De vreo doua zile nu prea am  stat pe acasa. Am avut treaba, am si plecat din Bucuresti, de asta nu m-ati  “vazut” pe aici. Am fost si la mama, a fost ziua uneia dintre surorile mele si-am profitat de ocazia asta sa o mai vad pe mama,  sa mai stau cu ea, sa o ascult cand imi spune lucruri. Mi-am promis ca atata timp cat se poate, o sa ma duc sa stau cu ea fie si cateva ceasuri, sa-i fac bucurii mici, asa cum pot, ca nu stiu cat o sa o mai am. Stiu, pe toti ne incremeneste gandul, dar imi mai pun o pereche de aripi la nevoie si incerc sa recuperez ce nu am putut, cand nu am putut.

Imi caut prilej sa ma duc la ea, sa-i duc chestii care-i plac. De data asta am impresionat-o cu o ladita de capsuni incredibil de frumoase, cu un tort de mere, cam uscat dupa parerea mea, dar mama a zis ca e minunat (cred ca am pacalit-o cu frisca si urmele de ciocolata de deasupra!) Maruntisuri…

Cred ca vine un timp cand e randul nostru sa fim “mame si tati” pentru ei, cand macinati de timp si probleme incep sa fie parca mai mici si mai lipsiti de forta, cand cauta in sacosa de la noi ca niste copii si se bucura asemeni lor, cand se minuneaza de prostiile pe care le vad in reclame la televizor si admirativ si le-ar dori si ei …uneori sunt lucruri bune, alteori sunt prostii, dar le iei doar pt ca stii ca asta o sa-i bucure un mod deosebit.

Mama… Imi place sa ma duc si sa o starnesc sa-mi spuna asa, lucruri de care-si aduce aminte in imprejurari specialale. Ieri, de exemplu, ne-a povestit cum a fost cu noi toate patru. Care cum a venit, cum bietul tata a sperat mereu ca macar una din noi sa fie baiat, cum la botezul meu si al sora-mii tata a facut petreceri mari, cu amici de-ai lui din Bucuresti, petreceri care se terminau dupa cateva zile, cu lazi de bere si saramura de peste de nu mai iesea mirosul din curte o luna (tata avea obicei sa dea petreceri asa, hodoronc-tronc, cu saramura de peste adus de la Braila si lazi de bere, la care erau nelipsiti primarul, politistul  si ai lui veniti de la Bucuresti – unuia ii casunase sa ma infieze pe mine!)

Si-imi povestea mama ca ea, impreuna cu bunicile mele, l-au fentat pe tata si au botezat-o pe Ana, pe cea de–a treia sora a mea, inainte sa puna tata la cale  petrecere, pe blat. Da, dar i-au zis lui sa hotarasca ce si cum, iar ele au luat-o intr-o plapuma s-au dus cu ea la biserica si au botezat-o pur si simplu. Cum era si mama lui, bunica-mea in combinatie, cum ar fi, nu prea a mai avut tata loc de intors. A mai zis el una, alta si gata, au scapat de balamuc, ca pe vremea aia nu te duceai la restaurant, mai ales la tara, era de rusine  sa nu ai tu curte, casa mare sa poti sa inviti oamenii la tine acasa.

Biata mama… Si acum cand vede cate un fel  peste  mai special si mare zice “mama, ce i-ar fi placut asta lu’ tat-tu!”

Imi spune adeseori ca seman cu el, ca eu cumpar pestele cel mai mare, pepenele cel mai mare; Cu alte cuvinte, tata a implementat, fara sa stie, principiul  “sunt prea sarac sa cumpar lucruri ieftine!” Mai tarziu, m-am prins ca felul asta al lui de a deschide casa, de a fi asa primitor, prietenos si diplomat cu toata lumea era un fel de PR. Sa nu va supere expresia, dar mama ii zicea altfel,  ii zicea “cur in drum “, pentru ca el nu putea sa tina nimic pt el, indiferent ce avea impartea cu toata lumea.

