me …13…

Mi-a  fost frica. De 13 septembrie 2012. Asa de frica mi-a fost ca pe 12, cind scrisesem si eu acolo un post simtit si cu dureri …l-am sters din greseala. Si nu am stiut sa-l recuperez(acum stiu  dar la ce-mi foloseste !)…si mi-am zis ca poate e si asta un semn …poate nu trebuia sa-l scriu. Ca scrisesem acolo niste chestii  simtite adinc, ma cam dureau si mai venea  tropaind ziua de 13… Ma rog, a trecut, am uitat…nu am mai scris deloc …pentru ca nu am gasit stare, timp, liniste …liniste creativa.

Eu le tot spun prietenilor ca nu pot sa scriu acolo doua vorbe si un brinci, sa mai bifam ceva. Nu pot, nu sint in stare, nu vreau. Am avut mereu regulile  mele de la care nu m-am abatut …de ce sa ma prostesc acum? Va cer scuze pentru absenta, asadar, pe bune!

Cum ziceam m-am temut de 13. De anul asta si de ziua asta! Cinstit e o “suma” rotunda pe care inca nu o pot rosti…stiu ca nu arat, stiu ca nu-i simt ( si mai stiu ca nu sint singura care isi vede o cifra in date dar pe care nu o simte ca fiind cea reala). Asta e treaba noastra, a fiecaruia dintre noi, cum facem, cind ajungem la acest moment sa punem totul de acord- ce avem, cu ce parem si cu ce…defilam.Si nu e deloc usor.

Cinstit …a fost mai frumos decit atunci cind eram la televizor. Acolo …nu stiu cit era adevarat cit parada ( un personaj important, intr-un interviu filmat in biroul  lui de director, mi-a dorit toate alea, alea  si mi-a spus  sa-l caut cind termin cu televiziunea ca abia ma astepta la teatru,ca am talent. L-am cautat…ce mi-a spus ?Am simtit ca mai bine stau  cuminte in banca mea decit sa mai cred in vorbe sforaitoare spuse la tv, in emisiuni de mare audienta  si mi-a demonstrat ca un actor talentat nu e  musai sa fie si om !)

Anul asta, de ziua mea a fost altfel …De prin 11 septembrie au inceput…Nici cind aveam emisiunea nu a sunat telefonul  asa in disperare si m-am intrebat, de unde si cum m-am  pricopsit  eu cu oamenii astia ?? Atunci daaa,intelegeam de ce suna telefonul  in draci de nu puteam sa pun si eu masa pentru prietenii de-i aveam in casa; ma sunau “vedeti”care veneau la emisiune, oamenii care aflau de la tv ca e ziua mea, se simteau datori, poate ma si placeau, habar nu am …De data asta insa a fost ceva asa de senin, nu a fost nimic de complezenta, nu mi-a urat nimeni la multi din inertie; iar eu am avut zile la rind o stare de uluire continua care te face sa  vorbesti singura!  Am primit  totul   intr-o bucurie linistita si chibzuita, asa cum e cind nu vrei sa strigi sa se rupa vraja!!Si am simtit ca e ceva …un fel de drag cistigat pentru Tanta dar care a prezentat-o lumii pe Nuami.

Am primit daruri din toata inima si le tin linga inima mea, mai ales ca multe din ele sint facute de maini dibace si cu drag, ori cumparate din putinii bani care se mai gasesc prin buzunare …nu cred ca a fost seara in saptamina aia in care sa nu am parte de o “ne vedem si noi la o cafea?” si acolo sa  dau peste niste oameni pe care-i iubesc …si care se adunasera pentru mine. Nu va imaginati petreceri monstuoase, eu nu am facut si nici nu ma simt bine in fake-uri  de evenimente de astea,  imaginati-va tineri actori, regizori , scenaristi care beau bere si maninca nachos cu un sos iute  si rid ca nebunii.  Si fix la 12 noaptea(ca m-a prins cu ei!) am suflat intr-o luminare dintr-un tort..intr-o ilustratie pe telefon!!Nebuni!!!

Am plecat la tara, am gasit un caine intr-un sant, pe un drum pustiu. O potaie mica cit o pisica, cu piciorul rupt…renuntase probabil la tot ca se bagase sub niste ierburi; nu am putut sa o las acolo. Desi ma incurca tare, am casa plina, am zile cind dau din colt in colt ca plec si e tare rau cu unul nou care e needucat)dar am luat-o…Nu va plictisesc, o cheama Lala, asa a  botezat-o  doctorita noastra care a si operat-o si i-a pus tija la picior. E deosebit de inteligenta si prietenoasa dar ma alearga cite o jumatate de ora pina rezolvam un strop de ceva acolo …am promisiuni de casa si stapin  si sper sa plece la casa ei. Mi-e draga rau si nu vreau sa ma mai jelesc si dupa ea cind va pleca. Ca nu pot sa o pastrez-am 9 suflete  care ma tin legata de casa, de Bucuresti …si nu se mai poate .

