Nu stiu sa explic, dar, de ceva vreme, ma uit la filme sf… Filme cu eroi de basm, filme unde, citeodata, un personaj care a luat-o razna sub vraja aurului aude ca prin vis, obsedant, declaratii de credinta si mustrari ale prietenilor credinciosi si isi revine, ba mai mult, alege sa se sacrifice pentru a-si salva poporul de gnomii care fara el ar fi pierit. Ma uit la filme cu hobbiti, cu elfi, elfi de lumina, frumosi si buni chiar daca regele elfilor, nemuritor de altfel, ia decizii care nu sint in consens cu printul indragostit
tot de o elfa, indragostita la rindu-i de un gnom prea inalt pentru un “pitic”! Si elfa, la finalul filmului, ii spune regelui elf ca daca asta e iubire si doare asa de tare ea nu o vrea ”ia-mi povara asta!”
Ma uit la Thor, m-am socat cind am vazut cine semneaza regia- Kenneth Branagh, da, cel care a jucat tot Shakespeare(asa cred!); imi place printul Thor, e asa cum imi plac mie barbatii, uriasi blonzi, cu ochii albastri, exact asa cum e reprezentat barbatul dac in muzeul din Tg Jiu, deci eu simt bine, nu ma arunc chiar asa, bezmetica, la anglo-saxoni sau vikingi, si brusc! ma trezesc ca-mi spun cu voce tare ”ba, ar trebui sa ai mai multa incredere in instinctul tau, lasa dracului educatia comunista adinc plecatoare “taci din gura, fii cuminte in banca ta”, ca aia cu sabia si capul plecat e cam bullshit, ai plecat capul, esti mort. Hai cu increderea, cind cineva se invirte pe linga tine nu te mai uita ca broasca la ploaie, ca sa nu zic ca muta… Au!! aud voci, asta e una din vocile din capul meu, ca am una de asta de-mi da peste ochi mereu-aloo, de ce ti-e frica? Nu-mi e… ete, nu-ti-e, atunci de ce te faci mica, de ce… hai, lasa-ma cu de ce-urile tale!”

Cum ziceam, ma uit la filme de astea cu eroi supranaturali; ok ,asa e, zic cineasti mari ca e destul de delicat cu scenariile, si ei sint cam in criza, alora buni le-a mai secat izvorul, alti cer mult, au mai murit si din ei (nici revista romaneasca nu se simte prea bine, iertat-mi fie devierea, am si eu frustrari, na!)inteleg, fac ce fac si se intorc la mitologie, combinam cu elemente de sf, cu nitica fizica cuantica… cool. Mie imi place tare, ma ajuta incredibil sa evadez din lumea plicticoasa a vietii reale unde iubire e chimie nu magie, cum zicea un film, unde iubirea se duce dracului la prima ninsoare, unde facaturile iau incet-incet locul vietii adevarate, asa cum e ea, dureroasa pina la prasele cind moartea iti secera nemilos si crud iubirea sau frumoasa pina la un punct, cind vin mascati la poarta si diamantele devin cenusa, plicticoasa uneori pina se intimpla ceva si ti se da totul peste cap si te rogi “please! please! lease!” vreau inapoi viata aia despre care vorbeai ca despre un esec… Viata, cu tineretea nebuna si vijelioasa si incredibil de curajoasa cind tie nu ti se poate intimpla nimic, e ca si cum ai bea mereu apa vie.

Imi place sa ma uit la sf-uri pentru ca lumea asta care a luat notiuni de fizica cuantica si-a inventat-o, oarecum explicabil pentru o minte de artist ca a mea, teleportarea, de exemplu, e o lume in care eroul nu moare, maninca bataie grav,  dar cu o ultima sfortare, se ridica de la pamint si izbuteste. Asta e imaginea cu care ramin dupa fiecare film din asta- cu vointa de neclintit a eroului, cu dorinta apriga de a nu te da batut, cu speranta ca mereu va exista o solutie. Stiu ca in viata nu e asa, ca nu mereu gasesti o cale sa salvezi viata cuiva-  asta mi se pare cel mai greu si cel mai important, dar nu-i asa ca dupa ce ti-ai cultivat speranta si vointa, asa artificial o sa ziceti, nu-i asa ca reusesti sa gasesti in tine resurse sa nu  dai inapoi cind pare ca e greu?