Mi-a mai povestit ieri, pentru prima data si-a amintit clar, intre ce ore am venit eu pe lume. Am sunat-o de cateva ori sa o rog sa-si aminteasca exact, ca era important, ma luase asta cu astrologia  si voiam sa stiu exact cine e, domnule, ascendentul meu. Rac sau Leu? In sfarsit, ieri mi-a spus, habar nu am ce mecanism s-a pus in miscare, ca si-a amintit  date exacte: de la cat la cat a durat travaliul, cat de greu a fost cu fiecare din noi, prilej cu care am aflat ca mama, care nu bea neam, cat  eu am fost pe acolo in lumea aia, inainte   sa vin  in asta, a baut bere si vin. Nu manca mai nimic, dar cum vedea bere, ii era de ajuns. Mie nu-mi place berea deloc, nu inteleg nimic din ea, ma intreb mereu ce-o fi fost in capul meu de bebelus  sa-i dau femeii sa bea bere!

Ne-a povestit ca l-a trimis pe tata sa cumpere si el niste bere si vin sa fie in casa, ca na, mai vin musafiri, sa ai ce le pune in fata. Intre timp, cica, se apuca de spalat. Tata s-a miscat repede, mama nu apucase sa faca nimic, i-a luat o bere, a desfacut-o si a baut-o dintr o sorbitura! Nu a mai spalat nimic! Cine mai putea! Am ris cu lacrimi de ea, de cum povestea ea, socata de cum a putut sa faca asa ceva!

Am  aflat ca mama a muncit pana aproape de data limita de livrare, cum zic eu, ca pe cele doua mici le-a dus pe lume la dispensarul din sat unde s-a dus pe picioarele ei. Stiam ca i-a fost greu, ca tata a avut o meserie care l-a tinut mai mult plecat, ca am avut niste tanti care au avut grija de noi in timp ce mama lucra cate 8-12 ore la tesatoria Bucegi, acu’ e Trainica (cand gasiti prin Careffour lenjerii, fete de masa etc, eh, sa stiti ca acolo a lucrat mama!), ca ne-a crescut cu lapte de vaca cumparat de la vecini care aveau, ca i-a fost tare greu. Atat a zis, a fost greu, nu a intrat niciodata in detalii, nu s a vaitat, nu s-a plins…

Cu o delicatete pe care rar am intalnit-o, mama trece peste chestiunile grele de parca nu vrea sa impovareze pe nimeni! Nu povesteste niciodata cat de greu i-a fost, cate nopti nu a dormit (eu imi amintesc ca adormeam si o lasam spaland si cand ma trezeam mama spala in continuare,  tot timpul am avut sentimentul ca ea spala si noptile!). Nu vorbeste deloc despre ea, despre cum i-a fost ei, despre cata iubire sau atentie a mai avut, ea dispare din poveste, pur si simplu  si face loc unui om care isi face datoria, ca in transee, pana la capat!

Asa de incapatanata si constiincioasa sa-si faca treaba, incat nu si-a luat in seama durerile, nu s-a vaitat niciodata, nu s-a plans niciodata, nu a invinovatit niciodata pe nimeni. Are 77 de ani, ochii verzi si o privire curata. Nu plange usor, dar cand i se umezesc ochii inseamna ca e ceva naspa rau. A muncit ca un caine turbat,  acu nu mai merge decit un pic, are un cadru adus de o prietena minunata, Cristina Balanescu; mama nu a fost prea incintata, dar o ajuta cat sa se mute un pic, de ici, colo. Are coxartroza bilaterala,  nu mai  are cartilagii sus, la picioare  deloc, are niste dureri crancene, asta mi-a spus medicul reumatolog care a tratat-o acum 5 ani (mi-a mai spus ca nu a intalnit pacient  asa de bun si rabdator ca ea);  are multe medicamente pe care uneori nu mai vrea sa le ia si atunci intervin eu si-i spun “vai de parintele care nu asculta de copil”! Rade, imi spune ca nu mai poate inghite atatea, dar, de gura noastra, le ia!

Si totusi, mama nici acum nu se plange! Dimpotriva, tot ea da dispoziti, nu se misca nimic fara sa fie intrebata. Uneori, daca are chef, ea si gateste, asa mai mult de jos ..(De un Pasti a fost foarte suparata ca sora-mea nu a avut rabdare sa taie marunt  legumele pentru salata de beouf! M-a sunat si mi-a zis ca nu o mai lasa sa faca ea salata ca a taiat niste “flesti”- asta e expresia ei. Am ras pana i-a trecut supararea).

