Valentin si Valentine

Nu am Valentin si nu ma simt prost. Sint putin ametita de la vremea de afara ca am o slabiciunea de aia cu nume aristocrat, sindrom vertiginos, parca da sa ma ia si o raceala, mi-a mai cazut un proiect,  dar altfel sint ceva de vis. Nu mai pot de bine. Citeodata mi-e si frica de ce calma sint cind imi cade cite una in cap asa, pe sistemul vai ce bine, ce frumos, o sa facem si o sa dregem si cam in doua saptamini se alege praful. Cel mai frumos e cind astepti un email in care urma sa ti se comunice ziua de filmare, ca restul era gata si emailul ala nu mai vine niciodata. Am la exemple de astea cu “oameni seriosi” numai unul si unul, dar ce conteaza? Sa fim profesionisti, ce mama dracului! Ba, ce dor mi-e de Dinica! Ce dor de oameni, nu de artificii!!

Pe vremea cind ma ratacisem pe la televizor nu m-as mai fi ratacit, imi placea de zilele astea, era platoul luminos, frumos, plin de baloane, de lumea care se silea sa fie vesela pina ii iesea, era plin de rosu de la trandafiri la pernute,  una mai urita decit alta, dar ce conteaza, avea o inima rosie, inima lui, care, in scurt timp avea sa plece la alta. Eventual la mireasa careia i-am cintat la nunta. Nu mai are importanta ca noi am venit si am zis la tv ca iubirea ca a noastra nu mai e pe lumeeee, da, ea e mai mare decit mine, asa e, sintem noi doi impotriva lumii, dar eu o iubesc, a se citi m-am agatat de ea si de reputatia ei si dupa ce m-a carat cu ea si m-a facut cunoscut si acceptat o dau dreacu de inima rosie daruita de sila si hop! divortam mireasa si ma insor eu cu ea. Bre nea Valentine, pai ce facusi?

Nu-mi mai aduc aminte in ce an al trecerii mele prin Buftea era, dar imi vine in minte un Valentin de asta plin de torturi rosii, cu crème moi si bune, cu zahar in draci, noroc ca era lume multa in zona si il imparteai cu colegii spre binele hainelor tale. Si al kilogramelor. Dar era frumos, nu stiu ce le punea in ziua aia in apa ca era lumea mai vesela, mai prietenoasa, parca le marise cineva leafa!

Eu sint de aia de-i plac emisiunile de sarbatoare, emisiuni eveniment, cu emotii pina la cer, cu lumea nebuna care se agita prin platouri, cu regizori care striga, operatori care alearga cu camera de colo colo, mie imi place la la nunti, imi place la petreceri, am prieteni care fug de nunti, de atmosfera aia… de ce, ii intreb? O nunta e prilej de petrecere si de bucurie! Nu stie niciunul sa si sustina”sila” coerent, nu-i place si gata. Si eu nu mai fac pe psihologul ambulant sa inteleg ce e in spatele vorbelor lor. Nu-ti place? Stai acasa. Singur si ursuz si filozofeaza, prietene!

La un moment dat muream eu dupa unul( ca nu sint, dracu Sfinx, par eu asa intangibila si sint mai cu pretentii, ca toate babele, dar aparentele inseala baieti! 😛 ) si asta nu era prilej in care sa nu zica de nunti, ca le detesta, ca lui nu-i place toata parada aia… noroc ca s-a terminat repede ca ma scotea din minti. Ii spui unei fete tinere ca tu urasti nuntile cind ea se vede mireasa frumoasa, strinsa in corset, cu toata lumea uitindu-se admirativ la ea, cu prietenele carnat dupa ea, ofticate de fapt ca asta s-a maritat si ele ii duc trena? Cum sa faci asa ceva? Bine, nu stiu daca era cazul ca asta cu maritisul nu m-a pasionat asa de devreme, dar orisicit, cum zicea cite una din damele lui Caragiale, nu se e poate asa, neicusorule

Nu am Valentin si nici nu am avut. Asta de-l avusei legal 😛 mi-a zis dupa primele intilniri, cind mi-am dat eu seama ca e dat dreacu de destept, ca ochii lui aia albastri sclipeau de inteligenta, mi-a zis sa nu-l intreb niciodata cu ce eram imbracata la prima noastra intilnire ca nu tine minte si sa nu ma astept sa mi aduca flori ca el nu umbla cu boscheti in mana. Dupa care, pentru ca incepuse o ploaie cu tunete si fulgere si noi eram pe Kisselef iar eu paralizasem de frica fulgerelor, mi-a tinut o lectie de fizica, curent, volti, amper draci colaci de m-am gindit jumate de noapte cum ar fi fost viata mea daca asta ar fi fost profesorul meu de matematica sau fizica.