Nu stiu cit de imatura  par pentru ca ma uit la “prostiile” astea de filme, dar de la Harry Potter incoace parca ma intorc la copilarie, nu ma duc catre hat… incolo, in sensul celalalt. Nu cred ca e asa pentru ca eu nu am avut filme si povesti din astea cind eram mica, pur si simplu imi plac povestile. Am iubit masina zburatoare, zidurile care se deschideau pentru a le face loc, ador sa-l ascult pe dragonul care vorbeste cu Merlin si mi-e dor de John Hurt, ma uit cu mare incintare la dragonul care a a pazit aurul de sub munte al gnomilor, atit de “uman” si de intelept”aproape ca-mi vine sa te las sa iei piatra sa i-o duci lui Thurin..”

Ma uitam la Hobbitul si iar m-am trezit vorbind- aurul, bogatia te fac sa lincezesti. Te molesesc. Te fac avar, rau, crud, lacom , nemilos, parca iti fereca inima si asa rece si uscata. Aur mult, bani multi. Banii sint buni cit sint doar moneda de schimb, cit ne fac fac viata frumoasa, cit ne putem permite sa ne cumparam lucruri care ne fac viata usoara si frumoasa si suportabila desi toti banii din lume nu tin loc de imbratisare, nu te tin in brate, nu se trezesc niciodata noaptea sa stea intr-un cot si sa se uite la tine cit de frumoasa esti cind dormi. Banii sint buni, e bine sa ai bani, sa faci ce vrei cu ei, sa te plimbi, sa-ti cumperi haine si tot felul de chestii care te ajuta sa tii pasul cu lumea, sa mai rupi din ei si pentru cite cineva care poate merita… Nu sint inca atit de evoluata incit sa pot sa spun ca pot sa renunt la bani. Nu stiu ce s-ar intimpla, insa, daca as avea asa multi, nu stiu… Am vazut oameni care s-au schimbat incredibil cind s-au imbogatit, oameni cu care mincam salata dintr-un castron de plastic la inceputuri… I-am vazut intr-o zi intr-un magazin, m-am rasucit pe calcie si am iesit, mi-a fost sila sa-i vad. Si cind ma gindesc la ei imi amintesc cum din cartea mea de munca lipsesc vreo 4 ani cit am lucrat cu ei si ultimile luni cind eu eram in anul 4, cind aveam cea mai mare nevoie de bani nu mi-au mai platit ce mi se cuvenea, auzeam vesnic nu mai avem bani desi isi cumaparau apartamente si sotia primea inele cu niste pietre mari cit capul copilului abia nascut.

Ma uit la filme Sf desi dimineata dau piept cu realitatea, citeodata  rece, plicticoasa, vesela, tensionata, neprevazuta, cu spaime uneori, cu veselie din senin… Mereu o sa-mi ramina, insa, povestea, confortul cald al casei mele cind nu mai facem nimic si ma cuibaresc  sa ma uit  la lumea mea  cu eroi. In realitatea asta a mea am si eu eroi care iti raspund la telefon, care vin in ajutor fara sa ceri, care fac in tacere lucruri esentiale… pentru ei niciun film nu ar fi prea bun. Nu as stii cum sa-l pun in pagina. Ma gindesc insa, in fiecare noapte la ei, si chiar daca nu reusesc mereu sa le spun in visele mele, eroii mei se intilnesc cu Thor, Thurin, Athur si isi spun amabilitati ca intre ei, eroii.

2 thoughts on “Despre eroi, cu drag

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.