Mama nu e suparata ca nu mai merge  si nu se infurie . Are o demnitate care ma face sa fiu pur si simplu mandra de ea! Uneori vreau sa-i mai fac poze si ma roaga sa astept. Vrea sa se verifice sa vada cum e “ sa nu fiu urata!” E multumita ca e asa cum e, ca are timp sa citeasca, ca i-a lasat Dumnezeu mintile intregi.

Cred ca toti ai vostri care au muncit, chiar au muncit acolo unde le-a fost locul, sunt cumva asemeni mamei. Obositi si betegiti de viata deloc usoara pe care au dus-o, au parca toata demnitatea din lume, mai ales cand e vorba de ei, de cum ii stie lumea, de cum s-au tinut ei, de cum ar vrea sa-i tina minte, de cum ar vrea sa-i vada. Oameni puternici si frumosi  de la care a plecat tineretea nu te-ar lasa sa-i arati la televizor intr-o faza in care ei nu mai stiu cine sunt, intr-o faza in care sunt umbra celor care au fost …

Stiti ce m-a pus pe ganduri, ce m-a starnit? Da, am vazut o parte din secventele cu minunea de barbat care a fost Iurie Darie. Cine are dreptul sa-i umbreasca amintirea cu imaginile pe care le-am vazut, imagini pe care el, cel pe care l-am vazut in atatea filme, nu le-ar fi vrut date publicitatii niciodata? Un om bolnav e un om bolnav. Cand esti asa doborat si nu-ti mai apartii, cand boala e stapana pe tine si nu mai ai control, e imperios necesar  sa apara o minte limpede care sa spuna “Nu! Pana aici!” ca la Marasesti si Oituz! Exact, pe aici nu se trece! Exista o limita a decentei! De ce sa-l filmezi asa, in starea deplorabila in care e? De ce sa arati lumii un batranel prabusit de boala, incoerent, caruia o femeie ce se intituleaza sotia ii spune “puiul “meu la 83 de ani, la televizor, intr-o emisiune tabloid!

Poate gresesc, dar m-am simtit de parca eu umblam goala prin oras! Iurie Darie a fost si va ramine un barbat absolut fermecator, un actor minunat si ma doare pana in inima ca la o cautare pe google in loc sa-l vedem falnic si frumos si sa-mi clatesc ochii cu el, o sa vad o umbra a celui care a fost, o umbra in care viata mai palpaie chinuit!

Mama nu  persoana publica, e doar mama mea si nu vrea sa o vada nimeni asa, cand merge greu! Nu vrea sa o vada nimeni cand nu e pregatita! L-a vazut pe el insa, la televizor, si m-a intrebat exact asa “de ce il arata?”

Fiecare dintre noi are dreptul la ultima portie de demnitate! Uneori un omagiu inseamna si respectarea imaginii si a muncii lui de o viata, ca asta lasa in urma un om ca el ,caramizi puse la temelia filmului, emisiuni fumoase si educative, nu poze desuchiate si aparitii socante menite sa indurereze pana la lacrimi oamenii care-l iubesc si-l pretuiesc!

Altfel …nu stiu ce ne mai ramane …

18 thoughts on “Despre demnitate

  1. M-a impresionat aceasta postare mai ales ca aceleasi sentimente ma incearca si pe mine ma gandesc tot mai des la parintii mei ,la faptul ca intr-o zi vor pleca si nu stiu daca i-am multumit indeajuns .E trist sa stii ca ei nu-si mai pot face planuri decat de azi pe maine de aceea cei care au parinti sa-si aminteasca de ei, sa-i viziteze ,sa le faca mici bucurii.
    Multa sanatate mamei dv.plecaciuni in fata demnitatii dumneaei!

    1. multumesc draga mea!sa ni-i tina Dzeu atita timp cit vrea EL!si cit ei mai vor si ei!sa-ti traiasca si sa fie fericiti cu tine !

