Cred ca sint un om norocos-asta a fost primul gind pe care l-am avut in dimineata asta cind, fara sa apuc sa-mi beau cafeaua, mi-am luat cei trei dulai si am iesit cu ei pentru plimbarea de dimineata. In traseul nostru se afla un spital, unde e mereu lume, unde vad citeodata, prin usile care se tot intredeschid, lume multa mereu, tineri, copii, batrini sprijiniti de copii care ii tin de mana… Azi dimineata, cu mintea si corpul pe pilot automa,t mi-am dat seama, inca odata, ca sint norocoasa-ma uitam la toata lumea de acolo si ma gindeam ce rau e sa fii diminetile in picioare la usa unui medic! Ce rau e sa-ti petreci diminetile astepind un semn de bunavointa umana sau dumnezeiasca, din care sa intelegi ca viata ta mai are inca traseu pe aici, ca slava Domnului nu e ceva care sa ne demoleze. Ce rau e sa ai asa, tot mereu de facut drumuri pe la spitale, pe la medici…
Am avut si eu incercarile mele cu ai mei, cu mama in mod deosebit, dar ca si cum Dumnezeu mi-ar spune in felul asta”uite, vezi? ti-am zis ca esti speciala!” miraculos, dupa un diagnostic sever, confirmat de medicii de pe ambulanta si de medicii de la ATI din Pucioasa, mama mea e bine, cu figurile de rigoare, specifice (pastille prea multe, regim, fara sare etc, astea sint motive de facut glume pe seama ei!) dar e… si mereu am stiut ca asta e noroc de la Dumnezeu, e sansa.
Nu stiu daca asa am fost sau am devenit asa, pentru ca am capatat, odata cu trecerea timpului, un fel de tihna prin care viata se vede fabuloasa si frumoasa. Stiu ca azi dimineata m-a izbit, din nou, faptul ca eu am dimineti tihnite, ca am linistea pe care mi-am dorit-o si pentru care am renuntat la multe lucruri care nu-mi erau de folos. Ca nu m-a atins nimic care sa-mi tulbure inocenta mintii si a sufletului, ca port cu mine, in fiecare noapte sau in fiecare dimineata, multumire si recunostinta fata de oamenii din viata mea pe care Doamne-Doamne mi i-a trimis si care au facut, si fac, lucruri pentru mine la care nu m-as fi gindit, la care nu as fi sperat.
As face o lista luuunga cu nume carora le datorez multe din diminetile mele linistite sau din zilele in care parti din ele, le apartin cumva. Nu am avut in mine niciodata un gind rau, cu adevarat rau, nu ca nu as fi vrut, am si eu momente cind ma copleste mania si nu inteleg multe lucruri, dar ma opresc la timp, si nu ma las tarita in zona de rau in care as fi putut sa intru.
Sint un om norocos pentru ca am o varsta la care femeile, de obicei, sint rupte de munca si doborite fizic si mental-Dumnezeu stie cum, de ce si de unde am atita forta si atita determinare. Sint un om norocos pentru ca sint bine, pentru ca arat bine si pe dinauntru-o spondiloza cervicala, care imi facea figuri m-a obligat sa ma duc sa-mi fac niste verificari, in mare, sint ok.
Parte din linistea si din forta mea interioara isi afla radacina, poate, si din felul in care mi-am impus sa ma port cu oamenii cu care am lucrat, pe care i-am iubit, cu care am mers pe acelasi drum. Oameni pe care m-am temut ca i-as putea dezamagi vreodata si am facut tot ce-am putut sa nu-i dezamagesc. Am renuntat de multe ori la mine, la ce mi se cuvenea, doar pentru ca asa am crezut ca trebuie, sa ma port eu cu ei asa cum as vrea sa se poarte ei cu mine. Unora le-am si spus ca-mi sint dragi, ca pentru mine sint pe un soclu (stiu! am gresit!), ca ma uit la ei ca la soare; ciudat e ca, desi stiau ca pot ierta multe doar peste lipsa de respect nu pot sa trec, aceeasi oameni pe care i-am iubit si pentru care m-am facut mica, pres, ca ei sa se simta mari, nu numai ca au coborit de pe soclul unde, cu admiratie oarba i-am pus, au coborit si au devenit parca “simpli muritori”cazuti in dizgratie.