Eu m-am tinut de cuvint- nu l-am intrebat niciodata nimic si intr-adevar nici el nu mi-a adus “boscheti” Am ramas cu obisnuinta sa-mi cumpar flori singura si cum la barza chioara ii face Dumnezeu cuib am o prietena, Antonia, care ghici? exact cu asta se ocupa! cu flori. Eu ii zic furnizorul meu personal de flori. Plus ca uneori, cind are evenimente mai multe imi place sa stau cu ea sa facem inimi din flori… o bucurie.
Sa ma ierte lumea care nu taie flori, dar mie imi plac. Sint lesinata dupa ele, nu odata am gasit cite o crenguta de muscata aruncata de cineva, am pus-o in apa si uneori si-a revenit. Imi plac florile oricum ar fi, mult de tot si cind am evenimente speciale si primesc multe flori imi place sa le impart. Da, imi opresc citeva si restul le impart, sa se bucure si altii de ele.

Nu am nimic cu nea Valentin asta, mie mi se pare doar un prilej de hahaiala, de mincat prostii, de umplut casa cu plusuri si dulciuri in forma de inima. E rau? Nu stiu. Nu cred. Daca le iei in serios pe toate… te duci cu capul. In jur se schimba lumea ca intr-un vartej si uneori am senzatia ca desi ma tin cu ambele maini tot ma zboara vintul care imi suiera numai nerozii la urechi. Nu e mai bine sa ma bucur de trandafirii din cosuletul meu de la Antonia asa mestesigit impletit cu multe alte flori?

Mi-am amintit zilele trecute de cei mai multi trandafiri rosii pe care i-am primit de la un invitat-un brat pe care abia il puteam cuprinde. De la Vanghelie. O singura data a fost in emisiune si ne-a umplut de flori. Asa cum amintirea asta mi-a readus in minte multimea de invitati care veneau la emisiune si aveau un singur buchet de flori, doar pentru Teo care biata, care nu mai stia cum sa dreaga situatia, era jenant sa ai doua femei si sa ai flori doar pentru una. Ce minune e talentul sa iesi din orice situatie rizind, cum frumos zicea cineva ca e bine sa treci prin viata rizind.

Cu sau fara Valentini viata e frumoasa. Stiu eu pe cineva care zice mereu platitudini de astea, ai mei stiu despre cine e vorba si cind ne vedem ma pun sa imit persoana. Ridem ca descreiratii ca e de ris. Asa e, enuntata asa suna a platitudine( era sa scriu ca in popor, suna ca un c… da’nu scriu!) insa stiti, m-a mai lasat ameteala, o prietena buna incearca sa pun pe picioare un proiect, sper sa nu ne mai cada in cap vreo renuntare, stiu pe cineva care sufera ca un caine pentru ca iubitul ei care urma sa o ceara in casatorie s-a prapadit in 24 de ore, fara sa stim de ce, azi a fost soare desi ma scoate din minti ca vremea asta ma loveste la romantism si la ceafa, dar uite!lumea se bucura de soare, poate dintre aia care s-au tinut de mana azi nu s-or zdropsi unii la altii toti, poate unii care s-au plimbat sub soarele de azi sint alesi sa si tina de drag o viata, cine stie…

Sincer, habar nu am daca fericirea mea s-ar muta cu 1 cm macar catre mine cu un Valentin. Eu cred ca stiu ce-mi trebuie, dar am mai crezut asa si in timp s-a dovedit ca nu sint asa “clarvazatoare”! Eu de sfintii astia imi doresc tot felul de chestii – cum ar fi sa am putere sa fac aia sau ailalta, o sa tot sper la ele pina s-o termina speranta. Daca se termina vreodata, stie cineva? Mai vorbim la anul, pe 14 februarie. Despre Valentin asta, ca nu plec nicaieri. Inca.
Aveti perne rosii de la Valentini? Merge si una alba. Sa fiti iubiti!

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.