuvinte simt si se aduna in jur cu dragoste…
    e o altfel de dragoste pe care o stiu spune doar ochii lor…si pe care o stiu vedea doar cei care au salvat o viata…
    e poate singura dragoste neconditionata…
    si avem atatea de invatat de la ei !
    va imbratisez cu toata inima…am citit, si pe masura ce descopeream cuvintele va aveam pe toti in gand…m-am trezit zambind cu toata inima !
    multumesc, draga mea !! 🙂

  2. Cand ma dau cu capul de toti peretii din cauza “problemelor” mele, te citesc pe tine… Eu nu am suflet mare si n-o sa am niciodata. Dar atat cat e, tu esti in el.

    1. of ..nu mai zice asa ca nici tu nu stii ce e acolo ..ca citesti iti multumesc -si eu citesc cu drag ce scrii si tu chiar scrii cu condei de om talentat…cit e sufletul tau de mare…lasa-l in pace , intr-o zi o sa vezi altfel!te pup cu drag!

  3. Frumos tablou: fiinte fara noroc la inceput, dar care au avut sansa sa ajunga intr-un fel sau altul la tine. Stiu ca i-ai lua pe toti aceia pe care-i intilnesti si sint ai nimanui. Asa cum stiu ca nimeni nu-i poate ocroti pe toti. Dar e minunat ca niste suflete cindva chinuite si-au gasit linistea si traiesc o viata frumoasa in ” casa cu dragoste “. Si-ti fac, la rindul lor, viata tihnita si-ti aduc bucurie…

    1. daaa..ne ajutam reciproc -ti stii ;daca ar stii oammenii cita energie si cita liniste iti poate aduce un catel sau o pisica ….dar na! -fiecare cu bucuriile lui!

  4. Am citit cu drag ceea ce tu ai scris din suflet si imi dau seama ca si eu am un suflet cald ca si al tau 🙂 acum 2 ani de zile mama mea mergand spre casa pe un drum de tara oprea mereu pentru a hrani “copii” adica catei aruncati de oameni fara suflet si la un moment dat a vazut unul negru si cret:) la cateva zile al meu scump iubit l-a luat acasa cu ajutorul si sprijinul mamei am realizat ca este un canish atat de iubitoare si jucausa cum nu ai vazut ne-a intrat in suflet de indata ce am adus-o acasa,noi stam la bloc dar nu conteaza mereu am timp si pentru ea , ma trezesc cu 20 de minute mai devreme pentru ai acorda atentia doar ei o cheama KYKYTA si o adoram fara ea casa este pustie,mai sunt momente in concediu cand plecam in Moldova caci de acolo sunt eu si nu putem sa o luam cu noi atunci o lasam cu mama (soacra) si ii ducem dorul .
    Vreau sa spun ca legatura dintre om si caine nu are limite si mereu simt caldura din sufletul ei si privirea ei multumindune pentru viata care o are acum.
    Esti minunata Nuami pentru ca ne arati drumul si ca nu suntem singurii care iubim fiinte care sunt abandonate de oameni fara suflet daca ii putem numi asa.
    O zi minunata iti doresc:*

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.