Avem déjà la activ citeva seri in care facem emisiune in ploaie. Cind ma prinde o ploaie cu tunete si fulgere in Bucuresti nu stiu unde sa ma ascund mai repede, nu de ploaie, ci de tunetele si fulgerele de care chiar ma tem, ca nu stii niciodata unde le nazare sa se aseze; in noptile astea insa…
Ce straniu efect are televiziunea in combinatie cu marea asupra mea! Nu credeam ca o sa ma mai simt asa vreodata, nu credeam ca o sa ma bucure asa de mult sa stau in nisip cu o rochita subtire pe mine, cu o rochita care, daca ridic mainile, se ridica pina sus, unde nu cred ca e decent sa intre camera si privirile, nici nu-mi trecea prin cap cit poate sa- mi placa.
Nu am racit, nu ma doare nimc, mai ragusesc uneori ca tip ca astia mici la concerte si cint, fara microfon, evident, ca nu vreau sa le stric oamenilor prestatia, cint cu toata lumea, ca nu stiu cum se face, dar cam stiu piesele si starea de dupa, “andrenalina”,cum zicem noi, de dupa aia, mai zvicneste inca vreo doua ore, ma duc la colegii de la doi, un pic pe tarm, dar starea ramine si abia adorm.
Imi dau seama ca sint norocoasa, ca in vara asta sint norocoasa, macar o ora pe seara. O ora in care uit de toti si de toate, o ora in care nu mai e in mintea mea nici dorul, nici parerile de rau, nici gindul ca gresesc sau ca nu fac ce trebuie, nu mai e nimic, ma bucur sau ma agit, nu ma mai gindesc la ce va fi sau la ce-am pierdut, ma bucur pur si simplu si in ora aia de emisie ma simt ca Jo (Ioana Anuta) care, la 18 ani ei, umple aerul in jur si tinerete si bucurie.
Diminetile in care nu am filmare fug cite o ora la plaja si-mi iau cu mine si recitesc “Arta conversatiei”; citesc cite doua pagini si ma opresc; ma simt ca exact ca acum multi ani cind trebuia sa invat pentru filologie si imi era capul plin de critica si teorie literara; de data asta ma opresc pentru ca simt nevoie sa inteleg cu toate fibrele inimii tot ce scrie acolo, si simt inca odata ce om special si ce dar de om de la Dumnezeu e Ileana Vulpescu. Doamna Ileana Vulpescu e parca o bucatica din inima mea; citesc si ma intreb din pagina in pagina-doamne, de unde stie? Cum de stie si asta? Citesc si ma trezesc vorbind singura pe plaja, noroc ca ne uniformizeaza costumele de baie si nu sar in ochi. Ce lectii de viata si de simplitate la o minte extrem de inteligenta si bine pregatita, ce abc al demnitatii si al conditiei umane, ce loc frumos e in mintea Sinzianei Hanganu!
Inteleg acum multe din lucrurile pe care le traiesc si pentru care ma simteam vinovata; da, recunosc cu liniste, nu pot sa iubesc un om pe care nu-l admir, nu poti face un cuplu cu un om cu care nu impartasesti aceleasi conceptii de viata nu pot sa uit care mi-e datoria si rostul si-mi mai staruie una, citita acum citeva ore-niciun barbat nu face pasiune pentru o femeie cumsecade!
M-am intors de la plaja, cu parul zburlit de la valul care m-a sarit( la 1, 55 ce sa vrei!) si cu o culoare incerta-nici neagra nici alba, cu ochii rosii de la sare si m-am uitat indelung la mine “da, domnita…arati ca a femeie cumsecade! si cu kg multe …” mi-a venit sa rid si am inteles ca sint inca zdravana la cap, ca am noroc ca din cind in cind Doamne, Doamne imi da cite un semn. Vorbesc mult cu Serban Slavescu, taciturnul cu mustata si cu ochi albastri cu care filmez retete; vorbim despre echilibru, despre fricile noastre nefiresti, despre felul defectuos in care ni se introduce NU! inca de la primele zile de viata”nu ai voie sa faci aia, sa nu faci asta etc! si mi sa pare cumva ireal ca intr-un timp asa de scurt ma plimb intre emisiune de tineret petrecaret si modern, farmecul absolut al artei prin ochii unui om asa de rar ca Ileana Vulpescu, prieteniile pe care le-am legat cu oamenii din proiect, intilnirile si discutiile in care eu tac si vorbeste Serban care a citit tot ce tine de filozofia asiatica.
Printre toate ale mele de aici mai strecor o privire, asa in fuga peste ziare sa mai aflu si eu ce se mai petrece in lumea artistica…Imi doresc ca atunci cind iei hotariri sa fii sigur ca acela e drumul cel mai bun, ca aceea e varianta cea mai buna pentru cel care a luat decizia. Exista oamenii in viata mea la care tin si care ramin in sufletul meu si si tare imi doresc sa le fie bine. Oameni pentru care visez ca drumul pe care au pornit sa fie un inceput frumos, nu un drum scurt plin de gropi si maracini. Sa fie asa cum spera ei si cum cred ei nu cum simt eu. Inima mea e mereu in lupta cu mintea si nu le pot pune la treaba decit in ce ma priveste si daca dau gres, dau gres…
Uneori, simt ca dincolo de toate, marea si timpul asta pe care l-am petrecut aici, cu toate greselile din direct, cu nebunia in care te misti in televiziune, nebunie frumoasa, plina de emotia care te umple de energie si parca devii mai destept, dincolo de toate astea, care probabil pe altii ii oboseste, mie, imi da uneori, o stare de urias, cu mainile intinse mult peste lume, in stare sa-i imbratisez pe toti, chiar si pe cel care a plecat sau si-a intors privirea….Azi pot…
Da… Arta conversatiei… am citit-o de atatea ori in diferite momente ale vietii mele si de fiecare data am gasit-o mai profunda. De fiecare data mi se parea ca am scapat sensuri. E extraordinara d-na Vulpescu. Uneori am impresia ca mi-a patruns in minte si in suflet si a “copiat” ce se petrece cu mine. Crampeie din ganduri (si ale mele) puse atat de frumos de dansa pe hartie.
da….exact asa e si pt mine.