Lumea e mare si totusi atit de mica. Oameni pe care i-ai iubit, i-ai admirat, la care poate te raportai ca la un reper, incep sa ti se descopere altfel si nu mai au nicio legatura cu ce credeai tu ca iubesti. Si te intrebi daca s-au schimbat sau asa au fost mereu, doar chipuri expuse si prezentate frumos, ca o marfa bine ambalata intr-o reclama, dar dezarmant de slaba cind deschizi pachetul, sperind prosteste ca ca ai investit in ceva ce chiar merita. Lumea e mica si cind deschizi gura si spui lucruri rele, mincinoase despre cineva din viata ta, doar pentru ca te roade o rautate pe care probabil nici tu nu ti-o explici … sa nu te miri. Sa nu te miri ca va veni o zi in care minciunile se vor dovedi doar rautati nedemne de tine, de omul pe care, cel despre care vorbesti de rau, l-a iubit, l-a pretuit, l-a aparat.
Sint in om norocos pentru stiu si eu, ca multi altii, ca atunci cind Dumnezeu iti intinde o mana si te scoate dintr-un impas, iti reconsideri tot si cumva, simti o nevoie acuta sa o iei cu toate, de la capat, sa pornesti cu dreptul, sa incerci sa nu mai repeti greseli, sa indrepti tot ce poate, din nestiinta sau nepasare ai stricat, sa faci astfel incit sa nu-ti poti reprosa nimic. Daca esti cinstit cu tine, in clipele in care poti sa iesi din masca de zi cu zi, si sa fi cinstit cu tine, daca te mai gasesti. Daca nu te-a inghitit deja lacomia si vanitatea ca tu esti cineva in lumea asta, desi dovezile, ca sintem niste fire subtiri, in bataia vintului, la mana sortii, sint tot mai clare.
Cum ziceam, nu am niciun gind rau, nu am nici macar gust amar. Nu mai am. Fac doar constatari ca in simple inventare- eu am de dat socoteala doar constiintei mele si noptile mele sint linistite. Nu am ranit, nu am lovit, nu am tradat, nu am mintit, nu am parasit,nu am vorbit de rau, dimpotriva… si cine ma cunoaste stie ca ma pricep sa pun poleiala si unde nu e, din speranta mea nebuna ca oamenii se pot schimba. Si asta doar daca mai vrea sa se salveze de el si slabiciunile lui, de el si orgoliile lui. De el.
Frumusetea despre care se vorbeste mereu, frumusetea interioara, lumina din ochi, zimbetul curat, nu pot inflori pe un chip care nu se mai bucura demult pentru succesul unui prieten; degeaba buzele spun vorbe, dar in adincul inimii simte altfel… La urma urmei, frumusetea fiecaruia dintre noi tine de un tip de intimitate si curatenie personala. Si aici nu te mai poate ajuta nimeni, e ca si cum ti-ai sculpta in inima riduri si ele ies in obraz.
Sa te binecuvanteze Doamne Doamne ( cum spui tu ) pt cele scrise ! in principiu, parca, eu a si fi scris o ! MULTUMESC !
MULTA SANATATE SI TOT FERICIREA DIN LUME VO DORESC !
Sa te binecuvanteze Doamne Doamne ( cum spui tu ) pt cele scrise ! in principiu, parca, eu a si fi scris o ! MULTUMESC !
draga mea…eu nu sint scriitoare, sint o fata ca si tine care scrie ce simte, ma bucur ca am fost pe aceeasu unda! te pup!
multumesc!Toate bune si tie!
Nu stiu s,a-ti spun cu cat drag te urmaresc, toate aparitiile tale, televizate sau nu, spun multe despre un anume fel de a FI. Tot binele lumii sa te-nconjoare.
multumesc!Te imbratisez…