  2. plang si plang…mic…in pumni…
    taman azi am citit.
    stiu cum spui..tot, cuvant cu cuvant si fiecare gand…pentru mine asa era Bunica…este bunica !…ieri, abia ma tineam pe picioare si n-am zis nici pas, am muncit cu linistea asa, cateva ore si am facut coliva pentru azi..mai e un strop si sunt 5 ani de cand a plecat Acasa…azi am plecat catre locul ei si ploua de nu vedeai la doi metri in fata, am facut 2 ore din Titan pana in Ghencea…am ajuns acolo si am iesit din masina fara umbrela, nici n-am clipit, m-am uitat in sus si i-am zis doar ei : hai fetita, macar 10 minute !…si pana am ajuns sa ne foim care cum sa aprindem lumanarile in ploaie, cu chibriturile ude, picurii s-au tot rarit si a stat cerul, si a asteptat…
    s-au desfacut cativa nori sa intre un pic de lumina si pana am am vorbit noi, ne-am luat sa ne aducem aminte de nu mai stiu ce poveste si radeam trei nebuni in cimitir a scos fix 5 secunde si soarele o geana…am avut sentimentul viu si plin ca stateam toti la o vorba, sub nucul ei din curte…si radem ca doar ce altceva? ea e aici atat timp cat noi cu inimi cu tot suntem, si mai apoi…cine o ramane dupa noi daca om sti si noi macar un strop din cat a stiut ea sa dea mai departe tot ce-a avut in ea…
    am multumit si am plecat…
    astea, stii, mici asa, ca ne bucuram ca am reusit sa le facem, sunt pentru noi…pentru ei e deja lumina si Loc acolo unde e Bine !
    tot pentru noi – sa bagam la cap- e sa-i pretuim, sa-i pastram, sa-i luam cu noi in suflet..de fapt, mai simplu – sa ii regasim in noi, asa, nimic n-o sa e piarda niciodata din Iubire…
    sa te bucuri de mama ta cat poti, s-o bucuri cum poti tu si s-o tina Dumnezeu mereu in brate !

    1. of..draga mea ..stiu ce era bunica ta pentru tine !sa te ocroteasca de acolo , fie si asa din cind in cind cu o geana de lumina!si-tuimultumesc ca impartasesti cu mine toate astea ..da,o sa am grija sa ma bucur!te imbratisez cu drag !

  3. M-a emotionat foarte mult ceea ce ai scris ..Sa-ti traiasca mama si sa fie sanatoasa , sa va bucurati inca multa vreme una de cealalta ! Cat despre Iurie Darie eu cred ca principala vinovata de tot ceea ce se intampla in plan mediatic este d-na Pandrea . L-a pus in ultimii ani in nenumarate ipostaze absolut jenante si penibile …Pacat ! Mare pacat de un asa mare actor sa ramana in mintea oamenilor cu imaginile penibile de acum ceva vreme din tabloide si cu acestea de om bolnav …

  4. Ce chestie, sa citesc articolul asta astazi cand am fost la cimitir sa aprind o lumanare mamei mele, care si ea a fost tot tesatoare si mama cu casa grea 5 copii, 4 fete si un baiat, (tata a fost fericit tare).
    Iti doresc sa te bucuri cat mai mult de mama ta pentru ca este tare greu fara sprijinul mamei. Eu o plang de 14 ani, a murit la 40 de ani, dar a fost la fel de demna in fata noastra cat a fost in spital.
    In ceea ce priveste povestea cu Iurie Darie sunt de acord cu ceea ce spui si ma intreb mereu ce vrea femeia asta? De ce nu il lasa in pace cu batranetea lui?

    1. of ..ce rau imi pare ca ai pierdut-o asa devreme …poate nu e o intimplare , poate asa trebuia , sa -ti amintesti si sa-ti intaresti convingerea ca mama ta a fost speciala ! sint oameni care nu stiu sa imbatrineasca frumos , si tare greu e sa vezi ca degradarea incepe de la minte ..e mai rau cind te lasa mintea inaintea trupului ..Dzeu sa -i dea lumina in minte ei si lui , cum zice preotul stii “sfirsit crestinesc vietii noastre’! te imbratisez si cind te mai duci la mama sa-i aprinzi o luminare poti sa-mi scrii si cu inima o sa merg cu tine ! te imbratisez si-ti multumesc ca ai trecut pe aici!