In contextul asta, un om care mi-e drag din adincul inimii mele m-a intrebat , cu o liniste  si o luciditate ca o sabie  ascutita si rece ”ce ai de gind a schimbi de acum ?”I-am raspuns la fel de taios  sa nu ma mai intrebe asa ceva ceva ca sint destul de aiurita si intr-un continua neliniste …asta imi mai lipseste acum, sa ma gindesc schimbari …

Si totusi, din ziua aia ma tot gindesc …stiu ce as face, stiu ce as schimba ..dar nu pot. Ce pot am inceput- nu ma mai duc la emisiuni la televizor unde nu-mi doresc, unde nu ma simt bine,am inceput  sa spun deschis ca daca nu au buget nu ma duc …le-a cam cazut fata dar o sa-si-o adune dupa jos. Cu sau fara mine emisiunile lor merg, ei isi iau lefurile –de ce sa ma mai deranjez eu sa ma duc la emisiuni unde sa ma primeasca Vica lui Piturca? Sau sa fiu nevoita sa ma uit la niste poze si sa spun ce cred eu despre ele ? Am fost draguta de citeva ori –gata! Aparitia  de dragul aparitiei nu e de mine, nu ma intereseaza, nu-mi pasa …din pacate sau din fericire, nu stiu cum sa o pozitionez, sincer, nu am nevoie de buletin sa ma recunoasca lumea. Si ma recunosc nu dupa implanturi ci pentru ca i-am facut sa rida. Eu mai am umor in dotare, l-am pus la dispozitie in multe proiecte, luati si folositi, daca doriti. daca nu, sa fiti sanatosi

Sau cum zicea un personaj“I’m to old for this shit”!

Uite ca ceva, ceva am inceput sa schimb –sa le cam spun pe nume. Am si niscaiva  venin pe la  colti. Mai curge asa cite un fir…sa nu ne plictisim. Altminteri v-as spune cum nu m-a sunat niciunul dintre fostii mei colegi de la emisiunea de mare angajament de ziua mea sa-mi zica la multi ani, macar asa ca am fost 7 ani impreuna …m-a durut dar mi-a trecut.

Ce mai vreau sa schimb? Locul, casa, multe obiceiuri  de ale mele, as vrea sa-mi arunc slabiciunile si sa pun la loc beton , as vrea sa plec sa ma plimb si sa vad lumea, as vrea…cite din ele vor iesi? Poate mai am timp. Poate nu.

Nu  vreau sa fac promisiuni. Nici fata de mine nu-mi iau angajamente si nici nu-mi promit nimic. E unul din lucrurile pe care le detest la oameni –promit sub  un impuls emotional si dupa un timp uita. Si pentru ca m-am luptat cit am putut sa nu ajung ce detestam la altii ma abtin; si promisiunile –pentru mine –sint in stare latenta,  in inima mea, nerostite . De fapt sint dorinte si sperante. Mici mici de tot de abia le simt eu. Ce face dezamagirea din om! Si pentru ca eu stiu cum e sa fii dezamagit incerc sa nu fac asta, incerc din rasputeri …

Acu’ ca am  pus punct unui capitol mergem mai departe, cu ce-o fi sa fie. Ce am omis sa va povestesc e  ca acolo unde am  gasit-o pe Lala era un drum de tara pietruit, eu mergeam  cu Lala in brate si ma gindeam ce fac cu ea, unde o duc, ca nu poti baga in acelasi loc un caine adunat din drum,  nevaccinat cu restul locatarilor…si asa, preocupata si neatenta, am cazut cit eram de lata …cu cainele in brate, desigur. Am tinut ciinele, a tras o sperietura de nu prea a mai stat pe linga mine dupa aceea,  dar mi-am julit un cot, un genunchi si am facut o frumoasa intorsa si o intindere in talpa. Cind m-am vazut intinsa toata  in mijlocul drumului am crezut ca lesin de ras-erau cu mine niste domni si doamne pe care le vedeam a doua oara in viata mea, va faceti o idée cum m-am simtit ? Ei au fost atat de socati ca nu le-a dat prin cap sa-mi faca o fotografie, mie  mi-ar fi placut, v-as fi aratat-o…ei isi tot cereu scuze…si-mi spuneau sa sigur anul asta ma marit! Am ajuns acasa, am pus niste palinca pe rana de la genunchi( atata aveam cu noi!)si dupa asta am incercat sa dobor cu un bat niste nuci. Nu mi-a iesit si am mai inteles ceva -ca  si pentru datul cu piatra iti trebuie antrenament.