  5. E atit de simplu… a spus-o un poet de geniu. Si stia ce spune: ” cit mai sintem, cit mai sint/ mingiiati-i pe parinti “…

  6. Ce frumos…
    Cat despre bietul Iurie Darie,ma doare ca cretina aia care are impresia ca e sexi si umbla la varsta ei cu fusta mini si rade ca proasta, si vai cate vorbe indecente mai am de spus, si care se pare ca-i e soata… deci aia il face de ras. Nu stiu cum de permite asta fiul sau deoarece Iurie nu mai raspunde de faptele lui, sau asa mi se pare mie.Pacat

  7. m-a impresinat pana la lacrimi povestea despre mama ta… imi e tare, tare mila de batrani in general… imi amintesc faptul cum s-au stins bunicii mei, dupa o viata grea…

    eu sunt fericita si norocoasa; ii am pe ai mei langa mine, sunt inca tineri, m-au avut devreme…
    ei reprezinta motivul pentru care nu am putut sa decid sa plec din tara, desi am avut o oferta buna de a lucra in Londra.
    cumva, comentariul meu se leaga cu multe dintre postarile tale, nu ratez niciuna pentru ca sunt o foarte mare admiratoare de-a ta, iar acest site reprezinta o mare fericire ca te pot regasi.

    in postarile anterioare dezaprobai politicul, pe buna dreptate… eu tocmai de aceea am decis la un moment sa plec. dar cand am fost pusa in fata faptului implinit, nu am reusit sa ma desprind de-ai mei. mi-a fost imposibil.
    nu stam impreuna, eu am decis sa imi continuu cariera aici, ei sunt la peste 300 de km, dar mama vine in weekend, in fiecare zi vorbim, am grija de tot ce le trebuie.

    cred ca ma leaga de tine acest cult pentru parinti. mama mea seamana foarte mult cu a ta.
    desi inca nu sunt mama, e ceva in fiinta mea care ma impresioneaza la vederea oricarei astfel de legaturi de sange… e ceva acolo care dainuie pentru totdeauna…
    m-a facut sa reflect mai mult postarea ta… cineva, pe alt blog, a facut o analiza a mortii Madalinei Manole si ii punea la zid pe parintii ei.
    erau saraci cu duhul, insuficient de instruiti sa isi duca copilul la doctori.
    iar mama era judecata pentru reactiile ulterioare.
    ceva din fiinta mea a reactionat cu durere… nu ar trebui sa emitem niciun fel de judecati, afirmatii sau analize la adresa vreunei mame… niciodata…

    Numai bine, Nuami, sa iti traiasca in continuare in demnitate mama!
    Si scrie mereu! Te citesc cu mult drag si adimiratie!

    1. od Doamne …eu iti multumesc din inima pentru ca esti pe la mine prin suflet -ca-mi cam pun sufletul pe aici;eu cred ca sintem cu adevaratbogate pentru ca am avut noroc de asa parinti si ca traim cu atita iubire pentru ei ! iti doresc sa fii fericta , sa te bucuri mult timp de ei , si da, sa le pui un copil in brate ca se pare ca asta-i bucura enorm …te astept cind vrei tu la mine, aici , acasa !imbratisez cu drag o inima de om bun !

  8. Draga Nuami, am citit si, pe masura ce citeam aveam cumva impresia ca scrii despre mama…deosebirea crunta dintre ele este ca, mama si-a inmormantat un copil in urma cu 3 ani, victima unui cancer de san extrem de agresiv…nu e firesc, nu e acceptabil ( spune ea)ca o mama sa planga la mormantul fiicei ei. De atunci nu am mai vazut-o razand, surade trist si atat, poate pentru a-mi face mie pe plac; ne vedem rar, eu sunt stabilita in Anglia de 10 ani, dar, acum o vizitez mai des decat inainte si ma bucur sa o am! Imi doresc sa pot face mai multe pentru ea, s-o aduc aici langa mine, dar imi spune ca nu poate pleca de langa fata ei…ce sa-i spun? Ca sora mea nu mai e printre noi, dar eu sunt vie, o iubesc si am nevoie de ea? Da, trebuie sa ne pretuim parintii si, mai ales ne trebuie multa rabdare cu ei, nu-i putem pune la colt pentru ca nu vor sa-si ia medicamentele sau nu tin un regim alimentar recomandat de medic. Sa iubim si sa pretuim fiecare clipa alaturi de parinti! Sunt fericita ca iti pot citi articolele! Ar trebui sa le publici, te-ai gandit la asta?

    1. off..ce rau imi pare …
      Sunt tot mai multi cei care ma intreaba asta ..nu stiu, o sa ma gindesc.
      Sper sa vina ziua cand pe mama o va mai lasa durerea si te va vedea cit de aproape ii esti.Te imbratisez cu drag!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.